Am constatat ceva, dupa ce am citit articolul Feliciei si am facut un pic de introspectie.
Nu ma face fericita un desen genial al fetei sau cand il aud pe cel mic la nici 3 ani cum intoneaza perfect. eventual ma umplu de admiratie, ma umflu in pene, creste orgoliul, da cam atata.
Fericirea mea ca parinte e data de faptul ca acesti copii...sunt. cand ii vad vorbind unul cu altul, zambind, razand, jucandu-se, pur si simplu existand.
Si-atunci ma apuca si mai tare revolta. pentru minutele alea care au facut diferenta intre a fi si a nu fi. Pentru abrutizarea generalizata din tara asta care a distrus milioane de zambete, chiote, scalambaieli, tipete, tantrumuri, fitze....clipe de fericire pura arse fara rusine.
Nu ma face fericita un desen genial al fetei sau cand il aud pe cel mic la nici 3 ani cum intoneaza perfect. eventual ma umplu de admiratie, ma umflu in pene, creste orgoliul, da cam atata.
Fericirea mea ca parinte e data de faptul ca acesti copii...sunt. cand ii vad vorbind unul cu altul, zambind, razand, jucandu-se, pur si simplu existand.
Si-atunci ma apuca si mai tare revolta. pentru minutele alea care au facut diferenta intre a fi si a nu fi. Pentru abrutizarea generalizata din tara asta care a distrus milioane de zambete, chiote, scalambaieli, tipete, tantrumuri, fitze....clipe de fericire pura arse fara rusine.
pana la urma fericire inseamna 'distractie la maximum'? daca pt unii da, atunci poate ca aparitia copiilor in viata lor ii impiedica sa mai fie fericiti si concluzia articolului citat de felicia este pertinenta.
RăspundețiȘtergeretotusi, a fi fericit (ma refer binenteles la mine) tine mult de prezenta copiilor in viata mea si a noastra. pot sa spun si ca reusitele copiilor mei ma fac fericita dar , iara, reusita se numeste si faptul ca kiti invata sa sara coarda, sa zicem. eu nu m am simtit niciodata nefericita (exclud poate perioada de depresie post natala pe care am simtit o pt scurt timp dupa ce l am nascut pe horica) din cauza ca am fost obosita sau am primit un test cu nota mai mica a lui horia sau ca am vegheat o noapte intreaga ca temperatura unuia sau mai multora dintre copii sa nu depaseasca vreun prag critic. nu. deasemenea pt mine, chiar daca copiii mi au intrerupt o cariera profesionala abia inceputa, nu m au facut nefericita. poate si pt faptul ca eu sunt un om care se simte bine printre alti oameni, un om care si ar fi ales oricum o meserie gen medic, profesor. am trecut de la a fi medic la a fi profesor, sunt profesorul copiilor mei (si nu numai).
si , sa ti raspund la intrebare, imi iubesc copiii cu respect pt ei, cu mult drag, cu bucurie, deci, fericita! na! :)
noi traim intr-o societate hedonista, de aia ideile astea despre fericire si nefericire....nu mai exista o justa scala a nenorocirilor.
RăspundețiȘtergeredege, pai da...uneori parca imi vine sa le zic oamenilor din jur: da bine, nu e nevoie sa fii automat fericit sau nefericit, poti sa ai si momente d-astea de indoiala sau momente de pauza, doar traire asa normala, fara tente d-astea de psihanalizare pana la maduva.
RăspundețiȘtergerela subiect, e complex si gagicile din dotare mi-au folosit si singurul neuron ramas de paza :)...per total as spune ca eu le iubesc cu multa libertate...adica le vad clar conturate ca pe niste fiinte independente de persoana mea.
Lena, imi place mult ideea asta a ta! Recunoasterea faptului ca un copil este ceva unic, independent de noi.
RăspundețiȘtergere