De ce nu mai scriu pe blog (titlu furat de la Badici )

Pentru ca scriu cronici pe site-ul festivalului Enescu, si e o mare bucurie sa fie dorite  asa cum simt eu, personale, scrieri in care ma investesc 100%, ca aici doar ca un pic mai academice, dar si eu sunt academica:)

http://festivalenescu.ro/news/bucurestiul-creativ-palatul-justitiei-din-bucuresti-in-haine-de-festival
http://festivalenescu.ro/news/antonio-pappano-si-tineri-la-repetitii-un-program-liternet-ro-in-colaborare-cu-festivalul-enescu
http://festivalenescu.ro/news/das-rheingold-o-seara-sublima-intre-blestemul-aurului-si-puterea-iubirii
http://festivalenescu.ro/news/die-walkure-polifonia-timpurilor-si-afectelor
http://festivalenescu.ro/news/bucuresti-creativ-gigi-caciuleanu-la-festivalul-ideilor-libertate-respiratie-precizie
http://festivalenescu.ro/news/siegfried-pasiune-teama-identitate-si-destin
http://festivalenescu.ro/news/gotterdammerung-memoria-uitarea-si-forta-unisonului
http://festivalenescu.ro/news/evgeny-kissin-lumea-privita-printr-un-caleidoscop


 Si pentru ca Sofia deseneaza din nou  uluitor. Si nu e nevoie de vorbele mele pentru fetita mea post chagalliana si usor suprarealista.

Ascunsul din noi

M-am intrebat mereu care este granita dintre o trasatura urata de caracter si o problema sensibila care trebuie rezolvata la psiholog sau psihiatru.
Egoismul e un defect sau urmarea unei „traume”?
Dar orgoliul? cand e orgoliul necesar si cand e distructiv?
Dar temperamentul vulcanic, reactiile rapide si un pic prea pasionale? Astea cum se trateaza? Sunt o problema de educatie, de finete, sau o problema ce necesita ajutor specializat?
Mitocania/grosolania se trateaza? e raspuns la factori externi, sau e in om?
Un om, de orice sex,  care tipa, e un mitocan? Sau are o problema cu gestionarea impulsurilor nervoase?
Sau, in cazul celor mai cerebrali, care gandesc mai intai cu creierul:) (cum o fi asta?:D)
Cuvintele pline de rautate? Sau foarte precise? micile viperisme aruncate printre dinti?

Sau din contra, in cazul celor foarte sentimentali, a fi dragut cu toata lumea e un fel de a fi sau e o masca a timiditatii si nesigurantei? A te simti bine empatizand e noblete sau e fuga de propia persoana si de propriile probleme?

 cat analizam „stiintific” comportamentele si cat judecam/categorisim in buni si rai?

Inclin sa merg pe varianta defectelor sau calitatilor, dar eu fac parte dintre sentimentalii impulsivi, nu cred ca pot fi prea obiectiva, sau poate din cauza ca sunt cel mai aprig critic al meu sa nu-mi acord nicio scuza?

Nu am reusit insa sa aflu un raspuns la aceste intrebari, eventual astept sugestii daca stiti ceva bun de citit pe tema asta.

In orice caz, azi am descoperit din nou niste desene la Sofia in camera. Desene in totala contradictie cu felul ei de a fi exterior.
Desene care imi dau iluzia ca nu sunt total incapabila, inadecvata, ignoranta si inerta, asa cum de cateva zile gandesc despre mine.

Am citit un titlu de stire, cum papa Francisc a facut un apel la tandrete in discursul sau. Nu l-am citit, nu l-am  vazut, dar cred ca tandretea e comoara pe care o ascundem in noi. Trebuie sa traim cu tandrete maxima, eu o caut dintotdeauna peste tot, in oameni, in arta, in familie.
Cand observ tandretea din desenele Sofiei, imi dau seama ca imprintul meu exista acolo, in ea, asa imperfecta si imposibila cum sunt eu....

si deodata ma simt mult mai bine.

Sofia. Din nou.

Am gasit, usor indoite, pe o masa, la Busteni, niste desene.
Pana ajung la scanner, le-am fotografiat cu singura unealta la indemana,
 si cu multa, multa emotie.

 mana e „din spatiu”

portretul lui Gheorghe

am vrut sa fac o pasare....

zise Sofia si imi intinse desenul de mai jos. Nu cred ca i-a luat 2 minute sa-l faca.

un desen si o concluzie

„Concursul” din ultimele saptamani s-a incheiat. Am pus ghilimelele pentru ca, asa cum m-am asteptat, au fost putine participante, insa , eu aveam un 20% ca nu va scrie nimeni :) De ce? pentru ca stiam ca a scrie despre relatia cu altcineva te obliga sa fii foarte sincer cu tine si sa sapi adanc. Tot despre tine scrii in final. Si asta nu e usor.

 La final, am ales ca toata lumea sa fie premianta, in primul rand referindu-ma la muzica de Bach.

Motivele?

Mihaela a fost prima. Si a avut constructia cea mai inedita si cea mai jucausa dintre toate. La fel cum scrie ea de obicei.Imi place ca nu a avut nevoie de epitete ca sa-si descrie starile.  In plus, bineinteles ca m-a impresionat pana la lacrimi.

Apoi a venit A, pe care as ruga-o sa se prezinta si sa-mi lase o adresa de email. La ea am apreciat , pe langa multre altele, in primul rand curajul de a scrie despre mine fara sa fi interactionat niciodata. Eu nu stiu daca as fi putut! M-a bucurat imens articolul ei.

 Carla a scris sincer si emotionant despre transformarea ei prin legatura cu mine.Nu a fost mare scofala influenta mea,  doar asta facem toti! Ne transformam prin oamenii pe care ii cunoastem. Toti datoram ceea ce suntem interactiunii cu cei din jurul nostru. Insa nu ne oprim mereu sa analizam lucrul acesta, asa ca articolul Carlei este de pus in rama pt a sta sa ne gandim la oamenii din viata noastra.

Sultana Bogdana primeste premiul pentru breaking news and we look alike :)) Doua artiste in mame in blogosfera, normal ca ne-am legat, mai ales cu atatea cunostinte comune. Dar mi-a spus lucruri pe care nici macar nu le banuiam, si asta m-a inveselit peste masura:) A doua jumatate a textului Bogdanei m-a facut din nou sa vars lacrimi, pe cuvant, mai fetelor :))

De Andra ma leaga acuma pe viata ceva:  Filip si cu mine impartim ziua de nastere. How cool is that :))

Andra e unul dintre oamenii puri si frumosi care nu se tem de schimbari, care a invatat sa ia fiecare zi asa cum vine si din postarile razbate o bucurie nemaipomenita, asa fost si articolul asta, care nu m-a facut sa plang,(in sfarsit!! :D) ,ci sa zambesc dulce si tamp la monitor :)) si care fost f sincer si a cuprins si „nu-mi placea de ea”, Yay :))

Apoi, asa cum eram eu vesela si usoara, a mai scris si Bogdana Dobre ca sa ma umple la loc de lacrimi. De Bogdana ma leaga si actiunea pentru Bibi, toate mesajele si mailurile nebunesti schimbate din 10 in 10 minute atunci, telefoanele pentru Pecha Kucha cand ne incurajam una pe alta pe rand (sunt varza, ba eu sunt varza:D) si nu credeam sa mai simta nevoia sa mai scrie ceva in plus despre mine, in fond, stiam ce gandim una despre alta. A scris, cu rugamintea sa fie in afara concursului, si a facut-o cu mare intensitate, asa cum e ea, cum o stim.

Acestea fiind zise, mai ramane de mentionat ca cei eligibili pentru testare sunt Sultana Bogdana, Andra si Mihaela si poate A, dar nu stiu ce copilas are, cat de mare, in ce oras e samd.

E posibil sa o rezolvam cumva, cu Mihaela si Bogdana e f simplu, cu restul nu stiu :) Dar ramanem in legatura.

Ma bucur ca nu a scris mult lume din acest motiv, al premiilor care necesita face to face.

In rest, toate doamnele acestea minunate il merita pe Bach.

 Era sa uit, doamnelor si domnilor, Vaza cu liliac, de Sofia Ulubeanu.

PS. Nu stiu ce are blogger cu mine. Acuma mi-a decolorat toate linkurile, unde-i verdele meu frumos :((

Cv de mamă artistă

De fiecare dată când se ivește un eveniment artistic proeminent, fie el concert sau expoziție, organizatorii mă roagă să le trimit un memoriu de activitate cu „cele mai importante date”. Iar eu, invariabil, trebuie să mint. Să omit cele mai relevante creații pentru mine, pentru că nu sunt atât de importante pentru marele public. Și anume, nu se obișnuiește ca în cele câteva rânduri care apar în programul de sală să declar ce mă definește în primul rând: sunt mamă pentru doi copii extraordinari : Sofia și Gheorghe. În rândurile următoare veți putea afla de ce ei m-au ajutat să fiu ceea ce sunt: o mamă artistă, și nu o artistă mamă.

Pe Sofia am născut-o când aveam 23 de ani. Eram studentă în anul cinci la Compoziție și tare speriată de viitor. Credeam că tinerețea e de vină, dar  mi-am dat seama ulterior că orice mamă la primul copil se simte la fel. Avantajul de a fi o mamă atât de fragedă (pentru zilele noastre, desigur) a fost acela că am putut evolua împreună și că nu reușisem să îmi formez niciun fel de prejudecăți despre cum se cresc copiii. Dimpotrivă, Sofia m-a învățat aproape tot ce știu acum: să îi ascult orice semnal,  de la foamea de bebeluș –rezolvată prin alăptatul la cerere-  până la emoții, de orice fel, cele negative rezolvate cu multă răbdare și efort, cele pozitive pur și simplu prin a fi acolo, lângă ea, să ne bucurăm împreună. Toate acestea în timp ce facultatea mă solicita intens, un student în an terminal la Compoziție are de scris o lucrare mare pentru orchestră (absolvența) și  încă una  pentru licență.  În plus, mai sunt cele 10 examene semestriale. Drept pentru care, Sofia și-a început educația muzicală mai întâi intrauterin (examenele de anul patru) și apoi extrauterin, pentru ca o alăptam și învățam, sau chiar compuneam dacă nu putea să adoarmă altfel decât în brațe și studiam la pian cu ea lângă mine în coșuleț. Cu alte cuvinte, nu am îndepărtat-o ca să pot merge mai departe cu facultatea, ci am introdus-o firesc în lumea mea.

Anii au trecut, bebelușul a devenit o fetiță dinamică și foarte creativă, iar eu m-am dezvoltat artistic cu ajutorul ei, pentru că, pentru mine,  ceea ce trăiești lângă un copil nu egalează niciun fel de altă experiență.

Când Sofia a împlinit 3 ani, a început să mă roage să îi aduc neapărat un frățior sau o surioară.  Tot atunci a început să deseneze. Lucruri în aparență simple, dar extrem de adânci ca sens. De pildă, reprezentarea familiei, un desen pe care nu l-am putut păstra din cauza tăbliței magnetice, era un X maaaaaare, iar fiecare „triunghi” astfel format avea ochi și gură. Fantastic, nu-i așa? mai ales ca niciunul dintre noi, părinții ei, nu putem exprima idei prin …desen. Și cumva premonitoriu, cu cele patru X-uri.

După Craciunul anului 2006 am aflat fericita veste că familia noastră chiar se va îmbogăți cu un nou membru. Gheorghe, băiețelul dulce care ne înseninează zilele, a fost așteptat îndelung de Sofia, cele 9 luni au trecut mai greu pentru ea decât pentru mine.

Cu el, am învățat alte lecții. Cea mai importantă a fost aceea de a îmi dedica un an și câteva luni strict familiei. Fără compoziție, fără fotografie (noua mea pasiune), fără doctorat (sunt un șoarece de bibliotecă, asta e clar). Am învățat să nu mai fac nimic din mers, ci să aprofundez bucuria supei cu brocolli și piureului de mere cu avocado. Știam că viața mea artistică nu pleacă nicăieri și, mai ales, primele luni din viața unui bebeluș nu se mai întorc. Așa că le-am savurat  intens. Am recuperat ulterior, iar muzele muzicii și ale fotografiei nu m-au abandonat, ci mi-au răsplătit înmiit răbdarea.

Dacă Sofia ne uimea permanent cu noile ei desene, Gheorghe ne-a uimit cu simțul său muzical. La vârsta de un an, nu spunea decât rar mama, în schimb cânta  perfect tema din "Ah! vous dirai-je, Maman! de W.A Mozart. Cunoscută publicului larg drept Twinkle twinkle little star. Tot atunci fata noastră a început lecțiile de pian cu profesoara mea din liceu. Și desigur, studiul de acasă cu soțul meu. Au o relație specială ca de la fată la tată. Gheorghe era și este fascinat de pian. În curând va începe și el muzica, de astă dată direct cu mine, corespunzător relației speciale :).

Nu știu care va fi drumul artistic al copiiilor mei. Sofia e bună pianistă, dar nu știe cât va continua. E atrasă de tot ce înseamnă arte vizuale, chiar fotografie și film. Am ales, la sfatul unor mari pictori și sculptori, să o ajut …lăsând-o în pace! Da, se pare că desenul și pictura nu necesită lecții la vârste fragede (ea are acum 9 ani și jumătate). Nu am dorit să intre în tăvălugul manierismului și modelor, ci să se exprime liber. Astfel, neurmând niciun curs, a devenit foarte originală, iar această originalitate i-a fost răsplătită prin premii și expoziții. O mai ajut ducând-o la muzee și încerc să îi cumpăr materiale cât mai diverse, ca să poată alege. Acum, de pildă, cel mai mult îi plac pastelurile cretate. E, inconștient, într-o etapă impresionistă.  Cât despre Gheorghe, acum, la patru ani și jumătate, vrea să fie medic de inimi și să „vindece oamenii cu muzică”. Cine știe ce surpize ne rezervă viitorul.

Cum reușeste o mamă implicată în viața artistică să se ocupe de copiii ei? Răspunsul nu poate fi universal. Pot să vă spun ce fac eu. Lucrez în așa fel încât ei să nu simtă (prea mult….) că sunt neglijați. Singura excepție a fost doctoratul, unde a trebuit practic trei luni să mă închid în birou. În rest, am învățat că cele mai mărețe idei pot să apară când alăptezi sau când cureți morcovii.  Că poți deschide computerul să își descarci fotografiile și cu un copilaș cățărat în spatele tău. Că poți transcrie lucrările și dacă domnița desenează lângă tine. Secretul e să nu îi excluzi, ci să îi integrezi în lumea ta. Poate că aș fi compus și fotografiat mai mult fără copii.  Dar oare ar fi fost la fel de interesant? De intens? Sunt convinsă că pasiunea pentru artă a fost infint multiplicată de dragostea pentru copiii mei. Vă rog, lăsați-mă să îi trec în programul de sală. Fără ei, nu v-ați fi gândit să mă includeți în concert.

      _______ 

           

  Acest post a fost scris la rugămintea Ancăi Bundaru, pentru situl mamicadetoatalauda.ro. 

  Îmi  pare f rau că nu reușesc să pun bagde-ul, în niciun fel, blogger îmi face  azi în ciudă.

  Sunt f simpatice, le găsiți aici :http://www.mamicadetoatalauda.ro/badges

   Mai mult nu răzbesc :)

Expozitia Sofiei de la Pelisor

Dragii mei, am primit invitatia oficiala.
 Asa ca va  astept cu drag deschiderea oficiala a expozitiei organizate pentru castigatorii Concursului national Carmen Sylva pentru tinere talente, pentru SAMBATA 31 MARTIE 2012, ORA 16:00, LA CASTELUL PELISOR.
Expozitia a fost amenajata  in Holul de Onoare.
Daca aveti drum pe Valea Prahovei, sunteti bineveniti.
Daca aveti drum ceva mai incolo, aflati ca expozitia va tine o luna intreaga.

Sofia expune cinci lucrari, deoarece are premiul 1.

My girl

Sofia a castigat luna asta premiul 1 la Concursul national de creatie Carmen Sylva, sectiunea desen, grupa de varsta 7-14 ani. Ea are 9 ani. Eu i-am trimis desenele in ultima clipa, total la plezneala, ca sa nu regret ca nu am incercat. Si iata!!

Vernisajul si premierea vor avea loc la Pelisor, Sinaia, pe 31 martie, inca nu stiu ora, dar am sa va anunt, in caz ca vreti sa o vedeti live . Ca altfel  expozitia dureaza toata luna aprilie.

 Iar astazi am descoperit cateva dintre minunatele ei desene si picturi facute cat am lipsit, m-a lasat sa scanez doar doua.

Cel pictat si desenul chiar de azi, dupa ce aseara tarziu a rasfoit cu mare interes albumul cu desenele lui Klimt, prezentate in premiera la muzeul Albertina din Viena si cumparat de mine cu pretul unei potentiale hernii de disc (Doamne fereste :D)

Asadar, i-au trebuit doar cateva minute nu ca sa copieze, ci ca sa observe fluiditatea si finetea liniilor. Asta numesc eu analiza intuitiva , sunt foarte, foarte mandra de my girl, mi-a dovedit ca a ajuns la varsta la care poate cerceta fara sa plagieze, desenul doar e in universul ei intim dpdv idei. Si nu are nevoie inca de alte lectii.

Copyright: Ada-Sofia Ulubeanu

Desenul Sofiei

In revista de muzica contemporana.
http://no14plusminus.ro/2012/02/10/numarul-45-10-februarie-2012/

Toamna vieneza in viziunea Sofiei

e timpul pentru culoare

catelus sculptat in lemn

pardon, cap de catelus sculptat in lemn.
Interferenta a doua materii, trece la chestii tari :)

hai ca l-am scanat si am marit contrastul ;)

ton pe ton- girl genius reloaded

Si in ton cu precedenta postare...

By Sofia, acum o saptamana.

minunile

Nu imi merge bine. Analizele tot proaste.
dar Sofia are un instinct teribil in a-mi valoriza fiecare secunda petrecuta in preajma ei.
Si Gheorghe, evident, care o secondeaza si la pictat, ii da si lui foi, acuarele...il lauda.

Cu Acrylic pe foi panzate.

fara cuvinte!

Copyright: Ada Sofia Ulubeanu, 7 ani si 5 luni

ce Giacometti, ce Apostu...
un Ulubeanu veritabil, de acu 20 de minute.

edit, ca sa fie clar, cine ii cunoaste desenele isi da seama ca fiecare liniuta e cu intentie in modul asta realizata.

Vraja

O mica decodificare: este vorba de o fetita preschimbata in ponei , care tocmai se tranforma la loc in fetita. Sugerez un click, pt ca detaliile din partea de jos pe mine m-au cucerit.
Martisor de la Sofia pentru toate mamicile, fetitele si baieteii pana in 3 ani , asa mi-a zis:)

Leapsa cu zambete si cadouri

de la Irina si Diana

1. Cand se joaca impreuna copiii mei (primele 5 minute doar :D)
2. Cand mi se face un cadou precum cel din fotografia de mai sus (da, Sofia strikes again, l-a facut in 5 minute )
3. Cand imi iese compozitia pe hartie
4. Cand se canta compozitia si la sfarsit nu se aplauda imediat, ci se lasa tacerea pentru 5 secunde....
5. Cand beau prima gura de cafea dimineata :)
6. cand vad fericire in jurul meu

Acum leapsa cu cadouri, de la Bogdana, ca m-a si provocat, dar am si asemanari uluitoare cu raspunsurile ei, lOL

1. Inelul cu 6 pietre, grupate ca o lectie de compozitie
2. Stiloul Parker de la sot
3. Stiloul Parker de la Monicuta
4.Pentaxul meu minunaaaaaat , de fapt ambele, si cel pe film, cadou de la parinti, si K10-le, de la Mos Craciun:)
5. Desenul de la Sofia, in ziua in care s-a nascut Gheorghe
Dam ambele lepse oricui vrea sa le preia, dar mai cu seama le provoc pe Anca (viata la tara) si pe Nati

am ramas pilaf....

Sincer.
Stiu ca e a mea, stiu ca alti copii deseneaza mai frumos, dar....
Click pt toata splendoarea :D

desenul promis

Nu implinise inca 5 ani.
Aaaaah, ce vremuri :))))))
Click pe imagine ca sa o vedeti un pic mai mare.