Scheletul din dulap

Fiecare criza poate fi benefica atunci cand reusesti sa afli lucruri pe care le credeai uitate sau depasite.
Zilele astea calde si blande ascund multe furtuni, dar si rezolvarea lor.
In fond, odata adus la suprafata, scheletul cel infricosator devine un fel de prieten care te atentioneaza discret ca situatia e cam albastra, dar ca in tine e si solutia.

LE.
Cum s-a cam lasat tacerea pe aici in ultima vreme, recunosc, am scris postul asta in 311, intre Armeneasca si Foisor.
Nu am avut cum sa aprofundez, a iesit doar partea romantica la iveala.
Fotografiez pe drum, in drum, dupa drum, de fapt dupa , inainte, in timp ce compun.
Scheletele organizarii ies cuminti din dulap si ma privesc fix in ochi.
Am sa verbalizez ce-mi spun: vechea problema cu a te simti valoros in functie de ce livrezi, de cum performezi, de ce produci.
Pentru prima data m-am convins ca nu e vorba despre orgoliu. Ci de ceva mult mai important.
De acceptare a propriei imperfectiuni. Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti: as traduce prin ingaduie-te si pe tine, nu trebuie sa fii de nota 10 ca sa ai dreptul la existenta, la iubire, la orice.
Poate simpla observare a coincidentelor (sursa tuturor emotiilor) ar trebui sa ne faca fericiti.