19 mai 2013

InnerOut of Heart

Nu poți studia problematica timpului și a memoriei fără să te lovești de spirală.
Timpul circular, eternele reîntoarceri, traseele amintirii, afectelor.

În muzică e foarte des întâlnită această formă spiralată, cu pasul egal sau inegal, îndreptată către exterior sau către interior. Aș putea spune că există în fiecare compoziție pe care am scris-o.

Mă gândesc la intensitatea sentimentelor care parcurg spirala, chiar dacă de la un pas la altul se schimbă și condițiile în care acestea au apărut.
Mă mai gândesc și la punctul de origine, care rămâne misterios, oricât încercăm să îi analizăm și să îi precizăm momentul zero.

Dacă nu ar exista spirala, m-aș speria de atâta dragoste, de atâta tărie, de atât de multe trăiri care se luptă să iasă la suprafață, uneori în detrimentul micului echilibru burghez spre care tindem vrând nevrând.

Infinitul spiralei mă liniștește. E timp și e spațiu pentru tot. Limitat omului, nelimitat inimii sale.


2 comentarii:

  1. una peste alta, fotografia e de-a dreptul suprarealista. ai zice ca e un tablou mai degraba :)

    RăspundețiȘtergere