uof

sunt o plangacioasa cu analize bune si drogata in sevraj de cortizon:)

Ziua 23 dupa splenectomie

Sunt din ce in ce mai galbena si pamantie si ma simt din ce in ce mai rau.

 Am un puternic sentiment de esec, desi nu e vina mea. In plus, stiam ca in cel mai bun caz operatia e o masura paleativa. As vrea doar sa aiba curaj si medicii sa-mi spuna  direct ca in fond, am o boala incurabila. As putea sa-mi pun niste chestii in ordine in loc sa imi fac sperante desarte.
 Dupa cum se vede, la mine nu e o problema de bani. E o problema de limite ale stiintei.
M-as bucura enorm sa fie doar o chestiune rezolvabila si sa imi lipseasca doar finantele. Pentru ca alea se pot solutiona, stim de la Bibi.

Insa pentru Gabriela Tudorache, diagnosticata cu o tumoare benigna pe creier, e o problema rezolvabila cu bani. Pentru ea exista certitudinea reusitei. Insa nu la noi in tara, Trebuie doar sa stranga 35000 de euro si sa mearga la Hanovra. Nici macar nu e atat de mult. E infim pentru pretul unei vieti. Si operatia ii garanteaza vindecarea.
Ajutati o mama sa isi vada copiii crescand.
Mai multe detalii pe  http://gabrielatudorache.blogspot.com/

Expozitia Sofiei de la Pelisor

Dragii mei, am primit invitatia oficiala.
 Asa ca va  astept cu drag deschiderea oficiala a expozitiei organizate pentru castigatorii Concursului national Carmen Sylva pentru tinere talente, pentru SAMBATA 31 MARTIE 2012, ORA 16:00, LA CASTELUL PELISOR.
Expozitia a fost amenajata  in Holul de Onoare.
Daca aveti drum pe Valea Prahovei, sunteti bineveniti.
Daca aveti drum ceva mai incolo, aflati ca expozitia va tine o luna intreaga.

Sofia expune cinci lucrari, deoarece are premiul 1.

Armonii si Contemporania la Roblogfest

Am  aflat de concurs de pe FB :)
Eugenia a fost tare scumpa si m-a inscris la blogul de parinti, iar Mihaela, mama leusorilor si-a pisicutei, ne-a inscris pe mine si Diana Rotaru la blog cultural si blog de muzica.
 Ca sa ne votati, trebuie sa va faceti cont pe http://roblogfest.ro/ , ceea ce intr-adevar ca dureaza vreun minut jumate, insa :
Blogurile de parinti sunt minunate, mie mi se pare ca se compara mere cu pere, le-as da premiu la absolut toate, asa ca votati-ma :)
Blogurile culturale sunt jurizate, asa ca acolo nu puteti sa ne votati.
 Perioada de votare este intre 22-29 martie.
 Daca va place de mine, si mai ales, de noi (Diana si cu mine),  aratati-ne asta :)

My girl

Sofia a castigat luna asta premiul 1 la Concursul national de creatie Carmen Sylva, sectiunea desen, grupa de varsta 7-14 ani. Ea are 9 ani. Eu i-am trimis desenele in ultima clipa, total la plezneala, ca sa nu regret ca nu am incercat. Si iata!!

Vernisajul si premierea vor avea loc la Pelisor, Sinaia, pe 31 martie, inca nu stiu ora, dar am sa va anunt, in caz ca vreti sa o vedeti live . Ca altfel  expozitia dureaza toata luna aprilie.

 Iar astazi am descoperit cateva dintre minunatele ei desene si picturi facute cat am lipsit, m-a lasat sa scanez doar doua.

Cel pictat si desenul chiar de azi, dupa ce aseara tarziu a rasfoit cu mare interes albumul cu desenele lui Klimt, prezentate in premiera la muzeul Albertina din Viena si cumparat de mine cu pretul unei potentiale hernii de disc (Doamne fereste :D)

Asadar, i-au trebuit doar cateva minute nu ca sa copieze, ci ca sa observe fluiditatea si finetea liniilor. Asta numesc eu analiza intuitiva , sunt foarte, foarte mandra de my girl, mi-a dovedit ca a ajuns la varsta la care poate cerceta fara sa plagieze, desenul doar e in universul ei intim dpdv idei. Si nu are nevoie inca de alte lectii.

Copyright: Ada-Sofia Ulubeanu

Despre compozitie si fotografie

 In care Sabina, cu febra 39 de grade si pe antibiotic va povesteste abia tinandu-se pe picioare cum de ajuns sa faca si fotografii pe langa sa scrie muzica.
La Pecha Kucha Night vol.8, 23 februarie 2012,  la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti.

Haendel , Harnoncourt si o profunda fericire

Am avut intentia de a scrie o cronica profesionista concertului din seara de 11 martie 2012. Insa acum prefer sa nu dau indicii exacte despre locul actiunii si toate personajele, mobile si imobile implicate, pentru ca ceea ce s-a intamplat acum mai putin de 24 de ore transcende toate aceste detalii.

Istoria acestui concert se intinde pe o perioada de mai bine de 15 ani. Eram inca eleva de liceu cand am inceput sa iau lectii de compozitie. La inceput a fost contrapunctul, aceasta e geneza devenirii mele, transformarii din "eu voi face muzica" in "eu voi fi compozitoare". Dupa ce am studiat cat de cat contrapunct palestrinian pe specii, o indeletnicire un pic desueta, dar fermecatoare si mai ales formatoare de suflet muzical (melodia este expresia inimii, desigur), am ajuns la etapa in care trebuia sa scriu un preludiu a la Bach. Dar pentru acel preludiu, trebuia sa invat modulatie diatonica, ceea ce nu era in programa de la liceu, desigur. Asa ca am pus mana pe discul cu Mattheus Passion , dirijat de Nikolaus Harnoncourt si cu Concentus Musicus si am ascultat coralul. In cele n plus 1 armonizari ale sale. Stiam lucrarea, dar ascultatul constient mi-a deschis niste porti pe care nu le banuiam a exista in interiorul meu. O curiozitate aproape exagerata pentru a afla de ce aici e acordul x si acolo e acordul y, o curiozitate care nu m-a parasit nici in ziua de azi, sunt inca foarte, foarte legata de muzica lui Bach si de traditie, mai ales sentimental, pentru ca limbajul meu componistic e propriu si actual as spune.

Etapa urmatoare a fost aceea de a lua partitura si de a invata , cantand coralul la pian, cum moduleaza Bach dintr-o tonalitate intr-alta. Da, nu am invatat armonia facand teme sordide din manuale, ci direct de la sursa. Cu profesorul langa mine, cel care mai tarziu avea sa devina capo di tutti capi in existenta mea de "mafioata pana la ultima saisprezecime", daca imi este permis.

Peste cateva saptamani aveam deja primul meu preludiu , am trecut la inventiuni, le-am scris cu mare placere si fantezie, dupa care drumul meu tonal s-a incheiat cu doua piese in forma de lied si o tema cu variatiuni. Pentru mine a fost o etapa senzationala, pe care o simteam pe deplin tranzitorie, stiam ca nu e bine sa dureze prea mult, insa cu atat mai incitant este sa incerci sa te exprimi intr-un limbaj muzical care a dat  deja sute de capodopere. Mie mi-a dat incredere ca dupa aceea voi putea compune exact cum vreau eu, ca imi voi gasi calea fiind sigura pe mine, fara prea multe bajbaieli (va spun un secret: nu exista compozitie fara sa simti ca bajbai. O anumita nesiguranta este inerenta evolutiei, trecerii de la o etapa la alta in viata interioara muzicala a creatorului)

Dar coralul din MP a ramas special pentru mine. De fiecare data cand il aud, imi amintesc de acele clipe de entuziasm copilaresc si de placerea imensa de a descoperi cum a pasit Bach dintr-o tonalitate in alta. Si totul se leaga de interpretarea lui Nikolaus Harnoncourt .

Calatoriile mele vieneze au ratat de fiecare data aparitia acestui gigant dirijor pe scena care l-a consacrat. Venea cu programe mirifice, iar eu eram deja plecata sau ajungeam peste 2, 3 zile. Cand am venit la operatie stiam ca va avea concertul cu Haendel, dar nu am crezut ca voi fi la 9 zile dupa in stare sa merg sa il ascult. Si totusi, minunea s-a indeplinit, iar vineri eram fericita posesoare a doua bilete, unul pentru mine si unul pentru invitata mea Adriana.

Programul, superb, concerte sacre de Haendel, pt  cor, diversi solisti si orchestra.

 De cum au pasit pe scena, protagonistii au fost intampinati cu foarte multa dragoste, sunt iubiti si respectati in Viena. Dirijorul a primit cele mai multe aplauze si imediat a inceput sa explice cate ceva despre lucrarea ce urma. Cu relaxare si cu mult umor. Apoi au cantat si amandoua am intepenit. De emotie, de interes, de placere. In partea a doua  au interpretat o lucrare mai lunga, Dixit Dominus Domino meo. Cu cinci solisti, cor si orchestra. Explicatia lui Harnoncourt a inceput cu o intrebare foarte adanca: cunoasteti vreun mare compozitor care sa nu aiba umor?  Raspunsul, evident, este ca marii compozitori au foarte mult umor. Asa este, e adevarul, chiar daca umorul lor consta uneori in idei muzicale pe care numai specialistii pe pot intelege. Pentru a clarifica de ce o lucrare tragica contine mult umor, iau si eu exemplul lui Ferko, e foarte accesibil: ganditi-va la filmele lui Chaplin, care sunt expresia pura a dualitatii umor nebunesc- tristete iremediabila. Asa ca si noi am auzit cum Haendel a ironizat functionarii de la Vatican care lucreaza dupa litera legii si nu dupa spiritul ei, dar am simtit din plin maretia citaului biblic ce spune in romaneste "  Tu esti Preot in veac dupa randuiala lui Melchisedec". Partea mediana a  compozitiei m-a dus cu gandul imediat la un fragment din Credo, Missa in si de Bach. Armonii stranii, inedite, de care orice compozitor contemporan ar fi mandru. Intrasera deja intr-o zona a tonalitatii foarte putin explorata in acei ani, ochii mi s-au umplut instanatenu de lacrimi, dar nu de melancolie, nici de fericire, poate de uimire, poate ca uitasem in vartejul gaurii negre in care ma invart de atata vreme...cat de frumoasa si cat de completa este muzica. 

Insa in mod clar, meritul este al interpretilor, pentru ca eu la concerte am mai fost des in ultima vreme. Am mai simtit soliditatea eventimentului artistic, complexitatea si maretia sa. Dar acum, ceea ce daruia Harnoncourt, cantand cu fiecare partida corala in parte, ca si cum ar fi omul cu o suta de de brate si de voci, si stand in acleasi timp aproape nemiscat, venea din alte sfere, nepamantene. Si cu toate acestea, atat de accesibile. Felul sau de a re-construi muzica are de-a face cu aducerea in etern a unui trecut  ce contine in mod neasteptat toate sentimentele prezentului. Este un act de creatie si inalta cercetare academica, dar  in acelasi timp este un act de iubire in forma sa cea mai pura, dezinteresata si nebuneasca. Harnoncourt se adreseaza inaltului intelectual si totodata pasionatului meloman, tragandu-i cu o senzationala forta dupa el intr-o aventura spirituala si sufleteasca din care iesi mai fericit, mai intelept, mai profund, mai frumos si mai bun....

Cum e omul Nikolaus Harnoncourt? (Atata cat l-am cunoscut in 10 minute in culise.) Fermecator. Glumet. Cu o sotie superba, un par alb ca in povesti si o dulceata infinita. Empatic, prevenitor, cu o vorba buna pentru fiecare, bun cunoscator al Romaniei.. Am auzit despre Enescu ca era asa. Exceptand faptul ca era un si mai bun cunoscator al Romaniei :)

Si mi-as fi dorit ca seara trecuta sa nu se termine niciodata.

(Fara cuvinte. Poza istorica:) )

cum e la "ei"

Eu sunt ok dpdv chirurgical. Am 6 atisoare, fiecare pt o gaurica si o sa fie scoase peste vreo saptamana. maine plec din spital si mi-a promis ca il cheama si pe hematolog azi, sa analizam situatia. Nenea chirurgul ma simpatizeaza f tare (eh, cum altfel?)  si le spune tuturor ca sunt compozitoare, apoi ma roaga sa scriu " a song for all of us". Una dintre asistente imi zice mereu frau Doktor si ma iscodeste despre traiul de artista.

Nu reusesc sa adorm noptile, si cand o fac, vin asistentele pt celelalte colege de salon si e destul de aiurea. De-ale spitalului, ar fi trebuit sa platesc o taxa maricica sa stau singura, asa ca e f bine asa cum e.

Doamna de langa mine, de fapt ambele, au probleme serioase. Cea din dreapta sta deja de 3 saptamani si abia mai urmeaza sa faca o interventie f dura la stomac, pt ca acuma se hraneste printr-un tub.

n-as putea sa descriu cu cata grija se poarta cu ea toate asistentele, ce frumos vorbeste chirurgul, cum o ingrijeste sotul in fiecare dupa amiaza.

 Dar astazi a venit si psiholoaga si cred ca nu e prima data.

 Germana mea nu e atat de buna, insa fara sa vreau tot inteleg franturi de conversatie: ii repeta ca nu e singura, ca are multa lumea care o iubeste, i-a adus un CD, vorbesc despre o carte , despre puterea interioara si despre situatia ei medicala f la rece, dar tot odata extrem de cald. Uneori tac, iar eu stau cu spatele si mi-e jena sa le urmaresc, dar simt ca e de bine. Din cand cand doamna bolnava mai spune ceva, cealalta o aproba sau pur si simplu e acolo, langa ea. O intreaba despre fiul ei, despre sot,despre somn, despre griji..... in fine, sedinta de terapie veritabila , ma rusinez sa fiu atenta.

Ma intreb cand va asigura si la noi spitalul psiholog. macar cand nu se va mai tipa la pacienti. Medicii mai au un zambet, eu am avut parte de experiente foarte bune si in Romania, dar restul personalului e sub orice critica. Aici pana si femeia de serviciu incearca sa te faca sa te simti bine, sa nu te deranjeze, sa se scuze daca iti sta in cale. Pana la terapie pt pacientii cu boli grave e cale foarte foarte lunga. In Romania, rezista cine poate. Aici, se straduiesc si pentru cel mai fricos si neputincios dintre pacienti. Asta e diferenta. Nu actul medical , acesta poate doar in situatiile cu adevarat rare.

de citit :))

Introducing Adriana, Sabina si viata la extreme :))
http://adrianapaler.blogspot.com/2012/03/traieste-viata-la-extreme-numai-si.html

live blogging from AKH

Stie toata lumea ce boala am. in mod sigur nu o sa mi se scoata vreo masea in loc de splina. stau in salon cu doua doamne slabite si foarte bolnave, cu tot felul de tuburi din cele mai neobisnuite locuri iesindu-le amenintator. ma simt cam ametita si pierduta, dar doar fizic, psihic sunt f ok, nu mi-e frica. Mi s-a explicat f clar ce se intampla. mai intai ma gaureste in vreo 5, 6 locuri, apoi doua ore tot scobeste la mine. urmeaza maximum 2 ore in reanimare, dupa care in salon. 5 pana la 7 zile de spitalizare si dupa aia mai vedem, hematolog, din nou post op control samd. singura chestie e ca desi se straduiesc, NU reusesc sa imi dea mancare fara sare. Voi fi, asadar, singurul pacient din istoria medicinei care va iesi de la o operatie majora cu vreo 5 kile in plus. DAMN. Asta chiar ma enerveaza teribil :( 

Dar de ce povestesc eu asa ceva, cand ieri am fost la recitalul anului. Nikolai Luganski, Brahms variatiuni, Liszt, sonata 1 de Rachmaninov si 4 bisuri fermecatoare. Un om de o caldura sufleteasca teribila. Calm, normal, dragut. Are 3 copii :) Ne-am facut poze si am vorbit, cu Adriana bineinteles langa mine pe care am scos-o din casa special pt concert. ce mi-a dat special acest recital, in afara de muzica foarte, foarte frumoasa, a fost sentimentul ca omul acela face ceva bun, solid, clar, din inima si mai ales din cap. Piesele erau conduse in curba emotionala si intelectuala absolut magistral. Tehnica, impecabila, despre asta nici nu trebuie vorbit, insa un piannisimo rotund si profund, sau cristalin, un forte generos si cald, o usurinta modesta, fara show, fara emfaza. 

M-am indragostit :adica am un nou interpret preferat :)