Gânduri de duminică dimineața

În ultimele zile s-au întamplat lucruri importante în societatea civilă românească, și când spun importante, mă refer la mobilizarea populației, presei scrise, online și offline și a televiziunilor în cazul învațătoarei monstru Veronica Bereanda.(citiți la Maria doua rezumate )
 Și daca aveti nervi tari, uitați-vă la filmuleț. Eu sunt mai hard-core așa și m-am uitat. Apoi am fost neom ore și am mulțumit Cerului și Iulianei pentru învațătoarea Sofiei.
http://youtu.be/-6Y-aMwmF-M 
 (deschideti cu click dreapta, ca iese din post)

Nu am fost în stare să mă ocup și de asta, fiind acum departe, emoționată, învolburată  și complet deconectată de pulsul evenimentelor, însă în această dimineață am încercat să mă pun la punct și cu mare parte din ce s-a vorbit/difuzat pe această temă.
Este înfiorator și cutremurător cum părinții copiilor abuzați de acea femeie sunt minimalizați de actualul ministru. Îmi seamană (este) a tipică intimidare securistă practicată încă pe scară largă la noi în țară, acea insidioasă abordare care te face sa te simti vinovat și să te îndoiești de gravitatea faptelor comise.
 Sunt complet derutată de larghețea cu care cei care ar trebui sa protejeze binele acestor copii tratează întreaga situație. Nu înteleg de ce acea femeie nu este imediat destituită. Ce alte probe mai sunt necesare?
Aici găsiți relatarea unui psihiatru care a vorbit cu copiii victime. E absolut suficient ca într-o țară civilizată învățătoarea să ajungă poate chiar și după gratii.
Nu mă interesează ca directorul e în funcție doar de două luni și cică nu știe de zecile de transferuri de-a lungul anilor, nu mă interesează ca nota generală în care se cresc copiii în țara asta măcinată de sărăcie e aceeași cu a filmulețului, eu vreau să schimb ceva.
Vreau să îmi cresc copiii liberi, să nu se lase intimidați, să sancționeze nedreptățile asupra lor cu riscul asumat conștient de a părea obraznici. Și eu am fost un astfel de copil, deși primele 3 clase le-am făcut sub comunism, așa că nu-mi vine greu să le dau mai departe asta.
Vreau să cred că și copiii pe care îi aleg prieteni vor fi crescuți la fel.
Vreau să cred ca iubirea și respectul le vor forma adevărata coloană vertebrală.
De aceea am să mă lupt pentru libertatea lor interioară cât timp voi răsufla. Mai mult decât orice performanțe academice, contează siguranța cu care pornesc în viață.

Acum, pentru părinții la început de drum.
Nu știu dacă școala românească va ajunge vreodată să formeze adulți încrezători și deschiși. Așa că  nu vă temeți să cedați, să ascultați copilul, să trăiți empatic către nevoile lor directe sau mai indirecte, evitați gesturile care vin din adânci pattern-uri  comportamentale eronate, nu vă fie frică de o crizuță de plâns sau încăpățânare,iubiți-i și mai mult, pentru că au nevoie de voi.
NU vă temeți de autoanaliză,  veți vedea cât este de stupid să vă doriți copii supuși acasă, dar învingători în societate. O ipocrizie fără margini. Dacă vă guvernează frica endemică, care începe de la număratul lingurilor de legume pasate și a minutelor de somn în bebelușenie și continuă când juniorul aduce acasă o nevastă care nu calcă bine sau junioara un soț care nu dă cu aspiratorul,veți da greș cu siguranță.
Nevoia de control este ce a făcut-o pe acea femeie să devină oribilă.
Nevoia de control vine din teamă. Teama aduce panică, răutate, urâțenie.

Sunt alături de toți acești părinți cărora nu le este frică și vă rog să fiți și voi alături de ei. Dați mai departe tuturor celor pe care îi știți capabili de a lua atitudine. Ar fi ocazia ideală ca societatea noastră să nu rămână pasivă, să se coaguleze în jurul unui ideal.
În joc e cel mai de preț dar al vieții: siguranța emoțională a copiilor noștri.