harmony

O poveste din care inveti

Se pare ca mama nu mai are nimic interesant de spus. Va las in compania fetitei:)

O poveste din care înveţi

Elizabeth, dacă nu ştiţi, este o foarte bună prietenă a mea. Această zână îmi spune adesea tot felul de poveşti despre cum şi-a petrecut copilăria. Aşa am aflat multe lucruri folositoare de care acum, dacă nu aş fi cunoscut-o, nici nu aş fi avut habar.

Vă spun şi vouă o poveste din care puteţi afla ceva foarte important pe care vă las să-l ghiciţi voi.

În primul rând, micuţa Beth locuieşte în cel mai frumos oraş din lume. Este oraşul în care zânele pot locui mulţumite şi în pace. Din păcate, Elisabeth era cea mai micuţă de statură. (Şi mai era şi foarte timidă.)

În curtea şcolii era un măr cu merele de aur. Fiind curioasă, Beth ar fi vrut să mănânce şi ea un măr de aur, dar nu ajungea. Ar fi rugat pe cineva, dar era prea timidă. Aşa că Elisabeth nu mai luă pauza de masă.

După şcoală, zâna văzu o micuţă ce lua o bomboană de la cofetărie. Ar fi vrut şi ea, dar nu avea destul curaj.

Mai târziu, copila îşi făcea temele. Nu ştia însă cât face 45 + 23. (Era în clasa I.)

Atunci îşi spuse: „Azi am avut o zi groaznică. Mai bine plec de acasă.”

Aşa a ajuns la mine.

Ea şi-a dat seama că a făcut o mare greşeală plecând de acasă. S-a întors în oraşul ei, dar adeseori mai vine la mine.

SFÂRŞIT!

Sunt mai multe învăţături din această poveste pe care v-am spus-o. Vi le înşir aici pe toate:

1. Să nu fii niciodată prea timida, căci nimic nu trebuie exagerat.

2. Dacă vezi pe cineva că face ceva să nu te iei după el doar de distracţie: s-ar putea să facă o prostie.

3. Să nu pleci niciodată de acasă.

Poveste de iarna

A inceput cu un banal telefon. Mi-au spus ca mai raman o zi la munte, ca ninge prea tare si n-au chef sa dea toata zapada din curte , ca sa porneasca apoi la un drum destul de greu.
L-am intrebat ce face, mi-a spus ca acordeaza pianul, ca nu se mai poate canta pe el asa. Si ca asta micu il tot necajeste.
Dar acum, ca era cu mine la telefon, "asta micu" a avut cale libera.
Mai intai cate un sunet, timid, se oprea sa il asculte si spunea: auzi? il auzi? apoi il astepta rabdator sa se stinga.
Dupa, a inceput adevarata improvizatie. cu mainile alternand, cand acorduri, cand clustere, cand sunete izolate. In ritmuri bine dozate, cu pauze, cu schimbari de registre. Delicat, ca un preludiu de Debussy si in mod cert mai bine decat multe compozitii contemporane. Apoi au inceput notele scurte, descendente si ascendente, in acut, aproape ca niste glissandi din fulgi de zapada. Tocmai cand incepeam sa nu-l mai percep, a schimbat registrul, si timbral, si emotional, a devenit furtunos, cu clustere repetate si violente care s-au rezolvat senin intr-un sunet desprins parca dintr-o pictura de Vermeer : o intreaga poveste in tuse delicate, dar totodata extrem de precise sentimental.
N-a mai fost destul, si a inceput sa se acompanieze lovind in lemnul pianului si alternnd sunetele cu voce mica, stinsa, inganata.
A rasarit apoi o terta mica extrem de trista, din tot noianul acela avangardisto-minimalist care i-ar fi facut pe Cage si Morton Feldman sa se inverzeasca de invidie.
A continuat cu micile batai, apoi a observat ca tata vorbeste cu mama la telefon. dar era prea coplesit de miracolul muzical ca sa mai poate vorbi cu mine. S-a multumit cu un zambet retinut cand i-a spus tata ca mama i-a ascultat compozitia si ca a fost superba.
S-a alintat putin intr-o plapuma adusa ilegal din dormitor pana jos, in living, si a pornit-o un pic bosumflat pe scari, sa isi revina la niste desene cu Mickey Mouse.

lectie pentru adulti

noua limba romana

"scapauama"

better

Si fizic, desi iar sunt o gogoasa infuriata la obrajori, dar si psihic.
De ce?
Pai fimea, ieri, dupa o incantatie de juma de ora ca sunt o rea si o urata , a acceptat sa-i pun o intrebare.
Ce ai face daca ar veni un copil la tine sa spuna ca mama ta e o rea si o urata?

Raspuns: nu vreti sa stiti ce i-ar face nefericitului care ar scoate pe gura asa ceva, asa ca nu-l reproduc exact :D

Dupa care: eu iti zic asta daca ma simt suparata, nu pentru ca nu te iubesc. Eu nu cred ca esti urata si rea de-adevaratelea, doar ca asa vad eu cand nu-mi convine ceva.

Ce sa mai spun..le doresc multora capacitatea de autoanaliza a unui copil de 8 ani :)
Autocenzura in societate probabil ca o sa-i vina de la sine....sper!

:)

Nu stiam ce sa mai scriu, asa ca va pun o poza din seria Reveillon in fusta/rochie:)
ma simt un picut mai bine, sper sa o tin tot asa.
Va multumesc inca odata pentru toate urarile, conteaza f mult pentru mine, nu pt ca nu am familia aproape, dar incurajarile din exterior ma fac sa nu ma mai vaicaresc atata inauntrul casei...:)