Dupa 20 de ani

Sau cum mi-am petrecut "Revolutia".

Am mai scris deja ca inca de la o varsta frageda am stiut ce se intampla in jurul meu.
Mai concret, la 4 ani (1983-1984, ca sunt nascuta in august) aveam deja senzatia ca "hrana" care se gaseste in magazine e ceva artificial, ca nu e pentru oameni adevarati. Numai daca auzeam cuvantul "margarina" si mi se intorcea stomacul pe dos. Rafturile cu tacamuri de pui, conserve de mazare, bulion , piersicile batute, merele lovite....imi creeau o profunda senzatie de nedreptate, de ireal, de artificial.
Cozile la lapte, paine, oua....erau extrem de umilitoare , repezeala , enervarea de langa tejghea ma marcau profund.
Discutiile din casa dintre adulti-le savuram . Povestile despre tanti x care e informatoare, tanty y care e securista...telefoanele ascultate (ca unchiul indraznise sa emigreze in America), Europa libera, eram foarte la curent cu tot si sufeream pentru fiecare nedreptate pe care o auzeam.

Asa ca jurnalul de Revolutie il am si-acuma foarte clar in minte, desi aveam numai 10 ani atunci.

Sa incepem cu noiembrie. Vine unchiul meu in vizita, dup 2 ani de NY. Ma bucur imens, pentru ca primim cadouri. In principal ciocolata. Mai ales Hersheys. In pozele de atunci port in casa doua pulovere si pantalonii de ski. Si ma fotografiza cantand la pian.
Mama ii spune ca ne e mai bine, ca nu mai sunt pene de curent. A patra zi cade lumina si zambim cu totii amar. Mergem la Muzeul Satului, unde unchiul fotografiaza fiecare lemn si poarta. Abia acum inteleg de ce, el e sculptor si ii era dor de toate acele structuri....

16-17 decembrie. Ascultam incontinuu Europa Libera. Comentam, ne ingrijoram, ne intrebam cum se va continua, stim ce e in restuil Europei, dezbatem cine o fi in spatele evenimentelor.

21 decembrie. Sora mea e plecata la lectia de viola, undeva prin centru. Are loc marele miting, unde Ceassescu promite femeilor ca le da niste bani in plus la salariu, sau cel putin asta tin eu minte de la TV. Raman in stare de soc cand aud primele huduieli. Care cresc, cresc, cresc.
Vine sora mea acasa. Ne apucam si cautam cadourile de la mos Craciun. Le gasim si ne jucaam ceva de genu nu te supara frate. Cu niste certuri cum numai intre surori pot fi.
Mama pleaca grabita de la serviciu, pentru ca a auzit ce e la miting si isi stie fata prin oras (13 ani avea). Intra in scara blocului si aude doua catze certandu-se. Ii multumeste lui Dumnezeu ca fete ei sunt acasa si se ciondanesc:))

Noaptea de 21 spre 22 e blanc in memoria mea. Poate ca printii au stat treji? nu stiu. A doua zi de dimineata insa toata lumea e extrem de tacuta. Parintii pleaca la lucru(din fericire era extrem de aproape de casa)
pe la ora 12 vecinul de deasupra , aflat pe strada, striga la toata lumea: dechideti televizorul! Vobeste Dinescu! Ceausescu a cazut!
Bineinteles ca il deschidem, ne uitam amandoua fetele naucite la tv, nu pricepem nimica, vin si parintii acasa. Astia fac apel la populatie, ca o sa se traga si sa aparam televiziunea. Pfiu, ce gluma amara....
Iar tata ia o hotarare suprinzatoare: mergem cu totii la Televiziune! Noi eram fericite, Revolutie in direct! Nu mai spun ca chestia asta tehnologica mi se parea extraordinara, asa mi s-a parut dupa aia si razboiul din Irak, surprins in direct.
Oricum, eram extrem de mandra ca particip activ la asa ceva, ca o sa am ce spune nepotilor. Eram convinsa ca viata ni se va schimba total in bine, ca odata cu caderea comunismului o sa fie ceva extraordinar in Romania.

Si iata-ne la televiziune, unde evident ca nu se intampla nimic. Toti prietenii nostri din cartier erau acolo, se dezbatea...erau si soldati, erau si tancuri, de tras nu s-a tras. La un moment dat s-a zvonit ca vin "teroristii". Mai era cate un nenea peste casele de vis-a vis....si cam atata. Dar totusi tata ne-a condus frumusel pe noi si mama pana la fantana Miorita, dupa care s-a intors la televiziune. A venit seara teafar acasa...si deja semnele de intrebare au aparut. De ce apare la sfarsit unu, Ion Iliescu? care semneaza si el declaratia aia sau ce-o fi fost, ce-i cu el si ce naiba vrea? Astia ne-au pacalit amarnic, e lovitura de stat. Suntem deja lamuriti , intristati si scarbiti.

Noaptea plus 23 decembrie. Se trage la greu la noi in cartier. Vecinul de deasupra e trezeste cu glontul in pat. N-a patit nimica. Gaurile le-am avut multi ani in pereti, pana am rebnovat. Noi stateam in Baneasa....circulau povesti despre teroristi, despre apa otravita...s-au facut baraje de verificare, la Institutul de Aviatie unde lucrau parintii era un soi de comitet de criza, stateau acolo si nu stiu ce pazeau....
La noi pe strada i-au impuscat pe unii dintr-o masina.

Dupa aia, zilele au semanat una cu alta. Deja nu mai era inflacararea de la inceput. Executia sotilor Ceausescu ni s-a parut cel mai oribil lucru, semnul clar al pacalelii fara margini, al mascaradei la care luasem parte.

Bogdana, eu tin minte ca Pe aripile vantului s-a dat pe 30 decembrie. Imi era foarte clar asta in cap, nu stiu cum am putea afla;))

Mai tin minte primele publicatii din acele zile. Presa libera...haha.
Tin minte ca a fost un Craciun extrem de calduros! Chiar ceva de genu 18 grade.Si cutiile cu ulei de masline, din alea de tabla.

Insa ceea ce mi-a ramas cel mai acut in minte sunt extremele astea doua: bucuria imensa, euforia, speranta...tuflite in cateva ore in care ne-am dat seama ca ne-au luat de fraieri.

Acum, dupa 20 de ani, nu pot totusi decat sa ma bucur ca a fost macar asa. Ca nu s-a continuat oroarea in care am trait primii 10 ani de viata.

PS. Facem leapsa. Prima e papadie. As ruga-o si pe Alina downunder.