27 septembrie 2014

Live Blogging dr. Dan Siegel.

 Trebuie sa plec :)
CE: creative exploration 
Scopul  a se impotrivi . A nu lua lucrurile asa cum sunt.
Adolescenta face aceasta. neaga autoritatea si vor sa faca lucrurile altfel. in felul lor. Inovatia si Evolutia.
 Motivul pentru care suntem adaptabili : datoram aceasta adolescentei.
 Mintea adolescentului se adapteaza lumii in schimbare. este construita asa incat trebuie sa incerce ceva nou.
daca ne gandim la arte, muzica, tehnlogie, stiinta, marile inovatii sunt ale adolescentilor. Computere, social media etc. Toti erau adolescenti. (pana in 25, 26 de ani)
 Putem ramane creativi toata viata. Trebuie sa contestam „status quo¨ si sa facem alte si alte conexiuni. Sa incercam mereu ceva nou.
pericolul: sa nu mai stii cine esti. Criza de identitate.

Un adolescent este mult mai predispus la pericole. este normal sa ne ingrijoram, cautarea noutatii presupune f multe riscuri.
Il poate face pe tanar sa nu se simta in regula cu el insusi. daca Dopamina scade prea tare, este asociata cu depresia.
partea buna a cautarii noutatii: ocaziile, oportunitatile.
Este important sa le spunem ce se intampla, ca sa poata folosi aceasta in avantajul lor. Schimbarile in dopamina pot fi foarte constructive : nevoia de noutate poate duce la performanta, in loc sa duca la adictii. performante sportive, academice  care cresc dopamina la fel.
Impulsivitatea e mai caracteristica primilor ani ai adolescentei. Scade cu varsta.
Adolescentii cunosc pericolele. Uneori exagereaza posibilitatea unor pericole.
 Hiperrationalizare!
Procentual pericolul e mai mic decat posibilitatea ca totul sa mearga bine. De aceea adolescentii risca.
Paradoxal: ratiunea e mai periculoasa decat instinctul. daca instinctul functioneaza „ e gresit, e rau sa merg cu 150km la ora”, atunci adolescentul este mai aparat impotriva pericolului!



SE social engagement.  Nu apelezi la parinti pentru probleme, ci la prieteni, la cei de varsta ta.
Natura actioneaza in asa fel pentru a putea pleca din „ the oat meal house”.
Trebuie sa se simta integrati in societatea celor de varsta lor. Pentru ei, integrarea este o chestiune de viata si de moarte, care s-a dezvoltat in mii si mii de ani de evolutie.
Pericolul este de a renunta la moralitate pentru a putea fi acceptat.
Sanatate, sanatate mentala, fericire si longevitate: factorul comun este o societate de suport, grupul important in care vietuiesti, si aceasta se invata in adolescenta.

societatea competitiva este oribila!! e ca un mormant. este foarte rau penttu adolescenti, pentru ca mintea lor lucreaza pentru colaborare!!!

Pentru adolescenti e greu sa gestioneze emotiile, dar e bine sa le ai. Viata e mai palpitanta. Sa le anulezi prin„hormoni infuriati”, imaturitate samd este complet gresit. 
In Anglia : Dan Siegel a invatat sa nu se exprime prea emotional in Oxford, in mediul academic. In mediul neacademic, in Londra,-societate mult mai emotionala. Daca nu te exprimi emotional, poti ajunge chiar sa nu recunosti ceea ce simti.
In ghidul despre Romania se spune ca romanii sunt mai reactivi, ca sunt emotionali.
Ceea ce se intampla cu adolescentii: se interpreteaza ca o problema emotiile, in loc sa fie considerate ceva pozitiv, de vitalitate.
Emotiile in spatii culturale diferite: in Japonia,  nu se exprima emotiile: spatiu mic , lume multa :) nu poti sa exprimi totul, caci nu mai este loc.
Adolescentii devin reactivi extrem de repede!! Emotiile lor sunt mult mai intense.
Sa treci de la reactivitate la receptivitate: prin respiratie, prin diverse exercitii.  Starile lungi reactive sunt nesanatoase pe termen lung, sanatoase pe termen scurt. In terapia de cuplu inveti cuplul sa devina mai receptiv.

exercitiu de cuvinte:  NU si Da. Nu are o gama intreaga de sentimente negative in public: iritant, represiv, ca si cum ai fi lovit etc. Da are conotatii evident pozitive: relaxant, amuzat, bland etc.
Starea reactiva activeaza lupta, starea receptiva poate fi calma, angajeaza sistemul social, deschide calea spre comunicare cu ceilalti.

Essence: acronim prin care se poate explica adolescenta.
ES: un adolescent are o reactie emotionala mai puternica. Emotional Spur. Te face mai activ emotia. dar si inconstant. Emotii diferite in secunde diferite. Nu intrebi un adolescent ce-i cu el:) doar il lasi in pace. Ii dai spatiu.

Sa spui adolescentului ca are „hormoni infuriati” este complet gresit, pentru ca nu exista rezolvare, este neputincios. Este si fals.
Drogurile   si orice care a adictiv, chiar si zaharul, tigarile, jocurile, toate acestea pun stapanire pe sistemul dopaminei.De aceea adictiile se formeaza in multe cazuri in adolescenta.
Natura schimba circuitele din creier care  leaga cele trei straturi ale creierului.  Reward circuit of the brain! este mediat de dopamina. base lines drop/ release level rise.
Noutatea creste nivelul dopaminei. Natura are grija sa scoata copilul din siguranta casei din fulgi de ovaz. Nevoia de noutate este controlata de dopamina.  Noutatea este mult mai atractiva decat familiarul la varsta adolescentei.
Cand renovezi, lucrezi pe portiuni. Inchizi electricitatea pt a lucra la ea. la fel si creierul. 

Fundatia primilor 12 ani : se lucreaza pe ea. creierul nu e imatur, ci in curs de remodelare!!

Scopul este de a integra: 1, diferentiere, 2, legaturi(mielinizarea)
Mielinizarea este a doua etapa, dupa specializare, diferentiere.
Adolescenta e timpul specializarii.
 La inceput dezvoltarea este generalista (acumulari din toate domeniile stiintei, artei, sportului etc)
 Dar adultul nu se poate dezvolta la fel in toate domeniile.
La inceputul adolescentei :la un moment dat,  creierul, in loc sa acumuleze conexiuni, incepe sa le taie, sa le alunge. Se intampla la pubertate.  Hormonii isi schimba comportamentul in organism, dar nu exista hormoni infuriati.
 Adolescenta si pubertatea nu sunt acelasi lucru, dar desigur ca se pot suprapune.
daca are 14 ani mai poti recreea povestea familiei Oatmeal?

O poveste :) Povestea familiei „fulgi de ovaz”
 Sa ne imaginam dormind foarte profund. Ai 4 ani si soarele rasare. mama ta te trezeste cu un sarut bland, buna dimineata dragul meu. te trezesti usor, mama te intreaba ce ai vrea sa mananci,, totule  armonios, mic dejun delciios cu fulgi de ovaz, mergi la gradinita, te joci cu prietenii, jucarii, lego, te joci afara. Se termina ziua de scoala, mergi acasa, o masa usoara, un somn bun, mergi afara la joaca, desene animate, o cina delicioasa, desene animate, baie, somn, idilic :)

Miturile adolescentei trebuiesc daramate, unul cate unul.

Realitatea acestei varste este foarte diferita de ceea ce stim, de cultura populara.  Nu exista carti pentru a intelege ce se intampla cu creierul adolescentului. Nici pentru partinti, nici pentru adolescenti.

Adolescenta se termina pe la 24, 25 de ani.

Este perioada dintre copilarie si varsta adulta. De ce avem nevoie de un termen pentru aceasta?
Pentru ca toate mamiferele au aceasta perioada in viata. Adolescenta are un scop precis.
Preconceptii despre adolescenta:
Hormonii care innebunesc adolescentul. O perioada dificla, de nebunie, de imaturitate, perioada tranzitorie pe care trebuie sa o induri pana creste copilul.
 Sunt toate gresite!!!


Tranzitia de la copilarie la adolescenta poate fi lina sau brusca.

Pauza si revenim!

Poate fi o persoana recuperata dupa o perioada lunga fara atasament?
daca cineva are resurse limitate, financaiare si sufletesti, ar trebui  sa stie ce fac daca adopta un copil de 5 ani de la orfelinat.
Nu renuntam la nimeni. Oricine poate fi recuperat. Este ideal sa intervii cat mai devreme, dar creierul permite biologic dezvoltarea atasamentului/recuperarea dupa AVC etc.

Atasamentul insecurizant se poate repara oricand!!

Atasamentul relatiilor romantica e diferit de cel al atasamentului din copilarie. Sunt paradigme diferite. !!
In cazul copilului doar relatia poate fi nesigura, nu copilul.
Un adult in sine poate fi nesigur, ambivalent.

Scopul adolescentei:  de a integra toate functiile creierului.
name it and tame it:
daca iti denumesti emotia, daca o identifici, o poti imblanzi.
 Dreapta: simti/Stanga o denumesti.
 In scoala se antreneaza emisfera stanga. Cunostintele. Cu cea dreapta nu se face nimic.
este foarte periculos, parintele e antrenat sa fortifice emisfera stanga, dar pentru parenting trebuie sa fim in contact cu emisfera dreapta.

Stanga : text. Dreapta contex.  Litera si spiritul legii. Descompunere si compunere a lumii.
 Emisfera dreapta: memorie autobiografica, stanga memoria factuala.
Semnalele corpului, senzatiile interioare, merg in emisfera dreapta.
 Emotiile primare: dreapta. mai spontane acolo.

lumea nonverbala este extrem de importanta   emisfera dreapta responsabila pt aceasta.
 Stanga: relatia cauza -efect- silogismul.
cand copilul intreaba  de ce - emisfera stanga merge bine :) Asa analizam lumea. O descompunem (breakdown)
Emisferele dreapta/stanga  thersa.org
la un bebelus emisferele se dezvolta diferit. dreapta prima, stanga mai tarziu.
 Stanga are dezv liniara . Dreapta e holistica
Stanga : imparte lumea in definitii de cuvinte
 Dreapta: metafore, poezie. Limbaj nonverbal. 4postura, 5gesturi,  1contact vizual,  2expresie faciala, 3tonul vocii, 6timp, 7intensitate etc

 In primii 12 ani copilul e ca un burete care absoarbe informatii despre lume
 In primii 2, 3 ani emisferele stanga si dreapta se dezvolta treptat, cand una cand alta.
 de la 6-12 ani creierul acumuleaza cunostinte teoretice fff multe.

ceea ce se intampla in creier este energie transformationala.
In relatii este la fel.
 Cultura si sistemul de neuroni sunt compuse din acelasi lucru. Nu ne gandim de obicei la asta, dar putem dovedi ca cultura modifica structurile neuronale.
 Creierul creste prin energie si curgere informationala.


un exemplu din public: un orfan crescut in centre de adoptie, viata plina de trauma. Totusi, el are aceste functii care ii asigura atasamentul securizant , desi a fost batut, neglijat.
 Cum se poate?

raspuns:  a avut prieteni?
 Toate acestea se pot recupera prin meditatie, prin terapie. niciodata nu este prea tarziu sa dezvolti functiile importante pentru sanatatea mentala.



Intuitia: Inima functioneaza la fel cum functioneaza creierul. E ca si cum avem un creier in inima.

 Moralitatea: a te gandi la binele social
Empatia:  cheia de a recompensa relatiile cu ceilalti oameni.

daca vorbim cu copii despre memorie, emotii, ii ajutam sa integreze emotiile, amintirile

Am lipsit un pic pentru ca am cantat in cor!
 un singur sunet: legatura profunda, dar fara comunicare. Rigid.
 fiecare un alt cantec: haos
 acelasi cantec toata lumea: armonie, integrare.

1.body regulation - condus de cortexul prefrontal
2.  comunicarea
3. emotional balance - exista o anumita armonie , curgere armonica a vietii sau nu. Integrarea creeaza armonie


vederea fizica este diferita de vederea mentala- a il vedea pe celalalt.  exemplu: o persoana care a orbit poate avea probleme apoi in relationarea cu ceilalti, caci toate sunt interconectate.

Cortex: emisfera dreapta si stanga sunt diferite. Trebuie sa fie diferite si  sa lucreze impreuna
 corpus colosum: uneste dreapta cu stanga. O trauma in atasament nu le permite sa lucreze impreuna viabil

memoria factuala si autobiografica- hipocampus. neglijarea in timpul copilariei il face sa nu lucreze bine.

cortexul prefrontal : sursa de energie- o uneste cu zona limbica si cu prima structura profunda a creierului. Toate trebuiesc integrate.
 relatiile intregrative sunt baza atasamentului securizant
 onoram diferentele si promovam compasiunea



III. Cortexul.  este la fel de subtire ca 6 carti de vizita asezate una peste alta. Ele formeaza niste harti.
ale lumii trimensionale daca putem vedea, cu varful degetelor daca nu vedem.
gandim cu lobul frontal.
Toate cele 6 functii ale cortexului sunt modelate de parinti, scoala, societate.
parentingul: cum parintele invata copilul sa  se integreze .

 ce face un creier sanatos: integrarea tuturor functiilor in creier pentru a putea regla emotiile, relatiile, comportamentul etc



1. sisemul limbic lucreaza cu structura primara  pt a creea emotie.
 2. Motivatia: motivatia se schimba in timp: la 3 luni e diferita de cea de la 10 ani-26 de ani. Motivatia se schimba pe tot parcursul vietii.
3. Evaluarea: cum evaluezi semnificatia a ceea ce se intampla in viata ta. Importanta la 14 ani este alta decat la 4 ani. pt ca sistemul limbic se schimba treptat.

 4. MEMORIA. felul in care memoria implicita (emotia, perceptia, comportamentul)  se grupeaza in modele mentale.   Memoria explicita: constienta a cine esti. totul se intampla in hipocampus- stapanul memoriei implicite.
 Adolesecenta este perioada in care se formeaza identittatea. Totul e extra dupa aceea. este sursa primara a constiintei.

 5. Atasamentul: sistemul limbic al mamiferelor are nevoie de componentele atasamentului. Atasamentul securizant se formeaza tot in sist limbic. In adolescenta nu te duci la parinti, ci la prieteni. parintii se intristeaza, se simt respinsi, dar nu este cazul :)
 La 4 luni creierul este imatur: atasementul se bazeaza pe parinti.  Fiecare mamifer are perioada sa de dependenta. Omul este cel mai dependent mamifer. Cel putin un sfert de viata este dependent de parinti. Suntem cele mai adaptabile- dar si cele mai dependente persoane.


al doilea strat : este pe jumatate dezvoltat. nr 3, cortexul nu este deloc dezvoltat.
vom analiza cele trei straturi ale creierului in primii 24 de ani de viata.
 cea mai profunda structura a creierului este dezvoltata complet la nastere. Este responsabila pentru functionarea organismului. Creierul reptilian :)

Toate experientele sunt relevante pentru cultura in care crestem. ne vor influenta alegerile, comportamentul.
Memoria ar trebui sa fie reversibila, dar inca nu se stie cum se poate produce acest lucru. Copilul se naste cu aceasta mostenire genetica a celulelor din care este alcatuit, dar si mostenirea epigenetica- experientele inaintasilor.

Dan Siegel vorbeste despre cum mostenim schimbarile epigenetice ale parintilor, inaintasilor. fascinant, mai ales pentru compozitoarea care a scris un doctorat despre Functia memoriei!



ceva nou: adaptarea la trauma : nu ni se schimba doar creierul, ci si ovulele si sperma se modifica, astfel incat MEMORIA acestor evenimente se transmite la copil!!!



Experienta modifica creierul: prin crearea noilor sinapse. 
Dan Siegel explica  mecanismul sinapselor . Otilia este la mijloc, receptor si apoi transmitator :)
Memoria incepe din interior, caci experienta din afara pantecului se tramsfera in interior. este un pricinpiu ce va ramane universal valabil pe tot parcursul vietii, de la momentul conceptiei. Exterior-interior !!
Totul incepe din exterior si se dezvolta in interior.  de aceea sarcina este foarte importanta, dezvoltarea neuronala depinde de evoutia sarcinii: de aceea  drogurile, alcoolul mancarea nesanatoasa conteaza
Neuronii sunt de fapt celule ale pielii. Sunte interfata lumii interioare si exterioare
Totul incepe in etapa embrionara, de la prima diviziune a celulei formate la conceptie. Atunci incepe etapa deiferentiala a devenirii creierului.

Toate experientele modifica structura creierului.
Trebuie sa intelegem cum pe parcursul anilor  creierul copilului nostru se modifica, pentru a il intelege pe deplin
A inceput!
vom discuta despre  cum se dezvolta creierul de la 0-24 de ani si ne vom concentra pe perioada adolescentei

 Sala plină la Grand Ball Room hotel Caro.
 Public foarte divers, de la parinti relaxati cu copii in brate/wrap/slings pana la figuri serioase si  nerabdatoare.
Incepând cu ora 14 voi fi la  conferința despre creierul copilului și adolescentului.
 daca va merge bine internetul :) m puteti urmari pe blog intr-o sesiune de notite live
http://www.drdansiegel.ro/programday1part2/
 mai e putin si incepe cea de-a doua sesiune a  conferintelor Dan Siegel in Romania.
 Brainstorm. Cum sa ne crestem copiii tinand cont de dezvoltarea si functionarea creierului in perioada 0-24 de ani.

25 septembrie 2014

mic Update

Stiu ca stiti ce fac, dar nu stiti ce mai fac :)
 Imi dau seama ca nici eu nu stiu prea bine, inca e vartejul festivalului, la care s-a adaugat scrisul pentru Concursul Enescu, in ultimele zile am dat ziua si scrierea :)

 Notabil ar fi ca anul asta lui Ghe ii place mult la scoala, chiar daca „șerpuitele” inca nu ii ies bine cu stiloul, dar vrea singur sa faca mai repede temele.
 Si alta si mai si este ca a inceput azi pianul, prima lectie, care i-a palcut si vrea sa mai faca si acolo continuu, a trebuit sa-l temperez ca era ora 3 si ceva cand am ajuns acasa, ora de liniste in bloc.
Sofia a reusit sa isi fractureze clavicula, asa ca e inca in stare de relativa suferinta, trebuie ajutata ca un bebe la multe , nu prea are chef de scoala pe tema asta....o sa treaca, dar a fost o povara in plus exact inainte sa inceapa InnerSound.

 Am de terminat o compozitie noua foarte repede, particip cu niste fotografii a festivalul artelor romanesti de la Haga, nu pot merge si pana acolo, desi mi-as fi dorit


 Si trebuie oricum sa ma programez la controlul vienez de 5 ani de la diagnostic, insa nu-mi vine sa scriu medicului....

Cu alte cuvinte, indiferent  de ce facem profesional, viata merge inainte cu ale ei. 
 Ma intreb cand voi avea niste vacanta :)
Pana atunci, va las cu unul dintre cele mai superbe momente din InnerSound. Finalul de la seara de film :)






23 septembrie 2014

Finala „violoncel” la concursul Enescu: pasteluri și color block într-o prismă triunghiulară


English version bellow .
 
Am ajuns  la finala concursului de violoncel în mod nesperat, ca un fel de cadou după o săptămână în care mai mult am produs muzica decât am savurat-o.
Violoncelul este instrumentul meu preferat, căruia i-am dedicat inclusiv un concert, așa că o seară în care să îl aud atât de mult ca solist nu putea să fie decât binevenită.
Provocarea pentru cei trei concurenți nu a fost deloc simplă: sunetul violoncelului este greu de gestionat împreună cu o orchestră simfonică, căldura și profunzimea fiind atributele  sale de bază, și nu incisivitatea sau  volumul în registrul acut, așa cum se întâmplă în cazul viorii.
De aceea, concertele scrise pentru acest instrument conțin obligatoriu largi porțiuni de solo, uneori discret acompaniate, chiar în afara cadențelor de la finalul părților ce compun forma de concert,  astfel încât personalitatea și măiestria interpretului se pot manifesta pe deplin.
 A fost și cazul concertului pentru violoncel și orchestră în mi minor op.85 de Edward Elgar, delicat și aerat, pe care violoncelista Sarah Rommer l-a interpretat cu multă finețe. Am apreciat abordarea sa camerală, mereu  ascultând orchestra, cu grijă pentru fiecare intrare tematică, pentru fiecare preluare  motivică și trecând cu multă grație peste unele inexactități ale ansamblului Filarmonicii bucureștene dirijată de Ovidiu Bălan.
Sunetul Sarah-ei  este unul foarte special, interiorizat, pentru mine cel mai interesant din întreaga seară, chiar dacă nu excelează prin forță. Nu știu daca violoncelista din SUA a venit pe scenă hotărâtă să câștige concursul, dar cu siguranță a reușit să cucerească publicul din sala Ateneului prin noblețea, căldura, inteligența  și demnitatea  interpretării sale. Bleu, verde pal, roz subtil și violet diafan: așa a sunat Elgar pe 21 septembrie la Ateneu.
Al doilea concert al serii se anunța spectaculos: Concertul nr. 1 pentru violoncel și orchestră de Dmitri Șostacovici, un exemplu de virtuozitate, bravură, lirism rus și orchestrație puternică, ingenioasă. Cu adevărat spectacol a făcut și  Eun–Sun Hong  din Coreea de Sud, cel puțin în primele două părți ale concertului unde a reușit cu eroism să facă față orchestrei ce părea, din păcate, depășită de dificultățile tehnice si ritmice ale edificiului șostacovician. O lucrare ce necesită precizie de metronom, reacții rapide, culori diverse  și schimbări bruște de stări și totodată menținerea energiei pe porțiuni lungi, concertul de Șostacovici a fost salvat de interpretarea plina de bravură a violoncelistei coreene, care  nu s-a pierdut nici la decalaje, nici la intonația șovăitoare a solo-urilor de corn, nici la imprecizia alămurilor. Fluctuațiilor sonore ale orchestrei  le-a răspuns în majoritatea timpului cu un sunet egal în toate registrele, cald, puternic și pătrunzător.  Daca Sarah Rommel a comunicat foarte bine cu orchestra, Eun-Sun Hong a comunicat intens cu publicul, apărând ca o solistă prin excelență. Finalul concertului a părut să o prinda puțin obosită, explicabil pentru efortul de a face față și tehnic și emoțional unei asemenea lucrări, dar și de a  rezista unei orchestre care a diminuat masiv  expresivitatea muzicii lui Șostacovici. Cu adevărat un act de curaj în rochie roșie minunată, colorat puternic în combinații de albastru electric, orange naucitor și  verde aprins.
După o scurtă pauză, concursul a continuat cu Concertul în si minor  op.104, de Antonin Dvořák, poate cel mai cunoscut concert pentru violoncel și orchestră. Interpretul a fost Tony Rymmer, din Statele Unite ale Americii, o prezență scenică foarte sigură și  inteligent stăpânită. Tony a abordat concertul de Dvořák impecabil tehnic, impresionant în pasajele de virtuozitate, cu cel mai bogat sunet ajutat și de calitatea instrumentului. Nu am sesizat nicio imperfecțiune intonațională, de stil sau  de idei muzicale.  Cu toate acestea, romantismul temelor generoase, ultracelebre ale concertului a fost exprimat sobru, ușor detașat și distant și, paradoxal, inatacabil. Publicul a răsplătit cu aplauze generoase performanța tânărului violoncelist ce a părut că incastrează geometric fiecare schimb de idei sau teme, precum și cadențele concertului, într-o prisma triunghiulară în al cărei vârf  se afla el, interpretul intelectual și conștient de sine.
Am ieșit din sală înainte de aflarea rezultatelor, fiind convinsă ca perfecțiunea lui Tony va determina juriul să îi acorde premiul întâi.
Am aflat cu mare bucurie că a câștigat Eun-Sun Hong, eroina acelei seri, cea care a dăruit fiecare măsură a concertului de Șostacovici întregii audiențe și care a demonstrat juriului că o mare solistă convinge în orice condiții.
Viitorul tuturor celor trei concurenți pare a se anunța strălucitor și toți îl merita pe deplin, deopotrivă pastelat, colorat îndrăzneț și bine cantonat în geometrii precise. 



I arrived at the final of the cello competition in an undreamt of way, as if receiving a gift, after a week during which I mostly produced music than I savoured it.
The cello is my favourite instrument, for which I even composed a concerto, so an evening dedicated to the cello, as a main protagonist, could not have been more welcome. The challenge for the three contestants was not at all a simple one: the sound of the cello is hard to manage, in the context of a symphonic orchestra, its warmth and the depth being its main attributes, and not the incisiveness or the volume in high register, as is the case of the violin.
This is the reason why the concerts written for this instrument contain, mandatorily, large solo pieces, at times discretely accompanied, even outside rhythm, at the end of the parts which make up the structure of the concert, so that, to this effect, the personality and the artistry of the interpreter can fully manifest themselves.
 This was the case for the concerto for cello and orchestra in E minor, op. 85, by Edward Elgar, delicate and relaxed, which the cellist Sarah Rommer interpreted with great finesse. I appreciated her chamber interpretation, always keeping with the orchestra, listening to its sound, carefully minding each thematic entry, each motif and gracefully surpassing certain inaccuracies of the Bucharest Philharmonic, conducted by Ovidiu Bălan.
Sarah’s sound is a very special one, internalised, and for me, the most interesting of the entire evening, even if it does not excel in strength. I don’t know whether the cellist from the USA came on stage determined to win the competition, but she most certainly managed to win over the audience from the Athenaeum hall, with the noblesse, warmth and dignity of her interpretation. Light blue, pale green, subtle rose and diaphanous purple: this is how Elgar sounded on September 21st at the Athenaeum.
The second concerto of the evening was spectacularly announced: Concerto no. 1 for cello and orchestra by Dmitri Shostakovich, an example of virtuosity, bravery, Russian lyricism and powerful, ingenious orchestration. A veritable show was put on by Eun–Sun Hong from South Korea, at least during the first two parts of the concerto, when she managed, heroically, to bravely keep with the orchestra who, unfortunately, seemed overcome by the technical and rhythmical difficulties of the edifice built by Shostakovich. A work which requires a metronome’s precision, rapid reactions, diverse colours and sudden change in moods and also, a need to maintain the stamina throughout. The Shostakovich concerto was saved by the brave interpretation of the Korean cellist who did not lose herself in deviations, nor in the faltering intonation of the horn, nor in the imprecision of the brass section. The sonorous fluctuations of the orchestra were answered, most of the time, with a sound equal in all registers, warm, powerful and penetrating.
If Sarah Rommel communicated well with the orchestra, Eun-Sun Hong communicated intensely with the audience, performing as a soloist, through-and-through. The ending of the concerto seemed to find her somewhat tired, a state explicable by the effort it took to cope, technically and emotionally, with such a masterpiece, but also to make up for an orchestra who diminished massively the expressivity of Shostakovich’s music. A true act of courage, a lady in a wonderful red gown, an interpretation vividly coloured in combinations of electrical blue, dazzling orange and dark green. 

After a short break, the competition continued with the Concerto in B minor, op 104, by Antonin Dvořák, for cello and orchestra. The interpreter was Tony Rymmer, from the United States of America, a self-assured and intelligently contained stage presence. Tony approached the Dvořák concerto, impeccable in technique, impressive in the virtuoso moments, with the richest sound, adjusted by the quality of the instrument. I did not sense any tonal imperfections, any flaw in style or musical ideas. That being said, the romanticism of the generous, ultra famous themes of the concerto was expressed soberly, detached to a certain extent and, paradoxically, unattackable. The audience rewarded the performance of the young cellist with generous applauses, a performance which appeared to geometrically insert each exchange in themes or ideas, as well as the rhythm of the concerto, in a deltoid prism, whose acme was represented by his very person, the intellectual interpreter, aware of his own self.
I came out of the concert hall before learning the results of the competition, convinced that Tony’s perfection will determine the judges to award him first prize. I learnt, with great joy that it was Eun-Sun Hong who won, the heroine of the evening, the one who blessed the audience with each bar of the concerto and who proved to the judges that a great soloist rises above difficulties, no matter what they are. The future of these three contestants seems to announce itself bright and each and every one of them deserves it fully, equally cheered in pastel, boldly coloured and well quartered in precise geometries. 


Sabina Ulubeanu, Composer
Ionela Chirila, Translator