mindblowingheat

E cald. E prea cald in general si pentru mine in mod special.

nu stiu sa va arat altfel cat de CALD poate fi :)

Staged

Stair-ed. Folded. Blued. Red-ed.
 Teared

 copyright : Sabina Ulubeanu 2012

În pădure

Un text  și desen de Ada Sofia Ulubeanu, 9 ani și 8 luni. Poveste scrisă aseară, pentru ora de română.

Lüsy este o fetiță frumoasă, înaltă, de zece ani. Ea iubește natura și îi plac animalele, respectiv creaturile magice. Ea are un câine, Bruno, două pisici, Marie și Sely, un cal, Gesy, și o broască țestoasă pe nume Amadeus. Locuiește într-o vilă personalizată,  cu tot ce vă puteți închipui: un televizor cu toate canalele care funcționează la comanda vocală, tavanul din dormitor cu galaxia în 3D, o cameră în care poți înota și multe alte lucruri extraordinare. 

Însă  Lüsy tot nu e mulțumită. Ea își dorește să ajungă în Pădurea Minunilor, despre care a citit cu pasiune. Se spune că acolo se poate întâmpla orice: să te împrietenești cu unicornii, să devii sirenă, să călărești dragonii…

Dar nu poate intra decât cine are inima curată, și e născut în 2002 în luna septembrie, pe unsprezece, între orele 22:00 și 23:00, miercurea. Ce noroc pe ea! Era născută  în anul 2002 în luna septembrie, pe unsprezece, miercurea, la ora 22:04! Dar o parte era cam rea – nimeni nu știa unde se află Pădurea Minunilor, în afară de inorogul cu cornul de aur, stăpânul pădurii. Dar asta o enerva la culme, așa că se culcă.

Dar nu apucă să închidă bine un ochi, și Lüsy văzu…văzu el mai ciudat lucru din viața ei, și anume intrarea în Pădurea Minunilor. Era formată dintr-o pânză moale, delicată și transparentă. Lüsy păși spre ea, o atinse, și…minune! Mâna îi pătrunse în pânza care acum i se părea mai fină ca aerul. Păși prin ea și văzu minunata Pădure a Minunilor. Văzu mii de creaturi ciudate: unicorni, zâne, spiriduși, magiciene, sirene, dragoni, zodiile, anotimpurile, culorile.

Se împrieteni repede cu toate aceste creaturi și îl întâlni pe inorogul cu corn de aur, care îi spuse că intrarea în Pădurea Minunilor este peste tot, numai că apare doar atunci când ai inima deschisă și doar în ziua de unsprezece septembrie. Atunci își aminti: era ziua ei și împlinea unsprezece ani! Își ceru politicos la revedere  și plecă spre portal foarte grăbită.

Ieșise! Apoi, se duse jos, unde se auzeau râsete.

          În scurt timp începu petrecerea și plutea fericirea peste tot. Primi în dar doi pui de câine, Poodeli, pe care îi boteză Flufy și Galileo. Aceștia erau  adorabili. Dar tot pe atât de năzdrăvani. Lüsy era mai mult decât fericită. Era supraextramegafericită. Și mai mult, împlinise unsprezece ani , iar asta însemna că a trecut în clasa a a V-a, și nu mai trebuia să se trezească dimineața!

Plutea o atmosferă minunată.

Bruxelles interieur

 

copyright : Sabina Ulubeanu 2012

Catalina Ponor

Update. Eu nu mai iau cortizon, Catalina a luat prima medalie la Olimpiada, bronzul la echipe. Tinem pumnii la finale si ne pregatim de lectii :)) !

Pentru cei care nu știu, nu fumez, de niciunele :D,  nu beau, ma droghez doar cu cortizon din cauza bolii...dar în afara de cafea, nu am niciun viciu des întâlnit.

Cum suma lor trebuie sa fie constantă, iata, mărturisesc. Gimnastica artistică.

Ma uit la gimnastică dintotdeauna,  de la câțiva anișori. Prima amintire clara cu o anume gimnastă a fost cu Aurelia Dobre, când a câștigat titlul individual la Rotterdam. Avea doar 15 ani și am desenat-o luni în șir pe podium. Începusem deja pianul și toată strădania acestor fete mă făcea să empatizez cu ele, cu toate că gimnastica e mult mai dificilă fizic și infinit mai riscantă decât muzica...însă unele asemănări existau:  studiul zilnic, sacrificarea multor ore de joacă, emoția performanței în direct, scena sau podiumul, dar, mai ales, voința și pasiunea din fragedă copilărie pentru un domeniu deosebit.

Am urmărit zeci de campionate mondiale, europene, am văzut Olimpiadele, nu am să uit momentul Sydney, cu România pe locul 1 și cu cele 3 fete pe podium, am plâns de bucurie și de ciuda ulterior, cînd i-au retras medalia Andreei Răducan.

A urmat o scurtă perioadă când nu am fost la curent cu gimnastica, aveam 23 de ani, eram anul 5, urmam masterul și Sofia era mică mică, bebeluș. În 2003 nu aveam TV la Bușteni, și nici nu se difiuza ceva online, așa că am ratat Mondialele. Am citit însă în ziar, pentru prima dată, numele Cătălinei Ponor, ce luase argintul la bârnă și sol.

 În anul următor, eram la mare în timpul finalelor pe aparate. Era seara târziu și Sofia avea febra mare. Erau niște canini buclucași, dar nu aveam de unde să știm. Am făcut cu rândul cu soțul meu ... ca să pot vedea măcar fetele noastre. (Soțul nu e mare pasionat de gimnastică, dar are amintiri comune cu domn Belu din..armată :)) S-a dovedit că amândoi au devenit excelenți pedagogi, unul pregătind elevi pentru Conservator în vremurile în care era un singur loc la Compoziție și doua la pian, iar ai lui intrau cu 10, fiind acum celebri în toată lumea, iar celălalt devenind cu perseverență și tact cel mai grozav antrenor de pe planetă. Pe bune, e și în Cartea Recordurilor )

Revenind, deși mă simțeam mamă rea, am urmărit jumătate din finala de la bârnă, și după ce Sof a adormit, toată de la sol. Cătălina m-a lăsat cu gura căscată. O carismă și o siguranță ieșite din comun.

Anii au trecut, Cătălina a mai luat o droaie de medalii, s-a retras, gimnastica românească a intrat într-un con de umbră, devastată de accidentări, au existat și rezultate, dar codurile se schimbau, dificultatea creștea, fetele nu țineau mereu pasul, pentru că, deși tare talentate, se luptau cu fracturile și rupturile musculare....

Momentul 2010 a fost cel în care Cătălina a revenit la antrenamente. S-a pregătit intens, și-a recuperat dificultatea pe 3 aparate, le-a împins pe fete ca un motor puternic pe repede înainte.

Mondialul din 2011 a fost un moment greu, Cătălina e obișnuită cu medaliile. Acela a fost momentul când ne-am apropiat, ma simțeam, din nou, foarte empatică, amândouă avusesem un 2011 plin de lupte grele. Eu cu recăderile anemiei hemolitice, cortizonul, near death experiences, hotărârea de a scrie doctoratul, și m-am regăsit în lupta ei pentru podium, pentru performanță, pentru echipă. I-am scris cu sinceritate asta și așa s-a produs un declick între noi. Pentru că făceam lucruri în aparență imposibile,  ne forțam limitele fizice, fiecare din alte motive,  desigur,  în domenii diferite, dar care cer dedicație totală. Apoi, m-am apropiat de ea și pentru că  nu se ferește să se exprime, să răbufnească, să se enerveze, e liberă și asta o face atât de simpatică publicului :) După care se reîntoarce răcorită în sala de antrenament și uimește un mapamond întreg. Vă spun ceva,  ce face Cătălina nu e doar muncă și talent. Fără cap și autocontrol nu ar fi ajuns nicăieri. Ce să mai vorbim, eram determinată să o cunosc!

Însă la mine abia urmau splenectomia în martie, recuperarea, sevrajul scăderii dozei...cum era să-mi iau bilet la Europene. 

Și minunea s-a produs! Recuperarea mea a mers mult mai bine decât prevăzusem, iar un baiat foarte amabil de pe forumul de gimnatiscă n-a mai putut, din păcate, merge. Prietena mea cea mai bună stă la 20 de minute cu mașina de locul unde s-au ținut Campionatele și a insistat cu ardoare să vin să o vizitez. Așa că, la mai puțin de 24 de ore de la anunțul forumistului :), aveam biletul de avion deja.  Bruxelles, here I come!

Evenimentul a fost absolut magnific. Junioarele sunt atât de drăgălașe, lupta pentru individual a fost tare strânsă, noi, fanii, eram în delir. Ne-am întristat pentru foarte talentata Ștefi Stănilă, am încurajat-o pe Andreea Munteanu până când a ajuns pe podium. Prima zi trecuse cu bine. A urmat marea finală pe echipe. Și să o văd pe Cătălina. Care a fost senzațională. Poate că i-ați urmărit exercițiile. Sunt doar vârful icebergului!  Cătălina împreună cu Sandra au ținut dpdv moral în spate echipa. Au gravitat în jurul fetelor mai mici, le-au impulsionat, încurajat, consolat, șters lacrimile (mai mult sau mai puțin metaforice), ridicat privirea, influențat atitudinea. La final, cele două mai experimentate s-au strâns în brațe  cu bucurie. Noi eram în delir, iar fetele și antrenorii au apreciat formidabila galerie prezentă în sala de concurs. 

Cătălina începuse să se simtă acasă. Pentru Cătălina Ponor, acasă e pe prima treaptă a podiumului. Așa că a repetat-o la bârnă și a luat și argintul la sol. În total, Imnul României a răsunat de 4 ori. Și de 3 ori într-o singură zi. 

De ce sunt atât de impresionată de aceste fete și așa de emoționată de fanii care merg la competiții și au învățat codul de punctaj și numele elementelor? Pentru că reprezintă un ideal. Idealul performanței obținută strict prin muncă și dedicație, în afară de talent și inteligență. Pentru că noi, fanii, am fost alături de ele și când se întorceau fără medalie,  nu ca restul presei care le bagă în seamă doar la reușite, deși știrile despre iubitele fotbaliștilor  umplu tabloidele și chiar ziarele mai serioase. Pentru că eu cred că publicul poate iubi ce le dăm să vadă și să citească. Pentru că eu vin dintr-un domeniu foaaaarte de nișă, cel mai de nișă posibil, muzica clasică contemporană. Și știu că oamenilor le poate plăcea această muzică dacă o ascultă cu inima deschisă. La fel și aici. Publicul le poate aprecia pe aceste gimnaste de aur dacă le promovăm și le admirăm.  Iar una dintre ele este Cătălina Ponor, o fată de 24 de ani care muncește 5-7 ore pe zi în sala de antrenament ca să plângem noi cînd se ridică steagul Romîniei. Spre deosebire de colegele ei foarte tinere, care au de demonstrat ceva, cum e firesc la debutul oricărei cariere,  Cătălina nu muncește pentru faimă personală, glorie sau bani. Le are deja din 2004. Ci din pasiune, pentru că urmărește un ideal nespus de frumos. Asta a simțit toată lumea la Bruxelles și se va simți și la Londra. E imposibil să nu te cutremure, să nu te mobilizeze un asemenea act de...altruism până la urmă. Cred că înțelegeți la ce mă refer.

Cătălina și cu mine avem o înțelegere făcută mai în glumă mai în serios pe care, dacă ne ajută Dumnezeu pe amîndouă, eu să fiu sănătoasă și ea să se întoarcă victorioasă,  o putem pune în practică dupa Olimpiadă.  Eu una chiar aș vrea să se materializeze, știe ea despre ce e vorba, nu dau detalii :)  Până atunci, îi țin pumnii, o lăsăm în pace să se antreneze, o rog frumos să pupe din partea mea și pe celalte fete scumpe și le urăm cu toții mult, mult succes la Olimpiadă. Cum zicea Cătălina, cu dreptul înainte !!

  Cătălina înainte de finala la bârnă

În finala pe echipe

 Ajutând fetele la paralele

 la final, înconjurată de vampiri energetici :)

Când vorbește Cătălina, toate fetele ascultă. Mai puțin Didi Bulimar, visătoare :)

Concert Alb Negru

Va invit cu drag ! In cadrul SIMN 2012 (Saptamana Internationala a Muzicii Noi):

“Supercalifragilisticexpia lidocious” în ambient ArtDetox. Seară în alb-negru: dress code !!!
Expoziţie de fotografie Sabina Ulubeanu

Concert alb negru.
În program:
Sabina Ulubeanu - Composer's Spleen
Cristian Bence-Muk – Meditaţiile unui fagot singuratic
Şerban Marcu - Cinci studii pentru clarinet solo
Sabina Ulubeanu - Vers le Ciel
Ciprian Pop – Klarinetix
Răzvan Metea – Schizo Folk

Interpretează: Ana Chifu (flaut), Bogdan Popa (violoncel), Laurenţiu Darie (fagot), Răzvan Poptean (clarinet)



 

Exista speranta

Romania inca mai are talente care rezista ca niste flori miraculoase in desert. Inspiratie pentru noi toti. Va urma un post mai lung despre experienta acestor Campionate Europene, ce pot sa spun cu siguranta este insa ca... mai vreaaaaau! :)

Diana Chelaru, incurajand fetele la sarituri. 

Doua campioane olimpice. Sandra Izbasa si Catalina Ponor 

Sandra dupa saritura.

desen cu adresa

Azi m-am intalnit cu doamna tanara, frumoasa, relaxata si foarte eficienta :) care cand a apucat sa spuna ceva, nu se lasa pana nu o si face.Fetita mea a desenat ceva pentru fetita  ei:), recunoasteti personajele?

L-am scanat aiurea, in graba, sa il am amintire. Nu-i nimic, asa doar proprietara de drept are originalul:))))

Conversatie

In lift, de la gradinita.
 -Mama, apasssa tu pe doi.
-Dar daca apas pe asta ce-ar fi?
-Tei
-Si pe asta? Sampte (:D)
-Da asta?
-Zece, da nu ma mai intieba, ce , tu nu stii cifeue?

Sabina din Japonia

Care ne incanta de vreme buna cu povestile din Tara Soarelui Rasare si cu scrisul ei din ce in ce mai intens. E delicata si speciala.

copyright : Sabina Ulubeanu

un desen si o concluzie

„Concursul” din ultimele saptamani s-a incheiat. Am pus ghilimelele pentru ca, asa cum m-am asteptat, au fost putine participante, insa , eu aveam un 20% ca nu va scrie nimeni :) De ce? pentru ca stiam ca a scrie despre relatia cu altcineva te obliga sa fii foarte sincer cu tine si sa sapi adanc. Tot despre tine scrii in final. Si asta nu e usor.

 La final, am ales ca toata lumea sa fie premianta, in primul rand referindu-ma la muzica de Bach.

Motivele?

Mihaela a fost prima. Si a avut constructia cea mai inedita si cea mai jucausa dintre toate. La fel cum scrie ea de obicei.Imi place ca nu a avut nevoie de epitete ca sa-si descrie starile.  In plus, bineinteles ca m-a impresionat pana la lacrimi.

Apoi a venit A, pe care as ruga-o sa se prezinta si sa-mi lase o adresa de email. La ea am apreciat , pe langa multre altele, in primul rand curajul de a scrie despre mine fara sa fi interactionat niciodata. Eu nu stiu daca as fi putut! M-a bucurat imens articolul ei.

 Carla a scris sincer si emotionant despre transformarea ei prin legatura cu mine.Nu a fost mare scofala influenta mea,  doar asta facem toti! Ne transformam prin oamenii pe care ii cunoastem. Toti datoram ceea ce suntem interactiunii cu cei din jurul nostru. Insa nu ne oprim mereu sa analizam lucrul acesta, asa ca articolul Carlei este de pus in rama pt a sta sa ne gandim la oamenii din viata noastra.

Sultana Bogdana primeste premiul pentru breaking news and we look alike :)) Doua artiste in mame in blogosfera, normal ca ne-am legat, mai ales cu atatea cunostinte comune. Dar mi-a spus lucruri pe care nici macar nu le banuiam, si asta m-a inveselit peste masura:) A doua jumatate a textului Bogdanei m-a facut din nou sa vars lacrimi, pe cuvant, mai fetelor :))

De Andra ma leaga acuma pe viata ceva:  Filip si cu mine impartim ziua de nastere. How cool is that :))

Andra e unul dintre oamenii puri si frumosi care nu se tem de schimbari, care a invatat sa ia fiecare zi asa cum vine si din postarile razbate o bucurie nemaipomenita, asa fost si articolul asta, care nu m-a facut sa plang,(in sfarsit!! :D) ,ci sa zambesc dulce si tamp la monitor :)) si care fost f sincer si a cuprins si „nu-mi placea de ea”, Yay :))

Apoi, asa cum eram eu vesela si usoara, a mai scris si Bogdana Dobre ca sa ma umple la loc de lacrimi. De Bogdana ma leaga si actiunea pentru Bibi, toate mesajele si mailurile nebunesti schimbate din 10 in 10 minute atunci, telefoanele pentru Pecha Kucha cand ne incurajam una pe alta pe rand (sunt varza, ba eu sunt varza:D) si nu credeam sa mai simta nevoia sa mai scrie ceva in plus despre mine, in fond, stiam ce gandim una despre alta. A scris, cu rugamintea sa fie in afara concursului, si a facut-o cu mare intensitate, asa cum e ea, cum o stim.

Acestea fiind zise, mai ramane de mentionat ca cei eligibili pentru testare sunt Sultana Bogdana, Andra si Mihaela si poate A, dar nu stiu ce copilas are, cat de mare, in ce oras e samd.

E posibil sa o rezolvam cumva, cu Mihaela si Bogdana e f simplu, cu restul nu stiu :) Dar ramanem in legatura.

Ma bucur ca nu a scris mult lume din acest motiv, al premiilor care necesita face to face.

In rest, toate doamnele acestea minunate il merita pe Bach.

 Era sa uit, doamnelor si domnilor, Vaza cu liliac, de Sofia Ulubeanu.

PS. Nu stiu ce are blogger cu mine. Acuma mi-a decolorat toate linkurile, unde-i verdele meu frumos :((

Cv de mamă artistă

De fiecare dată când se ivește un eveniment artistic proeminent, fie el concert sau expoziție, organizatorii mă roagă să le trimit un memoriu de activitate cu „cele mai importante date”. Iar eu, invariabil, trebuie să mint. Să omit cele mai relevante creații pentru mine, pentru că nu sunt atât de importante pentru marele public. Și anume, nu se obișnuiește ca în cele câteva rânduri care apar în programul de sală să declar ce mă definește în primul rând: sunt mamă pentru doi copii extraordinari : Sofia și Gheorghe. În rândurile următoare veți putea afla de ce ei m-au ajutat să fiu ceea ce sunt: o mamă artistă, și nu o artistă mamă.

Pe Sofia am născut-o când aveam 23 de ani. Eram studentă în anul cinci la Compoziție și tare speriată de viitor. Credeam că tinerețea e de vină, dar  mi-am dat seama ulterior că orice mamă la primul copil se simte la fel. Avantajul de a fi o mamă atât de fragedă (pentru zilele noastre, desigur) a fost acela că am putut evolua împreună și că nu reușisem să îmi formez niciun fel de prejudecăți despre cum se cresc copiii. Dimpotrivă, Sofia m-a învățat aproape tot ce știu acum: să îi ascult orice semnal,  de la foamea de bebeluș –rezolvată prin alăptatul la cerere-  până la emoții, de orice fel, cele negative rezolvate cu multă răbdare și efort, cele pozitive pur și simplu prin a fi acolo, lângă ea, să ne bucurăm împreună. Toate acestea în timp ce facultatea mă solicita intens, un student în an terminal la Compoziție are de scris o lucrare mare pentru orchestră (absolvența) și  încă una  pentru licență.  În plus, mai sunt cele 10 examene semestriale. Drept pentru care, Sofia și-a început educația muzicală mai întâi intrauterin (examenele de anul patru) și apoi extrauterin, pentru ca o alăptam și învățam, sau chiar compuneam dacă nu putea să adoarmă altfel decât în brațe și studiam la pian cu ea lângă mine în coșuleț. Cu alte cuvinte, nu am îndepărtat-o ca să pot merge mai departe cu facultatea, ci am introdus-o firesc în lumea mea.

Anii au trecut, bebelușul a devenit o fetiță dinamică și foarte creativă, iar eu m-am dezvoltat artistic cu ajutorul ei, pentru că, pentru mine,  ceea ce trăiești lângă un copil nu egalează niciun fel de altă experiență.

Când Sofia a împlinit 3 ani, a început să mă roage să îi aduc neapărat un frățior sau o surioară.  Tot atunci a început să deseneze. Lucruri în aparență simple, dar extrem de adânci ca sens. De pildă, reprezentarea familiei, un desen pe care nu l-am putut păstra din cauza tăbliței magnetice, era un X maaaaaare, iar fiecare „triunghi” astfel format avea ochi și gură. Fantastic, nu-i așa? mai ales ca niciunul dintre noi, părinții ei, nu putem exprima idei prin …desen. Și cumva premonitoriu, cu cele patru X-uri.

După Craciunul anului 2006 am aflat fericita veste că familia noastră chiar se va îmbogăți cu un nou membru. Gheorghe, băiețelul dulce care ne înseninează zilele, a fost așteptat îndelung de Sofia, cele 9 luni au trecut mai greu pentru ea decât pentru mine.

Cu el, am învățat alte lecții. Cea mai importantă a fost aceea de a îmi dedica un an și câteva luni strict familiei. Fără compoziție, fără fotografie (noua mea pasiune), fără doctorat (sunt un șoarece de bibliotecă, asta e clar). Am învățat să nu mai fac nimic din mers, ci să aprofundez bucuria supei cu brocolli și piureului de mere cu avocado. Știam că viața mea artistică nu pleacă nicăieri și, mai ales, primele luni din viața unui bebeluș nu se mai întorc. Așa că le-am savurat  intens. Am recuperat ulterior, iar muzele muzicii și ale fotografiei nu m-au abandonat, ci mi-au răsplătit înmiit răbdarea.

Dacă Sofia ne uimea permanent cu noile ei desene, Gheorghe ne-a uimit cu simțul său muzical. La vârsta de un an, nu spunea decât rar mama, în schimb cânta  perfect tema din "Ah! vous dirai-je, Maman! de W.A Mozart. Cunoscută publicului larg drept Twinkle twinkle little star. Tot atunci fata noastră a început lecțiile de pian cu profesoara mea din liceu. Și desigur, studiul de acasă cu soțul meu. Au o relație specială ca de la fată la tată. Gheorghe era și este fascinat de pian. În curând va începe și el muzica, de astă dată direct cu mine, corespunzător relației speciale :).

Nu știu care va fi drumul artistic al copiiilor mei. Sofia e bună pianistă, dar nu știe cât va continua. E atrasă de tot ce înseamnă arte vizuale, chiar fotografie și film. Am ales, la sfatul unor mari pictori și sculptori, să o ajut …lăsând-o în pace! Da, se pare că desenul și pictura nu necesită lecții la vârste fragede (ea are acum 9 ani și jumătate). Nu am dorit să intre în tăvălugul manierismului și modelor, ci să se exprime liber. Astfel, neurmând niciun curs, a devenit foarte originală, iar această originalitate i-a fost răsplătită prin premii și expoziții. O mai ajut ducând-o la muzee și încerc să îi cumpăr materiale cât mai diverse, ca să poată alege. Acum, de pildă, cel mai mult îi plac pastelurile cretate. E, inconștient, într-o etapă impresionistă.  Cât despre Gheorghe, acum, la patru ani și jumătate, vrea să fie medic de inimi și să „vindece oamenii cu muzică”. Cine știe ce surpize ne rezervă viitorul.

Cum reușeste o mamă implicată în viața artistică să se ocupe de copiii ei? Răspunsul nu poate fi universal. Pot să vă spun ce fac eu. Lucrez în așa fel încât ei să nu simtă (prea mult….) că sunt neglijați. Singura excepție a fost doctoratul, unde a trebuit practic trei luni să mă închid în birou. În rest, am învățat că cele mai mărețe idei pot să apară când alăptezi sau când cureți morcovii.  Că poți deschide computerul să își descarci fotografiile și cu un copilaș cățărat în spatele tău. Că poți transcrie lucrările și dacă domnița desenează lângă tine. Secretul e să nu îi excluzi, ci să îi integrezi în lumea ta. Poate că aș fi compus și fotografiat mai mult fără copii.  Dar oare ar fi fost la fel de interesant? De intens? Sunt convinsă că pasiunea pentru artă a fost infint multiplicată de dragostea pentru copiii mei. Vă rog, lăsați-mă să îi trec în programul de sală. Fără ei, nu v-ați fi gândit să mă includeți în concert.

      _______ 

           

  Acest post a fost scris la rugămintea Ancăi Bundaru, pentru situl mamicadetoatalauda.ro. 

  Îmi  pare f rau că nu reușesc să pun bagde-ul, în niciun fel, blogger îmi face  azi în ciudă.

  Sunt f simpatice, le găsiți aici :http://www.mamicadetoatalauda.ro/badges

   Mai mult nu răzbesc :)

Giveaway 1.0.1

Il mai facem sau nu-l mai facem?
Nu-i nicio suparare,e dificil sa pui in scris relatia dintre doua persoane,  doar sa stiu :))
 Edit. Multumesc nespus celor care au scris deja, am primit rugamintea sa mai astept un picut. Deja ma gandesc cum sa fac sa castige toata lumea :))

Gheorghe. My sweet dragon fighter :)

Când era mic, Gheorghe a fost poreclit de către Diana bebe zen. Ei bine, vremurile acelea au apus demult. Gheorghe, în ciuda aparenței serafice. este un adevarat prinț războinic. Are o duioșie și finețe inegalabile, comparabile doar cu puterea și independența de care dă dovadă.
Viața nu a fost tocmai blandă cu el, de la 2 ani și un pic e în deficit de mamă, așa cum i-ar fi trebuit lui, și cu toate astea, și-a îndurat suferința cu grație și curaj. Nu a abandonat, nu a capitulat, nu s-a resemnat. Pentru că e sigur pe el și știe precis cum trebuie sa fie așezate lucrurile. Gheorghe e cavalerul neînfricat și nobil al familiei, e sursa noastră inepuizabilă de drăgălășenie și iubire, e cel mai descurcăreț copil (face și cumpăraturi de unul singur, la 4 ani și 7 luni), are o voință de fier și, chiar dacă nu are avea toate aceste calități, tot nu ar conta, succesul lui e garantat. Pentru că prințul Gheorghe este ireal de frumos, la trup și la suflet.

time out

M-a ravasit asa de tare vestea despre Bibi ca nu mai sunt in stare sa vorbesc despre cartonase si altele asemenea.
O sa prelungesc si termenul pt preludiile si fugile de Bach cu o saptamana, din acelasi motiv. 30 aprilie sa fie.

Isteria cartonaselor

Erata: nu ne trebuie 6, ne trebuie 5., Of:)
Da, cat am fost plecata , sotul i-a  cumparat Sofiei albumul cu pricina de la Mega. Si a inceput colectionarea cartonaselor.
Acuma , campania se termina la 1 mai, iar fetii ii lipsesc o droaie.
 Mi-a facut si lista:
5, 14, 16, 50, 59, 61, 62, 63, 64, 66, 67, 68, 69, 77, 78, 80, 86, ,95, 96, 104, 122, 131, 133, 134, 136, 140, 142.

Are si foarte multe dubluri:
3, 4, 7, 8, 12, 18, 19, 21, 25, 26, 27, 29, 37, 38, 42, 43, 44 , 52, 73, 74, 76, 81, 92, 98, 99, 100, 105, 108, 116, 118, 120, 123,125,127,127,130,139,141, 144.

E guma lor turbo cu surprize.  Si m-a rugat textual : dar mamicile de pe internet nu pot sa ne ajute? si le dau si eu ce le lipseste :D

Opera finita?

Daca va face placere sa urmariti si , mai ales, sa participati la  o dezbatere despre posibilul finalis al operei de arta, va invitam pe blogul fotopoetilor. 

Doua pareri deocamdata, and counting :)

 PS. Nu uitati de Bach :)

New site in town :)

http://sabinaulubeanu.instantencore.com

Donau Kanal

Sunt simpatice noile unelte de postprocesare din Picasa:). Desigur, nu înlocuiesc o compoziție simțită și nici fotografiatul pe film, dar sunt bune de joacă.

Copyright : Sabina Ulubeanu

Give away de consolare :)

Erata. termen  nou : 30 aprilie
Pentru ca nu am luat premiul pentru cel mai bun blog de muzica,  si pentru miercuri imi iau diploma de doctorat in cadrul unei ceremonii la Conservator, m-am gandit sa fac si eu un cadou fanilor mei.

Premiul consta in imprimarile rare ale tuturor Preludiilor si Fugilor din Clavecinului bine temperat de J.S. Bach cu marele pianist Sviatoslav Richter, si intr-o testare gratuita a aptitudinilor muzicale in cazul in care cel/cea care castiga are copilas mai mare de patru ani si jumatate (sau mai multi)*

 Ce trebuie sa faceti ca sa intrati in posesia premiului?

 E simplu. 

Sa scrieti un articol pe blogul personal despre mine, cu link la concurs,  si sa imi lasati linkul postarii intr-un comentariu impreuna cu o adresa de mail. Cine nu are blog mi-l poate lasa aici.
 Concursul incepe astazi, 8 aprilie si se incheie de ziua lui Ghe, pe 23.

 Cel mai interesant/inedit/captivant articol va castiga. Nu trebuie sa fie laudativ :), nu trebuie sa aiba 10 pagini, trebuie sa atraga atentia, sa fie original si sincer si foarte bine scris.

Voi oferi si un premiu Random, ma gandesc eu ce sa fie intre timp, oricum, ceva asemanator, ceva muzical sau in legatura cu muzica.

 Cred ca merit din plin sa am placerea de a da un premiu, nu-i asa?;)))))

______________
* Eu nu fac asemenea testari in mod obisnuit. Nu ma rugati sa le fac pe bani, pentru ca nu e cazul, nu am energie, asta e singurul motiv.