Miriam este cea care m-a salvat de la moarte in noiembrie. E demult bunica noastra a tuturor, chiar daca oficial e doar prima soacra a sotului meu. A fost cel mai mare hematolog din Romania, sefa sectiei de pediatrie de la Fundeni. S-a uitat un pic la mine inainte de a face orice analiza si mi-a zis: cred ca ai anemie hemolitica. La 86 de ani.
Dupa care a dat cateva telefoane si a doua zi eram cu transfuzia in brat. A avut, ca de obicei, dreptate.
Ieri am citit pe un forum despre ingrijorarile unei mame . Copilul ei liceean il adora pe Hitler si are convingeri naziste. Multi au linistit-o, ca e doar o faza de razvratire.
Pe mine insa ma infioara. Mi se pare, ca si mamicii respective, groaznic. Oribil. Si nu mi se pare deloc inofensiv ce se intampla azi in Romania cu neonazi si legionarii. Este extrem de periculos.
Va las aici povestea lui Mirjam Bercovici. Nu mai am energie sa scriu mai mult, pentru ca sunt absolut revoltata de ingustimea mintilor unora. Si cred ca toate siturile alea de legionari ar trebui interzise :(
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/863359/Din-oameni-normali-am-devenit-psihopati/
si o mica parte din articol:
Miriam Korber-Bercovici ne arată o fotografie de la nunta verişoarei Silvia Sterberg. A fost făcută la Câmpulung, în 1935. Apar douăzeci şi patru de persoane. Destinele lor sunt ca un rezumat a ceea ce a însemnat Holocaustul: al cincilea, pe rândul de sus, e unchiul lui Miriam, Marton Szabó. A fost ucis la Auschiwtz. Al şaselea, alt unchi, deportat la Moghilev. Al şaptelea, fratele mirelui, arestat şi împuşcat de sovietici în 1941.
Pe rândul al doilea, a cincea de la stânga la dreapta, Eva Szabó, moartă la Auschwitz. A şasea, o mătuşă, deportată în Transnistria. Pe rândul al treilea: prima, o mătuşă împuşcată la cariera de piatră pe Bug. A doua, bunica Toni Korber, decedată în Transnistria, moartă de foame. A treia, verişoara, mireasa, împreună cu copilul ei de doi ani, împuşcaţi la cariera de piatră pe Bug. Al patrulea, mirele, arestat şi împuşcat de sovietici în 1941. Al cincilea, bunicul Abraham Korber, mort de foame în Transnistria. A şasea, mama mireului, decedată în Transnistria. Al şaptelea, tatăl mirelui, decedat în Transnistria. Jos: copiii Szabó, ucişi la Auschwitz, în 1944.
Peste ”explicaţia foto” se aşază tăcerea noastră. Doamna doctor Bercovici ne priveşte lung şi ne întreabă sincer: ”Cum să mai fim noi, supravieţuitorii, oameni normali?”
Şi mai e ceva. Fundamental. ”Am fost invitată să le vorbesc unor copii de şcoală generală. Ca să văd ce ştiu despre noi, i-am întrebat: ”Copii, voi aţi cunoscut vreodată vreun evreu?”. Nu mi-a răspuns nimeni. ”Voi ştiţi ce este un evreu?”. Au tăcut.
Aşa că i-am mai întrebat o dată: ”Dar ce este un jidan?”. Unul, mai curajos, mi-a spus că el ştie: ”Jidanul este un om rău, m-a învăţat bunica să mă feresc de ei, că sunt oameni care te fură şi când se uită la tine”. Atunci mi-am dat seama că toate vin din necunoaştere. Le-am zis: ”Copii, eu sunt o jidancă...””. Copiii au făcut ochii mari şi Miriam şi-a spus povestea. N-am fost acolo, dar se zice că, la sfârşit, unii plângeau.
Dupa care a dat cateva telefoane si a doua zi eram cu transfuzia in brat. A avut, ca de obicei, dreptate.
Ieri am citit pe un forum despre ingrijorarile unei mame . Copilul ei liceean il adora pe Hitler si are convingeri naziste. Multi au linistit-o, ca e doar o faza de razvratire.
Pe mine insa ma infioara. Mi se pare, ca si mamicii respective, groaznic. Oribil. Si nu mi se pare deloc inofensiv ce se intampla azi in Romania cu neonazi si legionarii. Este extrem de periculos.
Va las aici povestea lui Mirjam Bercovici. Nu mai am energie sa scriu mai mult, pentru ca sunt absolut revoltata de ingustimea mintilor unora. Si cred ca toate siturile alea de legionari ar trebui interzise :(
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/863359/Din-oameni-normali-am-devenit-psihopati/
si o mica parte din articol:
Miriam Korber-Bercovici ne arată o fotografie de la nunta verişoarei Silvia Sterberg. A fost făcută la Câmpulung, în 1935. Apar douăzeci şi patru de persoane. Destinele lor sunt ca un rezumat a ceea ce a însemnat Holocaustul: al cincilea, pe rândul de sus, e unchiul lui Miriam, Marton Szabó. A fost ucis la Auschiwtz. Al şaselea, alt unchi, deportat la Moghilev. Al şaptelea, fratele mirelui, arestat şi împuşcat de sovietici în 1941.
Pe rândul al doilea, a cincea de la stânga la dreapta, Eva Szabó, moartă la Auschwitz. A şasea, o mătuşă, deportată în Transnistria. Pe rândul al treilea: prima, o mătuşă împuşcată la cariera de piatră pe Bug. A doua, bunica Toni Korber, decedată în Transnistria, moartă de foame. A treia, verişoara, mireasa, împreună cu copilul ei de doi ani, împuşcaţi la cariera de piatră pe Bug. Al patrulea, mirele, arestat şi împuşcat de sovietici în 1941. Al cincilea, bunicul Abraham Korber, mort de foame în Transnistria. A şasea, mama mireului, decedată în Transnistria. Al şaptelea, tatăl mirelui, decedat în Transnistria. Jos: copiii Szabó, ucişi la Auschwitz, în 1944.
Peste ”explicaţia foto” se aşază tăcerea noastră. Doamna doctor Bercovici ne priveşte lung şi ne întreabă sincer: ”Cum să mai fim noi, supravieţuitorii, oameni normali?”
Şi mai e ceva. Fundamental. ”Am fost invitată să le vorbesc unor copii de şcoală generală. Ca să văd ce ştiu despre noi, i-am întrebat: ”Copii, voi aţi cunoscut vreodată vreun evreu?”. Nu mi-a răspuns nimeni. ”Voi ştiţi ce este un evreu?”. Au tăcut.
Aşa că i-am mai întrebat o dată: ”Dar ce este un jidan?”. Unul, mai curajos, mi-a spus că el ştie: ”Jidanul este un om rău, m-a învăţat bunica să mă feresc de ei, că sunt oameni care te fură şi când se uită la tine”. Atunci mi-am dat seama că toate vin din necunoaştere. Le-am zis: ”Copii, eu sunt o jidancă...””. Copiii au făcut ochii mari şi Miriam şi-a spus povestea. N-am fost acolo, dar se zice că, la sfârşit, unii plângeau.
Cine nu cunoaste trecutul, nu stie ce cauta in viitor; la fel si tinerii care cred ca e o mare grozavie sa se ajunga la nazism etc. Nu stiu daca tinerii inteleg despre ce e vorba la modul profund, insa genul acesta de manifestari e un semn de imbolnavire grava a societatii...
RăspundețiȘtergereE foarte trist, sint atitea lucruri frumoase in lume iar ei nu reusesc sa le vada ...
Impresionant! Multumesc tuturor celor ca Miriam, care ne impartasesc amintirile lor, acele clipe infioratoare, greu de imaginat in prezent si care trebuie cunoscute de noi si de copiii nostri...
RăspundețiȘtergereMultumesc, Sabina, pentru aceasta postare.
Eu am avut onoarea s-o cunosc pe Miriam. E vesela, vioaie, optimista si plina de viata, chiar daca are 86 de ani. Dupa cum spune povestea ei a trecut prin multe si peste toate, si-a ingropat sotul si fiica si a supravietuit cu zambetul pe buze pensionarii, caderii in uitare, degradarii.
RăspundețiȘtergereOare copiii astia simpatizanti ai doctrinei ucigase cunosc povestea ei, povestile atator oameni asemenea ei?
Eu am fost la Auschwitz, am vizitat locurile de acolo...care la cei peste 50 de ani care au trecut patreaza aceeasi groaza. Am iesit de acolo cu sufletul bucatele, cu inima sfasiata si cu lacrimi in ochi.
RăspundețiȘtergereAm citit articolul despre Miriam si am plans...cata cruzime, cate vieti curmate sau frante psihic...:(.
Sabina, ma bucur ca ai scris despre ea aici, ca ne-ai dat link-ul, ca ai impartasit cu noi. Ne-ai facut mai bogati!
Cat despre cei care sunt adeptii ideilor hitleriste, ar trebui dusi intr-un lagar si tinuti acolo, sa vada ce inseamna umilinta umana...pacat ca tinerii de azi au asemenea ganduri...
n-am putut citi pana la sfarhsit, m-au inecat lacrimile. am o problema mare cu holocaustul, desi nu sunt evreica.
RăspundețiȘtergeream sa-mi salvez linkul si am sa-l mai citesc cand simt ca ma paraseste curajul.
multumesc.
multumesc, Sabina. avem nevoie de asemenea povesti si de asemenea oameni. sa ne reamintim cat de urati si cat de frumosi putem sa fim.
RăspundețiȘtergereAi primit un premiu, la calatorii. Cu drag.
RăspundețiȘtergereva multumesc ca ati citit.
RăspundețiȘtergeremara, daca rezisti, vreau sa-ti daruiesc cartea cu jurnalul lui Mirjam . Numa sa o despachetez, ca dupa renovare e haos printre carti.
Simina, asa e, avem mare nevoie sa ne coboram si ridicam din cand in cand.
Miha, wow, multam fain, o sa onorez.
M-ai rupt in doua cu postarea asta, mai bine zis cu povestea lui Miriam, pentru care iti multumesc. Ti-o spun cu lacrimi in ochi.
RăspundețiȘtergereRaluca, cred ca ai sa o cunosti la nunta lui Vlad :)
RăspundețiȘtergeredaca o sa aiba putere (fizica) sa vina.
Of, ingrozitor. Admirabila femeie!
RăspundețiȘtergerePe mine ma infioara ca n-am invatat, majoritatea, nimic din grozaviile astea ... si-au trecut 65 de ani de la Auschwitz!!!
pai asta e, alina, ca eu sunt terifiata de tinerii stia care considera ca ei stiu mai bine, sunt ingrozita ca mai exista inca oameni care considera ca lagarele de concentrare sunt o "exagerare", care nu pot intelege ca trebuie sa ne amintitm incontinuu de acesti oameni care au murit doar pentru ca aveau o anume religie.
RăspundețiȘtergereIn Romania rasismul e in floare, e promovat pe bloguri, forumuri religioase, groaznic, ma infior si ma scarbesc de atata necunoastere si rautate.
nu am comentat pana acum pentru ca mi-a fost greu. articolul nu l-am citit pana la capat, la fel cum nu am putut sa ma uit la un documentar de pe nat geo, din noaptea de revelion, schimband in momentul in care am vazut un sir de femei goale si cateva din ele erau cu bebelusi in brate. nu am cuvinte sa spun durerea pe care o simt si admiratia mea pentru poporul acesta. admiratie pe care am dus-o intr-atat, incat mi-am botezat ambii copii cu nume ebraice, desi nu am absolut nici o legatura de sange cu poporul evreu
RăspundețiȘtergereNu am cuvinte sa scriu...Pur si simplu nu-mi vin...Sa nu te superi pe mine din cauza asta...
RăspundețiȘtergere@degetica: da, clar ca vreau, sigur, da. multumesc :)
RăspundețiȘtergerefrumos...stiam articolul, am urmarit intreaga serie din ziar.
RăspundețiȘtergereMa bucura nespus stiind ca mai traiesc inca oameni care sa fi trait astfel acele vremuri. Ma bucura ca astfel ca pot retrai si eu calvarul trait de ei invatand din asta mai mult decat as invata din zeci de carti de istorie. Ma bucura stiind c-au rezistat vietii trecandu-i multe dintre cele mai neinchipuite urgii tocmai pentru a demonstra prin supravietuirea lor efemerul din noi astialaltii, multi dintre noi muti, muti de vinovatie, vinovati de mutzenie...
Pentru unii a fost mai simplu, pentru noi romanii mai greu...pentru ca pustiul meu sa nu citeasca "mein kampf" pe sub plapuma ii voi spune ca pentru deportarea si moartea atator evrei din romania eu sunt de vina. Pentru a stii ce este un evreu ii voi spune ca eu am fost cel care pana acum am ignorat o astfel de definitie. si pentru a stii despre cultura lor, precum si a altor popoare ii voi spune ca eu mereu am negat existenta vreunei alte fiinte decat a mea insumi. Sper ca aceasta mea culpa sa-l incapataneze in a depasi nestiinta, rautatea ori indiferenta tatalui sau, familiei sale, poporului sau.
Sper...
(pe de alta parte, esti norocoasa ca poti cunoaste astfel de oameni,eu unul neavand ocazia pe care mi-as fi dorit'o din suflet fara ca asta sa se intample fortat, sa caut sa-mi indeplinesc vointa punandu'i astfel in situatii penibile pe cei pe care as fi dorit sa-i cunosc...:)
Am citit articolul in doua reprize si de fiecare data mi-am adus aminte de bunica mea, care avea o alta vina: era svaba in Romania.
RăspundețiȘtergereDupa victoria asupra Germaniei, rusii au colectat toti nemtii din Romania (si unguri si romani cu nume nemtesti, ca sa iasa la numar) si i-au dus in lagare, ca raspuns la ororile facute de nemti.
Era cam aceeasi scenariu ca cel urmat de nemti...
Bunica mea avea 19 ani pe atunci, tinara, frumoasa, indragostita.
Si-a trait cei 5 ani de acolo in minele din Rusia (locatia exacta nu-mi vine acum in minte), a ajuns acasa o naluca din fata tanara, n-a mai putut avea niciodata copii.
Pe mama si unchiul i-a infiat...
Avea dreptate acel baiat care a zis ca omul este o bestie...