As fi vrut sa scriu un post lung si documentat, despre cum vad eu arta, cultura, viata asta mai boema vieneza, dar de fapt imi dau seama ca nu stiu nimic, ca abia incep sa o descopar, sa intru putin in adancime si sa observ ca cercul asta are cam multe laturi:)
Am inceput sa simt Viena altfel, iar barometrul meu a fost unul suprinzator.
Mi-am dat seama ca iubesc acest oras pentru ca am inceput sa reusesc sa fac fotografii in Viena.
Pana acum le simteam turistice, sau documentare, sau usor estetice in sensul de un anume lirism pe care l-as putea fotografia oriunde, pentru ca e un lirism personal.
Dar tura asta mi-am luat doar aparatul pe film. Si ceva s-a schimbat. Am inceput sa vad altfel acest oras. Chiar daca am pozat mai mult oameni, prietenii mei, sau poate tot lirisme ulubeniene, dar am intrat mai direct si mai puternic in seva inca misterioasa a capitalei imperiului.
Chiar si fotografiile cu telefonul sunt, multe dintre ele, in situatii in care am scos si aparatul pe film.
De exemplu acea seara senzationala de la concertul lui Arcadi Volodos, cand in Ressel Park a aparut un camp imens de lalele albe, in contrapunct cu luna si acompaniind masina lui Scooby -Doo, pe rosu.
Era si normal sa apara , (doar acolo erau), dupa ce am ascultat cel mai sublim si intim recital de pian posibil. Cu un program atat de fin ca parca nici nu exista. Volodos vine din alta lume. Lumea aceea in care muzica e un izvor limpede care trece prin niste spatii calculate de cel mai inteligent inginer. Simtire, ratiune si lejeritate. Control si libertate. Iubire si subordonare fata de partitura, cu maxim respect pentru amprenta personala. Un ideal, o inspiratie, o bucurie.
Lalele albe si o masina rosie. Si luna.
Rosu alb, si eu care iubesc Austria;
poate si pentru ca e tara care mi-a redat sanatatea, vitalitatea, frumusetea, curajul, deschiderea.
si Austria te iubeste pe tine, asta e clar <3
RăspundețiȘtergerespeeeeer:)
Ștergere