E firesc, am încetat să alăptez acum 2 ani și 9 luni. Hormonii s-au mai liniștit, spiritele s-au calmat.
Ce rămâne după?
Nu rămâne partea nutrițională a procesului.
Nu rămân nici greutățile.
Nu rămâne nici o imagine absolut idilică.
După o vreme trec și nostalgiile.
Pentru mine a rămas în schimb memoria unor clipe de o dulceață infinită, memoria momentului când eram una cu copilul, sentiment considerabil mai dificil acum, când au 10, respectiv 5 ani.
Au mai rămas multe amintiri de zâmbete, joacă, drăgălășenie, iubire.
A rămas din păcate și faptul că dacă pierd o noapte, e ca și cum toate acele nopți revin în forță și mă simt la fel de obosită, a intervenit o uzură fizică.Poate că are totuși și alte cauze, să nu fiu nedreaptă.
Dar mai presus de toate, după toți acești ani, a rămas sentimentul că mi-am făcut datoria, că nu am dat înapoi, că am făcut tot ce credeam eu că e mai bine pentru ei, că m-am depășitcu fiecare picătură de lapte.
Pe mine, alăptatul m-a făcut ceea ce sunt acum.
M-a întărit și m-a cizelat în același timp.
La final, a rămas o persoană mai puternică, mai răbdătoare, mai curajoasă.
Iar tuturor ne-a rămas o mare, mare iubire pe care să o împrăștiem cu folos prin lume.
ce fain! minunate cuvintele tale:)
RăspundețiȘtergerefoarte frumos! ce mama superba!
RăspundețiȘtergereMama e numai una si in cuvintele tale se observa cel mai bine acest lucru. Nu e usor sa ai jobul de mama insa unele femei fac o treaba exceptionala. Felicitari pentru articol, e foarte frumos!
RăspundețiȘtergere"sentimentul ca mi-am facut datoria"...doamne ce frumos suna
RăspundețiȘtergere