5 august 2010

Despre alaptare si feminitate

Imi sta pe creier ideea asta de foarta multa vreme.
Mi se pare ca nu a prea fost abordata latura asta romantica si frumoasa a alaptarii.
Desi pictura e plina de delicatete si finete in ilustrarea acestor momente magice.
Eu am scris mult despre alaptare in Romania.
cred ca in anul 2003 am fost prima care a vorbit despre cat de greu e, pe un forum de mamici.
Toata lumea ma stie de fanatica...am avut niste experiente de la agonie la extaz cu ambii copii, am ajutat sute de mame sa alapteze si recunosc, sunt mandra de mine , de ce am facut pentru copiii mei si copiii altora.

dar sa trecem la subiect.

Ce inseamna pentru femeia moderna alaptarea? Pentru femeia inteligenta, constienta de frumusetea, bunatatea si minunatia ei.
Pentru femeia care se preocupa de ce pune pe ea, de cate kile are, chiar daca e grasuta poate sa arate superb, care isi da cu o crema pe fata si care vrea sa fie prezentabila pentru a se simti bine tot universul in preajma ei.

Cum o afecteaza alaptarea?


La inceput e nasol. Fizicul trece in subsidiar. Transformarile de uimesc, te supara.
Dar ....dupa cateva luni de rabdare, vin roadele. Primele doua luni sunt flower power, cum am mai zis. tzatza nonstop la vedere, izvor de lapte pentru gurita stirba si obrazul bucalat. Cu dureri superbe daca stii sa le pretuiesti.
Am mai vorbit despre frica de durere....mare, mare dusman al propriei fiinte. Durerea e un dar minunat, e o cale spre evolutie, e frumusete in stare pura. insa na, trebuie un pic de creier ca sa admiti asta.


Insa dupa primele 2 luni...ce urmeaza?

Ceva extraordinar.
Copilasul isi regleaza mult mesele. Si poti sa redevii tu, impreuna cu alaptarea ta.

Gestul simplu de a pune copilul la san iti da o magie cum nici o femeie photoshopata din reviste n-o s-o aiba. Firescul alaptarii te imbujoreaza si te inobileaza.
Nu trebuie sa te exhibi. Exista esarfe superbe si bluze care permit alaptarea discreta. Asa, o sa ti se vada doar ochii stralucitori aplecati deasupra bebelusului tai. Ochi care nu pot fi obtinuti cu nicio mascara din lume.

Sanii..sa recunoastem, arata tare bine prin bluzele alea. fara operatie. Feminitate din plin.
Da, ai un pic de burtica. Da e sexy, ca o vioara sau un violoncel. Si oricum, numai barbatul personal ti-o masoara. Pt restul e un semn ca abia ai nascut. De ce sa vrei sa arati ca nu ti s-a intamplat nimic? Ba uite ca ti s-a intamplat o minune! Fii mandra de ea.
Ti-e sete mereu? foarte bine. Ce e mai sanatos decat o femeie tanara care bea apa permanent, spre bunastarea ei? Aspectul asta natural, cu sticluta in mana e foarte interesant si binevenit in lumea coca colei.
Foloseste perioada de alaptare ca sa inveti sa mananci corect si inspre binele tau si al copilului.
O sa-ti radieze pielea si lumea n-o sa stie de ce arati atat de bine.


Nu mai am acum prea multa energie sa dezvolt, literele mi se zbat printre degete, nu-s prea sanatoasa la trup zilele astea.


Dar in concluzie, nu va feriti de alaptare si de efectele ei. Feminitatea e un dar rar in zilele noastre. Nu te lasa amagita de imaginile androgine, ci valorifica la maximum ce ti-a dat natura.
Dumnezeu nu joaca zaruri.

Numai ca noi, femeile, suntem prea fraiere cand e vorba de clisee.
Hai sa le rupem, alaptati cu incredere si cu constienta frumusetii acestui gest, care va da un farmec absolut unic, inimaginabil.

Fiti destepte!

16 comentarii:

  1. frumos, draga mea, frumos, ca o femeie tanara alaptand!

    RăspundețiȘtergere
  2. mi a placut mult comparatia cu vioara si violoncelul. mi a amintit de o reclama pt care am pozat eu in trecut si care mi a placut mult tocmai fiindca tineam un violoncel in maini:)

    RăspundețiȘtergere
  3. o sa o caut, in laptopul asta nu e, cand ajungem acasa. te pup!

    RăspundețiȘtergere
  4. scuze, horia de mai sus sunt eu, mihaelamaria

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce frumos! :) Mi-au dat lacrimile, deşi n-am copii încă.

    RăspundețiȘtergere
  6. SUPERB! cat de frumos ai scris. Aproape ca mi-au dat lacrimile. Am trait aproape tot ce ai zis si ai mare dreptate. E greu la inceput dar sublim pe parcurs.

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu stiu daca ti-am multumit vreodata pentru dicutiile pe care le generai pe acel forum pentru copii. Ma numar si eu printre cele pe care le-ai ajutat cu informatii si incurajari.

    RăspundețiȘtergere
  8. Sabina, e frumos ce ai scris, e o perspectiva care mie mi se pare foarte spiritualizata
    Din pacate, femeia-robot(izata) trebuie sa fie slaba si cand e cu burta la gura, sa fie sexoasa si cand e numai mama, sa dea randament erotic chiar si cand alapteaza!
    Pentru mine, una, alaptatul are doua laturi: aia intima, cand eram numai eu cu copilul (iar cand copilul e mai marisor e atat de amuzant si induiosator) si aia "publica", teribil de stresanta pentru un om excesiv pudic asa ca mine, alaptatul pe-afara, in cazuri absolut speciale!

    RăspundețiȘtergere
  9. Pentru femeile preocupate exclusiv de aspectul fizic eu as veni cu un singur argumente: cancerul de san!!! Asta e suprem.
    Degeaba te roade silueta si/sau siliconul, daca prin ne-alaptare iti creste riscul de cancer la san cu ZECI de procente!!!
    Nu vorbesc despre femeile care nu dau nastere unor copii, ci despre cele care fac copii si-si induc singure dezechilibre hormonale majore, alegand sa nu alapteze. De obicei se trezesc la/dupa menopauza cu ... probleme. Serioase. Iar dintre cele mai serioase este cancerul.

    Pentru cele romantice si idealiste ... se ajunge la ideal, adica alaptarea, cum minunat ai scris tu aici despre ea, ca o fericire, ca o armonie. Cand nu au sprijin, e greu, asa ca povestile frumoase (inclusiv cu partile grele) sunt extraordinar de binevenite!

    Te pupacesc.

    RăspundețiȘtergere
  10. Ai scris minunat.

    Mi-ar fi placut sa ma aflu si eu printre cele pe care le-ai ajutat sa reuseasca sa alapteze. Din pacate eu tocmai am picat acest test. :( Frustrarea si tristetea depasesc ceea ce cuvintele mele pot spune.

    RăspundețiȘtergere
  11. fetelor, am scris din suflet si cu patima dela cortizoane:) Multumesc.

    Carlitos, nu-ti mai fa procese de constiinta. imi pare rau ca n-am fost mai aproape de tine atunci...eram tot in recadere cand ai nascut, insa experienta ta a fost altfel decat la toata lumea si nu are sens sa iti faci procese de constiinta.
    Au fost prea multi factori inhibanti la voi.
    va pup cu drag, pe tine si fetele superbe.

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu-mi mai fac procese de constiinta, m-am resemnat si acum imi cresc copilele cu optimism si mintea limpede. Asa a fost sa fie, poate ca cineva va ajunge sa invete din greselile mele.

    Insa, ca mine sunt multe alte mamici de copii prematuri, care abandoneaza lupta, odata ajunse cu copiii acasa... Este, cumva, un sentiment prea puternic de "vreau sa-mi vad copilul linistit si satul" (care echivaleaza cu a-ti sinti copilul sanatos... sic ata nevoie ai de acest sentiment!), ca sa mai lase loc de "hai sa-l chinui, sa-l infometez ca sa accepte sanul"...

    La mine cam asa s-ar rezuma situatia. Dupa trauma unei nasteri premature, nu-ti mai doresti nimic altceva decat sa-ti vezi copilul evoluand normal, recuperand greutatea, dormind linistit... si astfel lupta cu pusul la san se incheie prea repede...

    RăspundețiȘtergere
  13. Ce mi-a placut scriitura asta!!! M-a uns pe suflet, iar partea aceea cu durerea care este "cale catre evolutie" si care trebuie traita si acceptata asa cum vine.....e asa.....pe sufletul meu!!! In seara asta, cand Violeta mea de doar 3 saptamani va sta la san, o sa fiu din nou cel mai fericit om de pe pamant....

    RăspundețiȘtergere