31 decembrie 2009

Monosemantica




....sa infloriti,
ca un fir de trandafir!!

Cu mult drag, cu infint de multe multumiri pentru ca ma cititi, suportati si incurajati,

Sabina si familia



(2006, decembrie !!! , kodak profoto de 100, pentax pe film, 50 mm inchis nitel la f 4)

PS Da, go away 2009!!!!

nervoasa

deci e un soare orbitor, e cald si frumos, da in casa e un haos de nedescris, copiii nici pana la ora asta spalati, de bucatarie nu ma intrebati ca nu e domeniul meu, ma doare un genunchi si ma gandesc la toate porcariile,m-am umflat si daca n-o sa-mi stea bine rochia aia frumoasa ca vroiam sa-mi fac si poze pt Ada care m-a provocat din august, cred ca ma duc sa ma plimb singura ca alfel incep sa ii barai pe ailalti care n-au nicio vina ca iau io pastile.
n-am chef nici macar de vizite, io care mor dupa socializare si barfa la cafelute.
si mi-a mai zis si unu ca-s "inginera" pe un blog ,ce m-a enervat, cum isi permite.

30 decembrie 2009

Nu mai avem doar baietel

Avem si leopard. L-a vrajit sor'sa. Cu acordul partilor :))
(alea underage, adultii au frecat de zor sa-si recapete odorul)


29 decembrie 2009

Piatra lui Stroe

Iata de ce iubea Aurel Stroe muntele.

Pentru ca in fiecare secunda se schimba, desi e acelasi. E o prezenta imuabila....concretul de care avem nevoie, stabilitatea, si totodata permanenta modificare intru frumos.

De azi dimineata:



28 decembrie 2009

O nastere asa cum ti-o doresti

Irina a reusit sa puna la punct cursurile pt nastere;)

http://www.nastecumsimti.org/

O recomand cu toata caldura.
Si pentru proaspetele mamici, consiliere in alaptare. Va scoate din cele mai negre depresii.

23 decembrie 2009

obiectiv indeplinit

Gata, am facut analize, am si rezultate de la hemograma, e ca cea de vineri de buna, numa reticulocitele n-au iesit inca (si alea conteaza cel mai mult)
Saptamana viitoare s-ar putea sa aflu foarte multe amanunte despre ce se intampla de fapt. Cam pe luni /marti ma vad cu dr de la Imuno.
Cu voia Domnului, diseara dormim la Busteni.
See you soon!

22 decembrie 2009

Sabina Mafioata

http://www.ziarulcopiilor.com/?p=4224

Capsici?
Oana a adunat o sumedenie de povesti despre revolutie. Toate sunt extraordinare. Si da, copiii de atunci, parintii de astazi. Sa ne ajute Dumnezeu.....

21 decembrie 2009

strang ganduri bune

Maine e o zi f importanta, e posibil sa fac macar unele din testele imunologice. Tineti pumnii stransi, ca e fragila treaba.

(eu ma simt ok de altfel )

20 decembrie 2009

Dupa 20 de ani

Sau cum mi-am petrecut "Revolutia".

Am mai scris deja ca inca de la o varsta frageda am stiut ce se intampla in jurul meu.
Mai concret, la 4 ani (1983-1984, ca sunt nascuta in august) aveam deja senzatia ca "hrana" care se gaseste in magazine e ceva artificial, ca nu e pentru oameni adevarati. Numai daca auzeam cuvantul "margarina" si mi se intorcea stomacul pe dos. Rafturile cu tacamuri de pui, conserve de mazare, bulion , piersicile batute, merele lovite....imi creeau o profunda senzatie de nedreptate, de ireal, de artificial.
Cozile la lapte, paine, oua....erau extrem de umilitoare , repezeala , enervarea de langa tejghea ma marcau profund.
Discutiile din casa dintre adulti-le savuram . Povestile despre tanti x care e informatoare, tanty y care e securista...telefoanele ascultate (ca unchiul indraznise sa emigreze in America), Europa libera, eram foarte la curent cu tot si sufeream pentru fiecare nedreptate pe care o auzeam.

Asa ca jurnalul de Revolutie il am si-acuma foarte clar in minte, desi aveam numai 10 ani atunci.

Sa incepem cu noiembrie. Vine unchiul meu in vizita, dup 2 ani de NY. Ma bucur imens, pentru ca primim cadouri. In principal ciocolata. Mai ales Hersheys. In pozele de atunci port in casa doua pulovere si pantalonii de ski. Si ma fotografiza cantand la pian.
Mama ii spune ca ne e mai bine, ca nu mai sunt pene de curent. A patra zi cade lumina si zambim cu totii amar. Mergem la Muzeul Satului, unde unchiul fotografiaza fiecare lemn si poarta. Abia acum inteleg de ce, el e sculptor si ii era dor de toate acele structuri....

16-17 decembrie. Ascultam incontinuu Europa Libera. Comentam, ne ingrijoram, ne intrebam cum se va continua, stim ce e in restuil Europei, dezbatem cine o fi in spatele evenimentelor.

21 decembrie. Sora mea e plecata la lectia de viola, undeva prin centru. Are loc marele miting, unde Ceassescu promite femeilor ca le da niste bani in plus la salariu, sau cel putin asta tin eu minte de la TV. Raman in stare de soc cand aud primele huduieli. Care cresc, cresc, cresc.
Vine sora mea acasa. Ne apucam si cautam cadourile de la mos Craciun. Le gasim si ne jucaam ceva de genu nu te supara frate. Cu niste certuri cum numai intre surori pot fi.
Mama pleaca grabita de la serviciu, pentru ca a auzit ce e la miting si isi stie fata prin oras (13 ani avea). Intra in scara blocului si aude doua catze certandu-se. Ii multumeste lui Dumnezeu ca fete ei sunt acasa si se ciondanesc:))

Noaptea de 21 spre 22 e blanc in memoria mea. Poate ca printii au stat treji? nu stiu. A doua zi de dimineata insa toata lumea e extrem de tacuta. Parintii pleaca la lucru(din fericire era extrem de aproape de casa)
pe la ora 12 vecinul de deasupra , aflat pe strada, striga la toata lumea: dechideti televizorul! Vobeste Dinescu! Ceausescu a cazut!
Bineinteles ca il deschidem, ne uitam amandoua fetele naucite la tv, nu pricepem nimica, vin si parintii acasa. Astia fac apel la populatie, ca o sa se traga si sa aparam televiziunea. Pfiu, ce gluma amara....
Iar tata ia o hotarare suprinzatoare: mergem cu totii la Televiziune! Noi eram fericite, Revolutie in direct! Nu mai spun ca chestia asta tehnologica mi se parea extraordinara, asa mi s-a parut dupa aia si razboiul din Irak, surprins in direct.
Oricum, eram extrem de mandra ca particip activ la asa ceva, ca o sa am ce spune nepotilor. Eram convinsa ca viata ni se va schimba total in bine, ca odata cu caderea comunismului o sa fie ceva extraordinar in Romania.

Si iata-ne la televiziune, unde evident ca nu se intampla nimic. Toti prietenii nostri din cartier erau acolo, se dezbatea...erau si soldati, erau si tancuri, de tras nu s-a tras. La un moment dat s-a zvonit ca vin "teroristii". Mai era cate un nenea peste casele de vis-a vis....si cam atata. Dar totusi tata ne-a condus frumusel pe noi si mama pana la fantana Miorita, dupa care s-a intors la televiziune. A venit seara teafar acasa...si deja semnele de intrebare au aparut. De ce apare la sfarsit unu, Ion Iliescu? care semneaza si el declaratia aia sau ce-o fi fost, ce-i cu el si ce naiba vrea? Astia ne-au pacalit amarnic, e lovitura de stat. Suntem deja lamuriti , intristati si scarbiti.

Noaptea plus 23 decembrie. Se trage la greu la noi in cartier. Vecinul de deasupra e trezeste cu glontul in pat. N-a patit nimica. Gaurile le-am avut multi ani in pereti, pana am rebnovat. Noi stateam in Baneasa....circulau povesti despre teroristi, despre apa otravita...s-au facut baraje de verificare, la Institutul de Aviatie unde lucrau parintii era un soi de comitet de criza, stateau acolo si nu stiu ce pazeau....
La noi pe strada i-au impuscat pe unii dintr-o masina.

Dupa aia, zilele au semanat una cu alta. Deja nu mai era inflacararea de la inceput. Executia sotilor Ceausescu ni s-a parut cel mai oribil lucru, semnul clar al pacalelii fara margini, al mascaradei la care luasem parte.

Bogdana, eu tin minte ca Pe aripile vantului s-a dat pe 30 decembrie. Imi era foarte clar asta in cap, nu stiu cum am putea afla;))

Mai tin minte primele publicatii din acele zile. Presa libera...haha.
Tin minte ca a fost un Craciun extrem de calduros! Chiar ceva de genu 18 grade.Si cutiile cu ulei de masline, din alea de tabla.

Insa ceea ce mi-a ramas cel mai acut in minte sunt extremele astea doua: bucuria imensa, euforia, speranta...tuflite in cateva ore in care ne-am dat seama ca ne-au luat de fraieri.

Acum, dupa 20 de ani, nu pot totusi decat sa ma bucur ca a fost macar asa. Ca nu s-a continuat oroarea in care am trait primii 10 ani de viata.

PS. Facem leapsa. Prima e papadie. As ruga-o si pe Alina downunder.

18 decembrie 2009

noutatile

Merge binisor tratamentul, a crescut hemoglobina nitel,(de la 11 luni, la 11.6 azi) dar si reticulocitele (de la 9.7 la 12%)
Insa cel mai important e ca deja m-am saturat de lipsa de diagnostic complet (adica vrem sa stim ce a cauzat anemia hemolitica) si zilele astea sunt ocupata cu gasirea unei metode ca sa fac testele imunologice cat mai curand.

de acum 3 ani



pe film, cu exa1b.

16 decembrie 2009

14 decembrie 2009

trebuia




mda

Au scazut si hemoglobina, si hematocritul, si leucocitele si trombocitele ( astea doua erau prea crescute, oricum)

Da nu e ingrijorator, deocamdata am 11. Maine mai vb cu d-na conferentiar....nu vreti sa stiti ce era la spital acolo, ufff.

13 decembrie 2009

Nu era destul

Colac peste pupaza, Gh a facut o diaree infectioasa de toata frumusetea. 3 zile a scos saracu tot ce se putea scoate din el, fara insa sa verse. Si erau plecati la Busteni.
Ce ingrozitor e sa ai copilul bolnav stim cu totii...dar sa fie la 135 de km si sa fie bolnav, asta n-am mai experimentat. Si sa ti se spuna la telefon ca ceai de menta NU bea, Smecta NU ia, hidrasec NU ia. Nici cu binele, nici tinut de 3 oameni! Si continua sa faca febra .
Asa ca salvarea a venit din alta parte.
A vrut sa ia...saprosan! Ala care se da dupa 6 ani. El l-a luat cu apa, ca oamenii mari. Si e mult mai bine! Oricum au venit acasa, eram chitita sa-l interenam daca nu se hidrateaza, dar se pare ca e mai puternic decat credeam. A mancat orezul, morcovii, sticksurile , painea prajita si a baut multa apa simpla. Lapte praf (fara lactoza) e cah. (Api cah!)
Va mai tin maine la curent, dupa ce vin de la control.

12 decembrie 2009

Mathaeus Passion si altele

http://www.youtube.com/watch?v=_E_AOn-94tw&feature=PlayList&p=85F1D7840F829DDD&index=2

play all.
Interpretarea e speciala. Mult mai rar decat de obicei, dar cu mare, mare greutate pe fiecare sunet. Cu legaturi din ce in ce mai subtile si sofisticate intre parti. Sobra, dar extrem de profunda.
Karl Richter e un mare specialist in Bach.

PS, m-am pacalit, sunt si spanacuri p-acolo, prin playlistu ala:D
da inceputu, primele cateva, sunt tari de tot.

11 decembrie 2009

Frumusete

Orhideea de la Bogdana si Raluca.
A inflorit si-i merge super!
Dar ce fac mai departe? Deocamdata nu trebuie pusa in alt ghiveci, nu? E prima data cand reusesc sa ingrijesc o floare...., sunt de groaza stiu, da ma bucura imens ca a inflorit, nu ma satur sa ma uit la ea!
Astept sfaturile:)






9 decembrie 2009

3 ani si 11 luni

Din cei 7 ani si aproape 3 luni de cand sunt mama, 3 ani si 11 luni i-am petrecut alaptand. A fost perioada minunata, cu doua paradoxuri. La Sofia a inceput extrem de prost si s-a terminat sublim, la Gheorghe a inceput minunat si s-a incheiat in coada de peste.
Nici nu stiu cu ce sa incep....la nasterea Sofiei am fost extrem de speriata. Nu se intorsese, era in pozitie transversa. In plus, lichidul amniotic disparuse cu desavarsire , in saptamana 37 cand am facut ecografie abia daca se mai zarea ceva. Doctorul a decis sa ma urmareasca zilnic pana cand , in saptamana 38 , a zis sec: nu mai rezista, maine cezariana!
Aveam 23 de ani si o luna. Citisem despre alaptat si despre cezariana, dar speram pana in ultima clipa ca voi naste natural. N-a fost sa fie. M-au taiat si a durut groaznic. Peste tot, si la suflet, si la trup.
Primul alaptat a fot o gluma proasta. Am facut imediat celebra ragada.Dupa aia inca una...si inca una....
Am luat galactogil din ziua a doua, laptele curgea siroaie, fata era flamanda rau, vroia sa sa suga, pe mine ma durea tot corpul si ma simteam cea mai incompetenta mama din lume.
Mai ales ca dupa un alaptat am tinut fata langa mine, pe bratul meu, si a intrat asistenta sa mi-o puna in patut. "Se invata asa, rasfatata, sa vedeti ce santajista se face".
Eram prea speriata sa o contrazic, desi am injurat-o in gand.

Ajunsa acasa, a inceput calvarul. Primele 2 luni cu Sofia m-au adus in pragul psihozei. Vroia sa suga incontinuu, dar pe mine ma durea! Cum apuca fata sanul, eu ma trageam deoparte. Minute in sir. La inceput doar 2, 3, apoi cate un sfert de ora, apoi, incercarile ei disperate de a se hrani durau cate 40 de minute. Ma simteam ca o criminala, plangeam si o indepartam. Sotul meu, exasperat, a zis ca va cheama Autoritatea Tutelara, sa ma decada din drepturi. (Atat mi-a trebuit. A urmat o depresie crunta, din care nu stiu daca mi-am revenit pana in ziua de azi.)
Salvarea mea se numeste Ana Culcer. Cu o rabdare de inger venea de la spital direct la noi acasa. Cum auzeam soneria, copilul era pus la san si sugea.....astfel au trecut primele doua saptamani, in care, paradoxal, fata a crescut binisor.
In saptamana 3 a inceput calvarul. Nu luat nici macar un gram. Eu eram din ce in ce mai absenta si mai inspaimantata, mi-era foarte clar ca am esuat si ca mi-am nenorocit pe viata copilul. Ca n-am fost in stare sa fiu tare pentru ea.
Atunci a venit intrebarea directa, de la d-na Culcer: Iti scriu reteta de lapte praf? Nu vreau sa ajungi la psihoza si mai grava de atat, esti in real pericol.
In momentul ala ceva s-a rupt in mine. M-am uitat la siroaiele de lapte care curgeau numai cand ma gandeam la bebelusa mea si am spus ca nu, voi invinge de data asta. A nu se uita ca aveam niste ragade cratere infioratoare, cum a zis si dr, demult nu mai vazuse asa ceva.

Si am continuat sa-mi chinui cate jumatate de ora copilul inainte de supt pana o atasam....timp de 3 zile. In a 4-a zi, cand s-a sculat la 15 minute dupa ce mancase o ora si jumatate am zis ca eu am incheiat socotelile cu doctorii si cartile.
Am luat fata la mine pe burta si am dormit amandoua 6 (SASE) ore neintoarse.
Nu auzisem in viata mea de Attachment parenting, cred ca acum 7 ani nimeni nu stia in Ro de asa ceva, dar acela a fost momentul cand am inceput sa-l practic.
Incet incet, intervalul dintre plansetele ei si atasatul la san a inceput sa scada. La o luna, cantarul oficial. 630 de grame de la scaderea fiziologica...adica 3160 de la 2500. Eu disperata, Culcer foarte multumita. A trecut de 500, e perfect!
A doua luna m-am normalizat un pic, un pic de tot. A luat 750 de grame.
La 2 luni mi-au trecut ragadele. Ii dadeam sa suga din 3 in 3 minute daca vroia. Astfel ca a crescut 850 de grame. Iar de la 3 la 4 luni a crescut mai mult de un kilogram.
Concluzia primelor 4 luni: depresia a facut sa nu pot alapta cum trebuie. Aveam tone de lapte, dar nu puneam copilul la san de frica. Durea infiorator, e adevarat, dar a fost o depresie postnatala profunda pentru care nu am sa reusesc sa ma iert niciodata. Sunt convinsa ca i-am distrus ceva din sistemul nervos in felul asta. Acelui copil minunat care la 3 saptamani isi tinea capul, la o luna fix mi-a zambit clar, cu adresa, in general a fost extrem de precoce in toate. Pot spune ca ea m-a invatat pe mine cum s-o cresc. Am un singur merit: eram atat de dezorientata incat am ales sa ascult doar de cine trebuie: de Sofia.
E adevarat ca mare parte din temerile mele se datorau problemelor cu facultatea. Am vrut sa inghet anul, dar nici sotul, nici parintii nu m-au lasat.....in final, foarte bine au facut. Cele 2, 3 ore pe zi, de 3 ori pe saptamana , petrecute in afara casei, m-au intarit mult pentru noile reprize de alaptat. Dar poate daca nu aveam acest stress, nu faceam nici depresia...pentru ca o alaptam o ora, doua incontinuu si plangeam: ce-am sa fac peste o luna, cand ma duc la facultate? cine ii da sa suga? (am nascut in septembrie, scoala incepe in octombrie, practic, m-am dus din noiembrie)

De la 2 la 20 de luni alaptarea Sofiei a fost o placere, chiar daca se trezea de N ori pe noapte, iar eu plecam de la masa de lucru sa o readorm la san. Am fost in simbioza totala pana s-a intarcat ea singurica. Am suferit cand n-a mai vrut sa suga, dar venind din partea ei, am avut inca odata convingerea ca a fost exact cum trebuie.

Anii au trecut, Sofia a crescut, minunata cum o stiti, a inceput sa-mi ceara o surioara sau macar un fratior....

Gheorghe a venit insa neasteptat, nechemat. Eram o femeie de 27 de ani, imi reluasem foarte consistent cariera, eram pregatita pentru rolul de mama infinit mai bine insa, ajutasem deja foarte multe mamici sa alapteze....Mi se parea ca eu am invins cel mai negru monstru in alaptare, si asta nu e productia de lapte, nici ranile care dor, ci psihoza. Si daca eu am invins asa ceva, argumentele cu "n-a crescut un kil pe luna" le demontam cat ai zice peste.

Stiam ca daca nu doarme, il tin in brate si imi iau un wrap. Ca ii dau sa suga cat vrea el, ca nu-mi pasa de cantar. Si toate celelalte pe care le zic de atatea ori.
Iar Gheorghe a fost exceptional de la inceput. Mi l-au adus, el a inchis ochii , a deschis gura i a inceput sa se tarasca spre san. Am alungat repede asistenta, l-am alaptat si nu l-am mai dat din brate. Acolo a stat si inca mai sta:)
Dar, supriza...nu curgeau sanii! ce ma fac, oare n-am lapte? Cantarul m-a contrazis, cretsea praslea cate un kil, un kil si ceva pe luna. Eu nu puteam sa storc nici 10 mililitri, dar el sugea constiincios. Tot dr Culcer m-a lamurit:
"Esti experta in tzatzologie, la ce-ai patit tu acu 5 ani. Stii sa-i dai sa suga si coprul tau s-a reglat de la bun inceput". Uraaa, reusisem.
Si am continuat simbioza pana acu vreun an, cand am inceput sa obosesc. Insa el se imbolnavea din luna in luna, de la Sofia, de la gradi. Nu se punea problema intarcarii. In primavara, iarasi, doctoratul meu. Tz era alinarea suprema. Apoi renovarile...o vara foarte grea....cum sa-l intarc? desi simteam ca nu prea mai rezist.
In octombrie am reinceput sa predau la facultate. Am intarziat cu fata la scoala de cateva ori, ca el vroia sa suga dimineata.....noptile in care se trezea ma epuizau, ma simteam vinovata, rea....vroiam sa renunt, dar nu stiam cum, era extrem de atasat de san. Ajunsesm sa-mi fac niste procese de constiinta absolut absurde:
"Ii dau sa suga pentru ca nu stiu sa-i ofer afectiune altfel, pentru ca sunt prea obosita sa-l iubesc cu adevarat."
In noiembrie a inceput calvarul. Ma albeam si ma topeam. M-a simtit. A supt doar la somnul de pranz si cel de seara. A renuntat la suptul de dimineata , pentru ca se trezea dupa 8, cand eu eram deja plecata sau cu cafeaua bauta si era fericit cu lapticu de vacuta.
Ultima data a supt pe 25 noiembrie, noaptea. A doua zi, pe 26, am intrat in spital la un pas de coma. In ziua aceea m-am nascut a doua oara. Si am avut noroc , erau sa nu gaseasca sange. Au trimis probe la Institutul de hematologie si Dumnezeu a avut grija sa se gaseasca un flacon potrivit pe mine, 0 negativ, produse alese....
Sange de artista...:)

In prima noapte a plans dupa mine. Cu lacrimi, mama, mamaaaaa.
In a doua seara sotul a vrut sa-l culce langa el, in patul mare din dormitor, suficient de mare sa dormim toti 4 daca trebuie, dar Gheorghe ne-a dat o lectie. A spus: aici mama nani. Si s-a dus la el in camera.Unde a dormit 10 ore neintors.

Cand am venit acasa, nu indraznea sa ma atinga. Si-a tras un scaun langa mine si m-a luat de mana. Nu l-am fortat cu nimic....peste jumatate de ora era doar la mine in brate din nou. A mai zis "tzatza nani", dar razand, in gluma. I-am spus , ce altceva decat adevarul: ca mama ia niste pastile foarte rele si laptele nu mai e bun.
Azi a fost prima zi cand m-a dezbracat si a pupat tz. S-a facut si ca suge un pic, i-am mai zis ca nu e poate, dar el radea de mama focului.
Azi a reusit sa-mi spuna clar ca el e baiat mare. S-a intarcat. Dar ca inca-si iubeste Tz a lui, si mai ales, pe mama lui.
Cum ii zicea Ada Marei, o mama buna e o mama vie.

7 decembrie 2009

Colinde

Leapsa de la draga de Ana, colindele dragi mie. Cele romanesti, cantate de cor. Le-am cantat si eu, ani de zile, in concerte si...cu colindatul.







si cele doua cele mai preferate:



asta e colindul meu preferat dintre toate de pe lume:)




PS hemglobina 12.4, mi-a scazut f putin doza...cu o pastiluta doar, luni din nou la control. Ma simt f bine, dar tot asa, n-am voie oboseli.

Tunsulica

4 decembrie 2009

Prima iesire

As avea multe de zis, lungi si profunde, da obosesc cam repede. Asa ca trecem la frivolitati.
Azi am iesit din casa 20 de minute, mi-am luat reviste. Am voie sa ies, ca sa nu uit sa merg:), n-am voie in magazine.
Asa, si cum spuneam, n-am mai luat reviste de ani de zile....am luat Cosmpolitan. Fratilor, e mica, scrie cu litere mari si e tampa:D Ce s-a intamplat, e de la criza?
Am luat si ceva de decoratiuni, iarasi un mare fas, tot cu Dilema ma scot, ma duc acush sa citesc.
S-ar putea pana la urma sa ma apuc de Ulise pe care il aman de vreo...8 ani, se vede treaba ca boala asta ma face sa-mi bag mintile in cap, trebuie sa mananc dimineata, sa nu obosesc, sa fiu calma...., LOL, tot ce mi-am propus de-o viata si nu-mi iesea de nicio culoare.
Daca mai aveti recomadari de carti faine, shoot.

PS . Urmeaza sa pozez desene de-ale fetii. Iar Gh vorbeste de groaza de cand am lipsit. Aseara imi cerea "nani vu". Nu pricepeam deloc...da m-am prins in final. E frere Jaques ( dormez vous...:))) )

3 decembrie 2009

partea buna

Am slabit vreun kil jumate mancand pe saturate si luand cate 80 de mg de cortizon injectabil pe zi.
Si o sa mai slabesc, pt ca n-am voie sare, dulciuri si in general trebuie mancat cu indice glicemic mic, numarata painea, care oricum, fiind fara sare, nici nu-ti vine a te stresezi cu ea, cartof la minim , grasimi saturate oricum sa nu mai vad.
Sa vedeti voi ce diva ma fac eu , ca am tinut Montignac acum cativa ani si stiu cum se mananca la regim, iar de data asta fiind complet fara sare e si mai eficient. Si ideea e a nu-ti fie foame, deci putin si cam la 3 ore....plus obligatoriu 2.5 litri de apa pe zi.

2 decembrie 2009

acasa

sunt minunati, ma doare capu de la galagie, dar sunt cu ei.
am calculat. am alaptat pe Gh 2 ani, 2 luni si 20 de zile.
una peste alta, e minunat .

stiri de miercuri

update:
am hemoglobina 12, plec acasa azi, dar cu rugamintea sa fiu tratata ca la spital:))

Astept rezultatul de la hemoglobina de azi dimineata.
In rest, nu prea vesel. Cortizon pe gura, multe tablete, multa vreme.
au pronuntat colagenoza, au pronuntat spelnectomie, au pronuntat lupus.
Teste imunologice dupa scaderea dozei de cortizon abia.
Toate ipotezele astea pronuntate sunt , deocamdata, din fericire, suflare in iaurt. Cica 50% din hemolize apar de-aiurea fara cauze, da Doamne sa fie la mine situatia asta.

Dar....


Vestea buna e ca s-ar putea sa plec acasa azi:), tineti pumni.

1 decembrie 2009

existentiale

Cica ce bine ca am facut deja copiii. Sunt contraindicati la boala asta.
Cica nu mai am voie la mare.
A, si as putea face niste fotografii senzationale aici, da nu vrea barbatu sa-mi aduca aparatu. Cica numa grija lui n-o am. Si nu vrea sa pastrez astfel de amintiri.