Alăptarea la câțiva ani distanță

Mi-am alăptat îndelung copiii, am fost la vremea respectivă o susținătoare activă a beneficiilor laptelui matern, ofer consiliere în continuare și voi încuraja din convingere alăptatul, (dar m-am mai înțelepțit și acționez doar atunci când sunt întrebată), iar cu toate astea  subiectul alăptare nu mai este atât de fierbinte pentru mine cum era la 23 sau la 28 de ani.
 E firesc, am încetat să alăptez acum 2 ani și 9 luni. Hormonii s-au mai liniștit, spiritele s-au calmat.

 Ce rămâne după?

 Nu rămâne partea nutrițională a procesului.
 Nu rămân nici greutățile.
 Nu rămâne nici o imagine absolut idilică.
 După o vreme trec și nostalgiile.

Pentru mine a rămas în schimb  memoria unor clipe de o dulceață infinită, memoria momentului când eram una cu copilul, sentiment considerabil mai dificil acum, când au 10, respectiv 5 ani.
Au mai rămas multe amintiri de zâmbete, joacă, drăgălășenie, iubire.

A rămas din păcate și faptul că dacă pierd o noapte, e ca și cum toate acele nopți revin în forță și mă simt la fel de obosită, a intervenit o uzură fizică.Poate că are totuși și alte cauze, să nu fiu nedreaptă.

Dar mai presus de toate, după toți acești ani, a rămas sentimentul că mi-am făcut datoria, că nu am dat înapoi, că am făcut tot ce credeam eu că e mai bine pentru ei, că m-am depășitcu fiecare picătură de lapte.

Pe mine, alăptatul m-a făcut ceea ce sunt acum.
M-a întărit și m-a cizelat în același timp.


La final, a rămas o persoană mai puternică, mai răbdătoare, mai curajoasă.
Iar tuturor ne-a rămas o mare, mare iubire pe care să o împrăștiem cu folos prin lume.