Ma topesc usor, lent fizic, rapid inauntru, parca totul arde prea repede si parca e din ce in ce mai mult de facut, iar eu raman prea putina, sau deloc.
Si nu mai sunt de-ajuns, nici mie, nici lor, iar orice lumina razbate inspre exterior e rapid sanctionata. Atunci dau focul mai tare, sa iasa repede unde mai puternice, de parca ma grabesc undeva, nu stiu unde si mi se face un pic frica.
Frica nu de ce va urma, ci frica de memoria mea vie a ceea ce a fost, pentru ca totul se traieste la dublu, in polifonie, odata ce ai simtit asta nu mai e cale de intors.
Undeva, intr-un oras gri, traieste o femeie-copil care si-ar dori din toata inima doar sa fi lasata sa planga, fara sa fie cuiva vinovata pentru asta.
as zice ca femeia-copil doreste mai degraba sa poata rade si zbura fara a fi cuiva vinovata pentru asta...
RăspundețiȘtergererasul si zburdatul sunt doar ca sa fenteze plansul.
ȘtergereSabina <3
RăspundețiȘtergerehuh, că devii tot mai abstractă în ultima vreme, nu mai înțelege omul nimic din tine :)))
RăspundețiȘtergereasta-i mara mea:))
Ștergerenici eu nu prea inteleg, am niste trairi asa extreme, si uneori si un cuvintel prost plasat ma darama si ma duce in niste zone f adanci de care ma si mir ,si-mi ies chestiile astea...:P