Raum und Liebe si o fotografie

Da, sunt din nou la Viena.
In ritm de vals doar interior, pentru ca ma aflu aici pentru prima auditie a lucrarii mele Raum und Liebe, scrisa in patru patrimi semnificative, gandita pe spatii largi si cu multa, foarte multa dragoste.
 Mai multe despre concert puteti citi aici.
Pana sambata, insa, se intampla repetitii, alte concerte, intalniri.
Azi a fost ziua in care mi-am luat 2 ore doar pentru mine, am pornit cu aparatul la gat, pe un frig crancen, sa ma plimb pe strazile din spatele celebrei Mariahilferstr.  Nu speram la vreo captura de nadejde, eram oricum prea emotionata , in general si in vederea primei repetitii, ci vroiam doar sa iau pulsul orasului si mai degraba sa mi-l calmez pe al meu.
 Prima intalnire a fost chiar pe bulevard. Un magazin vintage , cu tot felul de traznai, care inchide in scurt timp. Recunosc, am intrat frivola in cautarea unui clutch, care imi lipseste flagrant din garderoba. M-am invartit cuminte studiind tot ce se putea studia, n-am gasit bineinteles niciun plic, nici casual, nici elegant, mai bine zis, n-am gasit nimic pe placul meu. In momentul in care am vrut sa ies am zarit-o insa pe EA.
Geanta mare, veche, nu stiu daca cine stie ce calitate, de fapt, sigur nu, ca e tare si scortoasa, dar...in care intra mapa A3 cu foile de partitura! Cum mapa pentru A3 doar la Viena se gaseste, (pentru mine care n-am cautat decat in Bucuresti), era normal ca si traista tot de-acolo s-o iau, nu?
Asa ca n-am stat pe ganduri prea mult, si cred ca bine am facut, pentru ca indata ce am iesit cu ea pe antebrat din magazin, toate privirile doamnelor si domnisoarelor s-au oprit la mine si la vechitura mea.

 

Mi-am continuat drumul, pana cand am ajuns la un mic magazin pe Lindenstrasse unde scria ceva cu Photo. 

 Am intrat curioasa, e un anticariat, si intr-un colt, am vazut si fotografiile. Majoritatea erau imagini ale unor picturi mai mult sau putin interesante, vechi, desigur (imaginile). Cand am mai rasfoit putin prin teancul Alb Negru am dat de o imagine care m-a lasat cu gura cascata. Foarte usor neclara, pe lung, dar cu o incarcatura teribila.

 Am continuat sa ma uit si la celelalte fotografii, am intrebat cat costa, mi-a zis ceva ce mi s-a parut oricum destul de mult, dar inca mai mergea.

Dupa inca ceva minute de gandire, am vrut s-o cumpar , insa pretul acelei imagini in special era complet prohibitiv pentru buzunarul meu de compozitoare, omul stia ce vinde.

I-am explicat ca imi pare rau sa il dezamagesc, dar nu mi-o pot permite, insa l-am rugat sa imi dea voie sa ii fac o poza. A fost complet de acord, ba chiar s-a uitat pe aparat sa vada daca mi-a iesit bine (nu iesise bine) si m-a invitat sa incerc unde  doresc, sa n-am probleme de iluminare samd.

Apoi, foarte amabil, desi se vedea ca e vizibil intimidat, m-a invitat sa ma uit la niste partituri, din pacate pentru magazinul lui, am tone de partituri acasa. Mi-a cerut o carte de vizita, i-am scris pe spate data si locul concertului de sambata, poate cine stie, am castigat un meloman? Sau sa fi fost geanta mea vintage, in ton cu locul,  cea care l-a determinat sa imi acorde atata atentie :) (Nu, nu ignor politetea vieneza, mai ales indreptata catre potentiali clienti)

 Totul a durat mai putin de 15 minute,  care m-au dus mult inapoi in timp, in copilarie, inainte de copilarie, intr-o alta era pe care acum o uitam cu brio, aceasta intalnire mi-a amplificat emotia acestei zile de 21 februarie, in care ar fi trebuit sa ma gandesc poate doar ca tatal meu implineste o varsta frumoasa.

Pentru ca, mai precis, este vorba despre aceasta fotografie, pe care tata (La multi ani!), poate o si cunoaste direct? 

Care erau sansele sa dau peste asa ceva in Viena, intr-una dintre cele mai intense zile pe care le-am trait anul asta?

 Pentru ca, da, repetitia mi-a revelat atatea minunatii. Oameni frumosi, talentati, eficienti, extrem de inteligenti, dar in acelasi timp prieteni dragi si calzi.

Teama de propria compozitie a disparut, i-a luat locul dorinta de a o auzi cat mai repede in concert, de a repeta inca odata, de a ma bucura rezultatul orelor petrecute in toiul noptii, in biroul meu negru de la Busteni, scriind printre lacrimi si printre zambete.