14 decembrie 2008

Despre doctorat si multe altele

Ce mai inseamna doctoratul in ziua de azi?
Cand dureaza cursurile 3 ani de zile, dezbati un subiect destul de ingust, si practic iti continui facultatea pana pe la 26-30 de ani?
Ei bine, vreau sa va conving acuma ca doctoratul poate fi mult mai mult decat atat.
Mai ales un doctorat in muzica.
Depinde totul numai de curajul cu care iti aperi convingerile si de cat de pasionat esti de ceea ce faci. Cam ca la orice, de altfel.
Nu vorbesc acuma de doctoratele care dezbat "spinoasa problema a miscarii corale din targu jiu", sau de cele care seamana cu niste monografii....si care au ca scop final obtinerea vreunui post de directoras in provincie.
Ci de acele doctorate care sunt facute doar pentru ca autorul, prin lucrarea respectiva, isi dezvaluie un crez, isi implineste un vis si isi sustine creatia.
In prezent, la noi la Universitate exista doua tipuri de doctorat, doctoratul profesional (bazat fie pe interpretare, fie pe compozitie, pe langa care mai exista si textul scris, un pic mai concis) si doctoratul stiintific, cel clasic. Pe vremea mea:)), nu exista aceasta departajare, eu fac asadar un doctorat stiintific, in muzicologie, pe care am sa-l completez cu lucrari proprii. Numai unul dintre referate are dreptul sa intre in teza, celelalte fiind cercetari adiacente.

Aproximativ acelasi gen de doctorat l-a sutinut Joi, 11 decembrie , prietena mea buna Ana Iulia Giurgiu (Bondue acuma, dar cand s-a inscris nu plecase inca la Paris si o chema ca la mama acasa)
In cazul ei , hibridul format din partea muzicologica si cea de creatie a fost unul extrem de fericit. Si nu numai atata.
Am putut observa cum toate preocuparile ei de cand o cunosc, de ani si ani de zile, s-au imbinat fericit in cele 300 de pagini pe care le-a scris. Plus compozitiile!
Teza ei a fost despre opera ca specatacol sincretic.
In fapt, a vrut sa demonstreze ca opera este genul muzical care a pastrat urmele sincretismului din leaganul istoriei artei, sincretism in stransa legatura cu miturile fundamentale ale omenirii.
(Ana, daca n-am inteles bine, bate-ma peste degete)

Ei bine, si cum sa nu ma emotionez cand in toata expunerea ei nu facea altceva decat sa-mi aminteasca de toate lungile ore petrecute discutand despre nemurirea sufletului (la propriu!! ), noi doua singure in pustietatea nemteasca a straniului Oldenburg, cum sa nu ma miste reascultarea unor fragmente de compozitie la care am suferit si eu odata cu ea (chiar daca aveam bb mic si nu prea mult timp sa o ascult la vaicareli:D), si cum sa nu ma apuce plansul cand la sfarsit ne-a multumit noua, colegilor ei de la Olah, si chiar lui Tibi, aflat acolo de unde probabil ne priveste viermuiala cu zambetul sau fin din coltul gurii...
Dupa care seara trziu am chiulit de-acasa si am fost la prima mea iesire noaptea de vreo.....6 ani incoace. Si a fost efectiv ca pe vremuri, chiar daca eu n-am baut decat ceai:), dar am ras ca si cum as fi tras 4 beri, si-am vorbit cate-n luna si-n stele, si m-am vazut cu oameni foarte,foarte dragi mie, cu care as vrea sa formez o generatie, as vrea sa nu mai fim asa de risipiti si tematori....as vrea sa ne miscam impreuna, nu separat, pentru ca avem o memoria unor personalitati pe care cei cu 3, 4 ani mai in urma noastra nu o mai au, cu noi s-a terminat ceva extrem de frumos din muzica romaneasca. Nu stiu ce va urma, nu fac judecati de valoare, profesorii actuali sunt extrem de buni pedagogi, si sunt si mari compozitori, dar...scoala aceea veche, serioasa, nu se mai face. Nu te mai pune nimeni sa scrii o inventiune tonala. Cum sa fii compozitor fara inventiune tonala? e o erezie, daca am sa predau vreodata n-am sa ma abat de la calea cea dreapta :)), m-a indoctrinat si sotul, evident, dar aici chiar nu-l contrazic. Cu mentiunea ca inventiunea trebuie scrisa cu mult inainte sa incepi Conservatorul...dar si in primul an se accepta! Ei bine, soliditatea scolii vechi nu prea se mai vede. Cred ca de aici si epigonismul de care sufera studentii actuali. Sigur ca si epigonismul e vechi de cand lumea, insa acuma , intr-o perioada in care fiecare compozitor are stilul sau, si nu mai exista un stil al epocii, epigonismul este mult mai deranjant decat pe vremea lui Mozart, cand insasi regulile de compozitie obligau la o anume uniformizare.
In fine....sa revenim.
Ana e prima din ultima serie "Olah" care isi finalizeaza doctoratul. Catalin (Cretu )nu m-a anuntat de sustinere, asa ca pe el ma mai prefac vreo 3 zile suparata. Nu a fost la Olah, dar e de-al nostru) Urmeaza sper Cristi (Lolea), iar eu , hat, peste vrun an, doi....(da, stiu eu am copii :D, si oricum sunt mai mica decat ei ;-) ) Cred ca-l termin odata cu Diana (Rotaru), care face si ea parte din aceeasi generatie, plus ca a fost si la Olah de vreo 2 ori, cand era inca eleva la liceu. Iar apoi a studiat cu Stefan Niculescu.
Si ma apuca teama, dupa aia ce urmeaza? suntem adulti cu acte in regula? Si oare conteaza pentru societatea actuala, ca suntem ultimii care, fosti discipoli ai marilor "mesteri", ne implinim un vis in contemporaneitate?
Oare memoria, amintirile, vor face ca muzica si studiile noastre sa nu faca de ras minunatiile invatate de la ei?

Care este de fapt, functia memoriei in compunerea timpului muzical?

1 decembrie 2008

De ce Stokke Xplory?

pentru ca e bun, frumos si intra in lift.
pentru ca nu se strica!
pentru ca ofera copilui cea mai buna priveliste.
pentru ca ofera copilui cea mai buna pozitie.
pentru ca e extrem de usor de condus.
pentru ca landoul poate fi cosul bebelusului in primele 3 luni.
pentru ca se poate folosi pana la 3 ani.
pentru ca a fost bestial la mare sa nu-mi linga toti cateii copilasul dormind aproape pe jos ( desi in carut), cum au patit din nefericre alte mamici.
pentru ca in vacanta a fost scaunul de masa.
pentru ca are plasa de tantari


pentru ca o mama are dreptul sa aleaga ceva care ii face placere , fara a fi considerata snoaba, infumurata si fitzoasa.


Cine nu stie ce e un stokke, sa gugaleasca!
:))

26 noiembrie 2008

Desene :)

Nati mi-a aratat desenele baietelului ei .
Multmim Nati! sunt foarte frumoase, expresive si pline de imaginatie. Adevarate bucurii intr-o zi cam mohorata.
Asa ca ma laud si eu cu ale fetei mele.
Aici :

25 noiembrie 2008

fotografia unei zile de marti

Bineinteles ca tocmai acum, cand mai am cca 12 pagini de scris, s-au imbolnavit.
Bebe a si vomitat in seara asta, cum sa plec eu maine la biblioteca?
nu vreti sa stiti cum arata bucataria, ca sa-mi fie viata mai palpitanta, azi nu a fost apa. Deloc, nici calda nici rece.
Cand a "venit" apa, s-a intamplat pocinogul cu varsaturile si numai de spalat cratiti nu mi-a mai ars.
Nu inteleg de ce trebuie sa ma simt incontinuu vinovata, mai ales ca nu vreau sa fac nimic ilegal, numa sa-mi scriu amaratul ala de referat....



copyright Sabina Ulubeanu

18 noiembrie 2008

Talent ?

Iata ce crede Sofia, o fetita neobisnuit de atenta cu ea insasi, introspectia ii este a doua natura, trece de la neincredere in fortele porpii la o stima de sine grozava doar cu ajutorul nostru, vrea mereu mai mult de la ea.
Astazi era fericita ca face la pian o piesa pe care si-o dorea de multa vreme, dar era prea grea. Si ma intreaba...mama, e grea chiar si pentru tine? ca mie acum mi se pare usoara, anul trecut mi se parea grea, aveam doar 5 ani!
La care ma ia gura pe dinainte si-i spun:
-Ooof, tu esti foarte talentata, eu acum nu mai am niciun talent, nici la muzica, nici la poze...
dar Sofia e de alta parere:
- Tu ai talent! unu foaaaaaaaarte bun! Ai talentul sa fii mamica mea !

16 noiembrie 2008

La Kilipirim - teaser :)



Nu ca ar fi mare lucru acolo....cateva carti meritau insa drumul, pentru reducere.Si gablonturile de la Carmen!
dar a fost un prilej de a mai face cateva fotografii.
le puteti vedea aici

30 octombrie 2008

Toamna pe geam






Copyright Sabina Ulubeanu

furt

Update: s-a rezolvat.

gasiti va rog macar o diferenta :

http://www.flickr.com/photos/degetica/1183008692/

http://culianu.wordpress.com/


Nu, nu cred ca veti gasi.

e vorba despre partea de sus a fotografiei.
Sunt absolut revoltata.
daca i-a placut, nu putea sa-mi dea un mail sa mi-o ceara?
ce as putea sa fac? i-am scris comments pe blog.
Am nevoie de sustinere.

24 octombrie 2008

Cunoasteti cumva....

O compozitoare, din Romania, pana in 30 de ani, cu doi copii muciosi, care alapteaza de obicei toata noaptea, cu o casa care se pravaleste peste ea, fara niciun ajutor in afara de cel de la sot si care sa aiba totusi o cariera stralucita, doctoratul deja terminat, slujba de 1000 de euro, sa fie o mama exemplara, o gospodina cat de cat ok (:D) si foarte activa in viata sociala?

Daca da, prezentati-mi-o si mie, ca sa pot face mea culpa in fata tuturor rudelor care au impresia ca sunt o ratata.

12 octombrie 2008

Aurel Stroe

Din generatia de aur a muzicii contemporane romanesti am cunoscut personal mai multi compozitori, dar numai trei dintre ei mi-au influentat in mod direct gandirea muzicala si pasiunea pentru creatie: Myriam Marbe, Tiberiu Olah si Aurel Stroe.
Despre disparitia lui Myriam voi scrie alta data, despre Olah am mai scris...si iata ca, din pacate, Aurel Stroe se alatura cercului muzicienilor disparuti.

Ce a insemnat Aurel Stroe pentru mine?
Mult, mult mai mult decat s-ar crede.


Cum m-a influentat Stroe?
As incepe prin a povesti prima noastra "intrevedere".
Eram la Busteni si nu incepusem inca Conservatorul. De fapt, abia ma hotarasem sa urmez compozitia, examenul era programat pentru anul urmator. Aveam deci putin peste 18 ani. Imi descopeream atunci pe langa dorinta de a scrie muzica si pasiunea pentru munte. Ma pregateam sa fac prima excursie spre varful Omu, ceea ce reprezenta o piatara de hotar in devenirea mea, mi se parea ca odata ajunsa acolo orice alte culmi vor parea secundare si ca voi deveni, in sfarsit, eligibila pentru statutul montagnarda (de-as fi stiu eu atunci cat de departe sunt de acest termen... :-) ).
Intamplarea a facut sa ne intalnim prin oras chiar cu Aurel Stroe, pe care eu il cunosteam doar din auzite. Cand a aflat despre excursia la Omu s-a luminat instantaneu si ne-a spus: vin si eu cu voi, imi face mai multa placere decat sa merg singur.
Asa ca primele ore alaturi de compozitorul Stroe au fost de fapt petrecute langa iubitorul de munte Aurel Stroe.
Ne-a povestit o gramada despre camarazii sai de drumetie, bineinteles si infricosatoarea istorie a prietenului care s-a urcat pe unul din Acele Morarului fara sa se asigure si a fost dus acasa in rucsac..... ne arata toate culmile, toate vaile, si desi mergea destul de greu inca de atunci, sprijinit in baston (am mers de dragul lui cu cabina pana la Babele), se simtea ca pe munte se simte cel mai bine, ca acolo isi desfasoara lupta sa cu materia (caci ideile nu-i prezentau nicio dificultate.... )
N-am sa uit niciodata cu cata placere a baut ceaiul cu esenta de rom si cu cat drag a mancat ciorba aia gri, ce parea facuta din pietricele. Mai tarziu am inteles ca dragostea de munte e cea care l-a influentat in tot ce a gandit si a compus, si sunt convinsa ca mult mai importante decat teoria informatiei si catastrofele lui Rene Thom erau pentru Stroe pietrele acelea vesnice, care odata invinse, realizeaza comuniunea dintre spiritul si trupul omului. Ne povestea despre lupta cu muntele, despre respectul pe care trebuie sa-l avem fata de natura. Fara sa vreau, il puteam descoperi pe Stroe in interioritatea sa doar prin simpla observatie, si dupa ce l-am cunoscut si in mediul Universitar, pot spune cu mana pe inima ca Stroe omul muntelui mi-a deschis multe porti, ca nu l-as fi inteles in expunerile sale daca nu ar fi existat acea zi, in care am urcat prima data pe unul din cele mai inalte varfuri din tara alaturi de una dintre cele mai luminate minti ale Romaniei.
Asa am reusit sa-i inteleg mai tarziu precizia de bisturiu si logica impecabila din spatele compozitiilor sale, dar si scanteia de geniu, talentul uluitor, solutiile inedite si un soi de libertate a simtirii pe care numai omul sigur pe el si care a fost acolo sus o are.

Au trecut apoi doi ani in care m-am transformat alaturi de Olah, in care am simtit muzica din interior, libera de orice teorii adiacente, ani care m-au adus la o perceptie aproape dureroasa a fenomenului compozitiei. Cu cateva lucrari in buzunar, l-am intalnit apoi pe Stroe in postura de dascal. Nu mi-a fost profesor la Conservator, insa la cursurile de vara din Busteni am fost in mai multe randuri, fie toamna devreme, fie in miezul verii. In camaruta inghesuita de la Maison Française ne strangeam cativa studenti pasionati, si din cand in cand, compozitori consacrati ce doreau sa sa ii mai arate ce au lucrat sau pur si simplu sa se afle in preajma sa.
Pentru ca simpla aparitie a lui Stroe iti facea rotitele sa se invarteasca mai repede. Avea un discurs cu totul si cu totul original, o placere a explicatiei si o nemaipomenita patrundere a ideilor, completate de o capacitate de sinteza uluitoare. Firile mai timide se pierdeau in fata sa, dar daca aveai destul curaj sa intri in dialog, descopereai o persoana deloc condescendenta, preocupata de rezolvarea misterului adus in discutie si nu de catalogarea pregatirii academice a interlocutorului.
Si cum timiditatea nu e punctul meu forte:), m-am decis sa ii arat in mai multe randuri ceea ce am lucrat.
De fiecare data spunea ceva frumos, pozitiv, si apoi, cand totusi insistam, punea degetul pe partitura exact in locul unde ma simtisem nesigura. Invariabil. Nici macar nu are vreo importanta daca suna bine sau nu momentul respectiv, intuitia sa diagnostica hiatusul gandirii . Ceea ce m-a facut sa sutin intotdeauna ca dincolo de exceptionalele sale inovatii in ceea ce priveste teoriile care pot sta la baza unei compozitii muzicale, atunci cand scria muzica, Stroe era pur si simplu un urias talent. Cum altfel ar fi gasit el puntile intre paradigme incomensurabile ( :D ) ? (termenul hit al generatiei 2003 )
Inchei aici, pentru ca nu vreau sa devin nici mai sentimentala decat sunt in mod obisnuit, si nici sa intru in sabloane. Nu vreau sa scriu mai mult decat imi face bine....refuz sa ma gandesc acuma ca nu mai exista nici Olah, nici Stroe, nici Myriam, nici Vieru, nici Stefan Niculescu, nici Dan Constantinescu.
Refuz sa ma gandesc ca am devenit, din nou, orfana.....

7 august 2008

29

Daca aduni un numar cu 9, rezultatul va fi invariabil numarul initial.
Anul asta mie imi da mereu la dublu:)



18 iulie 2008

La Busteni

am ajuns in sfarsit la munte.
sunt intr-o depresie profunda , si nu ma regasesc absolut deloc.
parca m-am pulverizat intr-o mie de bucatele.
functionez in virutea inertiei si toate imi sunt straine.
in momentul n care m-am reapucat de lucru bebe a facut febra.
si ma chinuie vinovatia infiorator.

18 iunie 2008

18 iunie

Azi e ziua mamei.
Din fericire suntem impreuna, aseara au misunat puii pe langa ea si-au chiuit incontinuu.
LA MULTI ANI MAMA!!
In cinstea ei bebe a inceput sa vorbeasca,. Foarte mult. Pe mine ma striga mam-mam-mam.
in rest spune ba-ba-ba , da -e, da-e , aia-e, aia-e:)) Pustoaica e in culmea incantarii. Mai ales ca a auzit ea ca daca bb spune mama, urmatorul e fetita.
Poate, dar nu acuma. Poate peste inca 5 ani :))

Maine plecam la mare si nu-mi doresc decat sa iasa bine, parca plecam in misiune spatiala :)
aici mergem noi:



11 iunie 2008

Bach

Pentru mine e adevaratul Agnus Dei. Cel mai frumos Agnus Dei din cate s-au scris.
Atat de contorsionat, desi extrem de senin.




Daca ar trebui sa salvez pentru umanitate o singura partitura, aceea ar fi Missa in si minor.

10 iunie 2008

Dimineti

Diminetile mele sunt la fel, indiferent de ce urmeaza sa fac in ziua respectiva.
Ele urmeaza de obicei unei nopti scurte si agitate , dar zambetul stirb al trezirii definitive ma anunta ca oricat de mult as incerca sa ma victimizez, diminetile mele vor fi intotdeauna superbe. Cel putin cata vreme am sa fiu mai intai "mama" si apoi eu.


8 iunie 2008

Tiberiu Olah

Ar trebui sa clarific ce inseamna Olah pentru mine.
La 8 ani am fost la primul meu concert la Ateneu , iar prima lucrare auzita de mine "in direct" a fost suita din muzica la filmul Mihai Viteazu. In acel moment am stiut ca Tiberiu Olah nu va ramane doar o simpla amintire din copilarie, l-am legat indisolubil de conceptul de muzica, asa sincer si din toata inima cum numai la 8 ani o poti face.
10 ani mai tarziu l-am intalnit. M-a cucerit instant si mi-am dat seama ca el va fi pentru mine reperul , sistemul de referinta. Inca mai este. Tot ceea ce scriu sta sub semnul zambetului sau fin, abia perceptibil, dar totodata ingrozitor de ironic . Recunosc, la inceput mi-a fost frica de el. Mi se parea ca stau de vorba cu Bach, sau hai sa-i fac dreptate, cu Beethoven, pe care-l adora. De ceilalti "grei" din facultate nu mi-a fost nicio secunda frica. Doar de el, cel care ura sa i se spuna maestre. In consecinta, n-am spus la nimeni "maestre". Nu mi-a venit niciodata la indemana acest cuvant, iar Tibi Olah m-a eliberat de povara lui :) A trecut cam jumatate de an pana cand frica s-a risipit si au ramas doar respectul si dragostea .
Nu stiu cat am reusit sa invat de la el, in termeni stiintifici. Olah nu putea fi cuprins , iar spre final noua ne venea din ce in ce mai greu sa tinem pasul cu el. Eram prea tineri si prea necopti sa putem intelege omul Tiberiu Olah. Insa cu totii il iubeam si inca il mai iubim. Cred ca e mai important decat transformarea lui Do in Mi :) (desi ne mandrim ca stim cum se castiga diezii in sonata Waldstein)
Moartea lui m-a luat complet pe nepregatite. Sofia se nascuse abia de 3 saptamani si as fi avut nevoie de toate certitudinile posibile ca sa pot face fata provocarilor rolului de mama imbinat cu cerintele anului universitar terminal. M-am intristat degeaba ca n-am fost sunata de colegi - de fapt au vrut sa ma menajeze, nu stiau ca eu aflasem vestea de la televizor. Atunci mi-am dat seama ca viata mea se imparte in doua perioade delimitate in timp de doua evenimente-reper simultane:
Viata dinainte de copii - cu Olah si viata dupa copii - fara Olah .
Am fost norocoasa sa se intample asa, nu mi-am putut permite sa ratacesc in cautarea unui nou model (si nici n-ar fi fost posibil), ci luptandu-ma cu realitatea am adancit in mine influenta profesorului meu drag. Ma rog in fiecare seara doar sa o pot onora, in muzica si in viata.

7 iunie 2008

:)

disclaimer :))))

sa nu va mire multitudinea de subiecte din blogul asta. Armonii e doar un eufemism pentru "varza".

Armonii

De ce armonii?
Pentru ca toata viata am crezut ca-mi place doar contrapunctul.
Si intr-o buna dimineata, Sofia s-a apucat sa improvizeze la pian. Acorduri. Unul dupa altul, care mai de care mai colorate si mai interesante. Cu toate ca ea nici macar nu stie prea bine diferenta intre major si minor. (sau poate tocmai din cauza asta)
Mi-am adus atunci aminte ce mi-a zis Olah cand eu m-am plans ca nustiu cine m-a criticat " iti lipseste componenta armonica". El, care era un armonist desavarsit mi-a spus ca nu-i nicicum adevarat. Si ca armonia nu inseamna doar acorduri insirate, ci MULT mai mult de-atata. Si m-a incurajat sa-mi pastrez lirismul. Ceea ce am facut. Mai ramane doar sa ma rearmonizez cu realitatile din viata mea.

Asta seara am primit un mail : maine va avea loc un concert aniversar Tiberiu Olah.
Nu stiu cine a facut afisul, asa ca nu-l reproduc .
Sper sa ajung maine la ora 19, la Ateneu, ca sa va povestesc apoi cum a fost la concert.