27 martie 2010

Leapsa cu primavara

Vreau sa inventez si eu o leapsa.
Cum e primavara din punct de vedere artistic?

la mine e asa:




E pur si simplu...fina.

Vreau sa vad cum e la Ada, Bogdana, Mara, Simina, Bogdana cu Petru, AdraBell si absolut oricine mai vrea sa o preia.

22 martie 2010

Update-ul medical

Azi am fost dusa la cei mai mari de la Fundeni.
S-au discutat toate analizele mele, toate optiunile, mi s-au citat studii, mi s-a acordat o atentie academica, cum merita orice pacient.

Nu va plictisesc cu detalii, iata concluziile:

Corticoterapie cu medrol timp de 6 luni, cu scadere progresiva a dozei. E tot cortizon, dar e altfel decat prednison. Se pare ca e mai eficient, dar si cu side effects de luat in seama.
Pentru a contracara efectele secundare ne gandim la o vizita la edocrinolog, ca sa nu fac osteoporoza si alte minuni.
Daca mai fac vreun episod de hemoliza in acest an urmeaza splenectomie.
Daca ma pot consulta de infectii absconse in strainatate, sa o fac.


Deci, e o cursa lunga, in care trebuie sa ma inarmez cu rabdare.
Nu va fi o perioada usoara deloc.


Hotarari personale:

Viata mea se va desfasura cat mai placut, cat mai fara conflicte.
Nu voi mai preda la facultatea privata unde din pacate nu am, avut nicio satisfactie profesionala.

Copiii, familia, compozitia, fotografia si doctoratul sunt preocupari destule pentru mine.

Nu ma mai intereseaza societatea cu mrejele ei.
Pot fi foarte folositoare prin creatie. Creatia de zi cu zi, pe langa casa, si creatia cealalata, pentru care m-am pregatit toata viata.

Sinceritatea absoluta si asumarea propriei fiinte . In functie de ele trebuie sa traiesc.

Nu ma mai intereseaza functii, avansari, intrarea in hora.


Viata e prea frumoasa sa o traiesc gandindu-ma la carte de munca si indobitocire.

20 martie 2010

hippy flower power

Da, asta-i genu meu de mama.

Sunt cam nervoasa de la atata dexa. Luni implinesc 2 sapt de 80 mg intravenos, sunt rotunda ca o luna plina la fata, ma urasc cand ma privesc , am multa energie, nu am ce sa fac cu ea, copiii sunt bolnavi, n-am putere sa ma plimb, tre sa-mi iau pantofi de primavara si asa mai deaprte.
Asa ca o sa scriu ce ma enerveaza pe mine la societatea de azi. La societatea parinteasca, mai precis.


Ma enerveaza lipsa de incredere in copil si in propria persoana.
Ma enerveaza folosirea excesiva a pompelor de muls, a mameloanelor de silicon, a biberoanelor din prima secunda de viata.
Ma enerveaza obsesiile cantarului, numaratul regurgitarilor, panica ca nu a crescut copilul un kil pe luna.

Ma enerveaza lipsa de incredere in a-ti alinta si purta bebelusul in brate.
Ma enerveaza lipsa libertatii in raport cu propria progenitura.

Ma enerveaza ideea de a ii numara imbucaturile, mililitri de lapte, de a il evalua pe copil dupa niste cifre!

Ma enerveaza frica de daruire totala. Lipsa de sacrificiu de buna voie.

Stiu foarte bine cat de greu e. Doar am nascut la 23 de ani si am facut toate aceste greseli. Sunt furioasa pe mine pentru ele.

De ce?

Pentru ca m-am lasat corupta de lumea inconjuratoare, pentru care copilul trebuie sa creasca ca accesoriu al tau, iar viata ta sa nu se schimbe absolut deloc.

Pentru ce ma lasam umilita de cei care considerau ca bebe trebuie alaptat si pus in pat, si ce daca plange? Ma simteam vinovata ca nu reusesc asa ceva.

Ce mi-as fi dorit atunci sa traiesc undeva in jungla, cu bebe in wrap si sa nu ma preseze nimeni.

Sa pot fi libera sa-mi iubesc fetita indiferent de medicalizarea vietii noastre.


De fiecare data cand o mama cedeaza si da lapte praf simt o durere inimaginabila.
ma doare lipsa de discernamant, ma doare introducerea artificialului de frica celor cateva zeci de grame pe care copilul nu le va creste. Dar aceste grame de lapte praf nu ajuta la nimic copilul, in viitorul sau pe termen lung. Si nici pe mama. E o falsa iluzie.

Ma doare lipsa de puritate din aceasta lume. Nu neaparat lipsa de puritate, cat incetarea cautarii ei. Aspiratia spre naturalete si comuniune dispare, incet incet, in favoarea consumerismului. Cum poate o mama sa se simta mai fericita ca a dat biberon decat ca a dat totul din ea?

Bun, daca tot l-a dat, asta e. Dar sa stie ca nu e bine. Atata tot. Sa se asume pe sine , nu sa isi caute scuze. Nu e deloc adevarat ca bebe creste la fel de misto cu lapte praf. Nu ma refer la sanatate. Sa fie clar. Ma refer la ADEVARATA realitate intre mama si copil. Nealterata de nimic. Ma mira ca oamenii nu mai tin la acest lucru.

In Biblie, totul pledeaza pentru puritate. Incepand cu separarea cerului de pamant. iar noi ce facem? amestecam in mod vulgar societatea in relatia cu propriul bebelus.


Nu, nu sunt extremista.
Consider ca trebuie si carucior, si wrap, si purtat in brate. Si mancare gatita, si borcanel da fructe daca vrei sa stai in parc toata ziua.

Dar vizez la o societate in care tzatza-n vant, iubirea manifestata fatis pentru bebelus, intelegerea lui sa primeze.

In care o mama e respectata doar pentru atata, ca e mama. In care o mama nu trebuie sa demonstreze nimic altceva decat ca e in stare sa isi creasca copilul in mod natural, fara interventii. De fapt, nici asta nu trebuie sa demonstreze. Ci sa fie lasata in pace. Sa nu i se mai inoculeze frica. Sa stie ca e normal sa te doara mameloanele, ca trece. Ca durerea te face sa iubesti mai mult.


Ma enerveaza frica de durere, pentru ca durerea e necesara, e vitala. Daca accepti durerea, evoluezi spre fericire. Fericiti cei pe care ii doare si isi accepta astfel progresul personal.

Fuga de suferinta e o mare tara a societatii noastre. Ma dezgusta lasitatea in fata suferintei, dorinta de cladicel, de moale.

As vrea ca oamenii sa inteleaga ca nu poti fi fericit daca nu intelegi la modul mare, profund, ca trebuie sa suferi.

Ca cea mai mare bucurie este sa accepti cu senintate, tragismul. La orice nivel e el.
Sa de bucuri cand te doare ca suge bebe si sa arunci mameloanele de silicon.

Daca toate mamele ar incepe cu asta, lumea ar fi un loc mult mai frumos.

17 martie 2010

minunile

Nu imi merge bine. Analizele tot proaste.
dar Sofia are un instinct teribil in a-mi valoriza fiecare secunda petrecuta in preajma ei.
Si Gheorghe, evident, care o secondeaza si la pictat, ii da si lui foi, acuarele...il lauda.

Cu Acrylic pe foi panzate.


13 martie 2010

not good

Gh inca in scutece
Sofia n-a mai pus mana pe pian
Toate proiectele in stand by

Lumea s-a cam plictisit de recupererea mea extrem de lenta.

Bine ca a iesit un pic de soare.....

12 martie 2010

Girl genius:)

va amintiti de poezia asta
.
A fost selectata sa apara intr-o carte de poezii ale copilasilor din Bucuresti.
Noi am trimis un simplu email, si se pare ca poezia a placut.

Aici detalii:


ieri am avut pana de curent, vreo 3 ore si jumatate.
Domnisoara mea a socotit ca e cel mai bun moment pentru fotografii inedite.

10 martie 2010

voir un ami pleurer




Bien sûr il y a les guerres d'Irlande
Et les peuplades sans musique
Bien sûr tout ce manque de tendre
Et il n'y a plus d'Amérique
Bien sûr l'argent n'a pas d'odeur
Mais pas d'odeur vous monte au nez
Bien sûr on marche sur les fleurs
Mais mais voir un ami pleurer

Bien sûr il y a nos défaites
Et puis la mort qui est tout au bout
Le corps incline déjà la tête
Étonné d'être encore debout
Bien sûr les femmes infidèles
Et les oiseaux assassinés
Bien sûr nos coeurs perdent leurs ailes
Mais mais voir un ami pleurer

Bien sûr ces villes épuisées
Par ces enfants de cinquante ans
Notre impuissance à les aider
Et nos amours qui ont mal aux dents
Bien sûr le temps qui va trop vite
Ces métros remplis de noyés
La vérité qui nous évite
Mais mais voir un ami pleurer

Bien sûr nos miroirs sont intègres
Ni le courage d'être juif
Ni l'élégance d'être nègre
On se croit mèche on n'est que suif
Et tous ces hommes qui sont nos frères
Tellement qu'on n'est plus étonné
Que par amour ils nous lacèrent
Mais mais voir un ami pleurer.

9 martie 2010

bloody white

show must go on

E recadere ca la carte, au reusit sa-mi faca si punctia , dexa pe vena, toata distractia.
Macar ma lasa acasa intre injectii. Daca raspund la dexa, nu fac transfuzie cu "sange ales".
Atata aristocratie ma cam deruteaza. Nu mai bine eram sanatoasa si la sapa?
:)

4 martie 2010

3 martie 2010

nu stiu ce fel de primavara mai e si asta, in care albastrul cerului te trimite cu furie la zilele fericite cand griurile iti faceau sa salte inima si incalzeau sufletul, in care caldura iti aminteste ca au trecut iernile pe langa tine fara sa ajungi sa le traiesti cum trebuie, in care martisoarele rasar de pe fotolii, le calci in picioare, le agati pe hartii si le lasi sa te ploua in speranta unui strop de culoare care sa se preschimbe intr-un suvoi si sa te ia cu el undeva departe, intr-o tara fara memorie, fara gheturi, fara focuri si fara zguduiri.