Asa se prezinta primul contact cu o Viena la final de octombrie. A fost o zi ciudata, cu avionul plecat la 2 ore de la ora anuntata, cu un acces de tuse cumplit la aterizare si cu un sentiment de neliniste care creste si nu pot sa - l opresc.
Sper sa fie semnul unei schimbari benefice de paradigma. Sau al unui curaj nou nout, curajul de a infrunta viata de pe pozitia omului capabil, stapan pe sine.
Astept un semn, poate un gest, poate o vorba, poate un eveniment sau o aparitie care
sa-mi risipeasca starea asta de infrigurare cu care scriu de pe telefon. grabita sa prind un moment de solitudine, nedorind sa stau singura.
Nu e depresie, e aceeasi criza, si cumva o savurez, o imbratisez si astept clipa in care o voi pune pe note sau pixeli.
indoctrinata de mine zice ca Viena e armonie si muzica si creatie. iar nelinistea ta e doar marea neliniste de dinaintea unei mari reusite. <3
RăspundețiȘtergere