La 200 de ani de la nasterea sa, lumea muzicala il sarbatoreste pe Wagner, unul dintre cei mai fenomenali si controversati compozitori care au trait vreodata.
Fenomenal pentru inovatiile sale, pentru crezul sau intens in drama muzicala, pentru ardoarea cu care si-a lucrat fiecare silaba a libretelor si fiecare treizecidoime de muzica.
Controversat pentru opiniile sale cam rasiste, pentru viata sa tumultoasa, pentru proverbialul sau orgoliu si egoism, controversat din cauza oribililor care s-au folosit de muzica lui pentru a infaptui crime odioase.
Dar lectia lui Richard Wagner e subtila si profunda. Este compozitorul care confera zeilor trasaturile omenesti cele mai pregnante. Suferinta nu ii ocoleste nicio secunda, sunt victime ale mandriei si lacomiei, sunt artizanii celor mai grozave sau abominabile fapte.
Este compozitorul care daruieste eroilor sai o tarie de caracter impresionanta. este compozitorul cel mai crud totodata, pentru ca desi a cantat iubirea ca nimeni altul, toate povestile sale de dragoste sfarsesc lamentabil. Atentie, nu si iubirea, care e vesnica si vie, in pofida mortii, despartirilor, a licorilor fermecate si a interventiilor malefice.
Alta lectie este umplerea spatiului muzical. Leit-motivele wagneriene se comporta ca pasii unor spirale. De fiecare data cand se schimba armoniile, pasul spiralei se mareste, iar spatiul se dilata. Acelasi leit-motiv adus in alt context armonic plaseaza auditoriul intr-o zona de confort, cu ajutorul memoriei, amplificand totodata perceptia temporala asupra muzicii parcurse. „ Acum” se suprapune cu „atunci”, un exemplu perfect pentru a demonstra teza mea despre polifonia de timpuri si afecte.
Lectia timpului e si ea majestuoasa la Wagner. Compozitorul care a lucrat decenii la Tetralogie. Compozitorul care a cunoscut mai intai insuccesul si abia apoi gloria, fara a renunta la crezul sau. Compozitorul care a scris monumental, cu rabdarea partiturii. Si cu hachitele vietii de zi probabil...
Compozitorul care a avut maretia de a scrie doar ce conta pentru el. Un fel de lectie de moralitate interioara daca vrem.
Cel mai important pentru mine ramane insa faptul ca de la Richard Wagner am invatat sa iubesc opera. Gen pe care il consideram pana la 22 de ani usor tangent evolutiei mele muzicale. Tineretea plina de energie si greseli :)
Ni se par foarte de demult acum 200 de ani. Acum 30 si ceva se nasteau cam toti cei care citesc acest blog. Unde au trecut? Cum de s-au dus asa de repede? Cei 200 nu sunt asa de indepartati nici ei...
Grandoarea vietii, a iubirii si a mortii nu a putut-o surprinde mai bine niciun altul.
In curgerea sa infinita.
Va las cu un interludiu din opera favorita a lui George Enescu, Siegfried.
Nu stiu daca e si opera mea favorita, dar leit-motivul lui Siegfried este, pur si simplu are o generozitate si o versatilitate imposibil de descris in cuvinte.
aici leit-motivul
Iar aici drumul lui Siegfried prin cercul de foc, spre marea iubire, spre marele eroism, Siegfried, cel ce nu cunoaste teama, rautatea, meschinaria.
http://youtu.be/jrr72oPGkzc
Ai scris foarte frumos despre Wagner, si V Blasco Ibanez a facut-o, si totusi... Wagner are si un ceva care ma blocheaza intr-un sentiment neplacut, care naste in mine o forta de respingere fata de muzica lui.
RăspundețiȘtergeree f complexa si cu multe straturi, ceea ce poate fi obositor daca nu ai antenament:)
ȘtergereHm... Nu e doar de antrenament. De exemplu, ca sa iti placa o capsuna nu ai nevoie de antrenament. E pur si simplu in natura muzicii lui... Am ascultat o data, de doua, de n, ntz, nu merge. Am discutat cu altii, mai instruiti sau mai antrenati, am citit... tot nu merge. Are ceva care imi repugna, parca nu e o muzica sa fie daruita ci a compus-o doar pentru el, e o muzica egoista. Sper ca nu ma bate nimeni cu oua stricate :) In sfarsit, ma rezum la a da vina pe afinitate.
RăspundețiȘtergereo asemenea muzica nu poate fi egoista, in niciun caz nu e asta.
Ștergereadica mie imi face aproape bine fizic:)