Insomnia

Nu, Bogdana, nu esti singura. Poate e ceva in stele, poate e o energie a binelui care nu ne lasa sa dormim?
Cert e ca eu de aproximativ 3, 4 luni nu prea mai dorm.
Ori adorm usor, dupa care ma trezesc dis de dimineata foarte repede, ori ma prinde 3, 4  cu ochii pe pereti. Acum nu mai pot da vina pe vantul de munte, nici macar pe ceata, nici macar pe cana de cafea.
Rareori ma simt obosita, doar cand ceva ma intuneca pe dinauntru, insa alung repede gandurile negre, incerc sa ma scutur de griji si merg inainte, cu stralucirea binecunoscuta.
Asa ca, ce-a mai ramas sa nu reusesc sa dorm ?
Doar starea de fericire?

Nu simt o fericire exaltata sau naiva, ba dimpotriva, as spune ca e grava si profunda, iar totul, dar absolut totul a devenit mult mai intens pentru mine in ultima vreme.
Simt ca urmeaza ca ceva sa se schimbe, nu imi dau seama ce anume, si asta intr-adevar e frustrant. Dar ma simt foarte libera, ma simt conectata cu toate trairile mele, ma simt stapana pe ele, aproape toate intuitiile mi se adeveresc, sau, mai bine zis, imi dau ragazul sa le analizez si sa ma autoanalizez.
Si incepe sa-mi placa, incepe sa nu ma mai surprinda puterea de a visa cai verzi pe pereti, cumva, cand  problema care m-a macinat 3 ani de zile a fost, macar temporar, rezolvata, libertatea de a face ce vreau, neconditionata de fizic, m-a luat pe neasteptate. Acum, incep sa ma obisnuiesc asa, si mi se pare un pic paradoxal sa pot face ... orice.

Sigur ca am usor tendinta de a arde lumanarea pe ambele capete, de a face prea multe, emotiile mele se plimba constant in Montagne russe  iar dezechilibrul meu proverbial trebuie cumva contrabalansat, insa de aia s-au inventat familia si prietenii, pentru trageri de maneca binevoitoare (le accept, asa ca  fara sfiala , fara precautii :) )

Sigur ca mai am si momente de melancolie, romantismul e in primul rand o stare de spirit, dar le ador, le savurez, nu ma mai darama, nu ma mai chinuie, dimpotriva, exista o frumusete in ele pe care daca reusesc sa o percep, lumea intreaga devine un teren fantastic.

Sigur ca drumul pana la aceasta adanca perceptie nu e lipsit de capcane,  dar odata ajunsa acolo, ma simt puternica si luminoasa.

Imi dau seama acum, scriind la ora 2:13 AM, ca toate procesele creative se aseamana cu aceasta introspectie si cu aceasta putere de a simti fericirea, fie ea vesela sau trista.
Imi dau seama si ca probabil ma alint? Ca  e usor sa savurez orice traire atunci cand sunt sanatoasa? Dar oare asta imi anuleaza acest merit/drept, pentru ca nu e destul de demn sa te gandesti la tine atunci cand iti este bine?
Insa eu nu vreau sa dau sfaturi, nici nu scriu retete, ci , mai degraba, imi scriu propria terapie, e un catharsis pe care nu am dreptul sa mi-l refuz, de care nu ma rusinez, pe care il vreau consemnat, documentat, externalizat, trait.

Nesomnul imi provoaca de cateva luni cele mai frumoase ganduri si idei, poate ca ele ma tin treaza artificial, dar nu as vrea sa scad prea tare ritmul.
Nu vreau sa-mi caut o falsa normalitate.
Armonia mea nu poate trai din doua trei functii repetate....mai ales ca eu sunt indragostita de contrapunct, de cand ma stiu, de la primele mici preludii de Bach la 6 ani....

Asa ca, draga mea Bogdana, stiu ca trebuie sa dormi, dar poate ca daca o iei asa, mai introspectiv, o sa vina si somnul ?

Noapte buna, copii :)