De Valea Albă, de Mălăiești, rău de tot de Mălăiești, de Valea Morarului, de Jepii Mici și Mari, de Refugiul Schiel, mai precis de stancile din ultima portiune de urcus, de Vf Bucura, de Valea Căldărilor și Valea Priponului.
Îmi mai e dor și de Retezat și de Ceahlău.
De Piatra Mare.
Deocamdată, ne dăm cu bicicleta adevărată:) dar urzesc planurile de recucerire a muntelui din fața ochilor.
30 noiembrie 2012
29 noiembrie 2012
98 bis la Conservator
Inauntru era Raluca. Fotografia cu ea a fost facuta insa in sala Lipatti, acolo unde am avut sustinerea de doctorat. Exact deasupra e 98 bis. Cum am facut fotografia colorata nu mai spun :)
Conservatorul s-a schimbat mult de cand am fost eu studenta. Alte priviri, alte expresii, alte preocupari.....de cand cu renovarea nu mai recunosc istoria care ma leaga de aceste culoare, ce in tineretea extrema mi se pareau inalte si somptuoase....pe care le strabateam cu siguranta de sine a studentei daruite de soarta si rasfatata de toti profesorii, chiar si de cei carora le faceam viata tare amara in timpul cursurilor.
O plimbare printre amintiri? Desigur. Alb negre si colorate.
Singurul meu regret este ca atunci cand mergeam la Tiberiu Olah la lectie, cate 4, 5, uneori 6 ceasuri in sala 71, nu stiam sa fotografiez. Un mare, mare regret.
28 noiembrie 2012
Un pic de liniste si un pic mai multa muzica
Ok, ne-am calmat, copila e mult mai bine, au plecat deja la Busteni dupa ok-ul medicului, urmez si eu dupa o serie de repetitii, am sperat ca le termin azi, dar n-a iesit si ultima repetitie la socoteala, asa ca am venit frumusel acasa, am facut o plimbare prin cartierul copilariei, si apoi pe bulevardul Aviatorilor, mi-am limpezit gandurile si m-am pus pe treaba, mi-am terminat un text pentru publicat, sper sa nu am multe corecturi de facut, urmeaza sa mai scriu un proiect si e foarte liniste deodata, si treaba merge repede, si nu-mi dadeam seama de ce...pai pentru ca e liniste:) Si ma bucur de aceasta seara solitara, nu o sa apuc sa mi se faca dor, si incerc sa nu ma simt vinovata ca ma bucur de compania propriei mele persoane, fara sa simt nevoia sa vad pe nimeni.
Si tot in sensul asta, ascult de cateva ori pe zi o muzica pe care nu o cunosteam pana acum cateva zile, partea a doua din concertul in la major, pt cello si orchestra de Carl Phillip Emmanuel Bach.
Violoncelul este, se stie, instrumentul meu preferat, pentru care scriu aproape obsesiv inca de la 18 ani, de la solo la concert cu orchestra, o confirmare pentru preferinta mea vine si de aici.
O muzica ce porneste, ca un suav omagiu, de la o tema a tatalui, Johann Sebastian, dar pe care o duce in zone de un lirism atat de profund incat nu ma pot abtine sa nu lacrimez de cate ori o aud. Muzica aceasta detine o putere magica, aceea de a deschide sufletele tiptil, de nu-ti dai seama ce te-a lovit si de ce banalitatea ce ne inconjoara capata accente grave si sensuri noi.
Si tot in sensul asta, ascult de cateva ori pe zi o muzica pe care nu o cunosteam pana acum cateva zile, partea a doua din concertul in la major, pt cello si orchestra de Carl Phillip Emmanuel Bach.
Violoncelul este, se stie, instrumentul meu preferat, pentru care scriu aproape obsesiv inca de la 18 ani, de la solo la concert cu orchestra, o confirmare pentru preferinta mea vine si de aici.
O muzica ce porneste, ca un suav omagiu, de la o tema a tatalui, Johann Sebastian, dar pe care o duce in zone de un lirism atat de profund incat nu ma pot abtine sa nu lacrimez de cate ori o aud. Muzica aceasta detine o putere magica, aceea de a deschide sufletele tiptil, de nu-ti dai seama ce te-a lovit si de ce banalitatea ce ne inconjoara capata accente grave si sensuri noi.
26 noiembrie 2012
asa, ca de luni
Sunt foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, naiva.
Asta ca sa nu zic fraiera.
Asta ca sa nu zic de-a dreptul....dar nu o zic. Nu mai zic chestii urate despre mine. Ok, nu mai zic f urate....
Asta ca sa nu zic fraiera.
Asta ca sa nu zic de-a dreptul....dar nu o zic. Nu mai zic chestii urate despre mine. Ok, nu mai zic f urate....
25 noiembrie 2012
treizecisinoua. celsius.
Una face febra, altul miorlaie nonstop dupa : desene, jocuri la telefon sau jocuri la laptop, toate cu asistenta materna, cred ca la un moment dat se vor strica toate misterios, alta un pic mai mare mai are putin si explodeaza si si-a pus totul pe hold, chiar daca acum scrie pe blog intr-o galagie infernala , corul nemultumitilor se amplifica, pe diverse tonuri, de la grav la mediu gatuit la supra acut insotit de lacrimi de crocodil, tanguieli (mamaaaaa, mamaaaa, mamaaaaaaaaaaaaaaa) suprapuse cu Mickey Mouse, iar peste toate o voce in „profonde” care incearca sa ne tina pe fiecare in alta camera, fara pic de succes, desigur, suntem, eu si copiii mei, neguvernabili , liberi, rebeli si pretentiosi.
Aseara la 12 noaptea Sofia a avut un puseu de energie si dragoste de mama, vrand sa stea langa mine si sa deseneze. Si-a luat caietul si creioanele speciale, pe care si le-a notat pe foaie procedural si precis. Mi-a ordonat fara prea multe vorbe un culcus pe masura si s-a instalat.
A inceput cu un ochi superb, m-a aratat apoi cum deseneaza copiii de la ea din clasa un ochi, precizand ca ea oricum imi arata varianta ei, care e mult mai buna ca altfel nu poate sa-i iasa, le-a sters la repezeala,
.... a continuat cu o gura si mai superba si apoi cu din ce in ce mai multe elemente surprinzatoare, pana cand a finalizat rapid portretul mamei ei asa cum o vede ea, in hohote de ras nestapanite care au facut-o sa sughita si apoi sa planga, bineinteles, eu sunt de vina ca a ras atat de tare, hahahahaha, printre picaturi grele si priviri ucigatoare, hahahaaaaa, de Medusa ranita.
Azi dimineata a avut din nou 39.
Acum i-a scazut.
Mai jos: portretul celei mai urate si rele mame din lume.
Aseara la 12 noaptea Sofia a avut un puseu de energie si dragoste de mama, vrand sa stea langa mine si sa deseneze. Si-a luat caietul si creioanele speciale, pe care si le-a notat pe foaie procedural si precis. Mi-a ordonat fara prea multe vorbe un culcus pe masura si s-a instalat.
A inceput cu un ochi superb, m-a aratat apoi cum deseneaza copiii de la ea din clasa un ochi, precizand ca ea oricum imi arata varianta ei, care e mult mai buna ca altfel nu poate sa-i iasa, le-a sters la repezeala,
.... a continuat cu o gura si mai superba si apoi cu din ce in ce mai multe elemente surprinzatoare, pana cand a finalizat rapid portretul mamei ei asa cum o vede ea, in hohote de ras nestapanite care au facut-o sa sughita si apoi sa planga, bineinteles, eu sunt de vina ca a ras atat de tare, hahahahaha, printre picaturi grele si priviri ucigatoare, hahahaaaaa, de Medusa ranita.
Azi dimineata a avut din nou 39.
Acum i-a scazut.
Mai jos: portretul celei mai urate si rele mame din lume.
23 noiembrie 2012
Drama Queen
De fapt,ce sa ma mir, fiica seamana mamei. Cucereste insa mai original ca mine.
Insa am reusit sa scapam deocamdata de internare , dupa analize a schimbat antibioticul si ne-am ales cu un medic de exceptie, profesional si uman, urmatoarele 2 zile sunt critice, sper sa le trecem cu bine....stiam ca urmeaza "a deep", dar nu ma asteptam sa fie la copil...
Inutil de spus cate vinovatii ma sapa interior.
22 noiembrie 2012
supra realism
am o zi supra realista, nu suprarealista, dar cu accente suprarealiste imbibate de supra realism, totul impachetat intr-o aura de romantism, excluzand orice impresionism si mai ales orice clasicism, se duce mai mai mult in expresionism.
LE mi-e teama ca pe Sofia o paste o internare, sper sa nu, maine dimineata se va decide la spital :((
LE mi-e teama ca pe Sofia o paste o internare, sper sa nu, maine dimineata se va decide la spital :((
21 noiembrie 2012
A Rise and a Deep
acum aproximativ 3 ani scriam asta, pt ca apoi sa scriu exact acum trei ani asta
si incerc sa uit toti demonii, pentru ca ma simt in urcare, pe-un val de lumina, dar n-as vrea sa intru intr-o stare de hybris, trebuie sa fiu constienta ca am tendinta de imi supraestima puterile.
echilibru, moderatie, normalitate, cumpatare, prudenta, modestie.
in orgoliul meu nemasurat ma visez cu toate de gat. intr-un viitor cat mai apropiat.
slabe sanse.
a rise and a deep.
si-o noapte alba cu verificat febra din doua in doua ore.
asa ca sa punem niste muzica de drive in ritm de anii 60 bachieni
si incerc sa uit toti demonii, pentru ca ma simt in urcare, pe-un val de lumina, dar n-as vrea sa intru intr-o stare de hybris, trebuie sa fiu constienta ca am tendinta de imi supraestima puterile.
echilibru, moderatie, normalitate, cumpatare, prudenta, modestie.
in orgoliul meu nemasurat ma visez cu toate de gat. intr-un viitor cat mai apropiat.
slabe sanse.
a rise and a deep.
si-o noapte alba cu verificat febra din doua in doua ore.
asa ca sa punem niste muzica de drive in ritm de anii 60 bachieni
Black Wednesday
Aveam nevoie sa ma vad un pic cu Bogdana, nu ne mai intalniseram in tihna din primavara, Hotel Transylvania cu 4 copii dupa noi nu se pune.
Si mai ales ca prietena mea avea o zi proasta, era obosita si un pic deprimata, iar eu usor cam prea ingrijorata de Sofia care facea 39 cu intermitente incepand cu luni la pranz. A venit Mirjam, nu i-a gasit decat rosu in gat, m-am calmat pe moment.
Drept urmare, 2 ore impreuna cand fata mea si copiii ei cei mici dorm de pranz nu ni s-au parut o blasfemie prea mare. Pe Ghe il distrau parintii mei, asa ca am lasat studiul despre memoria culturala desprins din doctorat sa se odihneasca si am pornit.
In cele din urma , dupa ceva aventuri, am ajuns amandoua la Dada, pe Agricultori, convinse fiind ca vom pleca de acolo si mai deprimate, pune doua femei cam zapacite intr-un magazin-restaurant cu genti si bratari unicat si poti avea reteta unui cataclism de proportii provocat de tristeti fashioniste.
Din fericire, am avut prea multe sa ne spunem ca sa ne intristam pentru niste biete genti care vor ramane agatate in urma noastra, si, mai ales, am vrut sa o fotografiez macar fugar, pentru ca ne gandeam demult la momentul acesta.
Bogdana este o femeie foarte calda, buna, e toata o inima care bate intr-un ritm special, care imi este foarte drag.
Totodata, nu-mi place sa mint in fotografie, pe langa insusirile pozitive imi doresc sa surprind si starea de facto a persoanei din fata mea, si inchid in dreptunghiul implacabil sentimentele care o insotesc in ziua respectiva....
Dupa ce am revenit acasa , si miercurea mea s-a innegrit brusc, Sofia a reusit sa convinga termometrul sa treaca de 40 de grade, asa ca am sunat la medicul nr 2, care nu raspunde la telefon, apoi pe prietena mea din frageda copilarie, tot medic, care mi-a explicat exact ce tip de amigdalita circula acum, si cu spectrul internarii am luat decizia (data oricum de Mirjam ca solutie pentru maine) sa incepem de azi cu antibioticul. Dupa un antitermic mai puternic, fata mea se simte incomparabil mai bine si sper sa trecem fara emotii prea mari de aceste zile intunecate, in care prietenele mele si prietenii mei au nevoie de mine, copiii mei au nevoie de mine, eu am nevoie de mine.....si sunt fericita sa le pot da o bucatica de suflet, creste dublu la loc, mai ales dupa ce am primit atat de mult in ultimul timp.
Bogdana m-a poreclit Samantha dupa cele doua ore.
Da, sunt o vrajitoare buna.
Intr-o miercuri neagra.
Si mai ales ca prietena mea avea o zi proasta, era obosita si un pic deprimata, iar eu usor cam prea ingrijorata de Sofia care facea 39 cu intermitente incepand cu luni la pranz. A venit Mirjam, nu i-a gasit decat rosu in gat, m-am calmat pe moment.
Drept urmare, 2 ore impreuna cand fata mea si copiii ei cei mici dorm de pranz nu ni s-au parut o blasfemie prea mare. Pe Ghe il distrau parintii mei, asa ca am lasat studiul despre memoria culturala desprins din doctorat sa se odihneasca si am pornit.
In cele din urma , dupa ceva aventuri, am ajuns amandoua la Dada, pe Agricultori, convinse fiind ca vom pleca de acolo si mai deprimate, pune doua femei cam zapacite intr-un magazin-restaurant cu genti si bratari unicat si poti avea reteta unui cataclism de proportii provocat de tristeti fashioniste.
Din fericire, am avut prea multe sa ne spunem ca sa ne intristam pentru niste biete genti care vor ramane agatate in urma noastra, si, mai ales, am vrut sa o fotografiez macar fugar, pentru ca ne gandeam demult la momentul acesta.
Bogdana este o femeie foarte calda, buna, e toata o inima care bate intr-un ritm special, care imi este foarte drag.
Totodata, nu-mi place sa mint in fotografie, pe langa insusirile pozitive imi doresc sa surprind si starea de facto a persoanei din fata mea, si inchid in dreptunghiul implacabil sentimentele care o insotesc in ziua respectiva....
Dupa ce am revenit acasa , si miercurea mea s-a innegrit brusc, Sofia a reusit sa convinga termometrul sa treaca de 40 de grade, asa ca am sunat la medicul nr 2, care nu raspunde la telefon, apoi pe prietena mea din frageda copilarie, tot medic, care mi-a explicat exact ce tip de amigdalita circula acum, si cu spectrul internarii am luat decizia (data oricum de Mirjam ca solutie pentru maine) sa incepem de azi cu antibioticul. Dupa un antitermic mai puternic, fata mea se simte incomparabil mai bine si sper sa trecem fara emotii prea mari de aceste zile intunecate, in care prietenele mele si prietenii mei au nevoie de mine, copiii mei au nevoie de mine, eu am nevoie de mine.....si sunt fericita sa le pot da o bucatica de suflet, creste dublu la loc, mai ales dupa ce am primit atat de mult in ultimul timp.
Bogdana m-a poreclit Samantha dupa cele doua ore.
Da, sunt o vrajitoare buna.
Intr-o miercuri neagra.
20 noiembrie 2012
Fotografie si plante
De cand ma stiu cu aparatul in mana, cam evit sa fotografiez la comanda. M-am temut ca viziunea mea e prea personala, ca nu cunosc anumite reguli, sau, mai rau, ca fotografii care executa astfel portrete se plafoneaza si isi inabusa creativitatea.
Cel care m-a scos definitiv din carapace a fost flautistul Matei Ioachimescu , cand m-a rugat la Viena in martie sa il fotografiez pentru a-si promova un turneu. Ne-am dus pe DonauKanal si pana la urma a iesit foarte bine. Insa nu fara temeri si intrebari interioare. Da, si cred ca fara ele nu poti evolua, doar cine spune ca nu are indoieli e indoielnic :)
Abia atunci mi-am dat seama cat de greu este sa-ti asumi astfel de portrete, in care omul nu trebuie doar sa se vada intr-un context imaginativ, ci si sa arate bine, sa fie pe deplin reprezentat si sufleteste, dar si fizic. Work in progress pentru mine.
Cat despre a fotografia copii, treaba se complica si mai tare. Trebuie sa le prinzi atentia, sa fie lejeri, dar fara sa-i obosesti...hehe, munca grea.
Asa ca, daca niste fotografi va propun sedinte foto gratuite pentru a ilustra niste povesti frumoase despre ingeri, va sfatuiesc sa nu le ratati, pentru ca Foto Union lanseaza o noua campanie in colaborare cu Dacia Plant. Cine sunt Dacia Plant?
Sunt motivul pentru care am hotarat sa ajut la promovarea acestei intiative.
Dupa cum se stie, ultimii ani au fost plini de incercari pentru mine. Tratamentele pe care le-am urmat au avut o groaza de efecte negative....dar ar fi putut avea cu mult mai multe daca nu as fi incercat si alternativa plantelor.
Ca sustinere in problema efectelor adverse am folosit o gramada de ceaiuri si tincturi, de la mai multe firme, pentru ca nu stiam care sunt mai in regula, dar cele la care m-am stabilizat au fost Dacia Plant si Plantextract, una pentru tincturi, alta pentru gemoderivate. Experienta mea e destul de cuprinzatoare in domeniul asta, pot spune ca fara aceste ajutoare, combinate cu inlaturarea multor alimente din dieta mea, toate organele mele interne ar fi fost terminate de cortizon. N-am sa insir aici chiar tot ce s-a intamplat, dar pot spune cu mana pe inima ca in afara de kg in plus, umflatul fetei si usoara osteopenie, sper eu reversibila, toate celalalte nenorociri din prospectul de medrol au fost anihilate de cand am inceput tratamentele naturiste.
Asa ca, da, scriu cu placere si tot respectul despre a fotografia copii si recomand produsele Dacia Plant, sunt seriosi, luate strict dupa indicatii temeinice functioneaza, nu imediat, plantele nu actioneaza asa, dar in timp se vad rezultatele.
Iata si comunicatul oficial al acestei campanii, care se anunta mai mult decat promitatoare!
Sa-mi aratati pozele :)
-->
Cel care m-a scos definitiv din carapace a fost flautistul Matei Ioachimescu , cand m-a rugat la Viena in martie sa il fotografiez pentru a-si promova un turneu. Ne-am dus pe DonauKanal si pana la urma a iesit foarte bine. Insa nu fara temeri si intrebari interioare. Da, si cred ca fara ele nu poti evolua, doar cine spune ca nu are indoieli e indoielnic :)
Abia atunci mi-am dat seama cat de greu este sa-ti asumi astfel de portrete, in care omul nu trebuie doar sa se vada intr-un context imaginativ, ci si sa arate bine, sa fie pe deplin reprezentat si sufleteste, dar si fizic. Work in progress pentru mine.
Cat despre a fotografia copii, treaba se complica si mai tare. Trebuie sa le prinzi atentia, sa fie lejeri, dar fara sa-i obosesti...hehe, munca grea.
Asa ca, daca niste fotografi va propun sedinte foto gratuite pentru a ilustra niste povesti frumoase despre ingeri, va sfatuiesc sa nu le ratati, pentru ca Foto Union lanseaza o noua campanie in colaborare cu Dacia Plant. Cine sunt Dacia Plant?
Sunt motivul pentru care am hotarat sa ajut la promovarea acestei intiative.
Dupa cum se stie, ultimii ani au fost plini de incercari pentru mine. Tratamentele pe care le-am urmat au avut o groaza de efecte negative....dar ar fi putut avea cu mult mai multe daca nu as fi incercat si alternativa plantelor.
Ca sustinere in problema efectelor adverse am folosit o gramada de ceaiuri si tincturi, de la mai multe firme, pentru ca nu stiam care sunt mai in regula, dar cele la care m-am stabilizat au fost Dacia Plant si Plantextract, una pentru tincturi, alta pentru gemoderivate. Experienta mea e destul de cuprinzatoare in domeniul asta, pot spune ca fara aceste ajutoare, combinate cu inlaturarea multor alimente din dieta mea, toate organele mele interne ar fi fost terminate de cortizon. N-am sa insir aici chiar tot ce s-a intamplat, dar pot spune cu mana pe inima ca in afara de kg in plus, umflatul fetei si usoara osteopenie, sper eu reversibila, toate celalalte nenorociri din prospectul de medrol au fost anihilate de cand am inceput tratamentele naturiste.
Asa ca, da, scriu cu placere si tot respectul despre a fotografia copii si recomand produsele Dacia Plant, sunt seriosi, luate strict dupa indicatii temeinice functioneaza, nu imediat, plantele nu actioneaza asa, dar in timp se vad rezultatele.
Iata si comunicatul oficial al acestei campanii, care se anunta mai mult decat promitatoare!
Sa-mi aratati pozele :)
Foto Union, Dacia Plant și Asociația ROI vă invită în zilele de 24
și 25 noiembrie 2012 la o sesiune publică de fotografie destinată copiilor cu
vârste între 4 și 14 ani. Tot ce aveți de făcut este să veniți la sediul
Asociației ROI (bld. Schitu Măgureanu nr. 45 – lângă Cișmigiu) sâmbătă sau
duminică, oricând în intervalul orar 10.00-18.00. Pe lângă sesiunea foto
destinată copiilor, vă așteaptă numeroase alte surprize: ateliere de spus
povești, ateliere pentru părinți, cadouri din noua gamă de produse Îngerașul de la Dacia Plant, spații de
joacă. Participarea este gratuită.
Poveste cu îngeri face parte dintr-o serie de evenimente
de amploare organizate de Dacia Plant împreună cu Asociația ROI și Foto Union.
Caravana Poveste cu Îngeri se va
deplasa în perioada noiembrie-decembrie 2012 în numeroase grădinițe din
București. Povestitori cu har vor aduce cu ei o minunată poveste – Îngerașul venit din soare -, voie bună
și daruri de la Dacia Plant. Totodată, copilașii vor fi fotografiați în
ipostază de îngerași și vor primi cadou fotografiile.
“Pentru că o poveste spusă cu har are
potențialul de a transforma o viață, Poveste
cu Îngeri își propune să sădească în inimile copiilor semințele încrederii,
iubirii și respectului față de viață, în toate formele ei”, spune Andreea Voroneanu, autoarea
poveștii și coordonatoarea proiectului.
Dacia Plant a lansat recent pe piață gama de produse Îngerașul, special creată pentru copii.
Sub aripile protectoare ale Îngerașului,
veți regăsi șase produse speciale, 100% naturale, care nu conțin coloranți,
conservanți, arome sau îndulcitori artificiali. În plus, toate au ca excipient
fructoza, pentru a evita efectul negativ al zahărului. Din gama de produse
Îngerașul: siropul CREȘTE POFTA DE MÂNCARE, siropul IMUNOSTIMULENT, siropul DE
TUSE, siropul MINERALE: CALCIU, MAGNEZIU, VITAMINA D3, siropul STIMULENT
MENTAL, comprimate VITAMINIZANT.
heartfull
And from a window across the lawn I watched you undress
Wearing your sunset of purple tightly woven around your hair
That rose in strangled ebony curls
Moving in a yellow bedroom light
The air is wet with sound
The faraway yelping of a wounded dog
And the ground is drinking a slow faucet leak
Your house is so soft and fading as it soaks the black summer heat
A light goes on and the door opens
And a yellow cat runs out on the stream of hall light and into the yard
A wooden cherry scent is faintly breathing the air
I hear your champagne laugh
You wear two lavender orchids
One in your hair and one on your hip
A string of yellow carnival lights comes on with the dusk
Circling the lake with a slowly dipping halo
And I hear a banjo tango
And you dance into the shadow of a black poplar tree
And I watched you as you disappeared
I watched you as you disappeared
I watched you as you disappeared
I watched you as you disappeared
17 noiembrie 2012
Oh, yeah!
Merg!!
Nu mi-am cumparat inca bicicleta, inainte de a pleca la Viena toata familia a avut gripa si doar de asta nu ne-a ars, dar am inaltat ghidonul de la a Sofiei si acuma pot sa merg pe toate stradutele de la Busteni, mai urc si pantele, am mari probleme la curbele stranse, dar e totusi doar a treia oara cand incerc.
Asa ca, ce atatea fotografii, poezie , scriitura de boabe pe portativ sau cuvinte, asta bate tot :)
sa ne intoarcem la 13 ani, perioada Queen, previzibil, stiu .
Nu mi-am cumparat inca bicicleta, inainte de a pleca la Viena toata familia a avut gripa si doar de asta nu ne-a ars, dar am inaltat ghidonul de la a Sofiei si acuma pot sa merg pe toate stradutele de la Busteni, mai urc si pantele, am mari probleme la curbele stranse, dar e totusi doar a treia oara cand incerc.
Asa ca, ce atatea fotografii, poezie , scriitura de boabe pe portativ sau cuvinte, asta bate tot :)
sa ne intoarcem la 13 ani, perioada Queen, previzibil, stiu .
Despre iubire și despre limite
Îmi doresc demult să scriu despre cum înțeleg eu limitele. Am început de multe ori să scriu despre asta și de fiecare dată am șters, nu era ce trebuie. Pentru că aș fi vrut să scriu mai mult despre a fi părinte, a iubi și a te confrunta cu limitele, însă subiectul e mult, mult mai complex de atât.
În dimineața asta ceva însă s-a petrecut cu mine.
În primul rând că m-am trezit foarte devreme și un pic neliniștită, ceea ce la Bușteni nu mi se întâmplă niciodată. De la copii nu se auzea nimic, de jos se simțea deja mirosul de cafea și radio-ul mergea (pe Muzical). Am coborât cu autentic entuziasm, hotărâtă să îmi încep ziua ca o nevastă model, lângă soțul meu, privind împreună la munte, o dimineață în care copiii dorm e prea prețioasă ca să fie irosită, dar am avut „ghinionul” să mă uit pe geam înainte și să surprind acea lumină specială filtrată printre nori, așa că am lăsat totul baltă, poate cu egoism....mi-am incălțat UGG-șii, mi-am pus haina cea groasă și am luat aparatul.
Momentul de euforie a trecut foarte repede atunci când mi-am dat seama de faptul că nu sunt în stare să surprind efectul acela miraculos. Mă împiedicau firele de electricitate, faptul că-s minionă și ar fi trebuit să fiu mai sus, cu expunerea și setările mă descurc binișor, dar mi-era atât de ciudă... Acesta e un mic exemplu pentru acele momente în care surprinzi limitele intrinseci ale unor situații, momentele în care ceea ce simți nu poate fi cu niciun chip materializat, și nu din vina sau din cauza ta, ci a factorilor exteriori.
Soluția? Încerci să nu pierzi sentimentul și să cauți în jur ce te poate ajuta să te exprimi; dacă atunci când te-ai uitat în sus nu a mers, uită-te în dreapta, stânga sau în jos. S-ar putea să descoperi frumoșii trandafirii înghețați (ah, ce jale pentru sufletul meu îndrăgostit de trandafiri), sau bruma grea care acoperă tot spațiul pe care îl cunoști, sau alte mici minuni care strigă după tine să le imortalizezi, să nu le lași să piară, să le păstrezi pline de căldura momentului magic pe care vrei să-l prelungești.
Ce am trăit în această dimineață e tare asemănător cu ceea ce trăim ca adulți și, mai ales, ca părinți. Așteptările noastre de la viață sunt foarte mari, de la copiii noștri și mai și. Am fost programați să ne dorim controlul asupra lor, poate din teamă, poate din dragoste? deși adevărata dragoste te eliberează, nu te constrânge.
În goana după performanță, care începe de la cele mai fragede vârste, odată cu încercările de a le programa masa și somnul , care continuă cu nota 10 pe linie și nu se termină nici cînd au 40 de ani, părinții pot uita de adevăratele mesaje pe care le transmite copilul.
Acestea sunt extrem de simple, e vorba despre permananta depășire a limitelor interioare.
Bebelușul se naște extrem de limitat, el nu cunoaște decât spațiul intim al interiorului mamei, un spațiu mic, dar plin de iubire. Pentru a nu se pierde emoțional, are nevoie să fie secondat în depășirea acestui spațiu. Să fie ținut în brațe, la sân și în inimă până când se desprinde de bunăvoie.
Limitele pe care vrem noi să le impunem ființei mici și perfecte de lângă noi sunt complet naive, dacă ne dăm seama că adevăratele granițe nu noi le depășim, ci puiul de om care se poate dezvolta plenar doar în deplină libertate a sentimentelor.
Nu este o problemă practică, nimeni nu o să lase copilul de un an, doi să pună mâna în foc, nu vreau să duc discuția în zona bunului simț trivial, aș vrea însă cu tărie să pledez pentru o schimbare de atitudine. Pentru dreptul copilului de a avea propriile limite și de a i le accepta, pentru a nu pune comoditatea noastră în calea dezvoltării în armonie cu propria personalitate a celor pe care îi , teorertic, iubim mai mult decât pe noi înșine.
În plus, cu durere trebuie să afirm, a pune limite artificiale copilului este o chestiune extrem de ipocrită. Vrem să fie cuminte și supus acasă, dar învingător, leader în societate? o atitudine profund duplicitară. Personalitatea oricărui om nu trebuie să se contrazică, ci trebuie să se împlinească pe căile specifice fiecărei existențe în parte, iar datoria noastră de părinți este de a asigura cadrul optim pentru aceasta.
Cel mai de preț dar pe care ți-l pot da părinții este libertatea interioară, curajul de a fi tu însuți, siguranța emoțională a depăsirii limitărilor inerente oricărei etape din existență. Iubirea înseamnă ocrotirea acestui spațiu fragil care este sufletul copiiilor noștri, înseamnă să nu ne impunem limitele noastre, ci să înțelegem că ei au mult mai multe ca noi, și nu le putem decât fi alături, în descoperiri, frustrări, crize, bucurii..... cu multă, foarte multă dragoste.
Putem translata și la celelalte aspecte ale existenței această axiomă după care eu încerc să îmi trăiesc viața. Consecvența libertății. Infinitul trăirilor, nerenunțarea la sentiment orice-ar fi.
Dacă nu ai reușit „fotografia” uitându-te în sus, mergi la dreapta, la stânga sau uită-te în jos. Ignoră dimineața geroasă , sau mai bine zis, savureaz-o și încearcă sa materializezi neliniștea cu care te-ai trezit. Plimbă-te puțin în jur, lasă-ți inima să descopere ce aveai de fapt de descoperit.
S-ar putea ca lumina de sub creste să fie un țel prea conformist, banal, chiar dacă ispititor.
S-ar putea ca sufletul tău să suspine după delicatețe, după o frumusețe ascunsă, după subtilitate și armonie.
Dar mai ales, se poate să trăiești cu imensă iubire chiar și cele mai neînsemnate momente ale vieții, acelea în care te uiți în jos, uitându-te de fapt adânc în tine, depășind toate limitele.
În dimineața asta ceva însă s-a petrecut cu mine.
În primul rând că m-am trezit foarte devreme și un pic neliniștită, ceea ce la Bușteni nu mi se întâmplă niciodată. De la copii nu se auzea nimic, de jos se simțea deja mirosul de cafea și radio-ul mergea (pe Muzical). Am coborât cu autentic entuziasm, hotărâtă să îmi încep ziua ca o nevastă model, lângă soțul meu, privind împreună la munte, o dimineață în care copiii dorm e prea prețioasă ca să fie irosită, dar am avut „ghinionul” să mă uit pe geam înainte și să surprind acea lumină specială filtrată printre nori, așa că am lăsat totul baltă, poate cu egoism....mi-am incălțat UGG-șii, mi-am pus haina cea groasă și am luat aparatul.
Momentul de euforie a trecut foarte repede atunci când mi-am dat seama de faptul că nu sunt în stare să surprind efectul acela miraculos. Mă împiedicau firele de electricitate, faptul că-s minionă și ar fi trebuit să fiu mai sus, cu expunerea și setările mă descurc binișor, dar mi-era atât de ciudă... Acesta e un mic exemplu pentru acele momente în care surprinzi limitele intrinseci ale unor situații, momentele în care ceea ce simți nu poate fi cu niciun chip materializat, și nu din vina sau din cauza ta, ci a factorilor exteriori.
Soluția? Încerci să nu pierzi sentimentul și să cauți în jur ce te poate ajuta să te exprimi; dacă atunci când te-ai uitat în sus nu a mers, uită-te în dreapta, stânga sau în jos. S-ar putea să descoperi frumoșii trandafirii înghețați (ah, ce jale pentru sufletul meu îndrăgostit de trandafiri), sau bruma grea care acoperă tot spațiul pe care îl cunoști, sau alte mici minuni care strigă după tine să le imortalizezi, să nu le lași să piară, să le păstrezi pline de căldura momentului magic pe care vrei să-l prelungești.
Ce am trăit în această dimineață e tare asemănător cu ceea ce trăim ca adulți și, mai ales, ca părinți. Așteptările noastre de la viață sunt foarte mari, de la copiii noștri și mai și. Am fost programați să ne dorim controlul asupra lor, poate din teamă, poate din dragoste? deși adevărata dragoste te eliberează, nu te constrânge.
În goana după performanță, care începe de la cele mai fragede vârste, odată cu încercările de a le programa masa și somnul , care continuă cu nota 10 pe linie și nu se termină nici cînd au 40 de ani, părinții pot uita de adevăratele mesaje pe care le transmite copilul.
Acestea sunt extrem de simple, e vorba despre permananta depășire a limitelor interioare.
Bebelușul se naște extrem de limitat, el nu cunoaște decât spațiul intim al interiorului mamei, un spațiu mic, dar plin de iubire. Pentru a nu se pierde emoțional, are nevoie să fie secondat în depășirea acestui spațiu. Să fie ținut în brațe, la sân și în inimă până când se desprinde de bunăvoie.
Limitele pe care vrem noi să le impunem ființei mici și perfecte de lângă noi sunt complet naive, dacă ne dăm seama că adevăratele granițe nu noi le depășim, ci puiul de om care se poate dezvolta plenar doar în deplină libertate a sentimentelor.
Nu este o problemă practică, nimeni nu o să lase copilul de un an, doi să pună mâna în foc, nu vreau să duc discuția în zona bunului simț trivial, aș vrea însă cu tărie să pledez pentru o schimbare de atitudine. Pentru dreptul copilului de a avea propriile limite și de a i le accepta, pentru a nu pune comoditatea noastră în calea dezvoltării în armonie cu propria personalitate a celor pe care îi , teorertic, iubim mai mult decât pe noi înșine.
În plus, cu durere trebuie să afirm, a pune limite artificiale copilului este o chestiune extrem de ipocrită. Vrem să fie cuminte și supus acasă, dar învingător, leader în societate? o atitudine profund duplicitară. Personalitatea oricărui om nu trebuie să se contrazică, ci trebuie să se împlinească pe căile specifice fiecărei existențe în parte, iar datoria noastră de părinți este de a asigura cadrul optim pentru aceasta.
Cel mai de preț dar pe care ți-l pot da părinții este libertatea interioară, curajul de a fi tu însuți, siguranța emoțională a depăsirii limitărilor inerente oricărei etape din existență. Iubirea înseamnă ocrotirea acestui spațiu fragil care este sufletul copiiilor noștri, înseamnă să nu ne impunem limitele noastre, ci să înțelegem că ei au mult mai multe ca noi, și nu le putem decât fi alături, în descoperiri, frustrări, crize, bucurii..... cu multă, foarte multă dragoste.
Putem translata și la celelalte aspecte ale existenței această axiomă după care eu încerc să îmi trăiesc viața. Consecvența libertății. Infinitul trăirilor, nerenunțarea la sentiment orice-ar fi.
Dacă nu ai reușit „fotografia” uitându-te în sus, mergi la dreapta, la stânga sau uită-te în jos. Ignoră dimineața geroasă , sau mai bine zis, savureaz-o și încearcă sa materializezi neliniștea cu care te-ai trezit. Plimbă-te puțin în jur, lasă-ți inima să descopere ce aveai de fapt de descoperit.
S-ar putea ca lumina de sub creste să fie un țel prea conformist, banal, chiar dacă ispititor.
S-ar putea ca sufletul tău să suspine după delicatețe, după o frumusețe ascunsă, după subtilitate și armonie.
Dar mai ales, se poate să trăiești cu imensă iubire chiar și cele mai neînsemnate momente ale vieții, acelea în care te uiți în jos, uitându-te de fapt adânc în tine, depășind toate limitele.
16 noiembrie 2012
Sabina pre InnerSound
Nu mai tineam minte nimic din ce-am spus in acest interviu...eram in intensa perioada InnerSound, abia terminasem de scris muzica de film si era imediat post cortizon, o nebuloasa de oboseala si detox.
Si aveam vreo 5 kg in plus fata de acum, haha.
Asadar, o fosta Sabina vorbind despre Valori de Familie la Carturesti, valori insa actuale:
http://totuldespremame.ro/video/valori-de-familie/valori-de-familie-sabina-ulubeanu
Si aveam vreo 5 kg in plus fata de acum, haha.
Asadar, o fosta Sabina vorbind despre Valori de Familie la Carturesti, valori insa actuale:
http://totuldespremame.ro/video/valori-de-familie/valori-de-familie-sabina-ulubeanu
15 noiembrie 2012
Just me
Acel moment in care iti dai seama ca o lucrare are viata ei, ca suporta multe interpretari, ca fiecare instrumentist isi gaseste echilibrul propriu in muzica ta, ca se poate exprima pe sine, unul cu volubilitate si impetuozitate pe langa lirism, altul cu multa caldura si bunatate si asezare, iar efectul asupra publicului ramane miraculos.....
Sunt foarte fericita sa pot scrie muzica. Foarte, foarte, foarte, foarte fericita.
foto : Cornel Brad. All Rights Reserved
14 noiembrie 2012
12 noiembrie 2012
unde urmeaza vaicareala
Si anume,
Mi-e teama de zborul de dupa amiaza, in conditiile in care starea „Mimi” se perpetueaza.
Miercuri mi se canta una dintre cele mai dragi lucrari (am pus datele mai jos, Muzeul Enescu, 18:30, concert de muzica romaneasca ), iar eu ma tem ca o voi asculta de la usa, ca sa nu o stric cu accesele de tuse boema.
Si sper sa nu intre blogul din nou in parasire, pentru ca acasa ma asteapta, vorba Sofiei, ”doi copii obraznici cu care tata trebuie sa descurce” (chiar asa a zis!!), si ma asteapta si prietenii mei cu care nu m-am vazut de mult si ma asteapta si o compozitie de scris si posibil un alt proiect de fotografiat , sa vedem daca se concretizeaza, si in general ma asteapta o viata foarte, foarte frumoasa si plina de creativitate si dragoste (si kg in minus :P) , asa ca
......ar trebui sa incetezi cu vaicareala, Sabina, nu te-ai vaicarit tu atata ca o Chivuta in poarta cand ti-a fost mult mai rau, ce-i cu alintarea asta!!!
Problema e ca tocmai asta imi lipseste. Am nevoie, dupa toti anii astia nebuni, sa fiu un pic alintata :)
Edit.
Ha! Am gasit-o pe Mimi cu geaca de Motor si botine.
http://www.youtube.com/watch?v=nK7dFG0uKUw
Mi-e teama de zborul de dupa amiaza, in conditiile in care starea „Mimi” se perpetueaza.
Miercuri mi se canta una dintre cele mai dragi lucrari (am pus datele mai jos, Muzeul Enescu, 18:30, concert de muzica romaneasca ), iar eu ma tem ca o voi asculta de la usa, ca sa nu o stric cu accesele de tuse boema.
Si sper sa nu intre blogul din nou in parasire, pentru ca acasa ma asteapta, vorba Sofiei, ”doi copii obraznici cu care tata trebuie sa descurce” (chiar asa a zis!!), si ma asteapta si prietenii mei cu care nu m-am vazut de mult si ma asteapta si o compozitie de scris si posibil un alt proiect de fotografiat , sa vedem daca se concretizeaza, si in general ma asteapta o viata foarte, foarte frumoasa si plina de creativitate si dragoste (si kg in minus :P) , asa ca
......ar trebui sa incetezi cu vaicareala, Sabina, nu te-ai vaicarit tu atata ca o Chivuta in poarta cand ti-a fost mult mai rau, ce-i cu alintarea asta!!!
Problema e ca tocmai asta imi lipseste. Am nevoie, dupa toti anii astia nebuni, sa fiu un pic alintata :)
Edit.
Ha! Am gasit-o pe Mimi cu geaca de Motor si botine.
http://www.youtube.com/watch?v=nK7dFG0uKUw
11 noiembrie 2012
Si, mi chiamano Mimi
Ca sa vedeti la ce duce atata romantism si spirit neincorsetat.
E a patra noapte in care nu pot sa dorm din cauza ca tusesc ingrozitor, cearcanele se adancesc , kg se topesc si mi-e pur si simplu rusine sa ma intorc acasa la copii atat de bolnava. (hei, e doar o metafora :-)) )
Cand m-a auzit la telefon, sotul meu a incercat initial sa se tina tare , apoi era cat pe-aci sa ne certam de la atatea sfaturi si indicatii ingrijorate, dar, in final , in urma sturm un drang-ului cunoscut, a devenit empatic si m-a intrebat daca nu cumva imi doresc sa ma astepte in semi-intuneric, frig, zgomot de vant, lumanari si La Boema de Puccini rasunand. De fapt, da, chiar mi-ar placea mult un astfel de set-up:)
(ca sa explic un pic ”musicians internal joke ”, pe scurt, eroina Boemei, Mimi, o romantica incurabila, cu sufletul plin de poezie, isi urmeaza iubirea vietii in cea mai lucie saracie, tuseste ingrozitor si moare la final. Iar slabiciunea mea pentru Puccini a depasit deja granitele familiei)
Asemanarea cu Mimi continua cu dragostea mea imensa pentru trandafiri, dar se opreste din fericire aici, viata nu e un libret de opera.
A trai mereu la aceeasi intensitate nu e sanatos si nici nu e posibil. Din pacate, tumultul intern e ca un drog, odata ce trece, sufletul tanjeste dupa el si se zbate intre nostalgie si speranta, pana la momentul in care se inflacareaza din nou.
Asadar, da, mi se spune Mimi, aici Angela Gheorghiu (right click, nu stiu de ce nu mai reusesc sa le pun direct in pagina)
http://www.youtube.com/watch?v=-4rsu11K3PY
LE. Aici intreaga opera cu Pavarotti si Ileana Cotrubas, fff frumos
si impersonare moderna, palida, infrigurata si nitel distorsionata :))
E a patra noapte in care nu pot sa dorm din cauza ca tusesc ingrozitor, cearcanele se adancesc , kg se topesc si mi-e pur si simplu rusine sa ma intorc acasa la copii atat de bolnava. (hei, e doar o metafora :-)) )
Cand m-a auzit la telefon, sotul meu a incercat initial sa se tina tare , apoi era cat pe-aci sa ne certam de la atatea sfaturi si indicatii ingrijorate, dar, in final , in urma sturm un drang-ului cunoscut, a devenit empatic si m-a intrebat daca nu cumva imi doresc sa ma astepte in semi-intuneric, frig, zgomot de vant, lumanari si La Boema de Puccini rasunand. De fapt, da, chiar mi-ar placea mult un astfel de set-up:)
(ca sa explic un pic ”musicians internal joke ”, pe scurt, eroina Boemei, Mimi, o romantica incurabila, cu sufletul plin de poezie, isi urmeaza iubirea vietii in cea mai lucie saracie, tuseste ingrozitor si moare la final. Iar slabiciunea mea pentru Puccini a depasit deja granitele familiei)
Asemanarea cu Mimi continua cu dragostea mea imensa pentru trandafiri, dar se opreste din fericire aici, viata nu e un libret de opera.
A trai mereu la aceeasi intensitate nu e sanatos si nici nu e posibil. Din pacate, tumultul intern e ca un drog, odata ce trece, sufletul tanjeste dupa el si se zbate intre nostalgie si speranta, pana la momentul in care se inflacareaza din nou.
Asadar, da, mi se spune Mimi, aici Angela Gheorghiu (right click, nu stiu de ce nu mai reusesc sa le pun direct in pagina)
http://www.youtube.com/watch?v=-4rsu11K3PY
LE. Aici intreaga opera cu Pavarotti si Ileana Cotrubas, fff frumos
si impersonare moderna, palida, infrigurata si nitel distorsionata :))
9 noiembrie 2012
Ce zi frumoasa!
Desi n-am reusit sa dorm azi noapte, pentru ca tusesc sinistru, am avut o zi foarte frumoasa.
A inceput cu colegiul dizertantilor la Universitatea de Muzica din Viena, unde Adriana si-a prezentat din lucrarea de doctorat in curs de finisaj. Au urmat discutii aprinse, nu ca la noi.....controverse, indicatii, multi erau total pe langa, dar macar exista interes pentru dezbateri.
Apoi, la final, discutii cu profesorii de acolo, eu fiind Frau Doktor in Komposition si trebuind sa vorbesc doar in germana, ceea ce poate fi frustrant cand ai studiat-o doar vreo 4 luni ;)) n-am probleme in viata de zi cu zi, acolo lumea ma iarta, dar in mediul academic e destul de solicitant, insa incepe sa-si dea drumul, o sa-mi iau mai multe de citit si o sa fie ok.
Unul dintre cei mai importanti profesori, seful instutului de management cultural a invitat-o pe Adriana la o noua conferinta, si pe noi amandoua in biroul lui fantastic unde ne-a arat o multime de carti interesante, ne-a dus in biblioteca quasi secreta dintr-un corp nou de cladire si ne-a invitat sa lucram acolo oricat dorim, cand dorim. As vrea ca si profesorii valorosi din Universitatea de Muzica Bucuresti sa aiba acest gen de birou, acest gen de deschidere, acest tip de generozitate.
Desigur ca i-am cerut voie sa il fotografiez, am cateva dragute pe care i le voi trimite. A fost foarte interesant sa incerc sa il suprind cat mai specific, fara sa il cunosc absolut deloc. M-am lasat purtata de val si cred ca bine am facut.
Apoi am stat un pic cu prietena mea draga Adriana, , pianista, doctoranda, tine registrele firmei, e mama a trei copii nemaipomenti. Adriana implineste maine aceeasi varsta ca mine, da , am ajuns amandoua la 33, mistico-magico-artistico realizare.
Pe drum spre casa (unde nu voi zabovi decat atata cat scriu si beau al 1000-lea ceai, ca e ultima mea seara in vitrina foto-multimedia), am dat peste ceva taaare dulce. Doi tineri imparteau niste mere si brosuri trecatorilor, in colt la TU (adica Politehnica lor, de unde iau eu tramvaiul cele 4 statii).
Sigur ca am primit si eu 4 mere, si sigur ca le-am facut poze, pe care , ca pe cele dinainte, nu le-am descarcat inca.
S-ar zice ca un oras imperial nu poate un sediu al varietatii....iata ca Viena cuprinde deopotriva mesaje obscure, intunecimi vantoase care ard buzele, concerte fantastice, simpozioane pasionante, prelegeri relaxate, expozitii de traznai versus expozitii foarte cuminti, fumul de la Schikaneder (cred ca o sa-mi ia 100 de ani sa mi-l scot din piele) versus mere bio impartite pe strada, tineret care asteapta sa fie distrat versus tineret implicat, ecologist si voluntar.
Cu alte cuvinte, e un oras viu si dinamic inainte de toate.
In incheiere, va mai spun ca eu imi scriu mailuri cu fetita mea de 10 ani, ca imi citeste si blogul daca o atentionez ca e ceva ce ar putea-o interesa , asa ca inchei aici ca sa-i mai povestesc si ei noutatile care o privesc, repede, pana nu ies din nou pe usa.
A inceput cu colegiul dizertantilor la Universitatea de Muzica din Viena, unde Adriana si-a prezentat din lucrarea de doctorat in curs de finisaj. Au urmat discutii aprinse, nu ca la noi.....controverse, indicatii, multi erau total pe langa, dar macar exista interes pentru dezbateri.
Apoi, la final, discutii cu profesorii de acolo, eu fiind Frau Doktor in Komposition si trebuind sa vorbesc doar in germana, ceea ce poate fi frustrant cand ai studiat-o doar vreo 4 luni ;)) n-am probleme in viata de zi cu zi, acolo lumea ma iarta, dar in mediul academic e destul de solicitant, insa incepe sa-si dea drumul, o sa-mi iau mai multe de citit si o sa fie ok.
Unul dintre cei mai importanti profesori, seful instutului de management cultural a invitat-o pe Adriana la o noua conferinta, si pe noi amandoua in biroul lui fantastic unde ne-a arat o multime de carti interesante, ne-a dus in biblioteca quasi secreta dintr-un corp nou de cladire si ne-a invitat sa lucram acolo oricat dorim, cand dorim. As vrea ca si profesorii valorosi din Universitatea de Muzica Bucuresti sa aiba acest gen de birou, acest gen de deschidere, acest tip de generozitate.
Desigur ca i-am cerut voie sa il fotografiez, am cateva dragute pe care i le voi trimite. A fost foarte interesant sa incerc sa il suprind cat mai specific, fara sa il cunosc absolut deloc. M-am lasat purtata de val si cred ca bine am facut.
Apoi am stat un pic cu prietena mea draga Adriana, , pianista, doctoranda, tine registrele firmei, e mama a trei copii nemaipomenti. Adriana implineste maine aceeasi varsta ca mine, da , am ajuns amandoua la 33, mistico-magico-artistico realizare.
Pe drum spre casa (unde nu voi zabovi decat atata cat scriu si beau al 1000-lea ceai, ca e ultima mea seara in vitrina foto-multimedia), am dat peste ceva taaare dulce. Doi tineri imparteau niste mere si brosuri trecatorilor, in colt la TU (adica Politehnica lor, de unde iau eu tramvaiul cele 4 statii).
Sigur ca am primit si eu 4 mere, si sigur ca le-am facut poze, pe care , ca pe cele dinainte, nu le-am descarcat inca.
S-ar zice ca un oras imperial nu poate un sediu al varietatii....iata ca Viena cuprinde deopotriva mesaje obscure, intunecimi vantoase care ard buzele, concerte fantastice, simpozioane pasionante, prelegeri relaxate, expozitii de traznai versus expozitii foarte cuminti, fumul de la Schikaneder (cred ca o sa-mi ia 100 de ani sa mi-l scot din piele) versus mere bio impartite pe strada, tineret care asteapta sa fie distrat versus tineret implicat, ecologist si voluntar.
Cu alte cuvinte, e un oras viu si dinamic inainte de toate.
In incheiere, va mai spun ca eu imi scriu mailuri cu fetita mea de 10 ani, ca imi citeste si blogul daca o atentionez ca e ceva ce ar putea-o interesa , asa ca inchei aici ca sa-i mai povestesc si ei noutatile care o privesc, repede, pana nu ies din nou pe usa.
8 noiembrie 2012
a strange mirror and...
...the begining of a new figure.
Suntem ceea ce suntem.
Dar ne reflectam personalizat.
Si da, e tare important, si da, oglinzile din ceilalti ne pot slefui frumos.
My austrian-serbian whatever :) sister and I, at Mumok.
Suntem ceea ce suntem.
Dar ne reflectam personalizat.
Si da, e tare important, si da, oglinzile din ceilalti ne pot slefui frumos.
My austrian-serbian whatever :) sister and I, at Mumok.
Insomnia
Primul lied din Winterreise se numeste Gute Nacht.
Zadarnic il ascult aproape obsesiv...sau pe toate celelalte. ca nu pot sa adorm.
Nu ca n-as fi obosita, sunt extra obosita....dar am reusit sa intorc raceala de saptamana trecuta, si cu stil, nu asa oricum. Asa ca numai gandul la orizontala imi provoaca spaima, nu risc deocamdata...
E ceva extraordinar sa poti avea luxul de a asculta lied-uri de Schubert in linistea noptii vieneze, in aceasta liniste in care doar vantul se mai aude amenintator in mansarda mea romantico-burgheza din Bezirkul 5, de unde se vede un sfert de luna stralucitoare si mica.
Pe masura ce revin aici, descopar, fireste, locuri noi, azi a fost cartierul 18, spre Ana si Luigi, dintr-un tramvai care goneste de la Votivkirche printre sute, mii de frunze galbene si ruginii dansand frenetic, cu strazi inguste si cladiri peste care soarele se plimba fugar si norii cenusii devin din cand in cand aurii.
Iubesc tramvaiele din Viena, mai ales pe cele vechi, desigur. Si mai ales la drum lung, si mai ales spre astfel de zone; de pilda, la Volksoper s-au urcat doua membre ale orchestrei care au dezbatut infocat situatia unei fagotiste, era imposibil sa nu le aud, domni eleganti, dar nu voient(i), cu o basca cadrilata invariabila peste parul grizonat sau alb complet si loden-uri in culori tomnatice, niciodata negre, doamne in pantofi ce par firavi in gleznele subtiri (n-am vazut inca vieneza cu glezne groase!) , dar noi stim bine ca sunt captusiti temeinic si ingenios pe dinauntru, doar studiatul vitrinelor face parte din cultura oricarei muziciene, inca de la 5, 6 anisori cand trebuie cautati pantofi „de scena”.
Nu intamplator, drumul meu a trecut pe langa Schubert Park, pe care l-am vazut , cum spuneam, fugitiv, n-am apucat sa scot nici macar telefonul, apoi a urcat pe Herbeckstr, pustie si colorata, si foarte ordonata.
Atat de ordonata, incat primul lucru le-am facut poze prietenilor cum pregatesc masa de pranz, cautand un pic de anarhie, n-am gasit-o, erau simetrici, fiecare la masuta lui, ca o ilustrata pentru casnicia perfecta.
Asa ca m-am indreptat un pic spre interiorul meu, unde voi gasi intotdeauna un haos fermecator poate pentru altii, pe termen scurt, dar solicitant pe termen lung si , mai ales, chinuitor pentru mine insami, eu, cea care aspir la o ipotetica ordine, la a corespunde, a la a fi conform asteptarilor vietii.
Si incapabila sa corespund mai ales celor foarte apropiati, care vor o felie cat mai adanca si intinsa din mine, cea care are atatea momente in care nu stie cine este in afara paravanului de note si pixeli, cea care vrea sa le faca pe toate, cea care pare sa nu fi invatat mare lucru din lectiile dure primite.
As avea poate nevoie de un indicator? fie el si schubertian, ca sa nu mai ratacesc atata? Nu stiu, scopul imi e clar, poate iubesc doar contopirea cu spatiul
http://youtu.be/X3NhP6LMPIg?t=5m40s
insa raman cea care oriunde ar merge,
Oriunde ar fi
Se poarta cu sine fara rezerve
Dar grabita
Ca in goana tramvaiului 40
Mereu cu gandul spre urmatoarea zbatere
Si semanand din ce in ce mai mult cu un post-it , un suav cadou agatat spre amintire. Cui? Oricui, dar mie, in primul rand, sa nu ma uit, cea care am fost , polifonizata temporal cu cea care sunt.
Zadarnic il ascult aproape obsesiv...sau pe toate celelalte. ca nu pot sa adorm.
Nu ca n-as fi obosita, sunt extra obosita....dar am reusit sa intorc raceala de saptamana trecuta, si cu stil, nu asa oricum. Asa ca numai gandul la orizontala imi provoaca spaima, nu risc deocamdata...
E ceva extraordinar sa poti avea luxul de a asculta lied-uri de Schubert in linistea noptii vieneze, in aceasta liniste in care doar vantul se mai aude amenintator in mansarda mea romantico-burgheza din Bezirkul 5, de unde se vede un sfert de luna stralucitoare si mica.
Pe masura ce revin aici, descopar, fireste, locuri noi, azi a fost cartierul 18, spre Ana si Luigi, dintr-un tramvai care goneste de la Votivkirche printre sute, mii de frunze galbene si ruginii dansand frenetic, cu strazi inguste si cladiri peste care soarele se plimba fugar si norii cenusii devin din cand in cand aurii.
Iubesc tramvaiele din Viena, mai ales pe cele vechi, desigur. Si mai ales la drum lung, si mai ales spre astfel de zone; de pilda, la Volksoper s-au urcat doua membre ale orchestrei care au dezbatut infocat situatia unei fagotiste, era imposibil sa nu le aud, domni eleganti, dar nu voient(i), cu o basca cadrilata invariabila peste parul grizonat sau alb complet si loden-uri in culori tomnatice, niciodata negre, doamne in pantofi ce par firavi in gleznele subtiri (n-am vazut inca vieneza cu glezne groase!) , dar noi stim bine ca sunt captusiti temeinic si ingenios pe dinauntru, doar studiatul vitrinelor face parte din cultura oricarei muziciene, inca de la 5, 6 anisori cand trebuie cautati pantofi „de scena”.
Nu intamplator, drumul meu a trecut pe langa Schubert Park, pe care l-am vazut , cum spuneam, fugitiv, n-am apucat sa scot nici macar telefonul, apoi a urcat pe Herbeckstr, pustie si colorata, si foarte ordonata.
Atat de ordonata, incat primul lucru le-am facut poze prietenilor cum pregatesc masa de pranz, cautand un pic de anarhie, n-am gasit-o, erau simetrici, fiecare la masuta lui, ca o ilustrata pentru casnicia perfecta.
Asa ca m-am indreptat un pic spre interiorul meu, unde voi gasi intotdeauna un haos fermecator poate pentru altii, pe termen scurt, dar solicitant pe termen lung si , mai ales, chinuitor pentru mine insami, eu, cea care aspir la o ipotetica ordine, la a corespunde, a la a fi conform asteptarilor vietii.
Si incapabila sa corespund mai ales celor foarte apropiati, care vor o felie cat mai adanca si intinsa din mine, cea care are atatea momente in care nu stie cine este in afara paravanului de note si pixeli, cea care vrea sa le faca pe toate, cea care pare sa nu fi invatat mare lucru din lectiile dure primite.
As avea poate nevoie de un indicator? fie el si schubertian, ca sa nu mai ratacesc atata? Nu stiu, scopul imi e clar, poate iubesc doar contopirea cu spatiul
http://youtu.be/X3NhP6LMPIg?t=5m40s
insa raman cea care oriunde ar merge,
Oriunde ar fi
Se poarta cu sine fara rezerve
Dar grabita
Ca in goana tramvaiului 40
Mereu cu gandul spre urmatoarea zbatere
Si semanand din ce in ce mai mult cu un post-it , un suav cadou agatat spre amintire. Cui? Oricui, dar mie, in primul rand, sa nu ma uit, cea care am fost , polifonizata temporal cu cea care sunt.
7 noiembrie 2012
halucinant reloaded
O cunosc pe Meda. E un un om puternic si frumos. Nu ma mira ca a ales sa ii reprezinte probono pe parintii copiilor haituiti de invatatoarea de la Iorga,
Inca odata, nu inteleg, ce se asteapta pt a fi demisa pe vecie???
daca ma citeste cineva cu influenta in informarea societatii civile, rog sa ma contacteze, pot face relatia si cu avocata si cu psihologul.
Simt ca se poate face mai mult.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/Cum-este-scos-basma-curat-un-dascl-abuzator-1009726.html
Inca odata, nu inteleg, ce se asteapta pt a fi demisa pe vecie???
daca ma citeste cineva cu influenta in informarea societatii civile, rog sa ma contacteze, pot face relatia si cu avocata si cu psihologul.
Simt ca se poate face mai mult.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/Cum-este-scos-basma-curat-un-dascl-abuzator-1009726.html
6 noiembrie 2012
The Return of Innocence
Or my sister pushing the right buttons
Mie mi-a plăcut una un pic mai întunecată ca stare, dar sora mea de cruce a decis altfel, ei ii place asta, fără urmele zbuciumului de săptămâna trecută.
Așa că public ce i-a plăcut ei.
Sabina by Lara D. Neusiedler
Mie mi-a plăcut una un pic mai întunecată ca stare, dar sora mea de cruce a decis altfel, ei ii place asta, fără urmele zbuciumului de săptămâna trecută.
Așa că public ce i-a plăcut ei.
Sabina by Lara D. Neusiedler
Se intampla in Europa
Pentru ca azi e prima zi cu soare (si jumatate nor, dar, who cares, e SOARE!) si pentru ca n-am sa stau prea mult in casa,
simt nevoia sa va las, daca nu l-ati citit deja, link la un articol cutremurator prin semnificatia sa.
Vreau sa il impartasesc din mai multe motive:
- nu toata lumea a avut sansa mea de artista vieneza, ca sa aiba acces la medicamentul care in Romania nu se da bolii mele, nu e „aprobat”, in limbaj hartogaresc, asadar, exista oameni care trebuie sa se lupte din greu pentru fiecare picatura din otravurile care ii pot insanatosi.
-m-a rascolit faptul ca unul dintre cei implicati sufera de limfom Hodgkin, boala despre care am avut „privilegiul” sa fiu avertizata ca e una dintre cele 2, 3 pe care le precede anemia hemolitica, cu ani de zile chiar, cu alte cuvinte, trebuie sa am grija la orice semn, toata viata, iar la orice recadere e posibil sa intervina din nou experienta torturii prin punctia de maduva pe viu, doar ca sa „rule out” leucemia si limfomul.
-si al treilea ar fi ca prietena mea Adriana mi-a aratat mai demult care este cea mai veche farmacie vieneza, trec pe langa ea aproape zilnic, am si cumparat ceva sirop de copii de acolo....
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13549821-cum-devenit-membru-reteaua-citostaticelor-vrei-intri.htm
Nu, nu sunt intr-o dispozitie morbida, dimpotriva, ma simt puternica, vesela, creativa si sanatoasa. Acum jumatate de an nu as fi propagat un asemenea material.
Iar voi ceilalti care sunteti sanatosi si veseli, trebuie sa il cititi.
Din pacate, puterea mea se opreste aici.
pentru cei mai puternici ca mine,
implicarea poate incepe de aici:
http://www.medicamente-lipsa.ro/
simt nevoia sa va las, daca nu l-ati citit deja, link la un articol cutremurator prin semnificatia sa.
Vreau sa il impartasesc din mai multe motive:
- nu toata lumea a avut sansa mea de artista vieneza, ca sa aiba acces la medicamentul care in Romania nu se da bolii mele, nu e „aprobat”, in limbaj hartogaresc, asadar, exista oameni care trebuie sa se lupte din greu pentru fiecare picatura din otravurile care ii pot insanatosi.
-m-a rascolit faptul ca unul dintre cei implicati sufera de limfom Hodgkin, boala despre care am avut „privilegiul” sa fiu avertizata ca e una dintre cele 2, 3 pe care le precede anemia hemolitica, cu ani de zile chiar, cu alte cuvinte, trebuie sa am grija la orice semn, toata viata, iar la orice recadere e posibil sa intervina din nou experienta torturii prin punctia de maduva pe viu, doar ca sa „rule out” leucemia si limfomul.
-si al treilea ar fi ca prietena mea Adriana mi-a aratat mai demult care este cea mai veche farmacie vieneza, trec pe langa ea aproape zilnic, am si cumparat ceva sirop de copii de acolo....
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13549821-cum-devenit-membru-reteaua-citostaticelor-vrei-intri.htm
Nu, nu sunt intr-o dispozitie morbida, dimpotriva, ma simt puternica, vesela, creativa si sanatoasa. Acum jumatate de an nu as fi propagat un asemenea material.
Iar voi ceilalti care sunteti sanatosi si veseli, trebuie sa il cititi.
Din pacate, puterea mea se opreste aici.
pentru cei mai puternici ca mine,
implicarea poate incepe de aici:
http://www.medicamente-lipsa.ro/
5 noiembrie 2012
ce putem face?
Din nou cazul VB.
Nu stiu ce sa fac, cum as putea sa ajut.
macar sa difuzez informatiile?
mi se pare halucinant ce se intampla.
imi vine sa ma mut la Viena definitiv, dar asta sa fie solutia pentru toti cei care traim in majoritatea timpului in Romania?
Un copil e o persoana! Abuzul emotional este extrem de periculos. Cum se poate lua in deradere asa ceva, inca odata, cu manevre ce amintesc de Securitate???
http://andreanum.org/?p=3464
Nu stiu ce sa fac, cum as putea sa ajut.
macar sa difuzez informatiile?
mi se pare halucinant ce se intampla.
imi vine sa ma mut la Viena definitiv, dar asta sa fie solutia pentru toti cei care traim in majoritatea timpului in Romania?
Un copil e o persoana! Abuzul emotional este extrem de periculos. Cum se poate lua in deradere asa ceva, inca odata, cu manevre ce amintesc de Securitate???
http://andreanum.org/?p=3464
Vernisaj reloaded
Fotografiile de la Luiza Puiu.
Sunt doua albume intr-unul, cele cu aparatul foto si cele cu telefonul, fiecare zona cu sarmul sau, de asta e Luiza atat de speciala. Cum vi se par?
cat despre mine, Ich liebe Dich, Luiza!
https://plus.google.com/photos/104505488616335389012/albums/5807078248862654785
Sunt doua albume intr-unul, cele cu aparatul foto si cele cu telefonul, fiecare zona cu sarmul sau, de asta e Luiza atat de speciala. Cum vi se par?
cat despre mine, Ich liebe Dich, Luiza!
https://plus.google.com/photos/104505488616335389012/albums/5807078248862654785
4 noiembrie 2012
Gânduri de duminică dimineața
În ultimele zile s-au întamplat lucruri importante în societatea civilă românească, și când spun importante, mă refer la mobilizarea populației, presei scrise, online și offline și a televiziunilor în cazul învațătoarei monstru Veronica Bereanda.(citiți la Maria doua rezumate )
Și daca aveti nervi tari, uitați-vă la filmuleț. Eu sunt mai hard-core așa și m-am uitat. Apoi am fost neom ore și am mulțumit Cerului și Iulianei pentru învațătoarea Sofiei.
http://youtu.be/-6Y-aMwmF-M
(deschideti cu click dreapta, ca iese din post)
Nu am fost în stare să mă ocup și de asta, fiind acum departe, emoționată, învolburată și complet deconectată de pulsul evenimentelor, însă în această dimineață am încercat să mă pun la punct și cu mare parte din ce s-a vorbit/difuzat pe această temă.
Este înfiorator și cutremurător cum părinții copiilor abuzați de acea femeie sunt minimalizați de actualul ministru. Îmi seamană (este) a tipică intimidare securistă practicată încă pe scară largă la noi în țară, acea insidioasă abordare care te face sa te simti vinovat și să te îndoiești de gravitatea faptelor comise.
Sunt complet derutată de larghețea cu care cei care ar trebui sa protejeze binele acestor copii tratează întreaga situație. Nu înteleg de ce acea femeie nu este imediat destituită. Ce alte probe mai sunt necesare?
Aici găsiți relatarea unui psihiatru care a vorbit cu copiii victime. E absolut suficient ca într-o țară civilizată învățătoarea să ajungă poate chiar și după gratii.
Nu mă interesează ca directorul e în funcție doar de două luni și cică nu știe de zecile de transferuri de-a lungul anilor, nu mă interesează ca nota generală în care se cresc copiii în țara asta măcinată de sărăcie e aceeași cu a filmulețului, eu vreau să schimb ceva.
Vreau să îmi cresc copiii liberi, să nu se lase intimidați, să sancționeze nedreptățile asupra lor cu riscul asumat conștient de a părea obraznici. Și eu am fost un astfel de copil, deși primele 3 clase le-am făcut sub comunism, așa că nu-mi vine greu să le dau mai departe asta.
Vreau să cred că și copiii pe care îi aleg prieteni vor fi crescuți la fel.
Vreau să cred ca iubirea și respectul le vor forma adevărata coloană vertebrală.
De aceea am să mă lupt pentru libertatea lor interioară cât timp voi răsufla. Mai mult decât orice performanțe academice, contează siguranța cu care pornesc în viață.
Acum, pentru părinții la început de drum.
Nu știu dacă școala românească va ajunge vreodată să formeze adulți încrezători și deschiși. Așa că nu vă temeți să cedați, să ascultați copilul, să trăiți empatic către nevoile lor directe sau mai indirecte, evitați gesturile care vin din adânci pattern-uri comportamentale eronate, nu vă fie frică de o crizuță de plâns sau încăpățânare,iubiți-i și mai mult, pentru că au nevoie de voi.
NU vă temeți de autoanaliză, veți vedea cât este de stupid să vă doriți copii supuși acasă, dar învingători în societate. O ipocrizie fără margini. Dacă vă guvernează frica endemică, care începe de la număratul lingurilor de legume pasate și a minutelor de somn în bebelușenie și continuă când juniorul aduce acasă o nevastă care nu calcă bine sau junioara un soț care nu dă cu aspiratorul,veți da greș cu siguranță.
Nevoia de control este ce a făcut-o pe acea femeie să devină oribilă.
Nevoia de control vine din teamă. Teama aduce panică, răutate, urâțenie.
Sunt alături de toți acești părinți cărora nu le este frică și vă rog să fiți și voi alături de ei. Dați mai departe tuturor celor pe care îi știți capabili de a lua atitudine. Ar fi ocazia ideală ca societatea noastră să nu rămână pasivă, să se coaguleze în jurul unui ideal.
În joc e cel mai de preț dar al vieții: siguranța emoțională a copiilor noștri.
Și daca aveti nervi tari, uitați-vă la filmuleț. Eu sunt mai hard-core așa și m-am uitat. Apoi am fost neom ore și am mulțumit Cerului și Iulianei pentru învațătoarea Sofiei.
http://youtu.be/-6Y-aMwmF-M
(deschideti cu click dreapta, ca iese din post)
Nu am fost în stare să mă ocup și de asta, fiind acum departe, emoționată, învolburată și complet deconectată de pulsul evenimentelor, însă în această dimineață am încercat să mă pun la punct și cu mare parte din ce s-a vorbit/difuzat pe această temă.
Este înfiorator și cutremurător cum părinții copiilor abuzați de acea femeie sunt minimalizați de actualul ministru. Îmi seamană (este) a tipică intimidare securistă practicată încă pe scară largă la noi în țară, acea insidioasă abordare care te face sa te simti vinovat și să te îndoiești de gravitatea faptelor comise.
Sunt complet derutată de larghețea cu care cei care ar trebui sa protejeze binele acestor copii tratează întreaga situație. Nu înteleg de ce acea femeie nu este imediat destituită. Ce alte probe mai sunt necesare?
Aici găsiți relatarea unui psihiatru care a vorbit cu copiii victime. E absolut suficient ca într-o țară civilizată învățătoarea să ajungă poate chiar și după gratii.
Nu mă interesează ca directorul e în funcție doar de două luni și cică nu știe de zecile de transferuri de-a lungul anilor, nu mă interesează ca nota generală în care se cresc copiii în țara asta măcinată de sărăcie e aceeași cu a filmulețului, eu vreau să schimb ceva.
Vreau să îmi cresc copiii liberi, să nu se lase intimidați, să sancționeze nedreptățile asupra lor cu riscul asumat conștient de a părea obraznici. Și eu am fost un astfel de copil, deși primele 3 clase le-am făcut sub comunism, așa că nu-mi vine greu să le dau mai departe asta.
Vreau să cred că și copiii pe care îi aleg prieteni vor fi crescuți la fel.
Vreau să cred ca iubirea și respectul le vor forma adevărata coloană vertebrală.
De aceea am să mă lupt pentru libertatea lor interioară cât timp voi răsufla. Mai mult decât orice performanțe academice, contează siguranța cu care pornesc în viață.
Acum, pentru părinții la început de drum.
Nu știu dacă școala românească va ajunge vreodată să formeze adulți încrezători și deschiși. Așa că nu vă temeți să cedați, să ascultați copilul, să trăiți empatic către nevoile lor directe sau mai indirecte, evitați gesturile care vin din adânci pattern-uri comportamentale eronate, nu vă fie frică de o crizuță de plâns sau încăpățânare,iubiți-i și mai mult, pentru că au nevoie de voi.
NU vă temeți de autoanaliză, veți vedea cât este de stupid să vă doriți copii supuși acasă, dar învingători în societate. O ipocrizie fără margini. Dacă vă guvernează frica endemică, care începe de la număratul lingurilor de legume pasate și a minutelor de somn în bebelușenie și continuă când juniorul aduce acasă o nevastă care nu calcă bine sau junioara un soț care nu dă cu aspiratorul,veți da greș cu siguranță.
Nevoia de control este ce a făcut-o pe acea femeie să devină oribilă.
Nevoia de control vine din teamă. Teama aduce panică, răutate, urâțenie.
Sunt alături de toți acești părinți cărora nu le este frică și vă rog să fiți și voi alături de ei. Dați mai departe tuturor celor pe care îi știți capabili de a lua atitudine. Ar fi ocazia ideală ca societatea noastră să nu rămână pasivă, să se coaguleze în jurul unui ideal.
În joc e cel mai de preț dar al vieții: siguranța emoțională a copiilor noștri.
Cine mai vine la Schikaneder?
Cine-ar fi zis acum un an ca o sa ajung sa merg 3 seri pe saptamana in club :)
Chiar daca e un club mai hipster-hippy asa, mai putin bumtzi-bumtzi, ci mai degraba o stare foarte friendly, un pic difuza, omaneii sunt deschisi si draguti , iar semnele mele de carte au mare succes:)
3 noiembrie 2012
2 noiembrie 2012
expresionism versus suprarealism
Mi se intampla lucruri foarte stranii in aceasta sedere vieneza.
Viena poate fi f intunecata si misterioasa, desi precisa. E vorba de un anumit sentiment de angoasa permanenta combinata cu un soi de aroganta nonsalanta si entuziasm. Posibil sa fie si perceptia mea, doar sunt intr-o stare extrem de artistica.
Sa trecem asadar de la sentimentele beethoveniene la cele expresioniste. Prima scoala vieneza(spre final) face loc celei de-a doua.
Un poem minunat si un desen si mai minunat de Egon Schiele.Cum ar declara toti clasicii in viata, nici eu n-as putea s-o spun mai bine....am fotografiat mai multe pagini din editia digitalizata, inclusiv o scrisoare in care vedea Viena exact cum ma simt eu acum. Totul e coincidenta, si prin coincidenta NU inteleg arbitrar.
de la expresionisti am trecut razant pe langa finetea japoneza, am vazut celebrul val, multe alte minunatii, a fost si un Haiku care m-a lovit in moalele sufletului, atat de sonor si delicat in acelasi timp. dupa care imersiunea in nimicul minimalist. Scos din context, desigur, dar asa fac artistii, interpreteaza realitatea.
Insa climaxul serii, la intoarcerea acasa, am primit un mesaj,direct, pentru mine cea vienizata, pe strada, in fata mea, am calcat pe el, nu inainte de a il fotografia. Imi pare rau ca era asa intuneric si aveam doar telefonul. Atat de tare m-a surprins incat am uitat sa pun macar un flash. Mai bine poate.
Suprarealism? fantastic? magic? avertisment? Sau acea intunecime de care vorbea Schiele in scrisorile lui?
Viena poate fi f intunecata si misterioasa, desi precisa. E vorba de un anumit sentiment de angoasa permanenta combinata cu un soi de aroganta nonsalanta si entuziasm. Posibil sa fie si perceptia mea, doar sunt intr-o stare extrem de artistica.
Sa trecem asadar de la sentimentele beethoveniene la cele expresioniste. Prima scoala vieneza(spre final) face loc celei de-a doua.
Un poem minunat si un desen si mai minunat de Egon Schiele.Cum ar declara toti clasicii in viata, nici eu n-as putea s-o spun mai bine....am fotografiat mai multe pagini din editia digitalizata, inclusiv o scrisoare in care vedea Viena exact cum ma simt eu acum. Totul e coincidenta, si prin coincidenta NU inteleg arbitrar.
de la expresionisti am trecut razant pe langa finetea japoneza, am vazut celebrul val, multe alte minunatii, a fost si un Haiku care m-a lovit in moalele sufletului, atat de sonor si delicat in acelasi timp. dupa care imersiunea in nimicul minimalist. Scos din context, desigur, dar asa fac artistii, interpreteaza realitatea.
Insa climaxul serii, la intoarcerea acasa, am primit un mesaj,direct, pentru mine cea vienizata, pe strada, in fata mea, am calcat pe el, nu inainte de a il fotografia. Imi pare rau ca era asa intuneric si aveam doar telefonul. Atat de tare m-a surprins incat am uitat sa pun macar un flash. Mai bine poate.
Suprarealism? fantastic? magic? avertisment? Sau acea intunecime de care vorbea Schiele in scrisorile lui?
Total Hit!
Multumesc, Adriana, pentru fotografii. Adriana a luat aparatul meu si s-a descurcat de minune cu obiectivul full manual! Doar ultimele trei poze sunt facute de mine.
Va pun cateva, mai de suflet, va urma un album probabil in google plus cu adevarata monitorizare de presa, mai ales ca am avut-o pe minunata Luiza Puiu langa mine :)
Au fost foarte multi oameni, ideea cu acvariul si computerul e un mega succes, a venit si directorul executiv al Bienalei! , au venit toti prietenii mei din Viena si a fost o atmosfera fantastica. Jur cu mana pe inima ca nu am asistat niciodata la atata interes din partea unor participanti la un vernisaj. Lumea a savurat realmente fotografiile, apoi s-au jucat cu mare placere cu instalatia foto-viedo interactiva.
Va pun cateva, mai de suflet, va urma un album probabil in google plus cu adevarata monitorizare de presa, mai ales ca am avut-o pe minunata Luiza Puiu langa mine :)
Au fost foarte multi oameni, ideea cu acvariul si computerul e un mega succes, a venit si directorul executiv al Bienalei! , au venit toti prietenii mei din Viena si a fost o atmosfera fantastica. Jur cu mana pe inima ca nu am asistat niciodata la atata interes din partea unor participanti la un vernisaj. Lumea a savurat realmente fotografiile, apoi s-au jucat cu mare placere cu instalatia foto-viedo interactiva.
Cu draga mea prietena Roxana Constantinescu
In dreapta, directorul Eyes-ON, foarte curios
un tanar preocupat
ff serioasa:)
Gabriel Kohn, dir. adj. ICR Viena, cu un discurs minunat
artistii serii: Catalin, Sabina, Johanna
lume fina
si mai fina :P
Cu Evi Bencsis, coordonatoarea de evenimente de la Schikaneder
Johanna real time, Sabina Sturm und Drang avant la lettre
La final, mastile cad si raman artistii , singuri si sinceri
1 noiembrie 2012
Need Moral Hugs
Azi e o zi frumoasa pentru InnerSound Team.
La ora 19, la Conservator, Sala Enescu, Diana si Ada vor prezenta un material post Festival in cadrul Pecha Kucha, unde vor povesti celor care nu au ajuns in august sa ne vada ce s-a intamplat acolo. Ma puteti vedea si pe mine intr-o fotografie genaiala din prima seara, the Diva look, pentru ca prezentarea am imaginat-o impreuna, si au muncit-o apoi fetele, care vor fi extraordinare in seara asta, mergeti sa le vedeti!
La ora 19, dar a Vienei, cealalata jumatate a echipei, Catalin Cretu si cu mine, vernisam un InnerSpace fantastic, cald, boem, vrajit. Nu-mi vine sa cred ca de la fotografiile cu o sapuniera Canon din 2006 am ajuns aici. Sunt fericita, dar cu fluturi in stomac pana ma vad trecuta de momentul speech-ului.A fost un drum destul de complicat, am muncit mult pentru a ajunge in acest punct si am nevoie de toate gandurile bune posibile, le primesc cu drag sub orice forma, dar mai ales pe blog:)
Keep them coming!
La ora 19, la Conservator, Sala Enescu, Diana si Ada vor prezenta un material post Festival in cadrul Pecha Kucha, unde vor povesti celor care nu au ajuns in august sa ne vada ce s-a intamplat acolo. Ma puteti vedea si pe mine intr-o fotografie genaiala din prima seara, the Diva look, pentru ca prezentarea am imaginat-o impreuna, si au muncit-o apoi fetele, care vor fi extraordinare in seara asta, mergeti sa le vedeti!
La ora 19, dar a Vienei, cealalata jumatate a echipei, Catalin Cretu si cu mine, vernisam un InnerSpace fantastic, cald, boem, vrajit. Nu-mi vine sa cred ca de la fotografiile cu o sapuniera Canon din 2006 am ajuns aici. Sunt fericita, dar cu fluturi in stomac pana ma vad trecuta de momentul speech-ului.A fost un drum destul de complicat, am muncit mult pentru a ajunge in acest punct si am nevoie de toate gandurile bune posibile, le primesc cu drag sub orice forma, dar mai ales pe blog:)
Keep them coming!
so good to be back
E posibil sa fi fost cea mai groaznica criza existentiala de pana acum, inca nu stiu de ce am avut-o, poate vine pur si simplu? Poate are legatura cu planeta asta dezlantuita, n-ar fi prima data...prima mea criza majora a fost un pic inainte de 9/11, la 22 de ani, si a tinut vreo 3 luni, exact aceeasi stare ca acum, de angoasa metafizica, in care am vorbit mult, am actionat nesabuit, am suparat ceva lume, mi-a parut rau....sper acum sa nu fi suparat pe nimeni, ca pisaloaga am fost ceva de groaza, ma simt cam jenata, nu-mi place de mine, daca m-as vedea pe strada as zice „uite-o si pe asta” :), rolul de vampir energetic nu ma prinde bine, as vrea sa dau mai mult tuturor celor dragi, si nu sunt putini.
In continuarea jurnalului de expozitie, a fost o zi plina, cu panotarea , va las poze documentare, cu jazz niste britanici mai spre rock un pic, o sa pun si de acolo foto mai incolo, dar sa dorm un pic ca de 10 zile sunt praf la capitolul asta.
In fond, hemoglobina rezista, viata e frumoasa, sper sa revina la Bucuresti peste 10 zile acea Sabina pe care o iubiti, si, mai ales, pe care s-o pot iubi si eu, conform Passacagliei.
In continuarea jurnalului de expozitie, a fost o zi plina, cu panotarea , va las poze documentare, cu jazz niste britanici mai spre rock un pic, o sa pun si de acolo foto mai incolo, dar sa dorm un pic ca de 10 zile sunt praf la capitolul asta.
In fond, hemoglobina rezista, viata e frumoasa, sper sa revina la Bucuresti peste 10 zile acea Sabina pe care o iubiti, si, mai ales, pe care s-o pot iubi si eu, conform Passacagliei.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)