Lasati-va copiii sa greseasca

Acum o saptamana am cunoscut o doamna in varsta, cu o viata care bate filmul si de o finete intelectuala si exterioara iesita din comun.

Si mi-a spus fraza de mai sus: lasati-va copiii sa greseasca.

Experienta ei tragica (fata a murit la 37 de ani de cancer) nu a inchis-o, ci a deschis-o spre lume si spre micimile ei, care pot fi atat de usor indreptate, daca avem rabdare sa scormonim in miezul asa ziselor probleme.

De ce nu ne lasam copiii sa greseasca? de ce ii vrem perfecti? de ce ii certam si-i cicalim?

M-am gandit un pic la un raspuns coerent. raspunsul intuitiv il aveam demult in mine, si am tot scris aici despre cum trebuie crescuti copiii, cu maxim de respect fata de ei.

Insa acum, am sa explic cum sta treaba asta cu greseala si perfectiunea.


In momentul in care cerem perfectiune de la copiii nostri, actionam si suntem sub imperiul fricii. Frica e cel mai mare dusman al nostru.
Ce anume genereaza aceste asteptari de la copiii? Frica de propria noastra imperfectiune. Ne e frica sa ne oglindim in ei. Orgoliul imens ne impiedica sa ii vedem ca pe niste fiinte independente, puternice, asumate. Greselile lor...ne par greselile noastre.
Si atunci, majoritatea parintilor nu-i lasa sa greseasca cu nimic.


Inceputul e simplu. Nu ii lasa sa creasca doar 500 de grame pe luna cu lapte de la san. Le baga biberon. Ca e gresit sa n-ai copilul cel mai grasut. E de fapt o teama irationala, atavica. Trebuie depasita.
Apoi, ajutorul la mers.
Copilul n-are nevoie sa fie ajutat. Trebuie lasat sa mearga cand vrea el, la un an jumate daca asa are chef ( N.B. Bineinteles ca ma refer la copiii sanatosi)

Micile ajutoare pe care le oferim copiilor in bebelusenie vin din frica si din neincredere. Gresit de tot.

Dupa aia...nu sunt lasati sa cada. Se previne cu panica orice asperitate .
(nu pledez pt a baga surubelnita in priza, sunt pentru securizarea spatiului...dar nu numai din dorinta de a preveni accidente grave, ci pentru a sta relaxata ca poate sa cada si sa se loveasca doar un pic, dar suficient cat sa simta pe pielea lor ce inseamna greseala)

In parc, in loc sa urlam " nu te duce acolo" etc etc, mai bine stam un pic langa ei si intervenim in momentul in care leaganul chiar se indreapta spre capul lor. Nu cu 10 metri inainte.

Mai tarziu, copiii nostri fac tot felul de alegeri gresite din punctul nostru de vedere. Dar cine suntem noi? Avem dreptul sa le impunem ceva?
Cati am suferit la adolescenta de neintelegere? Din cauza unor stupide interdictii? venite din teama parintilor nostri?
De teama ca oglinda lor e una murdara?

Da, copiii sunt oglinda noastra. dar nu in felul in care o gandeste toata lumea. Greselile lor...nu sunt mereu greselile noastre. Noi nu suntem perfecti. Suntem plini de bube, resentimente adunate in ani, uratenii indescriptibile. Cum putem avea pretentia sa manipulam niste fiinte care au sansa de a creste curat, sanatos, in armonie cu ei insisi? Cine ne da dreptul sa intervenim atat de mult?
Va spun eu, nimeni.
Nu avem dreptul ca din negurile noastre interne sa transmitem ceva copiiilor nostri. Sa ne asumam imperfectiunea , ca sa le pastram lor intacta persoana.
Pentru ca ai nostri copii...isi apartin lor, si numai si numai si numai lor.


“Profetul” – Kahlil Gibran.

“Copiii vostri nu sunt ai vostri.

Sunt fii si fiice ale Vietii care tanjeste chiar dupa ea insasi.

Ei vin prin voi, dar nu din voi, si chiar de sunt cu voi, ei nu va apartin.

Le puteti darui dragostea voastra, dar nu si gandul vostru.

Caci ei au propriul lor gand.

Le puteti gazdui trupurile, dar nu si sufletele,

Caci sufletele lor sunt gazduite in casa zilei care va sa vie, pe care voi nici chiar in vis nu o puteti cunoaste.

Va puteti stradui sa fiti ca ei, dar sa nu cautati a-i face pe ei asemeni voua.

Caci viata nu merge inapoi si nici nu se impotmoleste in ziua ce a trecut .

Voi sunteti arcuri, iar ei sagetile insufletite pe care le trimiteti inainte. Arcasul ocheste tinta in nemarginire si va inconvoaie cu puterea sa pentru ca ale Lui sageti sa zboare cu iuteala in departari.

Cu bucurie lasati mana Arcasului sa va-nconvoaie,

Caci asa cum El iubeste sageata zburatoare, la fel iubeste arcul care il asculta.