plus si minus

plus:
E terminata lucrarea
Trec din toamna ultima faza: redactarea tezei, deci s-au terminat cele trei examene si cele trei referate
Am pastrat contactul cu mediul academic caruia ii apartin
Am scris o lucrare care nu s-a mai scris niciodata in Romania , dixit indrumatorul de doctorat(nu stiu pe plan mondial cum sta treaba, din google n-am gasit nimica, da google nu e jurnal stiintific)
N-am avut decat f putina bibliografie de real ajutor, a trebuit sa-mi sustin ideile citind din domeniile cele mai diferite, asta mi-a facut mare placere
Am sistematizat cursul de foto cum n-as fi facut-o niciodata fara acest studiu.
Am slabit 3.6 kg

minus:
S-au imbolnavit copiii din cauza ca am fost f mult plecata de acasa
Gh a fost lasat sa se uite la desene animate in lipsa mea
S. n-a cantat la pian aproape deloc, pt ca nu avea cine sa stea cu Gh cat timp ea studiaza cu tatal ei
Casa arata ca dupa razboi
Gh a devenit f irascibil, e practic agatat de mine nonstop (si acuma! ), el care era cel mai independent bebe din lume
L-am facut sa planga la usa si sa zgarie cu degetele ca un catel parasit cand lucram in alta camera
Cat timp eram plecata se repezea odata pe ora la usa si intreba: ama? ama?
A racit acuma si domn profesor pt ca stat numa cu ei nas in nas, nu avem niciun fel de ruda/cunostinta care sa ne ajute.
Si pe mine ma ustura gatu
Am dormit numa 3, 4 ore pe noapte de 2 saptamani incoace
Oricum nu sunt multumita de cum a iesit, abia acuma imi dau seama cum ar trebui sa-l scriu
Am lasat foarte multe lucruri nespuse, ca sa termin mai repede
Pentru publicare va trebui luata serios la puricat , alta nenorocire(problemele sunt mai mult legate de stil, repros personal)
Sunt o epava din punct de vedere nervos , mi-e greata numa cand vad mancare, as trai doar cu niste cafea


Tragand linie, observ clar ca nu merita. Si atunci , de ce continui?
Abia urmeaza compozitia, acuma, pana pe 25 aprilie sa fie gata.

Asta vroiam sa spun prin realizarea proiectelor personale bazandu-te pe nefericirea celorlalti.

PS nu mi-ati zis ce vreti de baut :D

Dupa ce termin referatu asta cred ca dau de baut la tot Bucurestiu.

o poza pe saptamana

Cum se compune?

Am primit intrebarea asta de doua ori in trei zile (multumesc de inspiratie , poate cine citeste afla un raspuns mai aproape de adevar...care adevar? :) ).
Prima data m-am eschivat, am spus ca nu se poate explica...ca e prea complicat, de fapt m-a luat putin prin surprindere intrebarea, ba chiar m-am simtit usor expusa, in sensul de expozitie, de expunere pe care nu simteam deloc nevoia sa o fac, m-am intimidat la propriu, taman eu! indrazneala in persoana, ca si cum as fi fost scoasa din cochilie fara sa-mi doresc si fara sa-mi amintesc ca exista o lume si afara. Si de ce? Tocmai pentru ca n-am mai compus demult, n-am mai trait creatia pe viu, si-atunci, cum sa ma apuc sa povestesc? Si ce sa spun? Sunt o fiinta (extrem de) mult prea :D vorbareata, dar de fapt esentialul nu-l spun cu una cu doua.
A doua oara n-am reusit sa scap asa de usor si-am inceput sa indrug verzi si uscate despre timp, si despre cum il construim in muzica, si despre memorie, si ca se porneste de la un sentiment... cu timpurile suprapuse, cu polifonia dintre prezent si trecut : bullshit.
Adica bineinteles ca e perfect adevarat, cu asta ma ocup de cativa ani incoace, ba as indrazni sa spun ca dintotdeauna m-a interesat doar asta, cum inving timpu asta nenorocit care-mi sta impotriva, sau de fapt, cum sa ajung sa-l iubesc tocmai pentru ca fuge , si pot sa-l intorc din drum numai daca fac muzica (sorry, in foto nu cred chiar atat de mult...cred ca de acolo si problemele pe care le am in a ma exprima vizual, desi iubesc fotografia din tot sufletul, insa voi fi mereu partinitoare in ceea ce priveste compozitia)
Dar oare voi reusi vreodata sa explic cum se compune?
Ceea ce simti atunci cand pui notele pe hartie? Si cum realizezi deblocajul? (thanks again pt aide memoire de data asta, despre deblocaj vroiam de vreo 2 luni sa scriu)
daca ar fi sa fac o paralela...seamana cu ce zice Ferko despre indragostirea de subiect atunci cand fotografiezi.
Numai ca la compozitie tine muuult, mult mai mult.
In primul rand ca e secunda de gratie pe care nu ti-o permiti oricum...oricand. Trebuie sa ai antenele foarte bine acordate pe frecventa Universului. Acum cativa ani am avut un blocaj imens, atunci m-am apucat de foto! Ei bine, da, fotografia m-a reapropiat de compozitie. Desi habar n-aveam despre ce e vorba, dar ma simteam creativa cu aparatul in mana. Intrasem intr-o stare de surescitare extrem de simpatica, am scris trei lucrari una dupa alta in anul acela, toate trei s-au cantat, la ultimul concert am si expus cele cateva poze mai bune. Unde vreau sa ajung...nu exista metode standard de deblocaj, in afara de binecunoscutele lucrat cat mai mult si sensibilizat cat mai mult.
Cum facem sensibilizarea?
In primul rand visand. Cat mai des, cat mai mult, cu ochii deschisi, fireste. Cu ochii deschisi la orice amanunt , creat povesti din fiecare obiect, citit, mers la concert, visand, visand, visand.
Cum lucram? nebuneste. fara pierdere de energie, tot timpul la temperatura de fierbere, si bineinteles, visand, de data asta lucid.

(observati cat de tare sunt la teorie :D )

Cum lucreaza un compozitor?
In primul rand, isi da sufletul pe foaie. Hiatusurile nu sunt permise.Imediat devine plicticos, previzibil, banal.
Un compozitor trebuie din cand in cand sa uite tot ce-a invatat. Compozitia este o permanenta redescoperire interioara. Nu conteaza ce tehnici stii sa aplici...ce instrumente folosesti, e acelasi lucru daca scrii pentru orchestra sau pentru un singur instrument, tot exista momente in care uiti totul si scrii doar din nebunie.
Dar totodata un compozitor e ca un chirurg, e taios, e aspru! Daca ideile nu-s ascutite, nu-s tari, totul e in zadar. Aici intervine stiinta.
Eu cand compun ma uit pe zeci de partituri, uneori simt nevoia de Schubert, de foarte mult Schubert....alteori vreau doar sa vad cum a orchestrat Ligeti o anumita masura din sectiunea a doua a nustiucarei lucrari, alta data ma intereseaza doar o toccata de Bach, si asta indiferent pentru ce scriu. Intotdeauna imi trag un pic din seva de la maestri: de ce? Urmeaza punctul 3.

Oboseala.
Ai nebunia, ai stiinta... dar obosesti. Pentru ca e greu. La inceput sa spunem ca imi fac o oarecare schema..aud in cap cam cat dureaza fiecare sectiune , incerc sa nu pierd nicio secunda sentimentul care m-a indemnat sa scriu muzica respectiva. Trebuie sa-l concretizez permanent in materie sonora, descopar ce anume se potriveste in conformitate cu sufletul meu din acel moment.
Cam ca la fotografie, cand alegi un anume tip de perspectiva pentru o poza, sau alegi sa maresti timpul de expunere, sau alegi sa inchizi diafragma, sa urci sau sa cobori punctul de statie, sa incadrezi mai neobisnuit sau mai clasic.  Ah, cat de usoare par toate astea pe langa a scrie muzica! Iertare fotografi din toata lumea :), stiu pe pielea mea ca e f greu sa te decizi, mai ales ca e vorba de fractiuni de secunda. La muzica dureaza nitel mai mult.
Ei bine, si cand seaca izvorul de inspiratie, recurg la partiturile mele dragi.
Uneori nici macar nu analizez. Cant pur si simplu la pian, imi face bine sa simt in degete rezolvarile lor, ale compozitorilor mei preferati, fara sa le gandesc. Se reduce totul din nou la senzorial, la visare, la indragostire.

Asta ar fi sa spunem partea frumoasa. Mai urmeaza insa.
Despre chin si durere v-am povestit? despre lacrimi? sute , mii de lacrimi? despre disperare, despre angoasa, despre spleen? Cand am fost in Germania, ma intrebau colegii ce urmeaza sa fac in dupa amiaza respectiva..le spuneam ca am de compus, la care mi se ura zambind "viel spass".
Cum adica??
Am fost extrem de revoltata, compozitia nu e o distractie, nu e o gluma, e o drama, e o lupta, e o rupere din tine catre tine si catre ceilalti.....e pus fiinta ta pe tava si dezvelirea celor mai vibrante corzi, care se pot rupe oricand, sunt vulnerabile in raport cu indiferenta....
Ca Mozart a scris extrem de usor....aiurea!! tehnic ii venea usor, dar inauntrul lui, stie cineva cum a fost? Sau Bach, care a scris ultimul coral plangand....
Daca se compune doar cu viel spass nu iese treaba. Si iata cum se iese si din blocaj, suferind, macar putin. Nu exista iubire profunda fara portia de durere. Iar compozitia e Iubire, cu I mare.


S-o mai zic si pe ultima?
Cum compun eu? Sincer?
Rugandu-ma la Dumnezeu sa nu ma lase balta, macar de data asta, macar acum sa ma mai tina asa, nebuna, disperata si fericita. La fiecare lucrare e cate un acum, bineinteles :)

Eh, si cum era sa povestesc toate astea in 3 minute? O ora am scris la randurile astea. Am venit pe jos de la biblioteca, pana acasa, m-a cam batut vantu pe bulevard, dar a fost frumos, am putut sa ma gandesc la o groaza de chestii pe care in autobuz nu le pot dezvolta, e prea multa lume, iar acasa ma sanctioneaza copiii daca ma simt cu gandurile aiurea.
Si oricum, e zadarnic, prevad ca v-am lamurit bustean.
O astept pe Diana R sa-mi spuna daca mutam confesiunea pe Contemporania sau o lasam aici, la blogu armonios, adica un eufemism pentru varza  :)

nu se mai fabrica din astia....

Sviatoslav Richter, cu un studiu de Chopin.

Parintii vostri se dau pe net?

Si va citesc blogu?
Sunt extrem de curioasa, ca ai mei da, se dau pe net si-mi citesc si blogu....
ba cica tata e asa mandru ca fetele lui au blog, ca vrea sa-si faca si el unu :D
Cum ar fi sa-l am pe tata in blogroll?
(pe sor'mea n-o am, are blog privat. Io zica ca daca tot ma citeste familionu, ce sens mai are sa-l ascund:D )

Si nu numai ca atata, dar parintii sunt cei care mi-au aratat ce-i aia un computer, ce-i aia internet (mama) , ce-i aia program de scris partituri (tata, m-a convins sa invat asa ceva. de existat stiam ca exista)


Deci?

:)

a innebunit lupu' !!

http://adrabell.blogspot.com/2009/03/stiri-la-protv.html

Nu am mai cautat situ sa iau si eu stirea sa o pun direct aici, dar sunt efectiv oripilata.
Cum adica "metale grele" si alte balarii de genu?
Pai cate dintre noi lucreaza in mediu toxic?
Mi se pare o absolut nesimtita reclama la lapte praf.
RUSINE.

:((

Dupa doar doua zile.
Si are 6 ani jumate, ar trebui sa fie "imunizata".
Nu se simte prea rau, dar tot are nasu infundat si toata noaptea s-a sucit si s-a foit.

Sa ne intelegem: nu e un copil bolnavicios. Daca nu merge la gradinita nu se imbolnaveste niciodata! Pana la 3 ani a racit de 2 ori si i-a trecut cu ceaiuri si sirop din muguri de pin.
Mai mult ca sigur ca gradinita asta in particular e un focar de boli, eu n-am mai auzit de copilas atat de mare care sa se imbolnaveasca la gradinita. Imi vine sa sterg pe jos cu toate madamele alea de-acolo :(
pe de alta parte, poate gresesc eu undeva.
In tratamentele de stimulare a imunitatii nu cred.
Poate la alimentatie sa mai lucram.
Poate din cauza ca anu asta n-a schiat decat o zi.
Poate din cauza doctoratului meu .
Poate, cum mi se sopteste peste umar, din cauza alaptatului ("ti-am zis eu ca trebuie sa-l intarci si sa merg eu cu amandoi la munte!! Acu, cu tot alaptatul o sa ia si el raceala! la ce ii foloseste?" )

Cu alte cuvinte, sunt iarasi terminata. Si trezita de la 5.30.

...sa-l intarc? ar fi total impotriva vointei mele si impotriva vointei lui, insa per total a devenit blocant pt bunul mers al familiei alaptatul.
:(((

sensibilitati excesive

Ma deranjeaza zgomotele.

Cred ca pe toata lumea, dar la mine conceptul de zgomot e foarte larg, pentru mine si o muzica proasta e zgomot.
(Acuma de exemplu se aud niste sunete incredibile de jos de unde se transforma i-cafe-ul care-mi da mie internet intr-un fast food:) )
Unde vroiam sa ajung.
Am vazut acu vreo 2 saptamani Bleu, de Kieslowski.
Si am sentimente foarte, foarte amestecate. Imaginile sunt extraordinare. Subiectul, unul universal, e vorba despre iubire. Insa felul cum este descrisa iubirea m-a cucerit, am stat cu sufletul la gura sa urmaresc fiecare secventa, fiecare amanunt.
Dar.

Exista un mare "dar".
Muzica era ORIBILA. Un kitsch fantastic! NU am sa inteleg niciodata cum de a putut alege o asemenea muzica. Ba da. e genul de muzica la care plange lumea in sala, un fel de Carmina Burana pe trist.
Si daca in debut mai exista o promisiune...dupa aia totul se naruie. Un fel de tragism gaunos de muzica usoara....totul invelit in creatia unui compozitor contemporan care trebuia sa scrie o mare cantata pentru ziua Europei.

Sigur ca la ziua Europei n-o sa auzi muzica de Ligeti:), insa construirea unui discurs filmic de un asemenea nivel cu ajutorul unei astfel de muzici mi se pare pur si simplu o impietate....

Am gasit pe youtube un soi de chintesenta:)
probabil ca o sa-mi spuneti ca-s exagerata si nebuna la cap, dar na, asa am fost intotdeuna, mai altfel.

Muzica din Bleu

sau aici tema aia la pian

scrrrrrrrrzccc:D

in traducere libera:
trebuia sa plec acuma la biblioteca, insa bineinteles ca s-au ivit treburi mai importante pt altii si mai raman 2 ore acasa.
Pai atunci, oameni buni, pls, nu ma mai stresati ca nu mi-am terminat de scris paginile si nu ma apuc odata de ocupatia "potrivita" si anume Nevasta care se ocupa de casa.
WTF
:D
am zis.

Le grand Macabre

:))), ce parere aveti? :)

coloram blogu :)

Mi-am pus si eu sigla cu babywearing bloggers, acuma Gh nu ma sta in wrap, da oi face eu rost de slingu ala odata si-odata....:)))

Vraja

O mica decodificare: este vorba de o fetita preschimbata in ponei , care tocmai se tranforma la loc in fetita. Sugerez un click, pt ca detaliile din partea de jos pe mine m-au cucerit.
Martisor de la Sofia pentru toate mamicile, fetitele si baieteii pana in 3 ani , asa mi-a zis:)