Viena poate fi f intunecata si misterioasa, desi precisa. E vorba de un anumit sentiment de angoasa permanenta combinata cu un soi de aroganta nonsalanta si entuziasm. Posibil sa fie si perceptia mea, doar sunt intr-o stare extrem de artistica.
Sa trecem asadar de la sentimentele beethoveniene la cele expresioniste. Prima scoala vieneza(spre final) face loc celei de-a doua.
Un poem minunat si un desen si mai minunat de Egon Schiele.Cum ar declara toti clasicii in viata, nici eu n-as putea s-o spun mai bine....am fotografiat mai multe pagini din editia digitalizata, inclusiv o scrisoare in care vedea Viena exact cum ma simt eu acum. Totul e coincidenta, si prin coincidenta NU inteleg arbitrar.
de la expresionisti am trecut razant pe langa finetea japoneza, am vazut celebrul val, multe alte minunatii, a fost si un Haiku care m-a lovit in moalele sufletului, atat de sonor si delicat in acelasi timp. dupa care imersiunea in nimicul minimalist. Scos din context, desigur, dar asa fac artistii, interpreteaza realitatea.
Insa climaxul serii, la intoarcerea acasa, am primit un mesaj,direct, pentru mine cea vienizata, pe strada, in fata mea, am calcat pe el, nu inainte de a il fotografia. Imi pare rau ca era asa intuneric si aveam doar telefonul. Atat de tare m-a surprins incat am uitat sa pun macar un flash. Mai bine poate.
Suprarealism? fantastic? magic? avertisment? Sau acea intunecime de care vorbea Schiele in scrisorile lui?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu