InnerOut of Heart

Nu poți studia problematica timpului și a memoriei fără să te lovești de spirală.
Timpul circular, eternele reîntoarceri, traseele amintirii, afectelor.

În muzică e foarte des întâlnită această formă spiralată, cu pasul egal sau inegal, îndreptată către exterior sau către interior. Aș putea spune că există în fiecare compoziție pe care am scris-o.

Mă gândesc la intensitatea sentimentelor care parcurg spirala, chiar dacă de la un pas la altul se schimbă și condițiile în care acestea au apărut.
Mă mai gândesc și la punctul de origine, care rămâne misterios, oricât încercăm să îi analizăm și să îi precizăm momentul zero.

Dacă nu ar exista spirala, m-aș speria de atâta dragoste, de atâta tărie, de atât de multe trăiri care se luptă să iasă la suprafață, uneori în detrimentul micului echilibru burghez spre care tindem vrând nevrând.

Infinitul spiralei mă liniștește. E timp și e spațiu pentru tot. Limitat omului, nelimitat inimii sale.

Ce inseamna pentru mine doctoratul

Desigur, e un titlu onorant, pentru care am muncit, la care am aspirat dintotdeauna, in sensul ca am urmarit sa imi dezvolt ideile pe care le-am avut inca de la inceputul studiilor. iar ele s-au cristalizat, apoi s-au nuantat si s-au rafinat de-a lungul vremii.

Insa mai mult decat atat, e o victorie morala in lupta cu viata. De aceea pentru mine finalul a fost extrem de emotionant. Cata vreme am intrat in „sustinere mode” am fost rock solid, impecabila. Dar la momentul multumirilor, toate momentele incredibil de grele prin care am trecut, combinate cu solemnitatea momentului, m-au coplesit.
Sigur ca e placut sa ma alint un pic, sa ma scald in supa suficientei de sine :) , dar am fost extrem de mandra de mine si de ceea ce am realizat. Nu profesional, asta era de la sine inteles si nu am avut dubii (majore :D), dar pe plan uman.
Asta imi da multa incredere in viitor.

Cata vreme ai facut niste punctii de maduva, niste chimioterapii, peste 750 de zile de cortizoane , ai mai crescut copiii, ai compus, ai fotografiat, cu expunere publica, si ai terminat un doctorat summa cum laudae, nimic nu te poate dobori.

Doamna doctor

Sa veniti sa va dau compensate, da? :)

Scrisoare deschisă

În josul textului voi face niste updates.

Se împlinesc astăzi, 26 noiembrie 2011, doi ani de la momentul care mi-a schimbat definitiv cursul vieții. Nu, nu sărbatoresc și nici nu-mi place să-mi hranesc mintea cu propria-mi nefericire, de altfel, nefericită în acest moment nu mă simt. Nici nu aș fi scris despre asta în mod special. Dar am un motiv întemeiat pe care îți veți afla dacă parcurgeți acest text.

Boala m-a izbit tocmai în momentul în care planurile mele de viitor erau foarte bine așezate. Împlinisem 30 de ani, renovasem apartamentul, fetița intrase la școală, băiețelul avea doi ani și dependența lui de mine se estompa, aveam post la o Universitate, scriam pe două bloguri, unul personal, altul muzical, urma să fac școala de șoferi și să îmi scriu teza de doctorat. După ce aveam să fi terminat cu toate astea, mi-aș fi văzut liniștită de familie, compoziție și fotografie. Eram, în orice, caz, un om foarte împlinit pentru vârsta asta, care nu mai sperie pe nimeni și nu mai e considerată un prag al maturității. Cele mai importante aspecte erau rezolvate și urma o viață plină, obositoare, dar frumoasă.

În loc de asta, pe 26 noiembrie 2009, la sfatul dr. Mirjam Bercovici și trimisă de ea, am urcat cu eforturi supraomenești 6 etaje la Fundeni, pentru că liftul e „doar pentru urgențe”, ca să aflu de ce sunt galbenă și nu pot nici sa respir fără să obosesc, pentru că hemoglobina mi-a scăzut la 5, că am tensiune 15 și pulsul 140, că puteam să mor în orice clipă și ca sunt suspectă de leucemie.

Nu aveam buletinul la mine, exact în acea zi contractele la telefonia mobilă expirau, așa că foloseam o cartelă de pe care sunam pe fixul de acasă, abia mergeam și eram SINGURĂ în ditamai spitalul. Nu mai înțelegeam ce se petrece în jurul meu, țin minte doar că am fost condusă la altă secție, unde m-a primit o asistentă care mi-a cerut datele de identificare și m-a înțepat încă de un milion de ori. Apoi a venit doctorița care a început să planifice niște evenimente îngrozitoare: vorbea despre transfuzii și despre cum nu mi se găsește sânge că am grupa rară, puncție de măduvă, internare, leucemie, limfom, lupus, anemie, iar nu mai înțelegeam nimic și vroiam acasă.

Ca să nu mai lungim povestea, într-un final am primit și diagnosticul, anemie hemolitică autoimună, au urmat spitalizarea, transfuziile și de atunci o luptă continuă cu boala și mai ales o luptă continuă cu singurul tratament care mă ține în viață, adica medicamentele pe bază de cortizon. Am făcut și un fel de chimioterapie cu Rituximab, la Viena desigur, unde merg foarte des, pentru că în România nu e încă aprobat de asigurări pentru boala mea, urmează să fac și o splenectomie, sperăm să rezolve parte din problemă, știut fiind faptul că anemiile hemolitice răspund mult mai prost la splenectomii decât trombocitopeniile (iar cele din urma acționează mult mai perfid, pe nesimțite, fiind extrem de periculoase)

Într timp, m-am prefăcut că totul e în ordine. Am compus, am fotografiat, mi-am crescut copiii, mi-am scris doctoratul, am avut concerte, expoziții, am planificat la ideea prietenei mele compozitoare un festival. Exact ce aș fi făcut și fără boală. Nu vreți să știți însă cât mă costă, interior și exterior, aceasta mimare a normalității. Și totuși, am o viață. Mai mult sau mai puțin bună, eu încă trăiesc și încă fac planuri. Nu știu cât va dura. Nu știu când primesc următoarea lovitură, nu știu când vine următoarea recădere. Dar am avut, mulțumesc lui Dumnezeu, măcar 30 de ani în care am putut să mă construiesc pe mine însămi, în așa fel încât să pot oarecum merge mai departe.

Iar aici ajungem la punctul cel mai important al scrisorii mele. Sunt mamă, soție, artistă. Și sunt bătăioasă și încăpățânată. Și hipersensibilă. Așa că atunci când am văzut pentru prima dată pe bloguri cazul lui Bibi, mi-a făcut foarte rău. Tudor Daniel, zis Bibi, are anemie aplastică în forma ei cea mai rară, DBA. Sunt numai 600 de cazuri în toată lumea. Asta înseamnă ca e pe cortizon ca mine, că face transfuzii ca mine, dar că măduva lui NU produce celulele roșii, ca la mine. Și asta de când s-a nascut!!!

Și mi-am dat seama că la așa ceva nu mă pot gândi. E înfiorător, dar nu am energie să fac ceva în plus. Trebuie să mă fac sănătoasă. Treceam și printr-o depresie atunci, medicamentoasă, nu cred că mă poate cineva condamna pentru indiferență. Pentru că nu indiferență a fost, ci dimpotrivă, o mult prea intensă empatie.

Recitiți primele paragrafe ale scrisorii mele, iar apoi gândiți-vă că în locul femeii de 30 de ani e un bebeluș. Amplificați corespunzător frica, starea de rău fizic, pericolul, durerea, disperarea, necunoscutul. Apoi dublați rezultatul cu trăirile părinților acestui copilaș. Nu cred că e ceva ce puteți mai mult de o secundă imagina. Nu cred că se poate înțelege dacă nu ai fost acolo. Nici măcar eu nu pot să înțeleg pe deplin, pentru că eu am trăit cei 30 de ani (sună deodată mult, așa-i?), pe când Bibi are abia un an și cinci luni. Și doar o operație lungă și grea, un transplant de măduvă în Israel, îl poate ajuta să vă scrie peste 30 de ani o scrisoare asemănătoare. Iar pentru operație îi trebuie încă 140.000 euro.

M-am decis așadar să fac ceva. Să nu las să treacă pe lângă mine această avalanșă de stări. Pentru Bibi există o acțiune foarte frumoasă, a Bogdanei Dobre. M-am gândit să donez și eu ceva, dar ce? Ce ar aș putea da astfel încât să nu fiu judecată că o fac în interes propriu? Mi-am dat seama apoi că nu contează cum judecă unul sau altul. Drept pentru care am să donez din fotografiile mele, făcute după ce am fost diagnosticată. Voi reveni cu amănuntele pragmatice, vreau acum doar să spun că sunt fotografii grele, făcute cu patos, pentru ca măcar sufletul să îmi devină mai ușor. Și vreau să valorific consumul intens al realizării lor. M-au ajutat pe mine să îmi mențin speranța. E momentul să o dau mai departe.

Dacă nu doriți să cumpărați ceva, ci doar să îl ajutați pe Bibi să crească mare, puteți dona direct în conturile lui: LEI: RO24 BTRL 0140 1201 N396 55XX Banca Transilvania Titular cont: Filip Bogdan-Liviu CNP 1660903133678

Pe pagina lui găsiți conturile în euro și Paypal.

http://viatacudba.blogspot.com/

Am să vă rog să difuzați scrisoarea mea, să o dați mai departe. E mărturia unui om care a cunoscut infernul și care face o vizită acolo periodic. Nu mă jenez de această expunere publică. Nu am nimic de ascuns, e o poveste de viață ca atâtea altele. Mai ales că eu sunt dintre cei norocoși. Norocoasă să fi trăit 30 de ani sănătoși, să fi putut compune muzică, să fi putut fotografia, să am un soț și copii extraordinari, să fi pășit în viața adevărată de foarte tânără. Iar toate trăirile extreme mi-au dat consistență și mi-au întărit creația.

Și dacă un miligram din greutatea ce o poartă în suflet părinții lui Bibi s-ar putea evapora prin mărturia mea, atunci ea nu e zadarnică. Aș putea să închei cu sloganurile, perfect adevărate de altfel, Nu fiți indiferenți. Nu știți ce fericiți sunteți că aveți sănătate și variațiuni pe aceeași temă. În loc de asta, eu vă reamintesc altceva: viața, deși ne-o facem frumoasă și trebuie să o trăim cu bucurie, e foarte grea pentru toată lumea, fără excepție. Și te lovește atunci când nu te aștepți. Nimeni nu e scutit de probleme mai devreme sau mai târziu. Dar la Bibi este MULT prea devreme. Și e MULT prea grea.

Haideți să îl ajutăm să se facă bine. Și să se confrunte apoi doar cu normalitatea vieții.

Update 1. S-a rezervat fotografia nr 4, cu fetita pe rosu, pret 300 RON.

Update 2. S-au dat toate fotografiile. 50 Euro, 75 Euro, 100 USD, 150 EURO.

Rezumatul rezumatului -finished!

Teza de doctorat „Funcția memoriei în construcția timpului muzical” investighează procesele temporale și de memorie - structurile tari ale materiei ideatice utilizate de toate artele- din timpul compunerii, interpretării și receptării muzicii de tip european. Studiul memoriei din perspectivă istorică a relevat importanța criteriului pregnanței și efortului rememorării ideii, sentimentului, materiei sonore, regăsite în concepțiile multor filosofi.
Analiza tipurilor de timp ce intră în componența unei lucrări a dus la concluzia că în fiecare compunere, interpretare și receptare a muzicii are loc o veritabilă polifonie de timpuri. Mai multe tipuri de timp (newtonian, bergsonian, relativitate, circular, în spirală și altele) se pot regăsi într-o singură lucrare, în proporții diferite. Conceptul de polifonia timpurilor se referă și faptul că prezentul și trecutul se suprapun în puncte nodale ale compozițiilor, determinând cursul acesteia. S-au cercetat grafismul muzical și temporalitatea partiturilor grafice, punându-se, în premieră , muzica în relație cu arta fotografică. S-a observat că, similar actului muzical, memoria ierarhizează obiectele imaginii în funcție de pregnanța lor, organizându-le în timp. Acest fenomen a fost demonstrat și prin creația proprie, muzicală și vizuală.

Copyright: Sabina Ulubeanu.

in rest....

Ma simt inchisa si cu inima de plumb, ca si cum toata lumea are sufletul liber numai eu la inchisoarea doctoratului. Fiecare zi care trece si nu-mi iese la socoteala numarul de pagini e o tortura.

cine-i mai tare

platon sau socrate? :D

la o sustinere de teza

Mandala cu o polifonie de Antonio Lotti

Fotografie nonretrogradabila (formularea apartine domnisoarei dr Octavia Dinulescu, unicul muzicolog roman care a inteles matematica din spatele creatiei lui Stroe)
Subconstientul meu lucreaza cand e vorba de Aurel Stroe.
La fel cu rupturile, catastrofele si puntile intre sisteme de acordaj.

Cine a zis ca nu poti face poze simpatice la un eveniment oficial? Adica...pe subiectul tezei...

Muzica pentru copii

Incep prin a spune direct ca muzica usoara NU e buna pentru copii.
Prin muzica usoara inteleg aproape orice : rock, pop, ce-o fi.
Argumente:
este o muzica extrem de simplista. Melodia e banala, functiile armonice sunt ca si inexistente, ritmul e extrem de monoton. Aceasta repetitivitate si monotonie devin chiar agresive, insinuante, enervante.
Dandu-i copilasului aceasta "hrana" il programam la adaptarea la structuri ( scuzati duritatea) banale pana la idiotenie, ii amortim perceptia , il desensibilizam si il uniformizam.
Exista si exceptii, melodii care sunt atat de bine facute incat compenseaza oarecum lipsa unor structuri armonice interesante si pot fi ascultate de cateva ori.

De ce e buna muzica clasica?
Pentru ca opera de arta prezinta multiple niveluri de intelegere. Primul strat este accesibil absolut oricui. Nu trebuie sa fii cunoscator, sa numeri modulatiile la tonalitati indepartate, sa savurezi efectele de orchestratie sau sa descifrezi evolutia temporala a ideilor muzicale. Ba uneori ajungi sa nu mai simti mare lucru tot gandind si analizand.
Dimpotriva, recomand sa se asculte cu inima deschisa, cu placere, fara pretiozitate. Sa te patrunda frumusetea muzicii.
Insa aceasta frumusete ascunde structuri de o complexitate nebanuita. Inteligenta in forma pura...inteligenta muzicala fiind cel putin la fel de subtila ca inteligenta matematica. (Prima comparatie care mi-a venit in minte, nu inseamna ca toti matematicienii sunt muzicali ori, Doamne feri, viceversa:))) )
Revenind, expunerea copiiilor la muzica clasica ii formeaza pe viata, le ascute sensibilitatea, le deschide sufletele, le ordoneaza mintea intr-un fel magic, nebanuit si pe nesimtite, fara efort!

V-ati intrebat de ce nu ascultati frecvent muzica clasica? Poate pentru ca va plicitseste? dar de ce va plictiseste? nu din cauza prostiilor proliferate pe toate posturile asa zis muzicale? care sapa si lasa urme groase in fiinta noastra?

Astept reclamatiile, le voi combate cu toata energia de care sunt in stare.
:)
.

PS. Lista pentru copii
Mozart, Haydn, ceva din Bach, preclasicii , in general muzica de camera.
Daca nu aveti, nu-i nimic.
Exista Mezzo, Romania Muzical, Youtube

11.30, examen

Azi sustin referatu.
Inca n-am apucat sa il mai citesc odata, Gh are burtica stricata si 37.5.
Viata e minunata....
Am nevoie de niste tone de incurajari :(((, ma simt moale ca o placinta.

plus si minus

plus:
E terminata lucrarea
Trec din toamna ultima faza: redactarea tezei, deci s-au terminat cele trei examene si cele trei referate
Am pastrat contactul cu mediul academic caruia ii apartin
Am scris o lucrare care nu s-a mai scris niciodata in Romania , dixit indrumatorul de doctorat(nu stiu pe plan mondial cum sta treaba, din google n-am gasit nimica, da google nu e jurnal stiintific)
N-am avut decat f putina bibliografie de real ajutor, a trebuit sa-mi sustin ideile citind din domeniile cele mai diferite, asta mi-a facut mare placere
Am sistematizat cursul de foto cum n-as fi facut-o niciodata fara acest studiu.
Am slabit 3.6 kg

minus:
S-au imbolnavit copiii din cauza ca am fost f mult plecata de acasa
Gh a fost lasat sa se uite la desene animate in lipsa mea
S. n-a cantat la pian aproape deloc, pt ca nu avea cine sa stea cu Gh cat timp ea studiaza cu tatal ei
Casa arata ca dupa razboi
Gh a devenit f irascibil, e practic agatat de mine nonstop (si acuma! ), el care era cel mai independent bebe din lume
L-am facut sa planga la usa si sa zgarie cu degetele ca un catel parasit cand lucram in alta camera
Cat timp eram plecata se repezea odata pe ora la usa si intreba: ama? ama?
A racit acuma si domn profesor pt ca stat numa cu ei nas in nas, nu avem niciun fel de ruda/cunostinta care sa ne ajute.
Si pe mine ma ustura gatu
Am dormit numa 3, 4 ore pe noapte de 2 saptamani incoace
Oricum nu sunt multumita de cum a iesit, abia acuma imi dau seama cum ar trebui sa-l scriu
Am lasat foarte multe lucruri nespuse, ca sa termin mai repede
Pentru publicare va trebui luata serios la puricat , alta nenorocire(problemele sunt mai mult legate de stil, repros personal)
Sunt o epava din punct de vedere nervos , mi-e greata numa cand vad mancare, as trai doar cu niste cafea


Tragand linie, observ clar ca nu merita. Si atunci , de ce continui?
Abia urmeaza compozitia, acuma, pana pe 25 aprilie sa fie gata.

Asta vroiam sa spun prin realizarea proiectelor personale bazandu-te pe nefericirea celorlalti.

PS nu mi-ati zis ce vreti de baut :D

:((

Dupa doar doua zile.
Si are 6 ani jumate, ar trebui sa fie "imunizata".
Nu se simte prea rau, dar tot are nasu infundat si toata noaptea s-a sucit si s-a foit.

Sa ne intelegem: nu e un copil bolnavicios. Daca nu merge la gradinita nu se imbolnaveste niciodata! Pana la 3 ani a racit de 2 ori si i-a trecut cu ceaiuri si sirop din muguri de pin.
Mai mult ca sigur ca gradinita asta in particular e un focar de boli, eu n-am mai auzit de copilas atat de mare care sa se imbolnaveasca la gradinita. Imi vine sa sterg pe jos cu toate madamele alea de-acolo :(
pe de alta parte, poate gresesc eu undeva.
In tratamentele de stimulare a imunitatii nu cred.
Poate la alimentatie sa mai lucram.
Poate din cauza ca anu asta n-a schiat decat o zi.
Poate din cauza doctoratului meu .
Poate, cum mi se sopteste peste umar, din cauza alaptatului ("ti-am zis eu ca trebuie sa-l intarci si sa merg eu cu amandoi la munte!! Acu, cu tot alaptatul o sa ia si el raceala! la ce ii foloseste?" )

Cu alte cuvinte, sunt iarasi terminata. Si trezita de la 5.30.

...sa-l intarc? ar fi total impotriva vointei mele si impotriva vointei lui, insa per total a devenit blocant pt bunul mers al familiei alaptatul.
:(((

scrrrrrrrrzccc:D

in traducere libera:
trebuia sa plec acuma la biblioteca, insa bineinteles ca s-au ivit treburi mai importante pt altii si mai raman 2 ore acasa.
Pai atunci, oameni buni, pls, nu ma mai stresati ca nu mi-am terminat de scris paginile si nu ma apuc odata de ocupatia "potrivita" si anume Nevasta care se ocupa de casa.
WTF
:D
am zis.

Sunt necajita

Celor care n-au dispozitia necesara sa auda niste lamento-uri in direct, le cer scuze.

Celorlalti le spun despre ce e vorba.
Am copiii bolnavi, aia mare e aproape ok, da cel mic e la a 4-a zi cu febra peste 39. (face de obicei 39.8)
Vine doctorita azi dupa amiaza, dar pe mine ma termina sa-l vad asa, are doar nasu putin infundat , niciun alt simptom, cand ii scade la 39.5 e super vesel!!, dar frigeeeeeeeeeee....

Nu mi-am scris niciun rand din ultimul referat, si pana la 20 martie ar trebui sa fie gata.
N-am compus nimic de ani de zile. Ba nu, mint, am inceput o piesa pentru flaut si am uitat foile la Busteni!
N-am slabit mai nimic ultimele 2 luni, si pana pe 30 mai trebuie sa dau jos cat de mult, ca nu ma mai suport asa, efectiv nu sunt eu, parca am 10 ani in plus, nu 10 kile, asa de aiurea ma simt.

Asa ca , mamelor din lumea-ntreaga, sunt foarte necajita , arat extrem de optimista in exterior, de fapt deprimata nu sunt, adica n-am starea aia ciudata cand nu vezi iesirea, ci pur simplu sunt amarata....

PS. Pun aici anuntul, sa nu mai bag inca un post pe blog. Urmariti azi sau maine Contemporania, pentru ca urmeaza sa public un interviu despre un oribil caz de plagiat, sper ca va ramane in "istorie" ca plagiatul Gibescu , vreau sa stie toata lumea despre ce e vorba.

Am obosit

Ieri am plecat de-acasa...cu treaba. Pentru examen, evident. Dar mi-am luat aparatul cu mine.
Si am evadat putin, foarte putin.
Mult prea putin....

Copyright Sabina Ulubeanu 2009

Copyright Sabina Ulubeanu 2009

Copyright Sabina Ulubeanu 2009

Despre doctorat si multe altele

Ce mai inseamna doctoratul in ziua de azi?
Cand dureaza cursurile 3 ani de zile, dezbati un subiect destul de ingust, si practic iti continui facultatea pana pe la 26-30 de ani?
Ei bine, vreau sa va conving acuma ca doctoratul poate fi mult mai mult decat atat.
Mai ales un doctorat in muzica.
Depinde totul numai de curajul cu care iti aperi convingerile si de cat de pasionat esti de ceea ce faci. Cam ca la orice, de altfel.
Nu vorbesc acuma de doctoratele care dezbat "spinoasa problema a miscarii corale din targu jiu", sau de cele care seamana cu niste monografii....si care au ca scop final obtinerea vreunui post de directoras in provincie.
Ci de acele doctorate care sunt facute doar pentru ca autorul, prin lucrarea respectiva, isi dezvaluie un crez, isi implineste un vis si isi sustine creatia.
In prezent, la noi la Universitate exista doua tipuri de doctorat, doctoratul profesional (bazat fie pe interpretare, fie pe compozitie, pe langa care mai exista si textul scris, un pic mai concis) si doctoratul stiintific, cel clasic. Pe vremea mea:)), nu exista aceasta departajare, eu fac asadar un doctorat stiintific, in muzicologie, pe care am sa-l completez cu lucrari proprii. Numai unul dintre referate are dreptul sa intre in teza, celelalte fiind cercetari adiacente.

Aproximativ acelasi gen de doctorat l-a sutinut Joi, 11 decembrie , prietena mea buna Ana Iulia Giurgiu (Bondue acuma, dar cand s-a inscris nu plecase inca la Paris si o chema ca la mama acasa)
In cazul ei , hibridul format din partea muzicologica si cea de creatie a fost unul extrem de fericit. Si nu numai atata.
Am putut observa cum toate preocuparile ei de cand o cunosc, de ani si ani de zile, s-au imbinat fericit in cele 300 de pagini pe care le-a scris. Plus compozitiile!
Teza ei a fost despre opera ca specatacol sincretic.
In fapt, a vrut sa demonstreze ca opera este genul muzical care a pastrat urmele sincretismului din leaganul istoriei artei, sincretism in stransa legatura cu miturile fundamentale ale omenirii.
(Ana, daca n-am inteles bine, bate-ma peste degete)

Ei bine, si cum sa nu ma emotionez cand in toata expunerea ei nu facea altceva decat sa-mi aminteasca de toate lungile ore petrecute discutand despre nemurirea sufletului (la propriu!! ), noi doua singure in pustietatea nemteasca a straniului Oldenburg, cum sa nu ma miste reascultarea unor fragmente de compozitie la care am suferit si eu odata cu ea (chiar daca aveam bb mic si nu prea mult timp sa o ascult la vaicareli:D), si cum sa nu ma apuce plansul cand la sfarsit ne-a multumit noua, colegilor ei de la Olah, si chiar lui Tibi, aflat acolo de unde probabil ne priveste viermuiala cu zambetul sau fin din coltul gurii...
Dupa care seara trziu am chiulit de-acasa si am fost la prima mea iesire noaptea de vreo.....6 ani incoace. Si a fost efectiv ca pe vremuri, chiar daca eu n-am baut decat ceai:), dar am ras ca si cum as fi tras 4 beri, si-am vorbit cate-n luna si-n stele, si m-am vazut cu oameni foarte,foarte dragi mie, cu care as vrea sa formez o generatie, as vrea sa nu mai fim asa de risipiti si tematori....as vrea sa ne miscam impreuna, nu separat, pentru ca avem o memoria unor personalitati pe care cei cu 3, 4 ani mai in urma noastra nu o mai au, cu noi s-a terminat ceva extrem de frumos din muzica romaneasca. Nu stiu ce va urma, nu fac judecati de valoare, profesorii actuali sunt extrem de buni pedagogi, si sunt si mari compozitori, dar...scoala aceea veche, serioasa, nu se mai face. Nu te mai pune nimeni sa scrii o inventiune tonala. Cum sa fii compozitor fara inventiune tonala? e o erezie, daca am sa predau vreodata n-am sa ma abat de la calea cea dreapta :)), m-a indoctrinat si sotul, evident, dar aici chiar nu-l contrazic. Cu mentiunea ca inventiunea trebuie scrisa cu mult inainte sa incepi Conservatorul...dar si in primul an se accepta! Ei bine, soliditatea scolii vechi nu prea se mai vede. Cred ca de aici si epigonismul de care sufera studentii actuali. Sigur ca si epigonismul e vechi de cand lumea, insa acuma , intr-o perioada in care fiecare compozitor are stilul sau, si nu mai exista un stil al epocii, epigonismul este mult mai deranjant decat pe vremea lui Mozart, cand insasi regulile de compozitie obligau la o anume uniformizare.
In fine....sa revenim.
Ana e prima din ultima serie "Olah" care isi finalizeaza doctoratul. Catalin (Cretu )nu m-a anuntat de sustinere, asa ca pe el ma mai prefac vreo 3 zile suparata. Nu a fost la Olah, dar e de-al nostru) Urmeaza sper Cristi (Lolea), iar eu , hat, peste vrun an, doi....(da, stiu eu am copii :D, si oricum sunt mai mica decat ei ;-) ) Cred ca-l termin odata cu Diana (Rotaru), care face si ea parte din aceeasi generatie, plus ca a fost si la Olah de vreo 2 ori, cand era inca eleva la liceu. Iar apoi a studiat cu Stefan Niculescu.
Si ma apuca teama, dupa aia ce urmeaza? suntem adulti cu acte in regula? Si oare conteaza pentru societatea actuala, ca suntem ultimii care, fosti discipoli ai marilor "mesteri", ne implinim un vis in contemporaneitate?
Oare memoria, amintirile, vor face ca muzica si studiile noastre sa nu faca de ras minunatiile invatate de la ei?

Care este de fapt, functia memoriei in compunerea timpului muzical?

fotografia unei zile de marti

Bineinteles ca tocmai acum, cand mai am cca 12 pagini de scris, s-au imbolnavit.
Bebe a si vomitat in seara asta, cum sa plec eu maine la biblioteca?
nu vreti sa stiti cum arata bucataria, ca sa-mi fie viata mai palpitanta, azi nu a fost apa. Deloc, nici calda nici rece.
Cand a "venit" apa, s-a intamplat pocinogul cu varsaturile si numai de spalat cratiti nu mi-a mai ars.
Nu inteleg de ce trebuie sa ma simt incontinuu vinovata, mai ales ca nu vreau sa fac nimic ilegal, numa sa-mi scriu amaratul ala de referat....

copyright Sabina Ulubeanu

Cunoasteti cumva....

O compozitoare, din Romania, pana in 30 de ani, cu doi copii muciosi, care alapteaza de obicei toata noaptea, cu o casa care se pravaleste peste ea, fara niciun ajutor in afara de cel de la sot si care sa aiba totusi o cariera stralucita, doctoratul deja terminat, slujba de 1000 de euro, sa fie o mama exemplara, o gospodina cat de cat ok (:D) si foarte activa in viata sociala?

Daca da, prezentati-mi-o si mie, ca sa pot face mea culpa in fata tuturor rudelor care au impresia ca sunt o ratata.