13 ianuarie 2013

Frig, dragoste si timp

Inghet in fiecare moment in care stau. Mi-e frig. In casa e cald si bine, dar am nasul rece si o esarfa in jurul gatului permanent, merg la culcare cu mainile inghetate, chiar dupa tone de ceai fierbinte, mi-e bine doar afara, in miscare, in aerul rece si taios de sub Caraiman, si mi-e groaza de revenirea in Bucuresti. Orasul ma face sa ma simt in urma, usor incompetenta si depasita. Ii fac fata cu greu, de aici, de la 130 de km, ii simt desertaciunea si zbaterea in gol, il privesc global si il analizez cu multa cruzime, fara scuze, fara circumstante atenuante.
Cu toate astea, e locul unde se intampla mult din viata mea exterioara. Poti scrie compozitia la Busteni, dar ea tot in minuscule oaze din haosul orasului se canta. Cum pot sa simt atata groaza fata de el, de ei, de tot,  cand le datorez absorbtia  vietii mele interioare?
E greu si sa nu-ti iubesti orasul in care ai crescut.  Ne traim amintirile iubindu-le, indiferent ca sunt frumoase sau neplacute. Nostalgia purifica aproape tot, mai ales cand balanta inclina spre un trecut fermecat, ferit de traume. Strazile copilariei si ale adolescentei, cu micile lor drame si cu micile lor fericiri, aduc multa duiosie si tandrete sufletului de adult , mai ales daca esti un adult inca un pic nedumerit de rolul actual.
Puterea memoriei actioneaza ca un drog, odata ce trece socul contactului cu uratenia exterioara, incep sa ma reimprietenesc cu orasul meu prin prisma afectelor care reinvie treptat, pe masura ce ma las in voia timpului.
Pentru ca da, timpul e creat de dragoste. Cand spunem „n-am timp”, de fapt nu avem destula iubire pentru ceea ce ar trebui sa facem in acel timp. Nu e deloc  grav in situatii reci, profesionale. E tragic insa atunci cand ii respingem pe cei din jurul nostru. Atunci cand ne ia viata pe dinainte si ucidem timpul pe care ar trebui sa il dedicam de fapt celor importanti. Sunt una dintre cele mai vinovate persoane, poate nu ar trebui sa deschid gura despre subiectul asta, insa cumva, primul pas trebuie facut de undeva. Spatiul dintre noi si ceilalti se umple doar cu dragoste, cu nimic altceva. Iar dragostea imbraca atatea minunate si sublime forme, incat nu trebuie sa ne speriem ca e prea multa, prea variata, prea interesanta.
Dragostea e miscare. Miscarea e timp. Miscarea inlatura frigul si instaureaza un foc viu si, cu putin efort, vesnic.

2 comentarii:

  1. Foarte frumos ai scris.

    RăspundețiȘtergere
  2. mi-a placut.cineva spunea sa ceri intotdeauna ajutor de la un om ocupat, nu de la unul care sta degeaba.

    RăspundețiȘtergere