Testing Fb stuff :)

O optiune haioasa de la Paginile de FB: Se poate introduce un post pe blog, astfel incat:
 Poti sa „like” pagina de InnerSound direct de la mine de pe blog
Idem pentru postari si share, functioneaza butoanele like and share.
Nu-i rau, caci updates la pagini apar un pic mai greu in timelines, si daca le dau eu la mine pe contul privat tot nu se intra neaparat pe pagina festivalului.

Post by InnerSound New Arts Festival.

Verses versus lyrics

Nu intotdeauna versurile pot fi puse grozav pe muzica.
Compozitorii si-au corectat mereu libretistii, unele lied-uri sublime nu-s scrise pe cele mai grozave poeme. Muzica absoarbe si transcende de cele mai multe ori vorba, mai ales in muzica clasica.

In muzica pop, sau usoara, sau cum vrem s-o numim, uneori versurile sunt un pretext pentru ritm, alteori, in celebrele chansons, melodia doar le serveste din umbra, fiind mai simpla pentru a le putea intelege mai bine (cum ar fi Jaques Brel, Edith Piaf)
In orice caz, cele mai adanci si interesante cuvinte se lasa greu transpuse in sunet.
Si uneori inspira, si iese ceva frumos de tot.
Cel mai bine cred ca face Leonard Cohen. Scrie un poem superb,  A thousand kisses deep.

 You came to me this morning and you handled me like meat. You'd have to be a man to know how good that feels, how sweet. My mirrored twin, my next of kin, I'd know you in my sleep and who but you would take me in,
A thousand kisses deep.

I loved you when you opened like a lily to the heat, you see I'm just another snowman standing in the rain and sleet, who loved you with his frozen love, his second hand physique, with all he is, and all he was,
A thousand kisses deep.

I know you had to lie to me, I know you had to cheat, to pose all hot and high behind the veils of shear deceit, our perfect porn aristocrat so elegant and cheap, I'm old but I'm still into that,
A thousand kisses deep.

I'm good at love, I'm good at hate, it's in between I freeze. Been working out, but it's too late, it's been to late for years. But you look good, you really do, they love you on the street. If I could move I'd kneel for you,
A thousand kisses deep.

The autumn moved across your skin, got something in my eye, a light that doesn't need to live, and doesn't need to die. A riddle in the book of love, obscure and obsolete, until witnessed there in time and blood,
A thousand kisses deep.

And I'm still working with the wine, still dancing cheek to cheek, the band is playing Auld Lang Syne, but the heart will not retreat. I ran with Diz and I sang with Ray, I never had their sweep, but once or twice they let me play
A thousand kisses deep.

I loved you when you opened like a lily to the heat, you see I'm just another snowman standing in the rain and sleet, who loved you with his frozen love, his second hand physique, with all he is, and all he was,
A thousand kisses deep.

But you don't need to hear me now, and every word I speak, it counts against me anyhow,
A thousand kisses deep. 
 
Dar cand sa auzim cantecul, iata ce-a ramas:





Cohen se indragosteste de poemul lui Lorca si vrea sa-l cante.
 Dar greu sa canti asa ceva:

Little Viennese Waltz

In Vienna there are ten little girls,
a shoulder for death to cry on,
and a forest of dried pigeons.
There is a fragment of tomorrow
in the museum of winter frost.
There is a thousand-windowed dance hall.

Ay, ay, ay, ay!
Take this close-mouthed waltz.

Little waltz, little waltz, little waltz,
of itself of death, and of brandy
that dips its tail in the sea.

I love you, I love you, I love you,
with the armchair and the book of death,
down the melancholy hallway,
in the iris's darkened garret,

Ay, ay, ay, ay!
Take this broken-waisted waltz.

In Vienna there are four mirrors
in which your mouth and the ehcoes play.
There is a death for piano
that paints little boys blue.
There are beggars on the roof.
There are fresh garlands of tears.

Ay, ay, ay, ay!
Take this waltz that dies in my arms.

Because I love you, I love you, my love,
in the attic where the children play,
dreaming ancient lights of Hungary
through the noise, the balmy afternoon,
seeing sheep and irises of snow
through the dark silence of your forehead

Ay, ay, ay, ay!
Take this " I will always love you" waltz

In Vienna I will dance with you
in a costume with
a river's head.
See how the hyacinths line my banks!
I will leave my mouth between your legs,
my soul in a photographs and lilies,
and in the dark wake of your footsteps,
my love, my love, I will have to leave
violin and grave, the waltzing ribbons

 L-a modificat, si a iesit  asta, mai dulceag, mai de dame, dar emotionant daca ploua afara si iei des avionu spre Viena. Cu toate astea, Cohen place pentru ca are curajul simplitatii si are permanent legaturi stranse cu poezia adevarata, chiar daca in cantec trebuie s-o mai reteze ca sa ii iasa la socoteala.
Si melodiile lui sunt cam ca la chansons, nu prea complicate, nu prea complexe, caci altfel ar pierde starea imediata pe care vrea s-o induca.
In orice caz, Chapeau pentru ce sta in spatele lor.




cam atat am avut de zis :)

Romanul istoric sadovenian

Pentru doamnele  care mi-au dat 10 la bac, cu dedicație:
ați fost f draguțe, ați avut răbdare sa turui din Nichita, să vă explic pe îndelete virgula din titlul „Leoaică tânară, iubirea,
dar naive, pt că, deși am răspuns perfect la subiectul 1, lăsat strategic la urmă, eu nu am citit niciodată romanul istoric sadovenian.

Sau poate v-ați dat seama, dar n-ați vrut să-mi stricați plăcerea, fapt pentru care vă multumesc acum, după 15 ani :)

Nu, nu e tineretul din ziua de azi. Pur și simplu cele mai multe dintre aceste cărți obligatorii sunt cam...slabe. Și cei mici au curaj sa spună:

http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/gusturile-se-discuta?

Înainte și după frică

Mi-am propus să marchez data de 2 martie de câte ori voi putea, fără întrerupere sper pentru foarte mulți ani.
Cea de-a doua relatare a momentului decisiv din 2012 este poate cea mai încărcată, pentru că am atins pragul cifrelor din studiile medicale, acela care spune ca la doi ani de la splenectomie s-a observat un număr mic de persoane încă în  remisie.
Cred în efectul Pygmalion, în puterea cuvântului scris și vorbit. Cumva, am modelat acest moment care să mă ducă spre acel mic procent care sfidează statisticile. Mă lupt în continuare să trăiesc astfel.
Dar ziua de 2 martie 2012 a fost una dintre puținele din viață în care am recunoscut că mi-a fost frică. Nu doar frică de momentul punctual, ci și frică de viitor, sentimentul că ai atins ultima reduta și dacă nici acum nu se rezolvă, drumul se închide definitiv. Mi-a fost frică și de moartea imediată, și de un viitor scurt și chinuitor.
În vârtejul în care am trăit de atunci, nu am apucat să mă gândesc bine la asta, poate și din cauză ca frica e cel mai pervers sentiment, ajută uneori și te demolează de cele mai multe ori, iar educația noastră tinde să ne minimalizeze fricile, încă din copilărie, și să le amplifice nejustificat în același timp. Cultura care pretinde copilului să fie curajos la doctor pentru dacă nu, vezi tu ce pățești acasă și mai vine și bau baul dacă nu adormi mai repede și te fură țiganul dacă te mai dai odata în leagan....și cum de te temi de mersul la școală sau la examen sau să încerci ceva nou? fricosule, lașule, nevalorosule în fond.
Așa că am blocat gândurile despre frică, m-am simțit mai întâi nedemnă de a simți așa ceva, apoi fericită că totul s-a terminat cu bine și cumva obligată să ma concentrez pe ceea ce pot face în noua mea viață, căci, nu, acum sănătoasă pot să mă reîntorc la toate datoriile lăsate pe hold în anii anteriori.

Se spune mai nou că memoria are puterea de a modifica amintirile dureroase. Este probabil un mecanism de supraviețuire, la fel ca uitarea, dar mai subtil.
Artistul face însă drumul invers, căci încastrează în creația sa sentimentele, ca într-o cutie cu lipici, de unde ele nu mai pot să fugă. Poate revizita trăirea respectivă de câte ori dorește și, dacă e talentat, o poate sădi și în sufletele celor din public.
Poate fi motivul pentru care unele opere de artă ne răscolesc, ne modifică dincolo de aprecierea intelectuală și estetică. Nu știm de ce la momentul respectiv, și ne întoarcem periodic la ele.

Nu mai cred demult în coincidență ca întâmplare, ci doar ca suprapunere logică de evenimente.
În timp ce scriam despre revizitarea sentimentelor mele, am aflat că regizorul Alain Resnais a trecut de câteva ore în spațiul unde ne place să credem că nu mai exista teamă. Autorul filmului meu preferat, despre puterea memoriei, despre angoase, despre amestecarea timpurilor și despre frica ce omoară iubirea, m-a inspirat să-i parafrazez titlul  în textul de anul trecut: L'année dernière à Vienne.  Coincidența e doar temporală, pentru că, odată influențat substanțial  în problematica interioară de o creație, nu mai există drum de întors.
Și așa am ajuns, mai pe ocolite,  la titlul postării de azi. Viața se măsoară nu neapărat în ani calendaristici, ci proporțiile se modifică constant în funcție de acele momente decisive care ne definesc.
Înainte și după prima compoziție, înainte și după Olah, înainte și dupa copii, înainte și după boală, înainte și după vindecare, înainte și după orice întâlnire fundamentală din viață....și, mai ales și cel mai greu, înainte și după orice clipă în care trăim conștienți de noi înșine.
Dar nu știu dacă există cu adevărat înainte și după frică. Nu pentru mine. Niciodată n-am înțeles de ce unii spun că aș avea curaj. Nu am. Sunt doar un om care crede în efectul Pygmalion și care suferă pentru fiecare clipă în care a dezamagit sau a exagerat cu încrederea în sine. Fiecare duce o cruce în spate, și cumva prefer să fie frica. E gestionabilă, se poate păcăli și se poate învăța din ea.  E foarte posibil să înving statistica, dar nu și teama. O pot exorciza prin muzică , scris și imagini,  pentru că nu pot încă să o uit.
Și mai  pot doar să sper că va veni un moment în care, încălcând orice tratate medicale,  bătrână și înconjurată de nepoți mai obraznici decât copiii, să spun cu liniște: sunt gata.

Back to blog

Am reusit performanta de a nu scrie nimic timp de o luna.
 N-am simtit nevoia scrisului, practic n-am simtit nicio nevoie creativa, poate si din cauza ca ne-au decimat amigdalitele, virozele, bronsitele si mai nou laringitele, cu febra epuizanta si energia transpusa in modul supravietuire de la o ora la alta.

 Statul in casa nu odihneste, cred ca odihna vine dintr-un ritm bine ajustat, nu din inactivitate impusa de evenimente incontrolabile. Lipsa de sport moleseste mai tare decat practicarea lui, iar rutina „supa/medicamente/iaurt/banana/ te rog mai ia o bucatica/din pat la televizor la citit" consuma mai puternic decat adrenalina meseriei.


Primvara asta e gri si intunecata si nici calda, nici rece. Ma regasesc in imposibilitatea de a o savura in ciudatenia ei, pentru ca deadline-urile nu tin cont de copiii bolnavi, de mamele tracasate, de tatii epuizati si de vietile amortite.

Mai multa lumina, ar fi zis Goethe.