Vineri cu trenul

Am pornit anul scolar  deja obosita, am intrat in alt fel de vortex, din care a trebuit sa smulg inca o editie de InnerSound, inca niste scrieri la Enescu si apoi inca o compozitie care a luat mai mult din mine decat as fi crezut.
Mi am programat asadar cateva ore de calatorie initiatica , la finalul carora speram sa gasesc niste raspunsuri, dar am uitat ce patesc eu cand merg cu trenul

De exemplu, acum scriu tinand in brate pisica vecinei de scaun, care contempla geamul si cusca personala in drum spre Brasov.
Carangurile de langa Ploiesti sunt inca verzi si aduc a primavara Desi in mine e un frig permenent a iarna si nopti nedormite din cauza de tuse pe multe voci.
Speram la o ceata melancolica....dar de fapt trebuie sa pun ochelarii de soare si as face-o daca nu as deranja pisica.

Pentru ca sub soarele asta aura de noblete pe care vrem sa o dam slabiciunilor devine aproape penibila. Realitatea este ca visarile usor blegi
palesc in fata pisicii care se aseaza in brate si scorojeala garii din Ploiesti chiar asta e: scorojeala, si nu trecerea romantica a timpului.

E nevoie de timp de regasire doar cand te uiti si ignori in rest. De fapt,  viata se intampla in orice moment, si la oboseala si la euforie si la capuccino de la mc si la kurbissuppe la cantina din museumsquartier.
Nu stiu cum sa interpretez nevoia acuta de pauza. In fapt, totul e evadare.
Trenul de la masina unde copiii se ciondanesc, Viena de la Romania,busteniul de bucuresti, compozitia de la spalatul vaselor, fotografia de la compozitie, si festivalul on top of everything.
Secretul sta in alternanta si in acceptarea luminii puternice care nu mai ascunde adevarurile fiecarei secunde.

Si acum evadez de la pisica pt ca in tren s a urcat o doamna cu un catelus in poseta.

no rain, some tears, cinci ani de blog

Prietenii nostri irlandezi traiesc o adevarata uimire alaturi de noi, e deja a patra zi cu soare si caldura.
Sigur ca repetitiile ne tin destul de mult inauntru, dar per total e timp pentru a descoperi un oras foarte colorat si nepretentios, in ciuda arhitecturii impozante din majoritatea spatiilor pe unde trecem.
Am reusit sa ajung in sfarsit la mare. Simteam nevoia inca din februarie, as fi vrut sa scriu lucrarea asta cu marea impregnata bine in mine. Nu a fost sa fie, poate mai bine.
Insa seara de ieri m-a transportat instant in starea de acum aproape 2 luni si ceva aproape magic s-a petrecut cu mine.
O fraza intamplatoare de-a lui Mihai m- a facut sa ma ridic de langa prietenii mei si sa o pornesc singura spre un loc unde sa pot plange si sa imi clarific multe dintre simtirile ultimelor luni.
Ceea ce a fost uluitor este ca nu am fost chiar singura. M-a acompaniat un catel foarte haios, tot drumul, toate fotografiile, toate lacrimile si toate gandurile.
Si toate pietrele plajei din Dalkey.
M-am intors acasa transformata interior, incet, fotografiind si gasind la tot pasul similitudini sufletesti cu ceea ce simteam.
Dimineata mi-a adus o clarificare in plus, poate un pic abrupta, usor dureroasa, dar nu surprinzatoare, ceva ce intuiam, ceva ce trebuie sa integrez cu mai multa generozitate, si mai multa empatie, si mai multa lumina.

Ma uit in urma si realizez ca implinesc 5 ani de cand trimit in www gandurile mele. Am scris in aceati ani despre mine si copiii mei, despre muzica, deapre fotografie, despre cum vad lumea, despre cum vad dragostea, arta, viata.
Cand am inceput blogul mi-am dorit doar un spatiu unde sa ma pot exprima si altfel decat in cadrul imediat al celor apropiati.
Altfel decat in termeni de parinte  dedicat.
Acum imi dau seama ca am ajuns acolo unde visam. Nu la o scara monumentala, dar am construit un spatiu in care convietuiesc cariera, familia, prietenii, bunele si mai putin bunele care ne alcatuiesc existenta.
Au fost si momente crunte, si momente fericite, si introspectie, si entuziasm, si tristete si veselie.
Ma bucur ca am implinit 5 ani de Armonii.
Armonia inseamna disonante care se rezolva in consonante, chiar daca drumul pana la sunetele luminoase poate fi lung si intortocheat.

Ma recunosc in Armonii.
Sunt Sabina, mama compozitoare care fotografiaza, se
lupta pentru viata ei, se bucura, sufera, plange si rade intens, e putin frivola, dar nu slabeste sentimentul, nu isi abandoneaza prietenii  si nu se lasa cuantificata sau clasificata.

Va multumesc imens ca ma cititi.

in tren

In tren , de fapt in orice spatiu inchis, caracterele devin mai pregnante si asperitatile mai evidente. sau, dupa caz, timiditatile sau retragerile.
Calatoria de azi e inghesuita si meschina. incidentele apar ca niste valuri timide la 2 mai, care sperie bebelusii de iunie( in septembrie bebelusii par mai suverani si rodati)
Primul asemenea incident a fost mana aproape agresiva prin care o femeie cu parul oxigenat si ochii tulburi si obraznici, usor dezaxata, m-a ajutat sa intru in tren. apoi, a trebuit practic sa platesc un vanzator ambulant de presa maculatura pentru ca mi- a deschis usa compartimentului. Sunt retrasa si trista si fara replica zilele astea, iar instinctul micului comerciant speculant a simtit imediat punctul slab. radeam de mine insami cand i- am dat cei 10 lei pentru 2 reviste probabil vechi, nu le- am cercetat, ca am dilema veche in rucsac.
Cea care parea a fi o doamna educata si politicoasa s-a transformat intr-o veritabila vipera cand am sugerat sa se deschida un pic usa.
M-a invitat autoritara sa ma dezbrac un pic. am ras din nou de mine insami si am tacut, sorbind inciudata totusi din cappuccino-ul de la Mc.
Dar cireasa de pe tort a venit tot de la femeia oxigenata, care, dupa ce  m- a fixat minute in sir, a bolborosit cateva sintagme de autoevaluare si a intrebat senina daca nu are cineva un briceag sau un cutit.

Dupa cateva secunde de liniste nefireasca a precizat: sa desfac si eu conserva asta.

"un rasunet"

Sau Before a national anthem. Pentru care am scris eu lucrarea acu o luna.
Am avut o zi suprarealista rau de tot.
M-a trezit Gh la 5, la 9 jumate a adormit la loc, dupa care am citit povesti si am colorat cu Sofia, La 12 fara un sfert eram in gara la Sinaia doar ca sa aflu ca trenul intarzie o ora. Am facut niste poze jenante cu porumbei dupa care mi-am pus castile in urechi. La Muzical se dadea finalul din Carmen. Moarte, tragedie, pasiune. Dupa care a inceput emisiunea de jazz. Piese din anii 30, pe sufletu meu. Iar in final.... Gloomy Sunday in multiple interpretari...mi-a placut la nebunie Billie, dar Artie Shaw m-a cucerit:)



Un inceput promitator de zi prefecta pentru taiat venele.
Mai departe, odata cu stirile de ora 13 m-am suit in tren. In compartiment un tanar foarte agitat vorbea la telefon si se uita cu coada ochiului sa vada daca il ascult. Nu, nu-l ascultam, ascultam "Preludiu la dupa amiaza unui meloman " .
Muzica lejera, cantata prost.
Sa-ti tai venele, repet.
Dar domnul urca tonul. Si nu pot sa nu-l aud.
" -Dar imi oferiti cazare?
-Imi asigurati transportul?
-Sa vorbesc si cu domnul Dan Diaconescu.
-Prefer la Antena 3
- Am aparut azi de dimineata in ziar"

Deja se ingroasa gluma. Mi-am luat aparatu, Serkin canta partea a doua din concertul in Do major de Mozart (nr 21, daca aveti chef sa cautati andante in Fa major pe youtube. Cu Lipatti e inegalabil). Dar il canta atat de prost incat n-avea sens sa-mi bat capu cu el.
Macii aia superbi bineinteles ca nu mi-au iesit cum trebuie din goana trenului. Cu diafragma 10 uitata pe aparat era de la sine inteles.



Domnul se uita din ce in ce mai interesat la obiectul din mainile mele.



"-Sunteti de la ziar? Lucrati in presa?"
OMG, vrea sa-mi spuna toata povestea. Deja eram disperata. O stiam oricum, din convorbirile telefonice. Ii explic eu ca nu, ii raspund la chestionar (de unde veniti, cu ce va ocupati, cati copii aveti). Inca se abtine, desi eu zambeam politicoasa.
"-Da nu-mi faceti si mie o poza?
-Ba da, cu placere."
El e:


Mai conversam nitel, si cu 5 minute inainte de intrarea in Bucuresti ma intreaba:
"-Vad ca le aveti asa, cu imaginile...spuneti-mi, seman cu George Copos?"
Daca vreti mai departe cititi aici
Eu am reusit sa scap ieftin, doar cu pretul unor tango-uri de Piazzola, partea a doua din concertul de Mozart canatata prost, muzica din diverse filme si gandu la jumatatea grea de zi care ma astepta in fata....
Cam atat despre ce a fost inainte de repetitia pentru Imn:)