28 octombrie 2013

Nachtfalter

Parcă sună mai plin, mai demn titlul în germană pentru un biet fluture de noapte care încearcă în zadar să cucerească geamul luminat, în aerul rece al nopții de la munte.
Perdant fără să știe, fluturele cenușiu nu se dă bătut, îl fascinează prea tare interiorul, urcă, alunecă, se odihnește, urcă din nou.
Există o eleganță aparte în zbaterea sa sortită eșecului. Fragilitatea ca expresie a puterii de a continua.
Chiar dacă nu caștigă vreodată.
Pentru ca nimeni nu câștigă. Victoriile noastre sunt la fel de mărunte ca secunda în care fluturele a ajuns în punctul cel mai de sus al geamului.
Nu continuăm ca să învingem,  ci dintr-o necesitate interioară ușor de transformat în bucurie, în  joc și în fericire.  În ceva ce se poate dărui celor în jurul nostru.
De aceea rapacitatea câștigătorilor „de meserie” mi-e neplăcută. Educația de leader încă din fașă mă dezgustă de-a dreptul.
Iar în artă... doar cei care tânjesc după farmecul căderii în abis ajung să atingă suflete.
Pentru că în artă nu exista „winneri” sau „leaderi”.
Există doar acei fluturi fragili care vor urca mereu mai sus decât visează și vor aluneca de fiecare dată înapoi în disperare și necunoscut: în zona dinaintea următoarei creații.

© Sabina Ulubeanu 2013

26 octombrie 2013

Autoportret la Susai

Revad locuri dragi dupa mult timp si ma intristeaza schimbarile, interventia nesabuita a omului. Solutia e sa ma pun mai repede in forma ideala, pentru  a relua mersul pe colcaurii nestiuti de multa lume, acolo unde nu-s nici masini, nici ATV-uri in inima muntelui.


   26 octombrie 2013
    ©Sabina Ulubeanu

22 octombrie 2013

Fiecare cu scheletele sale, cu dulapul sau

Acum cateva zile am am descoperit un studiu excelent despre memorie si despre cum psihicul uman are uimitoarea capacitate de a resecrie amintirile negative, traumatice, ca ne putem vindeca, desigur, cu ajutor.

Asa ca ieri, cand Ana -Maria Nastase m-a invitat la conferinta „Fii Bine cu Tine”, organizata de Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei, nu m-am mirat, deja stiu ca nu exista prea mari coincidente , sau, mai bine zis, ca totul este coincidenta, in sensul de intalnire, de incidenta comuna a fenomenelor.
Ma bucur ca preocuparile pentru sanatatea afectiva incep sa depaseasca statutul de terapie personala, si mentalitatile invechite, cred ca aceste manifestari publice sunt necesare pentru toti cei care au ceva nerezolvat, dar se tem inca de „gura lumii”, de conceptia„ esti nebun daca mergi la psiholog”.



Seminariile se anunta extrem de interesante. Asa ca voi copia aici comunicatul, invitandu-va cu drag sa participati.

 
-->
Fii Bine cu Tine – trauma psihică nu înseamnă o sentință la nefericire

Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT) anunță organizarea conferinței Fii Bine cu Tine, în data de 2 noiembrie 2013, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București. Evenimentul este parte a Conferinței Naționale de Psihotraumatologie, ediţia a II-a, și va avea tema ”Fii bine cu tine în cuplu, în familie, cu copiii”. Sunt invitați să participe toți cei care își doresc cunoaştere ştiinţifică de calitate, în termeni ce pot fi înţeleşi şi, mai ales, aplicaţi ulterior în viaţa lor.
Viaţa multora dintre noi cuprinde şi experienţe dificile sau traumatizante, cum ar fi conflicte, separări, abandon, neglijare sau, cele extreme: decese, accidente, catastrofe naturale, războaie. Urmele acestora par de multe ori invizibile, dar sunt reflectate în blocaje, nereuşite, durere sufletească sau exagerări în diverse zone ale vieţii de zi cu zi. Atunci apare suferința, și senzația că trebuie să „rupem” din noi ca să ne putem descurca.”, afirmă Diana Vasile, Președinta Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei (ISTT). Deși este un subiect despre care în general nu se vorbește, se estimează că peste jumătate din problemele emoționale și psihice ale oamenilor au legătură cu traumele, așa cum le-am descris mai devreme.Ne dorim să transmitem un mesaj clar: trauma psihică în sens larg este o experiență pe care peste 70% din populaţia adultă a acestei planete o trăiește sau a trăit-o. Este parte din viaţă, dar nu înseamnă o sentinţă la nefericire. Consiliem la ISTT oameni care au trecut prin acest tip de experiențe, așa că știm că efortul de a se angaja în terapie merită, pentru că viața după traumă poate fi mai plină de sens, aduce un plus de cunoaştere de sine, de putere și vitalitate”, spune Diana Frazzei, vicepreşedintă a ISTT.
ISTT a inițiat conferința Fii bine cu tine pentru a oferi oamenilor prilejul de a descoperi cum să-şi facă viaţa mai bună colaborând cu psihologi specializați în lucrul cu trauma. Fiecare persoană din sală va putea înţelege cum trauma afectează viaţa,  va afla despre moduri în care poate limita impactul ei, ce influență pot avea experienţele traumatice timpurii în relaţia cu partenerul de cuplu, sau cum poate creşte în copiii săi capacitatea de a face faţă încercărilor vieţii.
La conferința Fii Bine cu Tine publicul va întâlni cu 9 psihologi experimentați care vor conduce 2 sesiuni plenare interactive și 6 ateliere de lucru.  Conferința va fi deschisă de Bogdan Cezar Ion cu prelegerea Podul de piatră s-a dărâmat și va continua cu o serie de 6 ateliere desfășurate în paralel, două câte două.
În prima sesiune de ateliere, participanții vor putea afla alături de Ovidiu Roșca despre Cum ne putem proteja copiii de traume pe internet, sau despre cum funcționează dinamica unei familii, alături de vicepreședinta ISTT, Carmen Ragea (Dominoul sufletesc al familiei). Apoi, Cătălin Nedelcea și Iulia Ciorbea vor investiga împreună cu participanții Cât de greu atârnă bagajul trecutului personal în relația de cuplu?, iar împreună cu Irina Țepuru părinții vor învăța să comunice cu copiii foarte mici (La o șuetă cu bebelușul tău). În cea de-a treia serie de ateliere, Anca Hașegan va explora moduri în care relația cu mâncarea este influențată de trauma personală, abordând tema Terorismul alimentar în familie, iar Iulia Lăzărean va prezenta exemple despre cum poate psihoterapia să ajute copiii cu dificultăți de învățare și cât de important este ca familia să facă echipă bună cu terapeutul.
În încheiere, Diana Vasile, președinta ISTT,  va prezenta Aventura lui Împreuna cu Separat, sau despre cum putem să împăcăm două nevoi aparent contradictorii.
Conferința Fii Bine cu Tine are loc sâmbătă, 2 noiembrie, la sediul Facultății de Psihologie și Științele Educației (Șoseaua Panduri nr 90). Înscrierile se pot face online, la numărul de telefon 0735 226 936 sau la conferinta@psihotrauma.ro. Tariful este de 120 de lei.
Partenerii media ai evenimentului sunt Radio Itsy Bitsy, TVR, revista Avantaje, revista Psychologies, Senso TV Sănătate. Evenimentul este susținut de Editura Trei și Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București.
Fii Bine cu Tine este un eveniment din cadrul Conferinței Naționale de Psihotraumatologie, organizată de ISTT și aflată deja la cea de-a doua ediție. Mai multe informații despre Conferința Națională de Psihotraumatologie, Conferința Fii Bine cu tine și despre ISTT pot fi găsite la www.psihotrauma.ro
Despre Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT)
ISTT este o asociație profesională interdisciplinară înființată în anul 2010 care își propune să promoveze cunoștințe despre traumele psihice și să ofere ajutor psihologic celor care au nevoie de el. Concentrându-se pe profesionalism, colaborare și eficiență, echipa de psihologi care susține și dezvoltă acest institut are convingerea că traumele psihice reprezintă mult mai mult decât perioade de durere sufletească și suferință emoțională; trauma psihică este o importantă sursă de învățare și de evoluție personală. Pentru mai multe informații despre ISTT, accesați www.psihotrauma.ro sau https://www.facebook.com/IsttTratamentulTraumei

Contact:
Ana-Maria Năstase
0743 090 892


17 octombrie 2013

Cand construiesti o casa...

... orienteaza ferestrele spre sud.

O poveste experimentala despre cele trei deschideri spre lume: fereastra, usa, media.

Un film mut de scurt metraj de Mirona Radu, muzica Sabina Ulubeanu.
Interpreti: Octavian Moldovean -flaut, Maria Chifu- fagot, Raluca Stratulat- vioara, Tamara Dica- viola, Bogdan Popa-cello, Darie Nemes-Bota- didgeridoo.
Dirijor: Gabriel Bebeselea

 Imprimare live din cadrul InnerSound New Arts Festival, editia 2, Mysterium.


14 octombrie 2013

Declarație într-un octombrie luminos

2013. Și un Octombrie în care am aflat ce mi-a lipsit atâta timp.
 În urmă cu 4 ani urcam cu Ghe în sling spre Verdeață, Valea Alba.
Cu greu, fără sa știu de ce e greu. Un chin a fost acea tură. A fost ultima până de curând.

Acum, când îmi vine ușor chiar și oboseala fizică, când nu mi-e teamă de reluarea acestui minunat efort, nu-mi vine să-mi cred eu mie și nu pot să nu mă bucur și să nu văd în fiecare plimbare de după amiază urbană sau în fiecare pas pe potecă un semn binecuvântat și o atenționare fățișă de a păstra ce e de păstrat.

Mi-a lipsit muntele. Mi-a lipsit echilibrul pe care mi-l dă chiar și o excursie foarte mica. Uitasem de anii în care înghesuiam în 5 zile cantități enorme de teme și compoziții doar ca să pot fugi pe munte în weekend. Uitasem cum fiecare depășire de limite acolo sus îmi dădea tăria de a înfrunta Bucureștiul cu problematicile lui haotice. Uitasem că acolo sunt eu cea dincolo de social, medical, artistic sau organizatoric. Uitasem, cum tare tare frumos am auzit sâmbătă din glasul unui copil minunat, de „Instinctul meu de Montagnard”.  Mulțumesc, L! :)


Acum un an pe vremea asta credeam că s-a închis bucla. Ei bine, nu. A mai urmat un an foarte frământat, foarte bun, nimic de zis :), dar în care am avut mai multe întrebări decât răspunsuri. Pentru că încă nu aveam acces, în prelunga mea convalescență, la ceea ce mă pune în adevărul intim al ființei mele. Nu-i nimic, am învățat că vindecarea e mai lungă decât credem și că punctul de sprijin nu poate fi decât acela în care te-ai descoperit pe tine din adolescență.

Pentru că, da, memoria are o forță teribilă. Vindecătoare și răscolitoare în același timp. Așa că acum e momentul să trăiesc ce-am scris la doctorat :). Doar că în loc de a construi timpul muzical, am să reconstruiesc autenticul meu timp afectiv. La locul meu. Treptat.
Adica mai puțin pe blog și mai mult afară.
Nu abdic de la Armonii, dar dacă o să trag chiulul, e din cauze bune.
Și fotografii am să mai pun, oricum.

Nu e un rămas bun. Dar abia acum am aflat că mi-a fost dor de mine..:)









7 octombrie 2013

Forța gingășiei

Se spune despre femei că au cultura amănuntului. Că înclinația lor naturală e de a avea grijă de lucrurile mici, aparent neimportante, dar totuși vitale pentru cei din jur,  că trăiesc prin și pentru detalii, dându-le extra-semnificație.

E mult adevăr aici, dar când mă gândesc la muzică,  aceste considerații mă fac să zâmbesc, ar însemna că toți marii creatori ai acestei lumi au „suflet de femeie”, indiferent cărui sex aparțin.
Pentru că nu există mai mare  aplecare spre detaliu ca în artă. Acolo unde inima trebuie să fie perfect aliniată cu mintea, unde ideea mare, puternică, clișeistic numită  „bărbatească” :),   există în fiecare notă, tușă, pixel, gest  sau milimetru cub, la fel ca sentimentul intens, cel fără de care nimic valabil nu se poate naște.
Calea de la simțire și idee până la materie e lungă, plină de obstacole tehnice sau afective, și, mai ales, e un continuu contrapunct, o polifonie în care se suprapun mai multe „voci”: intelectul, trăirea specifică operei, lupta cu sinele și, cel mai important, dragostea pentru fiecare detaliu.
E un proces care, paradoxal,  face din cel mai aprig artist o ființă tare gingașă. Există o delicatețe a observației, o tandrețe a muncii propriu zise, desigur,  și o enervare sau o iritare inerente travaliului,  compensate de acest imens dar care este gingășia.
Se poate spune că un creator nu face altceva decât să transcrie ce primește acordându-se la niște frecvențe doar de el receptate. Nu o poate face fără să iubească fiecare atom al existenței. Bucuria si suferința deopotrivă. Doar așa poate observa neobservabilul, doar așa poate transforma simplul în complex și complicatul în limpede. E un mare consum de energie, dar care dă roade vulcanice, nu poți primi atâta energie vitală fără să cheltui energie.

Toată știința, cultura, tehnica sunt subînțelese. Nu există creație în lipsa lor. Și sunt profund potențate de câte un mic amănunt care iese în cale neașteptat. Gingaș, delicat, tandru. Fără de care o idee se pierde ușor în halda de steril a minții. Nu ne putem baza doar pe răceala intelectului pentru a crea. Sau pentru a exista. Gingășia are o forță teribilă: e contrapunct în observație, dă adâncime spiritului și lejeritate materiei.

Ca un picior de copil ivit în cadrul cu bucata de lumină efemeră,  încălzind delicat toate cotloanele sufletului  într-o dimineață foarte rece de octombrie.







1 octombrie 2013

Educatie si regulamente

Am deschis blogul si l-am lasat asa jumatate (3 sferturi) de zi. Timp in care desigur, am facut multe alte lucruri. Concrete, mici, dar din cele care compun partitura vietii. Si intrebandu-ma totodata daca are sau nu rost sa scriu.
Daca vocea mea nu va fi doar inca una din corul vaicarelilor..sau in cel mai frumos caz, acompaniatoare a vreunei cafele de dimineata sau de dupa amiaza ploioasa, in care se rasfoieste internetul.

Si totusi, nu pot sa tac.
Si cred ca niciun parinte nu ar trebui sa taca.
Nu, nu ma voi referi la vreun scandal monstruos, sau la vreo situatie iesita din comun. Nici la banii pentru atatea materiale auxiliare...nici la altele de genul acesta, indelung dezbatute.
Ci la un simplu si totodata extrem de vital aspect al vietii de scolar in Romania.
La faptul ca educatia copiiilor in scolile de stat nu presupune centrarea pe elev, ci pe sistemul oficial pe care il reprezinta...

Clasa pregatitoare a lui Gheorghe e pana acum o surpriza destul de placuta, pentru ca etichetatul meu anxios si necooperant (cred ca va amintiti episodul neplacut de la evaluarea din aprilie)  e unul dintre cei mai cuminti si activi copii din clasa lui, si ne plange dimineata ca vrea mai repede la scoala si e trist ca acuma, racit, cu tuse si la cod portocaliu de vijelie nu l-am trimis in clasa.
Sofia pare sa se descurce in primele saptamani de clasa a 5-a, o clasa cu un nivel extrem de ridicat, nu stiu daca va fi de premiul 1 la olimpiadele de matematica, dar cu siguranta va fi bine, a inceput cu note de 10 si sper sa aiba resurse de energie pentru un prim an cu multe schimbari pentru ea.
Sunt mandra de ei, de amandoi. Desi crescuti foarte liber, au capacitatea de adaptare buna si o anume intelepciune pentru care nu stiu daca avem, noi parintii, vreun merit.

Ceea ce ma ingrijoreaza este , in ciuda adaptabilitatii lor, increngatura in care trebuie sa supravietuiasca.
Aceste randuri mi-au fost provocate de banala si extrem de lunga citire a regulamentului de ordine interioara, la sedinta cu parintii.
Care e un sir interminabil de posibile infractiuni savarsite de copii (inteleg si nu contest), si un sir chiar mai interminabil de....sanctiuni. De metode prin care scoala se apara impotriva oricarei raspunderi. Am asteptat jumatate de ora pana sa aud cuvintele magice „ se contacteaza parintii”. Alte 15 pentru o singura mentionare a si mai magicului „se consulta psihologul scolii”. Si asta doar la agresiunea verbala, la cea fizica prima pedeapsa e 3 puncte scazute la purtare, apoi mutare disciplinara, apoi politie.
Apoi, a urmat un sir inspaimantator de intrebari cu privire la concursurile scolare. La goana dupa diplome. La nedumeriri de genul„ daca copilul meu are media 8, de ce sa nu se duca la Olimpiada?, adica la ideea de competitie total prost asimilata. Indreptata spre adunarea de distinctii mai mult sau mai putin importante, si deloc spre ce si cum stie copilul. ca si cum vorbim despre un produs pe care mai tarziu trebuie sa-l vindem, asa ca adunam acreditari.

Sa nu fiu inteleasa gresit. As fi foc si para daca ai mei copii ar fi agresati si nu s-ar intreprinde nimic in privinta asta.
Dar sunt si mai foc si para pentru faptul ca scoala nu cauta cauzele, ci doar pedepseste efectele.
 Si asta la nivel declarativ, oficial.
 Da, nu sunt bani, nu sunt resurse. dar tu, ca institutie, sa nu pui in prim plan copilul ca fiinta intreaga, complexa, macar la nivel de regulament interior, mi se pare cea mai crunta dintre toate cruntele realitati ale invatamantului romanesc. Pe scurt, din punct de vedere oficial, educatia academica e complet rupta de ceea ce ne face sa fim oameni: compasiunea, curiozitatea fata de celalalt, puterea de a fi direct, sincer, interesul real fata de cel de langa tine. Dimpotriva, cum spune Solomon Marcus, aceste porniri firesti sunt rapid omorate, ridiculizate. Repet, deja de la nivel declarativ, oficial!

Sper ca in realitate, lucrurile stau un pic altfel.
Sper ca pana la urma sa primeze faptul ca suntem toti cu doua urechi, un nas si o gura, si avem un scop comun, sa facem lumea mai buna prin copiii nostri.
Nu de alta, dar n-am sa pot considera vreodata ca profesorul nostru-stapanul nostru. N-am considerat-o nici cand am fost eleva sau studenta, nici cand am predat, cu atat mai putin cand e vorba de ce am mai drag pe lume.
 De ce?
 Pentru ca cel mai mult in viata conteaza integritatea emotionala.
 Stima de sine.
 Increderea si atasamentul.
 Toti factorii care fac un om sa fie OM, adica sanatos pe dinauntru, deschis, disponibil afectiv si intelectual.
De aceea, ceva aparent minor, cum ar fi  ca un regulament oficial sa puna in prim plan lista de sanctiuni in defavoarea consilierii, mi se pare devastator. Contrazice in cele mai intime aspecte notiunea de educatie. Si e simptomatic pentru tot ce se intampla in societate: de la scoala la strada si la diverse institutii.
E unul dintre putinele cazuri in care, bine aleasa,  forma ar putea sa se rasfranga asupra fondului. Pentru ca luat in sine, individual, profesorul roman nu e un monstru. Ba dimpotriva.  Profilul profesorului roman obisnuit  e acela al unui om infrant de viata, blazat, desi inteligent. Doar cei ce se suie in capatul lantului trofic al invatamantului emana bunastare. Bunovointa doar cei care traiesc din alte resurse decat scoala, ori dispun ei insisi de resurse emotionale extinse. Pasiune din ce in ce mai putini.
Si de multe ori din aceea caraghioasa, care implica 100 de diplome si „cel mai bun produs, elevul X”.

 E trist, pentru ca tot ce intalnim in viata ne influenteaza.  Tot ce facem e intersectia multiplelor interactiuni pe care le avem cu ceilalti. Sigur, succesul ramane personal, dar tot restul, infinit mai consistent, nu ne apartine 100%. Suntem interconectati vrand nevrand si , pana nu putem alege singuri, relationam in scoala.

 Dupa primele trei zile, mi-am intrebat copila ce impresie i-au facut profesorii. Mi-a raspuns usor ironica: Mama, tu nu stii ca la inceputul anului toate doamnele sunt dragute?

Poate ca o abordare mai relaxata si naturala a ideii de greseala, de abatere, poate atentia indreptata inspre copil si nu inspre protectia scolii, spre interactiunea reala cu tinerii elevi  ar ajuta „doamnele” sa fie dragute tot timpul anului.

Stim ca nu sunt bani. Stim ca educatia este scumpa. Dar lipsa unei reale educatii ne va costa mult, incalculabil de mult mai scump.