15 mai 2009

Femeia la 29 de ani

Nu am inca 30....de simtit ma simt de 17, probabil ca intr-un fel am sa raman forever femeia copil.
Insa articolul acesta m-a impresionat .

http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=273&cmd=articol&id=10593

eu sunt combinatie intre nr 1 si nr 2.
Cu acel ceva inefabil pe care il au artistii, care sunt in afara timpului prin definitie.
(Nu ma consider artista dpdv valoare, dar structura mea interioara e una artistica in mod cert)

Dar articolul mi se pare o destul de fina analiza , nu-si propune in opinia mea generalizari, ci descrie o anumita stare de lucruri prezenta in buna masura in societatea noastra, a celor care aveam in jur de 9, 10 ani in 89.

5 comentarii:

  1. Eu cu treisdoiu ma incadrez doar la tipul 1. Eu aveam deja 13 ani:) Dar oamenii tot nu cred ca pot avea amintiri de atunci si ca stiu cum e sa stai ore-n-sir la rand dupa zahar sau sa primesti portia de jumatate de paine pe cartela...

    RăspundețiȘtergere
  2. e misto articolul. pina la urma nu stiu care e mai trista dintre cele 3 categorii...intr-adevar, e greu sa te incapatinezi sa le ai pe toate.
    insa criza de indentitate de la punctul 1 are o sansa sa se rezolve prin punctul 2. eu asa simt, altfel, nu si eu o problema cu identitatea ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. "...am si eu o problema cu identitatea..." (erata :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Vrajitoare mica, si eu imi amintesc asta f bine.Am facut la cozi....plus ca aveam permanent senzatia ca ce se gaseste in magazine nu-i pentru oameni, ideea de stat mi se parea o chestiune f artificiala, simteam inca de la 4, 5 ani ca viata "oficiala" nu e cea reala, ca interiorul e in afara sistemului.

    Bp, da, si mie mi se pare ca 1 se mai rezolva la 2:), adica in Universal...

    RăspundețiȘtergere
  5. n-am 30, dar dupa articolul asta, nu ma astept la nimic bun

    undeva intre :(( si =))

    ha :)

    RăspundețiȘtergere