Compoziția ca naștere

A fost o săptămână agitată, angoasată, încărcată.
Nașterea unei noi muzici se termină abia după ce s-a cântat ultimul sunet.
Concepția doare, dezvoltarea doare, repetițiile sunt similare contracțiilor, expulzia e momentul primei audiții.
E un proces solitar, în care ai totuși mare  nevoie de celălalt. Ansamblul e ca o echipă de medici și moașe, care fac totul ca nașterea să decurgă bine.
Trebuie multă încredere, multă înțelegere, multă empatie, și mai trebuie acea persoană specială pe care să te bazezi, în mâinile căreia să-ți pui sufletul și să știi că e în siguranță.
În cazul ÎncerCantatei, a fost un drum cu dublu traseu, odată responsabilitatea la mine, față de Diana, cea care m-a rugat să scriu o lucrare, față de text,  în timpul concepției și dezvoltării, momente în care am fost investită cu acea încredere despre care vorbeam,
apoi nașterea,  eu spre Lucian Beschiu, dirijorul ansamblului SonoMania, cel care a ținut totul în frâu, cu inteligență și sensibilitate, și spre Veronica Anușca, soprana minunată care a intrat în această muzică total, complet, atât de profund încât a surprins-o și pe ea. Ne-a luat cateva minute bune să se oprească din tremurat :)

Pe măsură ce se îndepărtează momentul T0, revine rațiunea și revine detașarea, și începe adevărata muncă, crearea unei vieți frumoase pentru noua lucrare. E un proces de perfecționare continuă, exact ca la munca de părinte. Cred ca studiul compoziției și trărilor compozitorilor ar fi un bun workshop de parenting :)

La final, sunt epuizată și energizată în același timp, am lăsat aburul primelor impresii să se risipească și stiu bine ce am de făcut.
Trebuie să mă repar după această expulzie, să mă pregătesc pentru următoarea concepție, să rămân concentrată, pentru că doar așa pot șlefui acea lumină interioară spre care tind, pe care o simt, pe care o cunosc.