Am primit la postarea despre romanii batausi de copii un raspuns extrem de frumos, de echilibrat si datator de speranta.
O confirmare a faptului ca blandetea, inteligenta si bunul simt inca mai palpaie undeva...
Merita redat integral:
"Imi vine greu sa cred ca exista femei tinere si educate care considera o forma de agresiune ca fiind acceptabila. Am crescut intr-o perioada nu tocmai roz pentru Romania si parintii mei stateau foarte prost cu banii. Tin minte si acum listele si calculele infinite care includeau fiecare bomboana cumparata. Pentru ca efectiv abia se tineau pe linia de plutire. Lucrau foarte mult si din cauza asta am crescut la bunicii mei. Mai apoi a venit 'democratia' si mama mea a primit o bursa pentru doctorat in Japonia. Si a plecat pentru mai bine de un an. Insa niciodata n-as indrazni sa o condamn pentru asta. Sunt foarte mandra de ea si mi se pare incredibil ca unora li se pare condamnabil ca o femeie vrea sa fie si altceva decat mama. Dar va spun un lucru, tot anul ala am facut temele la engleza la telefon si sa nu aveti impresia ca aveam bani la discretie pentru platit factura sau ceva. Dar unde voiam sa ajung: am invatat de la parintii mei respectul reciproc. Nu m-au bruscat niciodata, nu au ras de ideile mele, nu mi-au dat ore absurde de venit acasa (:D). Au mers mai ales pe ideea: stii, noi iti spunem ce credem, dar daca asta nu te convinge atunci poate ai nevoie sa te dai cu capul de prag sau poate noi gresim si la tine va functiona. Si am ajuns la varsta cand prietenii mei se imbatau, fumau, luau droguri, conduceau cu 160 la ora in localitate fara sa fac niciuna din chestiile astea. Veneam intr=adevar dimineata acasa, dar eram de departe cea mai cuminte. Fapt ce ar putea parea absurd pentru ca unul din colegii mei de scoala atent "disciplinat" de tata facea trafic cu droguri in vremea aia.
Insa exista si reversul medaliei. Tipul asta de educatie mi-a dat constiinta de sine si niste asteptari de la cei din jur. In scoala generala imi condamnam foarte vocal profesorii care veneau la jumatatea orei si nu faceau nimic nici in timpul ramas si de aici - tot felul de probleme. Nici acum nu sunt un om "comod". Dar eu zic ca asta e un lucru bun. Cred ca trebuie sa ne gandim in perspectiva atunci cand ne crestem copiii. Mi se pare mai putin important daca isi mananca supa aici si acum si mult mai relevant daca in 10 ani o sa-si dea seama ca acei copii care cersesc la coltul strazii nu au ce supa sa refuze.
Toti prietenii mei crescuti la modul "disciplinar" sunt preocupati sa se "integreze", nu vor sa schimbe nimic, nu le pasa de razboiul civil din china, de foametea din africa sau de nenorocirea oamenilor de la fix periferia orasului nostru. Sunt niste rotite perfecte ale sistemului. Daca asta iti doresti pentru copiii tai, (...), atunci un urecheat si o palma sunt perfecte. Daca vrei un om care sa descopere lumea asta dintr-o perspectiva necunoscuta tie, daca vrei sa vada interesantul si sa rezolve problemele sistemului -atunci nu.
Si inca un punct final. Bunica mea e o femeie foarte foarte rautacioasa, insa niciodata nu mi-a impus respect prin chestia asta. Imi amintesc ca mi-a tras o data o palma atat de tare incat mi-a tasnit sangele din nas. Nu m-a facut decat sa o urasc, desi asta a fost un incident intrucatva singular. Nu voia decat sa ma "disciplineze", sa-mi dea o "palmuta".(...), nici nu iti dai seama cat de putin te poti controla in astfel de momente si daca accepti ideea de palma peste fund poti ajunge si la lucruri mult mai rele. Si nu, nu sunt lucruri care sa tina de autocontrol sau de educatie, tin de tot ce este mai primar si mai instinctual intr-un om. Cat despre asistenta sociala... am facut practica undeva la sfarsitul liceului, iar respectiva femeie ii spunea unei mame cu 8 copii: daca te enerveaza, da in ei, dar nu da pe fata, ca le lasi semne, le spargi dintii, cine stie. Replica ei mi se pare inca socanta si niciodata dar niciodata nu-i voi vorbi copilului meu altfel decat unui om complet care merita respect pentru simplul fapta ca exista."
O confirmare a faptului ca blandetea, inteligenta si bunul simt inca mai palpaie undeva...
Merita redat integral:
"Imi vine greu sa cred ca exista femei tinere si educate care considera o forma de agresiune ca fiind acceptabila. Am crescut intr-o perioada nu tocmai roz pentru Romania si parintii mei stateau foarte prost cu banii. Tin minte si acum listele si calculele infinite care includeau fiecare bomboana cumparata. Pentru ca efectiv abia se tineau pe linia de plutire. Lucrau foarte mult si din cauza asta am crescut la bunicii mei. Mai apoi a venit 'democratia' si mama mea a primit o bursa pentru doctorat in Japonia. Si a plecat pentru mai bine de un an. Insa niciodata n-as indrazni sa o condamn pentru asta. Sunt foarte mandra de ea si mi se pare incredibil ca unora li se pare condamnabil ca o femeie vrea sa fie si altceva decat mama. Dar va spun un lucru, tot anul ala am facut temele la engleza la telefon si sa nu aveti impresia ca aveam bani la discretie pentru platit factura sau ceva. Dar unde voiam sa ajung: am invatat de la parintii mei respectul reciproc. Nu m-au bruscat niciodata, nu au ras de ideile mele, nu mi-au dat ore absurde de venit acasa (:D). Au mers mai ales pe ideea: stii, noi iti spunem ce credem, dar daca asta nu te convinge atunci poate ai nevoie sa te dai cu capul de prag sau poate noi gresim si la tine va functiona. Si am ajuns la varsta cand prietenii mei se imbatau, fumau, luau droguri, conduceau cu 160 la ora in localitate fara sa fac niciuna din chestiile astea. Veneam intr=adevar dimineata acasa, dar eram de departe cea mai cuminte. Fapt ce ar putea parea absurd pentru ca unul din colegii mei de scoala atent "disciplinat" de tata facea trafic cu droguri in vremea aia.
Insa exista si reversul medaliei. Tipul asta de educatie mi-a dat constiinta de sine si niste asteptari de la cei din jur. In scoala generala imi condamnam foarte vocal profesorii care veneau la jumatatea orei si nu faceau nimic nici in timpul ramas si de aici - tot felul de probleme. Nici acum nu sunt un om "comod". Dar eu zic ca asta e un lucru bun. Cred ca trebuie sa ne gandim in perspectiva atunci cand ne crestem copiii. Mi se pare mai putin important daca isi mananca supa aici si acum si mult mai relevant daca in 10 ani o sa-si dea seama ca acei copii care cersesc la coltul strazii nu au ce supa sa refuze.
Toti prietenii mei crescuti la modul "disciplinar" sunt preocupati sa se "integreze", nu vor sa schimbe nimic, nu le pasa de razboiul civil din china, de foametea din africa sau de nenorocirea oamenilor de la fix periferia orasului nostru. Sunt niste rotite perfecte ale sistemului. Daca asta iti doresti pentru copiii tai, (...), atunci un urecheat si o palma sunt perfecte. Daca vrei un om care sa descopere lumea asta dintr-o perspectiva necunoscuta tie, daca vrei sa vada interesantul si sa rezolve problemele sistemului -atunci nu.
Si inca un punct final. Bunica mea e o femeie foarte foarte rautacioasa, insa niciodata nu mi-a impus respect prin chestia asta. Imi amintesc ca mi-a tras o data o palma atat de tare incat mi-a tasnit sangele din nas. Nu m-a facut decat sa o urasc, desi asta a fost un incident intrucatva singular. Nu voia decat sa ma "disciplineze", sa-mi dea o "palmuta".(...), nici nu iti dai seama cat de putin te poti controla in astfel de momente si daca accepti ideea de palma peste fund poti ajunge si la lucruri mult mai rele. Si nu, nu sunt lucruri care sa tina de autocontrol sau de educatie, tin de tot ce este mai primar si mai instinctual intr-un om. Cat despre asistenta sociala... am facut practica undeva la sfarsitul liceului, iar respectiva femeie ii spunea unei mame cu 8 copii: daca te enerveaza, da in ei, dar nu da pe fata, ca le lasi semne, le spargi dintii, cine stie. Replica ei mi se pare inca socanta si niciodata dar niciodata nu-i voi vorbi copilului meu altfel decat unui om complet care merita respect pentru simplul fapta ca exista."
O poveste frumoasa.
RăspundețiȘtergereDar, daca mi se permite, as adauga, ca opinia absolut personala, ca eu nu sunt de acord cu tratamentul de egalitate absoluta aplicat copilului. Am experienta lui si, din pacate, in situatii dificile sau de criza, responsabilizarea copilului mult peste varsta sa emotionala si biologica, lasa tare la fel de grele ca si tratarea copilului de la nivelului de superioritate cu trei trepte in sus!
Copiii au darul, din pacate, de a-si asuma ca greseli personale orice disfunctie din familie. Ori parintele trebuie sa aiba rolul de ghid, lider, protector. Intotdeauna. Asta nu inseamna nicicum umilirea copilului, ci doar protejarea lui. Deci e un echilibru oarecum stramb, dar, zic eu, e cel de dorit. Fireste, fara violenta si agresivitate.
nici eu nu am fost crescuta cu palme la fund sau in alta parte. si totusi, dictatura parintelui s-a manifestat altfel, printr-o groaza de restrictii, care ma urmaresc pana in ziua de azi. pot zice ca am ramas cu sechele :(
RăspundețiȘtergeresotul meu, dimpotriva, a fost chelfanit zdravan (bine, la ce imi povesteste ca facea, o si merita :)), dar parintii au fost genul care acorda incredere copilului si il lasa liber, "articulandu-l" doar cand trece grosolan limitele. acum e un om cu o extraordinara incredere in sine, iar eu o miorlaita pe langa el :(
sigur, sunt doar exemple, nu generalizez. dar e important sa nu generalizeze nimeni la faza asta, nici intr-o directie, nici in alta.
si un singur comentariu legat de celalat comentariu: azi e o valopare sa fii incomod, nonconformist, dezinvolt, etc. Intrebarea care ma roade pe mine: cat de des chestia asta nu se invecineaza cumva cu tupeul/obraznicia? oare sfiala/rusinea mai sunt valori pe care sa se bizuie vreun copil? faceti o vizita la clasele mici dintr-o scoala si o sa va cruciti. ca la clasele mari...
Ileana, abuzul nu e doar fizic....vezi dovada:)
RăspundețiȘtergerecat despre cealalta problema, repet, nudul la Ateneu e obraznicie , mitocanie si nesimtire.
La plaja de nudisti e insa o normalitate.
majoritatea celor pe care ii cunosc personal si fac nudism sunt persoane de un bun simt rar....si extrem de manierati.
Ileana - foarte corecte observatiile tale. Pana la urma depinde de felul in care e inzestrat fiecare copil in parte sa perceapa si sa rezolve (sau nu) problema abuzului (fizic, emotional), acolo unde el exista. Din copii pedepsiti peste masura sau fara rost pot iesi fie caractere tari si/sau frumoase, fie persoane slabe si/sau fara vointa proprie si/sau inraite etc ... nu? Clar nu se poate generaliza.
RăspundețiȘtergerePersonal, ma regasesc in ce spui tu aici cu rebeliunea - atata ca eu nu am sarit granita catre nesimtire, desi de multe ori non-conformismul s-a impleti binisor cu obraznicia, in adolescenta cel putin ... E foarte greu de gasit o cale de mijloc si potrivita, educatia e o problema complicata si care are nevoie si de munca mintii dar si de cea a sufletului. Nu-i deloc usor.