De trecere

-->

Să cadă cortina.  

Să ascundă relele, dar mai ales bunele. Să cadă cu zgomot înfundat și  greu, să risipească difuz toate secundele trecute și viitoare, să se lase încet, în orice direcție, să acopere fiecare colț și fiecare curbă a prezentului și să treacă într-un timp tare, minunat, înfricoșător, emoționant și neiertător. Să pășească în spațiul unde locuiește adâncul cel mai adânc  și  diafanul cel mai diafan.

Și să alergăm înspre „acolo”, lăsând în urmă frica și lașitatea, trăind cu toată ființa, cu sunet, culoare, verb și copleșitoare dragoste.