Acel moment când te hăituiesc alte soluții pentru ce ai terminat și se reped spre tine cam furioase sunetele noi, potrivite pentru alte sentimente.
Trăim vremuri foarte grăbite, în care deadline-urile se învălmășesc din toate direcțiile.
Dar oare înainte nu era așa? Bach nu ar fi avut ce pune pe masă dacă nu ar fi livrat canatata săptămânală. Și în același timp să-și țină orele la școală și să își învețe soția și copiii muzică.
Poate că unele dintre soluțiile sale geniale au venit și din lipsa răgazului de a zăbovi asupra partiturii, iar munca susținută i-a creat mecanismele prin care s-a înălțat deasupra tuturor procedeelor vizibile în operele sale de foarte mari dimensiuni. (asta pe lângă faptul că era pur și simplu un geniu :D)
Dar nu cred că stătea să-și teoretizeze stările de limbo, scria zilnic în blogul său cu portative.
( Ceea ce am să fac și eu imediat, doar să usuc părul prințesei :P)
Între timp, eu cea de ieri, în diverse rame, care mai de care mai restrictive, între muzici care duc spre o libertate sufletească imensă, uneori greu de suportat și susținut.
Și o Cantata de Bach, de alungat iarna, de celebrat dragostea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu