3 noiembrie 2009

Mergem sau nu la concert?

Printre melomani si muzicieni exista un razboi surd in ceea ce priveste prezenta in sala de concert. Unii dintre cei mai informati si experimentati dintre ei considera ca a sta acasa si a asculta pe disc o interpretare valoroasa e mult mai interesant decat a merge si a asculta pe viu aceeasi lucrare, cantata imperfect.
Am sa-i contrazic, aducand cateva argumente in sprijinul trairii efective , a comunicarii directe cu interpretii.
Nu sunt nici eu de parere ca orice concert merita experimentat, exista cateva nume care , odata mentionate pe afis, imi taie din start elanul. Si publicul ii sanctioneaza , salile raman din ce in ce mai goale cand se urca pe scena acei instrumentisti/dirijori/cantareti.
Insa exista si artisti care nu se ridica permanent la inaltimea lui Sviatoslav Richter sau a lui Herbert von Karajan, insa ceea ce au de comunicat e valabil, frumos, interesant. Si merita cu prisosinta sa fie admirati si receptati.
Care sunt unele dintre pericolele elitismului autoritar pe care incerc sa il combat?

1. Fixismul, inchistarea. Una e sa consideri o anume interpretare ca fiind cea care iti corespunde, care te face sa intelegi muzica respectiva, alta e sa anulezi cu vehementa orice alta idee pe care o poate avea un alt artist. Sau sa nu recunosti ca o anumita conceptie, desi nu-ti este pe plac, reprezinta , prin unitatea si logica ei, o referinta demna de mentionat.

2. Delasarea. Da , exact. Pentru ca cine mai are timp acasa sa asculte 80 de minute , linistit, neintrerupt, cateva cvartete de Mozart? Trebuie sa fii ori un pustnic, ori foarte egoist in relatia cu familia pe care si-asa nu o vezi decat 3 ore pe zi.... Si-atunci...pui cvartetul...il mai inchizi, il mai intrerupi...sau, si mai grav (sau cel mai grav), faci altceva intre timp. Imaginea globala despre muzica respectiva e astfel ingrozitor modificata, ciuntita, mutilata.

3. Uitarea. Pentru ca un meloman captiv in cele 2, 3 inregistrari de referinta pe care le ruleaza, uita uneori ca muzica e un mecanism viu, cu valente infinite, tinde sa revina obsesiv la fragmentele ascultate anterior pana cand acestea se deformeaza , transformandu-se in ideatica pura, ceea ce nu mai este demult muzica. Muzica este in primul rand simtire. O simtire geniala, de acord, dar totusi simtire, sentiment.

Ce se intampla in sala de concert?
In primul rand ca scena e un fel de templu, iar spectatorul asista la nasterea unui miracol. Ca sa intelegeti acest miracol, am sa explic pe scurt cum se naste o compozitie muzicala.
Creatorul scrie sub imperiul sentimentului, al trairii. Acea clipa de gratie este permanent rememorata in timpul traducerii ei pe portativ. E un proces anevoios, chinuitor, la sfarsitul caruia compozitorul spera ca a pus pe note cat mai mult din ceea ce a receptionat de mai Sus. Sa redai totul e aproape imposibil. Sunt convinsa ca si unicii compozitori care n-au sters nicio nota, adica Bach si Mozart, ne-au aratat doar varful icebergului.
Ei bine, dupa aceasta infrigurata transcriere urmeaza traducerea compozitiei de catre interpret. Acesta recreeaza , prin studiu intens, ideile si bataile de inima ale creatorului. Iar in momentul in care se afla in fata publicului, adauga partiturii acea nota de contemporaneitate atat de necesara intelegerii ei. Pentru ca diferenta intre o interpretare de acum 50 de ani si una actuala nu este doar de tempo, conceptie, subliniere a tehnicilor compozitionale folosite. Ci reprezinta suma evenimentelor din jurul nostru, transfigurarea dramelor, bucuriilor comune in redarea unui muzici de Beethoven, Debussy, Bach, Monteverdi, Palestrina, Bartok, Webern, Ligeti, Enescu....
Bineinteles ca ne referim la interpretari de la bune in sus. Si care aduc aceasta nota de contemporaneitate respectand stilul autorului. Iar sa participi in direct la recreerea unui opus muzical e un privilegiu la indemana oricui . Aproape oricui. Daca ne gandim numai la Alex Tomescu si concertele sale prin tara, in cele mai mici orasele si deja descoperim ca muzica clasica nu e o gogorita ascunsa in frac.

In concluzie, e bine sa fim selectivi, dar sa nu exageram. Sa nu murim pe dinauntru dand frau liber exigentelor nejustificate.
Pe Olah il vedeam extrem de des in sala de concert. In 1998 a mers la tot festivalul Enescu. Batran, bolnav, trist, si cu amintirea lui Richter, Prokofiev, Oistrach prezenta .
Pe Pascal Bentoiu il vad iarasi ascultand cele mai diverse muzici la Radio, Ateneu...
Nu cauta doar ineditul, merge sa asculte a mia oara concertul 3 de Beethoven.
Cred ca pleodarie mai nobila decat prezenta acestor titani la concerte nu poate exista.
V-am convins? Daca nu, astept comentarii:)






13 comentarii:

  1. ca nu am citit ceea ce ai scris, o voi face imediat. dar, vreau sa ti raspund repede: eu, ca nespecialist dar ca iubitor de muzica prefer sa merg la concert si o spun foarte convinsa de asta. culmea e ca, stand acasa toata dupaamiaza si deschizasnd tv ul pe mezzo (asa cum fac intotdeauna cand nu e tenis la eurosport, scuze, te rog:)) ma gandeam la comparatia despre care tu tocmai ai scris si am concluzionat ca acolo in sala emotia transmisa de oamenii din fata ta, artistii, este speciala si merita traita macar din cand in cand. pentru mine, raspunsul astfel devine clar: da, mergem la concert!

    ma intorc sa ti savurez argumentele (pro sau contra):)

    RăspundețiȘtergere
  2. ei da, iata o argumentatie sustinuta !

    RăspundețiȘtergere
  3. ajungem des sa facem socoteala dintre doua rele - sa alegem raul cel mai mic... Daca nu se poate merge la concert, macar sa se asculte (chiar si in timp ce facem ceva) decit sa nu se aculte deloc... Daca insa exista timp, atunci pacat sa nu se mearga la concert, unde toate resursele personale (fizice, emotionale etc) se conecteaza la eveniment si nu exista riscul distragerii atentiei ... asa cum pt mine e intotdeauna altfel sa merg la teatru decit sa vad un film!

    RăspundețiȘtergere
  4. Sa se asculte in timp ce facem altceva e de 1000 de ori mai rau decat nimic. Interzic cu vehementa, absolutism, dictatura:))
    Bun, sa nuantam, o mama cu copii mititei carora le pune muzica clasica e exceptia, da atata:)

    Mihaela, ma bucur mult, mult de tot.

    RăspundețiȘtergere
  5. cat de frumos ai scris! si da pentru concert! cu conditia sa existe timp... ufff, mai stiu vorbi si despre altceva oare?

    RăspundețiȘtergere
  6. noroc c-ai precizat treaba cu mama care le pune copiilor muzica clasica, ca ma burzuluiam la tine! :)
    altfel, da, total de acord.
    de multe ori si eu ii spun jumatatii mele, care ma acuza ca nu iubesc suficient muzica: prefer sa ascult muzica si atat, nu muzica suprapusa peste zgomote casnice! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Bogdana, nici eu n-am mers la concerte pana n-au facut copiii macar 9 luni....si de-atunci ies tot asa, extrem de rar, las ca vine si vremea noastra :)

    Alina, asa e, cam greu sa invarti tocanita pe missa in si minor de Bach:D

    RăspundețiȘtergere
  8. nu acuzati toate "activitatile casei", ca nu toate au de-a face cu tigaia pe foc/aspiratorul/masina de spalat etc; poti sa re-/organizezi cartile in biblioteca pe muzica, nu cred ca e o asa impietate... nu mai fiti asa categorici, ca nu putem cuprinde intr-o secunda de analiza toate activitatile casei; altii scriu/deseneaza/creaza diverse chestii pe muzica - o fi de bine sau de rau? ca sa nu mai zic de balerine, care obligatoriu trebuie sa faca ceva pe muzica :))

    RăspundețiȘtergere
  9. cu aranjatul cartilor in biblioteca inca ma mai impac, dar a creea altecv pe muzica pur si simplu nu mi se pare in ordine, stiu ca pe multi ii ajuta, nu pot sa-i condamn, nici nu-i dezaprob,e problema fiecaruia cum isi valorifica inspiratia, dar nu pot spune ca e bine cand eu consider ca nu e...:)

    RăspundețiȘtergere
  10. Uneori ma gandesc ca pentru mine e mai usor :) Nu stiu nimic despre muzica (bine, sa nu ma auda diriga de muzica din 5-8, ca ma mananca!), de aceea pot sa ma duc linistita la concerte, nu deosebesc o interpretare de alta si pot sa citesc pe muzica si sa stau pe facebook ascultand Bach (asa cum mi-ai recomandat ;)).

    Nu e mai simplu sa fii profan?

    Pe de alta parte innebunesc la greseli de gramatica, limbaj de mess si traduceri proaste :))

    RăspundețiȘtergere
  11. CITEZ: "Ca sa intelegeti acest miracol, am sa explic pe scurt cum se naste o compozitie muzicala.
    Creatorul scrie sub imperiul sentimentului, al trairii. Acea clipa de gratie este permanent rememorata in timpul traducerii ei pe portativ. E un proces anevoios, chinuitor, la sfarsitul caruia compozitorul spera ca a pus pe note cat mai mult din ceea ce a receptionat de mai Sus."
    Trebuie sa accepti, Sabina draga, faptul ca unora le vine de "SUS", iar altora le vine creatia, poate tot de "Sus" numai ca se transmite si prin muzica, asa cum apa ajunge de la fintina la robinet pe teava :-) Trebuie sa incerci sa accepti macar pe sfert/jumatate...
    Se poate simti muzica in diferite feluri, nu doar stind fixat pentru asta - esentialul e sa o simtim...

    [Ca o paranteza: Caragiale era foarte inspirat si reusea sa scrie f bine in berarie, cu toata harmalaia si vinzoleala din jurul lui.]

    RăspundețiȘtergere
  12. e f nasol sa vorbesc cu anonimi..:)
    am zis deja ca ii inteleg pe acestia, doar ca mie personal nu i se pare ok sa folosesti uzica drept suport, ce sa fac daca asa simt? nicio grija, n-o sa ma duc sa le inchid cd playerul....

    Astia mai genii asa....scriu oricum:) Eu nu-s la nivelu ala, de aia am nevoie de liniste. Si Mahler scria doar in vila cu vedere la lac..pe bune, si era mai talentat ca mine:)))

    RăspundețiȘtergere
  13. Fomee, pune pe Contemporania.

    P.S. Unele muzici sunt concepute a fi "suport", unele se pliaza pe ideea de "suport", unele NU :)) (si din ultima categorie fac parte cap'd'operele verificate si de timp - la drept vorbind, daca muzica aia te rascoleste, te schimba, te fascineaza, te captiveaza, nu ai cum Fizic sa faci altceva in timp ce o asculti)

    RăspundețiȘtergere