Ascunsul din noi

M-am intrebat mereu care este granita dintre o trasatura urata de caracter si o problema sensibila care trebuie rezolvata la psiholog sau psihiatru.
Egoismul e un defect sau urmarea unei „traume”?
Dar orgoliul? cand e orgoliul necesar si cand e distructiv?
Dar temperamentul vulcanic, reactiile rapide si un pic prea pasionale? Astea cum se trateaza? Sunt o problema de educatie, de finete, sau o problema ce necesita ajutor specializat?
Mitocania/grosolania se trateaza? e raspuns la factori externi, sau e in om?
Un om, de orice sex,  care tipa, e un mitocan? Sau are o problema cu gestionarea impulsurilor nervoase?
Sau, in cazul celor mai cerebrali, care gandesc mai intai cu creierul:) (cum o fi asta?:D)
Cuvintele pline de rautate? Sau foarte precise? micile viperisme aruncate printre dinti?

Sau din contra, in cazul celor foarte sentimentali, a fi dragut cu toata lumea e un fel de a fi sau e o masca a timiditatii si nesigurantei? A te simti bine empatizand e noblete sau e fuga de propia persoana si de propriile probleme?

 cat analizam „stiintific” comportamentele si cat judecam/categorisim in buni si rai?

Inclin sa merg pe varianta defectelor sau calitatilor, dar eu fac parte dintre sentimentalii impulsivi, nu cred ca pot fi prea obiectiva, sau poate din cauza ca sunt cel mai aprig critic al meu sa nu-mi acord nicio scuza?

Nu am reusit insa sa aflu un raspuns la aceste intrebari, eventual astept sugestii daca stiti ceva bun de citit pe tema asta.

In orice caz, azi am descoperit din nou niste desene la Sofia in camera. Desene in totala contradictie cu felul ei de a fi exterior.
Desene care imi dau iluzia ca nu sunt total incapabila, inadecvata, ignoranta si inerta, asa cum de cateva zile gandesc despre mine.

Am citit un titlu de stire, cum papa Francisc a facut un apel la tandrete in discursul sau. Nu l-am citit, nu l-am  vazut, dar cred ca tandretea e comoara pe care o ascundem in noi. Trebuie sa traim cu tandrete maxima, eu o caut dintotdeauna peste tot, in oameni, in arta, in familie.
Cand observ tandretea din desenele Sofiei, imi dau seama ca imprintul meu exista acolo, in ea, asa imperfecta si imposibila cum sunt eu....

si deodata ma simt mult mai bine.