26 iulie 2012

Ce s-a intamplat cu formulele de adresare?

În vârtejul de evenimente care se petrec înainte de începerea festivalului InnerSound, scriu și răspund la cel puțin 30 de mailuri pe zi. 30 în zilele usoare:)
Cu prietenii apropiați și colegii de organizare problema adresării e elucidată, ori ne spunem „Dragă xyz”, ori diferite formule de alint, ori trecem deja la subiect, oricum suntem o mare familie, ne cunoaștem de mai bine de jumatate de viață (Diana Rotaru, Cătălin Crețu), sau ne-am împrietenit bine pe parcurs.

Dar ce se întâmpla oare în rest? Am întâlnit cel mai des formula: „Buna Ziua!” cu variațiile  „Bună Dimineața!”,  „Bună Seara!”. După caz. Apoi urmează „Bună Sabina”, sau Diana sau cine e la rând. Cel mai neplăcut a fost „Sabina,” și apoi un fel de comunicat sec și lipsit de cea mai elementară politețe. Adresarea aceasta ultimă o găsesc tare arogantă și nepotrivită, pentru celelalte poate mai gasesc scuze. Nu pot însă să nu mă întreb unde a dispărut tonul firesc al scrisorilor de altă dată. 

Mai primesc câte un rar „Stimata doamna Ulubeanu”, de care îmi vine să râd, apoi îmi amintesc subit că împlinesc în curând 33 de ani și că asta nu mai e chiar vârsta copilărelii. 
„Dragă Sabina” sau „Dragă doamnă Ulubeanu” sunt de asemenea foarte rare, dar le apreciez pe deplin și le mulțumesc celor care nu au uitat de ele. 

Unde s-a pierdut politețea? Și ce s-a întâmplat cu formulele de adresare pe care le învățăm înca din școală? Nu consider că sunt desuete, ci dimpotrivă, mi se pare ca denotă un minimum de respect pentru interlocutor. 

Jos cu „Bună Sabina, Bună ziua, Bună dimineața, Sabina virgulă”. Jos cu exprimarea arogant corporatistă.

7 comentarii:

  1. Mi-a mers la suflet postarea asta. Si eu am senzatia ca limba romana a saracit si nu mai are naturalete in scris, probabil de la miile de minute gratuite.
    Dar cu adevarat celebre sunt adresarile in limbi straine ale celor care-si cunosc putin si limba materna, de genul lui "dear all", "Miss Cristina", monumentalul "dear together" iar la formule de incheire nu-l pomenesc decat pe "a+", dar sunt si acolo cel putin 10 exprimari nefericite.

    Mult succes cu festivalul.
    Cristina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult, o sa pun updates ca sa vina multa, multa lume!

      Ștergere
  2. Sabinavirgula e de o toparlanie iesita din comun. Imi aduc si acum aminte de un mail cu Zazuzavirgula. bine cu nu m-a luat persoana respectiva direct cu auzifaproastocarestitu :))), ca zau mie asa imi suna asta cu virgula :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, asta cu virgula e culmea marlaniei, si oamenii nu isi dau seama. Suna f f autoritar si pune interlocutorul pe o pozitie inferioara.

      Ștergere
  3. Ca o persoana ce comunica extrem de mult la telefon, fax, mail si ce s-o mai inventa - eu organizez evenimente ca activitate principala - am fost nimerita din plin de postarea ta.
    Traim intr-o lume in care trebuie sa ne dovedim eficienta si, astfel, sacrificam pe altarul ei chestiunile care ne fac sa pierdem timpul....cum ar fi politetea, gramatica, minutul de bun simt in care te gandesti la ce crede celalalt despre tine.
    Formulele de politete au plecat intr-o lume mai buna :).
    Mie culmea toparlaniei - ca s-o citez pe Zazu - mi se pare adresarea cu Dna-Prenume. E adevarat ca am un nume mai greu de inteles din prima si, chiar daca-l intelegi, ai ceva probleme in a te lamuri care e numele si care e prenumele...dar totusi... Diriginta mea din liceu spunea ca asa te adresezi la coafor, nu in societate (mai zicea ea ceva dar mi-e rusine sa spun :) ).

    Mi se pare la fel de iesit din comun sa primesc mailuri fara formula de adresare ("daca vrei sa aduci raportul azi ma gasesti pana in 12"). ATAT. Cat de grabiti putem fi sa nu spunem un Draga Cutare inainte? Sau la telefon....eu si cand imi sun sotul, chiar si a 20-=a oara in ziua aia, ii spun mai intai salut. Nu incep direct cu "ce faci" sau"poti vorbi?". Oare asa dovedesti ca esti atat de ocupat incat n-ai timp, sa vada celalalt ce tare si ocupat esti tu? Oare?

    Enfin, sa nu ne intristam. Draga mea Sabina, daca ai timp si chef, ai o leapsa la mine pe blog. Nu e cu suparare daca nu ai timp. Cum ziceam, stiu cu ce te lupti acum pe ultima suta de metri inainte de event. Spor la treaba si mult succes.

    RăspundețiȘtergere