Am reusit performanta de a nu scrie nimic timp de o luna.
N-am simtit nevoia scrisului, practic n-am simtit nicio nevoie creativa, poate si din cauza ca ne-au decimat amigdalitele, virozele, bronsitele si mai nou laringitele, cu febra epuizanta si energia transpusa in modul supravietuire de la o ora la alta.
Statul in casa nu odihneste, cred ca odihna vine dintr-un ritm bine ajustat, nu din inactivitate impusa de evenimente incontrolabile. Lipsa de sport moleseste mai tare decat practicarea lui, iar rutina „supa/medicamente/iaurt/banana/ te rog mai ia o bucatica/din pat la televizor la citit" consuma mai puternic decat adrenalina meseriei.
Primvara asta e gri si intunecata si nici calda, nici rece. Ma regasesc in imposibilitatea de a o savura in ciudatenia ei, pentru ca deadline-urile nu tin cont de copiii bolnavi, de mamele tracasate, de tatii epuizati si de vietile amortite.
Mai multa lumina, ar fi zis Goethe.
Trebuie sa iti revii, te asteptam! <3
RăspundețiȘtergerebre, sportu nu moleseste :)) (tara arde si Zazu se piaptana, clar :)) ). muah muah.
RăspundețiȘtergerenu molesteste, da pe mine ma apuca asa un mare somn la vreo 2 ore dupa alergat :))
Ștergere:)) eh, ala nu se pune! sau, daca se pune, ia-l ca pe o binecuvantata rasplata dupa efort :D
Ștergere