12

Doisprezece pași
din bucătărie în dormitor
prin murmur de radio
din  ce în ce mai grei
cât o mie de metri cubi de zăpadă
sau de copaci tăiați din miezul inimii

Pahare de gin tonic
de douăsprezece frecvențe diferite
răsfirate printre caiete tip 1
și  printre hieroglife suspendate
între două bătăi din palme
sau între respirații
din ce în ce mai rare

Idei
cu gust de cafea
de Rima XI  și bucle șterse în douăsprezece ore
întrerupte mereu
de glasuri
din ce în ce mai reci
și de priviri
fără verb.

De trecere

-->

Să cadă cortina.  

Să ascundă relele, dar mai ales bunele. Să cadă cu zgomot înfundat și  greu, să risipească difuz toate secundele trecute și viitoare, să se lase încet, în orice direcție, să acopere fiecare colț și fiecare curbă a prezentului și să treacă într-un timp tare, minunat, înfricoșător, emoționant și neiertător. Să pășească în spațiul unde locuiește adâncul cel mai adânc  și  diafanul cel mai diafan.

Și să alergăm înspre „acolo”, lăsând în urmă frica și lașitatea, trăind cu toată ființa, cu sunet, culoare, verb și copleșitoare dragoste.