Poem despre iubire

Re-ascultând astăzi Passacaglia în do minor de Bach, am avut revelația formei sublime pe care o îmbrățișează.

După cum se poate afla din orice tratat muzical, Passacaglia se concretizează printr-o o temă simplă, ternară,  în registrul grav, pe care se brodează un număr de variațiuni, după inspirația autorului. Dar tema nu dispare niciodata din fundal, chiar dacă variațiunile ajung în zone profund îndepărtate de incipit-ul lucrării.
În Passacaglia lui Bach însă, tema se deplasează  și în alte registre, mediu, acut, se variază uneori infintezimal, alteori mai substanțial, dar se păstrează recognoscibilă.
Bach a avut 20 de copii. Unii dintre ei nu au rămas prea mult lângă el...ce suferință trebuie să fi îndurat....mintea nu o poate cuprinde, nu o poate înțelege. El și-a revărsat prea plinul inimii în arta sunetelor și în educația copiiilor supraviețuitori. I-a învățat muzică și nu numai, i-a încurajat, i-a considerat mult mai valoroși ca el, a fost fericit când au început să inoveze și să schimbe paradigma muzicală în care Johann Sebastian funcționa. El a fost tema care se oferă cu generozitate pentru ca cei pe care îi iubea să poată varia, să se poată împlini....
 Tot ceea ce trăim ar putea fi o formă de passacaglie. Fundamentul existenței noastre este iubirea, restul sunt simple coloraturi, mai mult sau mai puțin inspirate, după disponibilitatea pe care o manifestăm. Cu cât tema este mai profundă și directă, cu atât variațiunile se pot îndepărta mai mult, pentru ajunge apoi  întotdeauna înapoi la matcă. O temă inteligentă conține toate posibilele modificări. O temă inteligentă nu se teme de schimbarea de registru, de mici alterări. O temă inteligentă oferă libertate, dar este mereu prezentă cu energie bună, caldă, cu putere, dar și cu delicatețe îngerească.

 Passacaglia de Bach este un monumental poem despre iubire. Iubirea profundă care se lasă locuită de alte iubiri, mai mari sau mai mici, întotdeauna intense, pe care le amplifică, cărora le oferă libertate, semnificație, destin.