31 decembrie 2009

Monosemantica




....sa infloriti,
ca un fir de trandafir!!

Cu mult drag, cu infint de multe multumiri pentru ca ma cititi, suportati si incurajati,

Sabina si familia



(2006, decembrie !!! , kodak profoto de 100, pentax pe film, 50 mm inchis nitel la f 4)

PS Da, go away 2009!!!!

nervoasa

deci e un soare orbitor, e cald si frumos, da in casa e un haos de nedescris, copiii nici pana la ora asta spalati, de bucatarie nu ma intrebati ca nu e domeniul meu, ma doare un genunchi si ma gandesc la toate porcariile,m-am umflat si daca n-o sa-mi stea bine rochia aia frumoasa ca vroiam sa-mi fac si poze pt Ada care m-a provocat din august, cred ca ma duc sa ma plimb singura ca alfel incep sa ii barai pe ailalti care n-au nicio vina ca iau io pastile.
n-am chef nici macar de vizite, io care mor dupa socializare si barfa la cafelute.
si mi-a mai zis si unu ca-s "inginera" pe un blog ,ce m-a enervat, cum isi permite.

30 decembrie 2009

Nu mai avem doar baietel

Avem si leopard. L-a vrajit sor'sa. Cu acordul partilor :))
(alea underage, adultii au frecat de zor sa-si recapete odorul)


29 decembrie 2009

Piatra lui Stroe

Iata de ce iubea Aurel Stroe muntele.

Pentru ca in fiecare secunda se schimba, desi e acelasi. E o prezenta imuabila....concretul de care avem nevoie, stabilitatea, si totodata permanenta modificare intru frumos.

De azi dimineata:



28 decembrie 2009

O nastere asa cum ti-o doresti

Irina a reusit sa puna la punct cursurile pt nastere;)

http://www.nastecumsimti.org/

O recomand cu toata caldura.
Si pentru proaspetele mamici, consiliere in alaptare. Va scoate din cele mai negre depresii.

23 decembrie 2009

obiectiv indeplinit

Gata, am facut analize, am si rezultate de la hemograma, e ca cea de vineri de buna, numa reticulocitele n-au iesit inca (si alea conteaza cel mai mult)
Saptamana viitoare s-ar putea sa aflu foarte multe amanunte despre ce se intampla de fapt. Cam pe luni /marti ma vad cu dr de la Imuno.
Cu voia Domnului, diseara dormim la Busteni.
See you soon!

22 decembrie 2009

Sabina Mafioata

http://www.ziarulcopiilor.com/?p=4224

Capsici?
Oana a adunat o sumedenie de povesti despre revolutie. Toate sunt extraordinare. Si da, copiii de atunci, parintii de astazi. Sa ne ajute Dumnezeu.....

21 decembrie 2009

strang ganduri bune

Maine e o zi f importanta, e posibil sa fac macar unele din testele imunologice. Tineti pumnii stransi, ca e fragila treaba.

(eu ma simt ok de altfel )

20 decembrie 2009

Dupa 20 de ani

Sau cum mi-am petrecut "Revolutia".

Am mai scris deja ca inca de la o varsta frageda am stiut ce se intampla in jurul meu.
Mai concret, la 4 ani (1983-1984, ca sunt nascuta in august) aveam deja senzatia ca "hrana" care se gaseste in magazine e ceva artificial, ca nu e pentru oameni adevarati. Numai daca auzeam cuvantul "margarina" si mi se intorcea stomacul pe dos. Rafturile cu tacamuri de pui, conserve de mazare, bulion , piersicile batute, merele lovite....imi creeau o profunda senzatie de nedreptate, de ireal, de artificial.
Cozile la lapte, paine, oua....erau extrem de umilitoare , repezeala , enervarea de langa tejghea ma marcau profund.
Discutiile din casa dintre adulti-le savuram . Povestile despre tanti x care e informatoare, tanty y care e securista...telefoanele ascultate (ca unchiul indraznise sa emigreze in America), Europa libera, eram foarte la curent cu tot si sufeream pentru fiecare nedreptate pe care o auzeam.

Asa ca jurnalul de Revolutie il am si-acuma foarte clar in minte, desi aveam numai 10 ani atunci.

Sa incepem cu noiembrie. Vine unchiul meu in vizita, dup 2 ani de NY. Ma bucur imens, pentru ca primim cadouri. In principal ciocolata. Mai ales Hersheys. In pozele de atunci port in casa doua pulovere si pantalonii de ski. Si ma fotografiza cantand la pian.
Mama ii spune ca ne e mai bine, ca nu mai sunt pene de curent. A patra zi cade lumina si zambim cu totii amar. Mergem la Muzeul Satului, unde unchiul fotografiaza fiecare lemn si poarta. Abia acum inteleg de ce, el e sculptor si ii era dor de toate acele structuri....

16-17 decembrie. Ascultam incontinuu Europa Libera. Comentam, ne ingrijoram, ne intrebam cum se va continua, stim ce e in restuil Europei, dezbatem cine o fi in spatele evenimentelor.

21 decembrie. Sora mea e plecata la lectia de viola, undeva prin centru. Are loc marele miting, unde Ceassescu promite femeilor ca le da niste bani in plus la salariu, sau cel putin asta tin eu minte de la TV. Raman in stare de soc cand aud primele huduieli. Care cresc, cresc, cresc.
Vine sora mea acasa. Ne apucam si cautam cadourile de la mos Craciun. Le gasim si ne jucaam ceva de genu nu te supara frate. Cu niste certuri cum numai intre surori pot fi.
Mama pleaca grabita de la serviciu, pentru ca a auzit ce e la miting si isi stie fata prin oras (13 ani avea). Intra in scara blocului si aude doua catze certandu-se. Ii multumeste lui Dumnezeu ca fete ei sunt acasa si se ciondanesc:))

Noaptea de 21 spre 22 e blanc in memoria mea. Poate ca printii au stat treji? nu stiu. A doua zi de dimineata insa toata lumea e extrem de tacuta. Parintii pleaca la lucru(din fericire era extrem de aproape de casa)
pe la ora 12 vecinul de deasupra , aflat pe strada, striga la toata lumea: dechideti televizorul! Vobeste Dinescu! Ceausescu a cazut!
Bineinteles ca il deschidem, ne uitam amandoua fetele naucite la tv, nu pricepem nimica, vin si parintii acasa. Astia fac apel la populatie, ca o sa se traga si sa aparam televiziunea. Pfiu, ce gluma amara....
Iar tata ia o hotarare suprinzatoare: mergem cu totii la Televiziune! Noi eram fericite, Revolutie in direct! Nu mai spun ca chestia asta tehnologica mi se parea extraordinara, asa mi s-a parut dupa aia si razboiul din Irak, surprins in direct.
Oricum, eram extrem de mandra ca particip activ la asa ceva, ca o sa am ce spune nepotilor. Eram convinsa ca viata ni se va schimba total in bine, ca odata cu caderea comunismului o sa fie ceva extraordinar in Romania.

Si iata-ne la televiziune, unde evident ca nu se intampla nimic. Toti prietenii nostri din cartier erau acolo, se dezbatea...erau si soldati, erau si tancuri, de tras nu s-a tras. La un moment dat s-a zvonit ca vin "teroristii". Mai era cate un nenea peste casele de vis-a vis....si cam atata. Dar totusi tata ne-a condus frumusel pe noi si mama pana la fantana Miorita, dupa care s-a intors la televiziune. A venit seara teafar acasa...si deja semnele de intrebare au aparut. De ce apare la sfarsit unu, Ion Iliescu? care semneaza si el declaratia aia sau ce-o fi fost, ce-i cu el si ce naiba vrea? Astia ne-au pacalit amarnic, e lovitura de stat. Suntem deja lamuriti , intristati si scarbiti.

Noaptea plus 23 decembrie. Se trage la greu la noi in cartier. Vecinul de deasupra e trezeste cu glontul in pat. N-a patit nimica. Gaurile le-am avut multi ani in pereti, pana am rebnovat. Noi stateam in Baneasa....circulau povesti despre teroristi, despre apa otravita...s-au facut baraje de verificare, la Institutul de Aviatie unde lucrau parintii era un soi de comitet de criza, stateau acolo si nu stiu ce pazeau....
La noi pe strada i-au impuscat pe unii dintr-o masina.

Dupa aia, zilele au semanat una cu alta. Deja nu mai era inflacararea de la inceput. Executia sotilor Ceausescu ni s-a parut cel mai oribil lucru, semnul clar al pacalelii fara margini, al mascaradei la care luasem parte.

Bogdana, eu tin minte ca Pe aripile vantului s-a dat pe 30 decembrie. Imi era foarte clar asta in cap, nu stiu cum am putea afla;))

Mai tin minte primele publicatii din acele zile. Presa libera...haha.
Tin minte ca a fost un Craciun extrem de calduros! Chiar ceva de genu 18 grade.Si cutiile cu ulei de masline, din alea de tabla.

Insa ceea ce mi-a ramas cel mai acut in minte sunt extremele astea doua: bucuria imensa, euforia, speranta...tuflite in cateva ore in care ne-am dat seama ca ne-au luat de fraieri.

Acum, dupa 20 de ani, nu pot totusi decat sa ma bucur ca a fost macar asa. Ca nu s-a continuat oroarea in care am trait primii 10 ani de viata.

PS. Facem leapsa. Prima e papadie. As ruga-o si pe Alina downunder.

18 decembrie 2009

noutatile

Merge binisor tratamentul, a crescut hemoglobina nitel,(de la 11 luni, la 11.6 azi) dar si reticulocitele (de la 9.7 la 12%)
Insa cel mai important e ca deja m-am saturat de lipsa de diagnostic complet (adica vrem sa stim ce a cauzat anemia hemolitica) si zilele astea sunt ocupata cu gasirea unei metode ca sa fac testele imunologice cat mai curand.

de acum 3 ani



pe film, cu exa1b.

16 decembrie 2009

14 decembrie 2009

trebuia




mda

Au scazut si hemoglobina, si hematocritul, si leucocitele si trombocitele ( astea doua erau prea crescute, oricum)

Da nu e ingrijorator, deocamdata am 11. Maine mai vb cu d-na conferentiar....nu vreti sa stiti ce era la spital acolo, ufff.

13 decembrie 2009

Nu era destul

Colac peste pupaza, Gh a facut o diaree infectioasa de toata frumusetea. 3 zile a scos saracu tot ce se putea scoate din el, fara insa sa verse. Si erau plecati la Busteni.
Ce ingrozitor e sa ai copilul bolnav stim cu totii...dar sa fie la 135 de km si sa fie bolnav, asta n-am mai experimentat. Si sa ti se spuna la telefon ca ceai de menta NU bea, Smecta NU ia, hidrasec NU ia. Nici cu binele, nici tinut de 3 oameni! Si continua sa faca febra .
Asa ca salvarea a venit din alta parte.
A vrut sa ia...saprosan! Ala care se da dupa 6 ani. El l-a luat cu apa, ca oamenii mari. Si e mult mai bine! Oricum au venit acasa, eram chitita sa-l interenam daca nu se hidrateaza, dar se pare ca e mai puternic decat credeam. A mancat orezul, morcovii, sticksurile , painea prajita si a baut multa apa simpla. Lapte praf (fara lactoza) e cah. (Api cah!)
Va mai tin maine la curent, dupa ce vin de la control.

12 decembrie 2009

Mathaeus Passion si altele

http://www.youtube.com/watch?v=_E_AOn-94tw&feature=PlayList&p=85F1D7840F829DDD&index=2

play all.
Interpretarea e speciala. Mult mai rar decat de obicei, dar cu mare, mare greutate pe fiecare sunet. Cu legaturi din ce in ce mai subtile si sofisticate intre parti. Sobra, dar extrem de profunda.
Karl Richter e un mare specialist in Bach.

PS, m-am pacalit, sunt si spanacuri p-acolo, prin playlistu ala:D
da inceputu, primele cateva, sunt tari de tot.

11 decembrie 2009

Frumusete

Orhideea de la Bogdana si Raluca.
A inflorit si-i merge super!
Dar ce fac mai departe? Deocamdata nu trebuie pusa in alt ghiveci, nu? E prima data cand reusesc sa ingrijesc o floare...., sunt de groaza stiu, da ma bucura imens ca a inflorit, nu ma satur sa ma uit la ea!
Astept sfaturile:)






9 decembrie 2009

3 ani si 11 luni

Din cei 7 ani si aproape 3 luni de cand sunt mama, 3 ani si 11 luni i-am petrecut alaptand. A fost perioada minunata, cu doua paradoxuri. La Sofia a inceput extrem de prost si s-a terminat sublim, la Gheorghe a inceput minunat si s-a incheiat in coada de peste.
Nici nu stiu cu ce sa incep....la nasterea Sofiei am fost extrem de speriata. Nu se intorsese, era in pozitie transversa. In plus, lichidul amniotic disparuse cu desavarsire , in saptamana 37 cand am facut ecografie abia daca se mai zarea ceva. Doctorul a decis sa ma urmareasca zilnic pana cand , in saptamana 38 , a zis sec: nu mai rezista, maine cezariana!
Aveam 23 de ani si o luna. Citisem despre alaptat si despre cezariana, dar speram pana in ultima clipa ca voi naste natural. N-a fost sa fie. M-au taiat si a durut groaznic. Peste tot, si la suflet, si la trup.
Primul alaptat a fot o gluma proasta. Am facut imediat celebra ragada.Dupa aia inca una...si inca una....
Am luat galactogil din ziua a doua, laptele curgea siroaie, fata era flamanda rau, vroia sa sa suga, pe mine ma durea tot corpul si ma simteam cea mai incompetenta mama din lume.
Mai ales ca dupa un alaptat am tinut fata langa mine, pe bratul meu, si a intrat asistenta sa mi-o puna in patut. "Se invata asa, rasfatata, sa vedeti ce santajista se face".
Eram prea speriata sa o contrazic, desi am injurat-o in gand.

Ajunsa acasa, a inceput calvarul. Primele 2 luni cu Sofia m-au adus in pragul psihozei. Vroia sa suga incontinuu, dar pe mine ma durea! Cum apuca fata sanul, eu ma trageam deoparte. Minute in sir. La inceput doar 2, 3, apoi cate un sfert de ora, apoi, incercarile ei disperate de a se hrani durau cate 40 de minute. Ma simteam ca o criminala, plangeam si o indepartam. Sotul meu, exasperat, a zis ca va cheama Autoritatea Tutelara, sa ma decada din drepturi. (Atat mi-a trebuit. A urmat o depresie crunta, din care nu stiu daca mi-am revenit pana in ziua de azi.)
Salvarea mea se numeste Ana Culcer. Cu o rabdare de inger venea de la spital direct la noi acasa. Cum auzeam soneria, copilul era pus la san si sugea.....astfel au trecut primele doua saptamani, in care, paradoxal, fata a crescut binisor.
In saptamana 3 a inceput calvarul. Nu luat nici macar un gram. Eu eram din ce in ce mai absenta si mai inspaimantata, mi-era foarte clar ca am esuat si ca mi-am nenorocit pe viata copilul. Ca n-am fost in stare sa fiu tare pentru ea.
Atunci a venit intrebarea directa, de la d-na Culcer: Iti scriu reteta de lapte praf? Nu vreau sa ajungi la psihoza si mai grava de atat, esti in real pericol.
In momentul ala ceva s-a rupt in mine. M-am uitat la siroaiele de lapte care curgeau numai cand ma gandeam la bebelusa mea si am spus ca nu, voi invinge de data asta. A nu se uita ca aveam niste ragade cratere infioratoare, cum a zis si dr, demult nu mai vazuse asa ceva.

Si am continuat sa-mi chinui cate jumatate de ora copilul inainte de supt pana o atasam....timp de 3 zile. In a 4-a zi, cand s-a sculat la 15 minute dupa ce mancase o ora si jumatate am zis ca eu am incheiat socotelile cu doctorii si cartile.
Am luat fata la mine pe burta si am dormit amandoua 6 (SASE) ore neintoarse.
Nu auzisem in viata mea de Attachment parenting, cred ca acum 7 ani nimeni nu stia in Ro de asa ceva, dar acela a fost momentul cand am inceput sa-l practic.
Incet incet, intervalul dintre plansetele ei si atasatul la san a inceput sa scada. La o luna, cantarul oficial. 630 de grame de la scaderea fiziologica...adica 3160 de la 2500. Eu disperata, Culcer foarte multumita. A trecut de 500, e perfect!
A doua luna m-am normalizat un pic, un pic de tot. A luat 750 de grame.
La 2 luni mi-au trecut ragadele. Ii dadeam sa suga din 3 in 3 minute daca vroia. Astfel ca a crescut 850 de grame. Iar de la 3 la 4 luni a crescut mai mult de un kilogram.
Concluzia primelor 4 luni: depresia a facut sa nu pot alapta cum trebuie. Aveam tone de lapte, dar nu puneam copilul la san de frica. Durea infiorator, e adevarat, dar a fost o depresie postnatala profunda pentru care nu am sa reusesc sa ma iert niciodata. Sunt convinsa ca i-am distrus ceva din sistemul nervos in felul asta. Acelui copil minunat care la 3 saptamani isi tinea capul, la o luna fix mi-a zambit clar, cu adresa, in general a fost extrem de precoce in toate. Pot spune ca ea m-a invatat pe mine cum s-o cresc. Am un singur merit: eram atat de dezorientata incat am ales sa ascult doar de cine trebuie: de Sofia.
E adevarat ca mare parte din temerile mele se datorau problemelor cu facultatea. Am vrut sa inghet anul, dar nici sotul, nici parintii nu m-au lasat.....in final, foarte bine au facut. Cele 2, 3 ore pe zi, de 3 ori pe saptamana , petrecute in afara casei, m-au intarit mult pentru noile reprize de alaptat. Dar poate daca nu aveam acest stress, nu faceam nici depresia...pentru ca o alaptam o ora, doua incontinuu si plangeam: ce-am sa fac peste o luna, cand ma duc la facultate? cine ii da sa suga? (am nascut in septembrie, scoala incepe in octombrie, practic, m-am dus din noiembrie)

De la 2 la 20 de luni alaptarea Sofiei a fost o placere, chiar daca se trezea de N ori pe noapte, iar eu plecam de la masa de lucru sa o readorm la san. Am fost in simbioza totala pana s-a intarcat ea singurica. Am suferit cand n-a mai vrut sa suga, dar venind din partea ei, am avut inca odata convingerea ca a fost exact cum trebuie.

Anii au trecut, Sofia a crescut, minunata cum o stiti, a inceput sa-mi ceara o surioara sau macar un fratior....

Gheorghe a venit insa neasteptat, nechemat. Eram o femeie de 27 de ani, imi reluasem foarte consistent cariera, eram pregatita pentru rolul de mama infinit mai bine insa, ajutasem deja foarte multe mamici sa alapteze....Mi se parea ca eu am invins cel mai negru monstru in alaptare, si asta nu e productia de lapte, nici ranile care dor, ci psihoza. Si daca eu am invins asa ceva, argumentele cu "n-a crescut un kil pe luna" le demontam cat ai zice peste.

Stiam ca daca nu doarme, il tin in brate si imi iau un wrap. Ca ii dau sa suga cat vrea el, ca nu-mi pasa de cantar. Si toate celelalte pe care le zic de atatea ori.
Iar Gheorghe a fost exceptional de la inceput. Mi l-au adus, el a inchis ochii , a deschis gura i a inceput sa se tarasca spre san. Am alungat repede asistenta, l-am alaptat si nu l-am mai dat din brate. Acolo a stat si inca mai sta:)
Dar, supriza...nu curgeau sanii! ce ma fac, oare n-am lapte? Cantarul m-a contrazis, cretsea praslea cate un kil, un kil si ceva pe luna. Eu nu puteam sa storc nici 10 mililitri, dar el sugea constiincios. Tot dr Culcer m-a lamurit:
"Esti experta in tzatzologie, la ce-ai patit tu acu 5 ani. Stii sa-i dai sa suga si coprul tau s-a reglat de la bun inceput". Uraaa, reusisem.
Si am continuat simbioza pana acu vreun an, cand am inceput sa obosesc. Insa el se imbolnavea din luna in luna, de la Sofia, de la gradi. Nu se punea problema intarcarii. In primavara, iarasi, doctoratul meu. Tz era alinarea suprema. Apoi renovarile...o vara foarte grea....cum sa-l intarc? desi simteam ca nu prea mai rezist.
In octombrie am reinceput sa predau la facultate. Am intarziat cu fata la scoala de cateva ori, ca el vroia sa suga dimineata.....noptile in care se trezea ma epuizau, ma simteam vinovata, rea....vroiam sa renunt, dar nu stiam cum, era extrem de atasat de san. Ajunsesm sa-mi fac niste procese de constiinta absolut absurde:
"Ii dau sa suga pentru ca nu stiu sa-i ofer afectiune altfel, pentru ca sunt prea obosita sa-l iubesc cu adevarat."
In noiembrie a inceput calvarul. Ma albeam si ma topeam. M-a simtit. A supt doar la somnul de pranz si cel de seara. A renuntat la suptul de dimineata , pentru ca se trezea dupa 8, cand eu eram deja plecata sau cu cafeaua bauta si era fericit cu lapticu de vacuta.
Ultima data a supt pe 25 noiembrie, noaptea. A doua zi, pe 26, am intrat in spital la un pas de coma. In ziua aceea m-am nascut a doua oara. Si am avut noroc , erau sa nu gaseasca sange. Au trimis probe la Institutul de hematologie si Dumnezeu a avut grija sa se gaseasca un flacon potrivit pe mine, 0 negativ, produse alese....
Sange de artista...:)

In prima noapte a plans dupa mine. Cu lacrimi, mama, mamaaaaa.
In a doua seara sotul a vrut sa-l culce langa el, in patul mare din dormitor, suficient de mare sa dormim toti 4 daca trebuie, dar Gheorghe ne-a dat o lectie. A spus: aici mama nani. Si s-a dus la el in camera.Unde a dormit 10 ore neintors.

Cand am venit acasa, nu indraznea sa ma atinga. Si-a tras un scaun langa mine si m-a luat de mana. Nu l-am fortat cu nimic....peste jumatate de ora era doar la mine in brate din nou. A mai zis "tzatza nani", dar razand, in gluma. I-am spus , ce altceva decat adevarul: ca mama ia niste pastile foarte rele si laptele nu mai e bun.
Azi a fost prima zi cand m-a dezbracat si a pupat tz. S-a facut si ca suge un pic, i-am mai zis ca nu e poate, dar el radea de mama focului.
Azi a reusit sa-mi spuna clar ca el e baiat mare. S-a intarcat. Dar ca inca-si iubeste Tz a lui, si mai ales, pe mama lui.
Cum ii zicea Ada Marei, o mama buna e o mama vie.

7 decembrie 2009

Colinde

Leapsa de la draga de Ana, colindele dragi mie. Cele romanesti, cantate de cor. Le-am cantat si eu, ani de zile, in concerte si...cu colindatul.







si cele doua cele mai preferate:



asta e colindul meu preferat dintre toate de pe lume:)




PS hemglobina 12.4, mi-a scazut f putin doza...cu o pastiluta doar, luni din nou la control. Ma simt f bine, dar tot asa, n-am voie oboseli.

Tunsulica

4 decembrie 2009

Prima iesire

As avea multe de zis, lungi si profunde, da obosesc cam repede. Asa ca trecem la frivolitati.
Azi am iesit din casa 20 de minute, mi-am luat reviste. Am voie sa ies, ca sa nu uit sa merg:), n-am voie in magazine.
Asa, si cum spuneam, n-am mai luat reviste de ani de zile....am luat Cosmpolitan. Fratilor, e mica, scrie cu litere mari si e tampa:D Ce s-a intamplat, e de la criza?
Am luat si ceva de decoratiuni, iarasi un mare fas, tot cu Dilema ma scot, ma duc acush sa citesc.
S-ar putea pana la urma sa ma apuc de Ulise pe care il aman de vreo...8 ani, se vede treaba ca boala asta ma face sa-mi bag mintile in cap, trebuie sa mananc dimineata, sa nu obosesc, sa fiu calma...., LOL, tot ce mi-am propus de-o viata si nu-mi iesea de nicio culoare.
Daca mai aveti recomadari de carti faine, shoot.

PS . Urmeaza sa pozez desene de-ale fetii. Iar Gh vorbeste de groaza de cand am lipsit. Aseara imi cerea "nani vu". Nu pricepeam deloc...da m-am prins in final. E frere Jaques ( dormez vous...:))) )

3 decembrie 2009

partea buna

Am slabit vreun kil jumate mancand pe saturate si luand cate 80 de mg de cortizon injectabil pe zi.
Si o sa mai slabesc, pt ca n-am voie sare, dulciuri si in general trebuie mancat cu indice glicemic mic, numarata painea, care oricum, fiind fara sare, nici nu-ti vine a te stresezi cu ea, cartof la minim , grasimi saturate oricum sa nu mai vad.
Sa vedeti voi ce diva ma fac eu , ca am tinut Montignac acum cativa ani si stiu cum se mananca la regim, iar de data asta fiind complet fara sare e si mai eficient. Si ideea e a nu-ti fie foame, deci putin si cam la 3 ore....plus obligatoriu 2.5 litri de apa pe zi.

2 decembrie 2009

acasa

sunt minunati, ma doare capu de la galagie, dar sunt cu ei.
am calculat. am alaptat pe Gh 2 ani, 2 luni si 20 de zile.
una peste alta, e minunat .

stiri de miercuri

update:
am hemoglobina 12, plec acasa azi, dar cu rugamintea sa fiu tratata ca la spital:))

Astept rezultatul de la hemoglobina de azi dimineata.
In rest, nu prea vesel. Cortizon pe gura, multe tablete, multa vreme.
au pronuntat colagenoza, au pronuntat spelnectomie, au pronuntat lupus.
Teste imunologice dupa scaderea dozei de cortizon abia.
Toate ipotezele astea pronuntate sunt , deocamdata, din fericire, suflare in iaurt. Cica 50% din hemolize apar de-aiurea fara cauze, da Doamne sa fie la mine situatia asta.

Dar....


Vestea buna e ca s-ar putea sa plec acasa azi:), tineti pumni.

1 decembrie 2009

existentiale

Cica ce bine ca am facut deja copiii. Sunt contraindicati la boala asta.
Cica nu mai am voie la mare.
A, si as putea face niste fotografii senzationale aici, da nu vrea barbatu sa-mi aduca aparatu. Cica numa grija lui n-o am. Si nu vrea sa pastrez astfel de amintiri.

30 noiembrie 2009

news

sunt bune, 11 cu 6 hemoglobina dupa 4 transfuzii, nemaipomenit chiar.
dar mai am de stat aici din pacate, pt observatii...noroc ca e destul de gol.
acu nu stiu ce-am , nu-s asa vesela, poate imi revin pana diseara, o fi si medicatia asta care da stari tampite.

28 noiembrie 2009

hemoglobina mea

a crescut la 8.6, e beton dupa 2 tratamente, azi a fost a treia runda si maine aflu cum stau.
da nu pot sa ma bucur prea tare, ca luni o iau de la inceput cu intepaturile si cercetarile.

aici am ramas singura in salon (dar cu mama), e liniste ca-i weekend.
tre sa mai stau treza juma de ora sa iau o pastila.

Ma duc sa mai citesc chestii (dragute, jur!), multumiri si imbratisari!

27 noiembrie 2009

ce fac eu concret

Fac bine:)
Tratamentul e strict dexametazona si transfuzie. Transfuzia e de fapt nu sange propriu zis, ci globule rosii.
Sunt inca nedumeriri ce mi-a declansat anemia hemolitica. Fiind autoimuna, apare de obicei in copilaria mica....
Nu e de la alaptat, f vag de la infectii, mai grav era daca luam multe anitibiotice cica.
Nu stiu cata vreme mai stau aici...dar nu cred ca mai mult de vinerea viitoare, totul e sa raspund rapid la transfuzie.

Multumiri mii...mi-e dor rau de copii, Gh a plans rau dupa mine azi noapte:(

26 noiembrie 2009

asaaaa

A venit mama cu laptop si internet:)
Situatia e in felul urmator: am facut prima transfuzie si maine dimineata vedem ce si cum.
S-au speriat rau de tot, m-au internat subito.
Bine ca nu e ceva mai rau.

Eu tot la copiii ma gandesc. Gheorghe n-a dormit azi deloc, si va dati seama ca nu asta e intarcarea pe care i-o doream....
Pe de alta parte, mamici alaptatoare, faceti analize la oboseala. Nu faceti ca mine!

Sofia mi-a zis: lasa, ca daca esti curajoasa la analize iti da bomboana de menta, mie mi-ar da ciocolatica :)
Imi e tare dor de ei.....

25 noiembrie 2009

Asteptam

Am fost la intepat, diseara ar trebui sa stiu cate ceva, HLG iese repede.
Acu nu mai sunt galbena, ci alba rau si ma simt tare absenta....

21 noiembrie 2009

nu bine

Vajaiala in urechi, puls aproape de 100, tensiune super mare pt mine(12!! ) gafaiala la orice pas, eu care acu o sapt urcam cu copilu de 2 ani si 2 luni in pouch prin padure. Figura -colorit diferit: de la alb ca hartia la galbejit gri-verzui. Zici ca vin din lagar, nu ca stau la Munte (am stat ieri la soare 2 ORE)
Asa ca de ieri am redus f mult din unica mea cafea de dimineata si bag mandarine.
E foarte vag mai bine, dar presupun ca de dr nu scap....

17 noiembrie 2009

De ce nu ma duc la vot?

Pentru ca sunt intr-un moment al vietii in care imi pasa cel mai mult de constiinta mea. Care-mi spune ca mi-e greata de toti candidatii.

15 noiembrie 2009

Gripa, ministeru, scoala si muntele

Ieri la radio aud eu ca scoala fie-mii se inchide, ca au cazuri de AH1N1. Fericire mare, planuri de cum ma duc eu singura la Bucuresti,ca deh, fumee muncitoare, aoleu , ce facem cu alaptatu...las ca vedem, etc etc.
Ma apuc sa scormonesc netu, pe situl ministerului scrie ca doar la anumite clase se supenda orele. Evident, nu zice la care.
aici anuntul:
http://www.ms.ro/comunicate-de-presa.php?com=1847
remarcati claritatea, da?:

In urma confirmarii de cazuri cu gripa AH1N1 in colectivitati scolare in ultimele 24 ore si in functie de investigatiile epidemiologice care s-au realizat si vor continua, se va lua decizia suspendarii cursurilor scolare pentru 7 zile, din data de 19/11/2009 inclusiv, respectiv amanarea reluarii cursurilor pana la data de 20/11/2009, dupa cum urmeaza:

Adica de joi? cum vine asta?
Azi a mai aparut un anunt, cu data de 16. Boooon.

In continuare, dau telefon la invatatoare, sa aflu si eu pe concret care-i treaba. Surprize, surprize! Doamna nu stie nimic, n-a sunat-o niciun parinte. LOL. Conspiratie? Cum adica in scoala sunt cazuri (ca scrie la minister, scrie si pe Hotnews si realitatea) si cadrele didactice habar nu au??

In asteptarea lamuririlor ne-am decis sa mai stam o zi aici. Nu de alta, da nu risc acel 0.01 % sa ne intoarca acasa si noi sa mai petrecem o zi degeaba in infernul Bucurestilor.
Insa...ce sa spun, jenant. Nu mi-e frica de baubau...dar am pretentia de la autoritati sa prezinte lucurile in clar. ma rog, de dooj de ani speram asta.....

9 noiembrie 2009

Am facut copii de tanara.

Eu spun tuturor ca exista un timp pentru toate.
Si cu toate astea, nimeni nu ma crede, mai ales ca in ochii majoritatii sunt o excentrica.
Pentru ca m-am maritat devreme si-am facut copilu nr one la 22 de ani. (s-a nascut cand aveam 23, da de facut, la 22 l-am facut)
ca sa intelegeti the big picture, eu eram in liceu si facultate un soi de prodigy, nu atat prin rezultate academice (erau si alea, da se poate si mult mai bine), cat prin rebeliune. Eu tot timpul aveam alta parere, ma ofticam rau de tot cand eram nedreptatita, imi creasem un mediu efervescent si faceam noi tot felu de proiecte, contraziceam pe toata lumea, cu cat mai prof univ dr, cu atat era mai contrazis, ce sa mai discutam, imaturitate crasa scuzata de fiecare data ingaduitor prin" e mai artista, mai repezita, mai bagacioasa, ce sa-i faci " etc etc. N-am fost niciodata genu ala de studenta cuminte , la locul ei, desi le cam toceam la examene, recunosc:D

Ei bine, va dati seama cum a venit peste toti vestea ca "Sabina face copil"
Erau socati, in transa, pe strada rar mi se dadeau mai mult de 16 ani, pe bune! (fost-ai lele...)
Si uite cum in cateva luni m-am transformat dintr-o slabatura vivace intr-o figura de madona rafaelita, ca de ingrasat nu m-am prea ingrasat la sarcina cu Sofia. Dar capatasem o mina linistita, calma...pentru ca... deodata nu m-a mai interesat nicio barfa, niciun proiect extravangant, nu stiam eu ce urmeaza, ce-i aia sa fii mama, dar eram convinsa ca o scot eu la capat cumva. Insa instinctual ...m-am potolit!
Nu m-au mai afectat nicio nota de 9 (da, Toci cu 10 pe linie in anu 3 si 4, recunosc rusinata), niciun concert nereusit, nu m-am mai panicat la examene, m-am dus numai la concertele care-mi placeau, cu pretextul ca am o responsabilitate uriasa fata de bebe din burtica:))
Cu alte cuvinte, copilul asta mi-a aranjat prioritatile. Am inteles cat de mici si marunte erau toate grijile mele, toate framantarile si cutremurele.Si am putut vedea in viitor ceva extrarodinar: ca la 30 de ani o sa am copil de 7. WOW. Cand altii abia se apuca de facut bebelusi, eu voi fi fost deja trecuta prin toate problematicile inceputului vietii de mama. Chestia asta m-a luminat fantastic si mi-am dat seama cat de mult am castigat facand acest copil minunat la varsta la care altii traiesc din dimineata mahmura in dimineata mahmura.

Era oare momentul potrivit?
NU. de ce? pentru NICIODATA nu exista momentul potrivit. Nu e tocmai sanatos sa faci anul 5 de facultate cu bebelusu abia nascut, nu?
Parintii mei abia plecasera din tara! Deci am crescut copila numai noi doi, si odata pe saptamana, tin minte ca era miercuri si aveam cursul ala frumos de estetica cu Dediu, venea cumnata mea pt 2 ore. Sotul , profesor de meserie, isi aranjase orarul in asa fel incat sa ne acoperim cat mai eficient.
Cand am aflat ca e Sofia in burtica, eram in Germania, cu bursa Erasmus. pe care evident ca as fi vrut sa o prelungesc. ha, da-o incolo de bursa:)
Imi creasem un soi de disciplina pe care o respectam, lucram mult la compozitie...devenisem mai ordonata...duca-se, e timp de ele si mai incolo.
Circumstantele erau clar nefavorabile, unde mai pui ca nu eram angajata nicaieri, no job, no money, numa bursa. (e buna si toceala la ceva, nu?)
Deci un copil era destul de bizar in peisajul respectiv, cand tocmai incepusem sa-mi fac un nume, sa fiu cat de cat cunoscuta prin mediul artistic.
insa am castigat enorm alegand sa fiu mama atat de timpuriu.
Am castigat TOT ce-mi trebuie ca sa fiu compozitoare (imi mai trebuie doar nitel timp..:D):
dragoste, rabdare, insistenta, calm, putere, capacitatea de a prevedea anumite actiuni, reactii, intelegere profunda a imponderabilitatii in care traim, a fragilitatii starii de fapt, organizare beton (mai ales pe partea de multi tasking, Contrapunct, polifonie, nu-i asa?), aplanarea conflictelor bizare(nimeni nu poate intelege Armonia mai bine decat o mama...), incadrarea fericita a disonantelor in consonante (cate dintre voi n-ati alinat lacrimi nestavilite si-ati impacat situatii imposibile?)
Daca nu erau copiii, nu era nici noua pasiune, fotografia. Asta a fost un bonus neprevazut in contract.

Asa ca, ce bine ca am facut copii de tanara! Exista momente in care apar framantari de genu " am ratat aia si ailalta". Ok, poate ca la 28 de ani as fi avut doctoratul luat, dar in mod sigur ar fi fost mai prost scris decat l-as scrie acum. Sau as fi citit/compus mai mult...insa daca ma apucam de copii pe la 35 de ani as fi ramas mereu cu ideea ca asta sunt, pana aici am invatat si-am acumulat. Pe cand asa, din mers, am senzatia ca nu-i destul, ceea ce ma face sa ma perfectionez continuu.
Ei bine, e clar ca n-am pierdut nimic . Am castigat niste etape extrem de importante. Copii mei m-au facut mai inteleapta inainte de vreme.Am fost vreme de cativa ani o mama super tanara si misto:D.
(si acu o sa fiu, bineinteles, imi mai trebuie un pic de timp:D)
Si am ramas cu un foarte mare avantaj: de fiecare data cand am ceva greu de facut, ma gandesc la perioada cand o hraneam pe Sofia, fugeam cu taxiurile prin bucuresti sa ajung la cursuri, ma intorceam inapoi repede, compuneam noaptea intre cele nspe mii de alaptari (am alaptat-o un an si 8 luni), luam 10 la toate examenele.
Si-mi spun: daca am facut asta, restul e floare la ureche!!

bad (big hot) mamma

Am pus ceasu la 6.20 AM, la 8.45 m-am trezit buimaca, fata abia la 10 a facut ochi...
asta e, n-a mers la scoala, a cantat la pian, a mers la lectie, suntem inca o ora numa noi doua la bucuresti, macar am savurat quality Mother and Daughter time, ca n-am mai avut de cand s-a nascut Gheorghe asa ceva....:)

8 noiembrie 2009

ce spun....

 



cele doua jumatati?

PS Cica invatatoarea a atentionat-o ca n-a facut destul de mare castelu.
Posted by Picasa

7 noiembrie 2009

si altul care revenit dupa o pauza lunga

Interviu cu Vlad Zografi

Cel care mi-a realizat libretul pentru opera de camera David.
Rusine mie ca n-am scris decat juma de opera, a fost dizertatia mea de master. Libretul e naucitor de frumos, iar Vlad e naucitor in general, absoarbe totul in jurul sau :).

citat semnificativ din interviu:


Eu nu am vreun talent ieşit din comun. Singura însuşire poate mai marcată decât la alţi oameni e că îmi pot închipui foarte pregnant şi viu lucrurile. Dar asta nu e o însuşire "intelectuală" sau "artistică", e ceva pur fiziologic. Să-ţi dau un exemplu. Eu, de pildă, nu suport castraveţii cruzi, mirosul şi vederea lor mă fac să vomit. Dar obţin acelaşi efect şi dacă mă gândesc intens la ei, dacă mi-i imaginez. (Asta îmi creează de multe ori probleme.) Am o reactivitate anormal de mare la lucrurile pe care mi le imaginez. Ceea ce e un dezavantaj în cazul castraveţilor poate fi un avantaj în cazul teatrului. Mi-l închipui foarte viu. De asta cred că nici nu e corect să spun că scriu teatru. Eu mă supun direct imaginilor şi cuvintelor dictate tiranic de imaginaţia mea. Ei, sigur, mai e şi un mic diavol critic la mijloc. Mai e şi cineva care vrea să ajungă într-un loc anume. Dar cred că am în primul rând capacitatea de a stăpâni cu închipuirea ce se întâmplă în scenă. Când m-am apucat din nou să scriu teatru, a fost ca şi cum, după ce eşti ţintuit şapte ani în căruciorul cu rotile, înveţi din nou să mergi. Nu rămăsese intactă decât reacţia la castraveţi.

la minutu 4.58 se deschid cerurile

e o vreme superba, pe munte-i ceata colorata prin soare , iar eu nu-s buna de nimic.
asa patesc mereu inainte "de". Unde DE = compus.
si Horowitz a facut odata 10 ani de pauza.

5 noiembrie 2009

goana mare

Am luat trenul de ora 15, l-au tinut juma de ora in gara la Busteni, am ajuns in Bucuresti, am mers pe jos pana la radio, am stat la concert, venit acasa , la oo.25 am mers la somn (dupa ce am rezolvat o chestiune care ardea rau de tot, adica precautii sa nu rasufle informatii din lucrarea despre timp inainte de publicare), noroc ca am avut de discutat doar cu huhurezi ca mine :), acum scriu asta inainte sa ma bag intr-un taxi si sa predau la facultate, dupa care ma gandeam sa prind trenul de 15.30 care opreste in Sinaia, de acolo maxi taxi pana acasa, ba nu, poate iau si un taxi adevarat dupa ce cobor din asta, ca mi-e lene sa urc tot dealu pe intuneric.
Si copiii ma vor lua de buna cand ajung, evident.
Sa nu uit sa le cumpar cadouri.

V-am pupat!

3 noiembrie 2009

Mergem sau nu la concert?

Printre melomani si muzicieni exista un razboi surd in ceea ce priveste prezenta in sala de concert. Unii dintre cei mai informati si experimentati dintre ei considera ca a sta acasa si a asculta pe disc o interpretare valoroasa e mult mai interesant decat a merge si a asculta pe viu aceeasi lucrare, cantata imperfect.
Am sa-i contrazic, aducand cateva argumente in sprijinul trairii efective , a comunicarii directe cu interpretii.
Nu sunt nici eu de parere ca orice concert merita experimentat, exista cateva nume care , odata mentionate pe afis, imi taie din start elanul. Si publicul ii sanctioneaza , salile raman din ce in ce mai goale cand se urca pe scena acei instrumentisti/dirijori/cantareti.
Insa exista si artisti care nu se ridica permanent la inaltimea lui Sviatoslav Richter sau a lui Herbert von Karajan, insa ceea ce au de comunicat e valabil, frumos, interesant. Si merita cu prisosinta sa fie admirati si receptati.
Care sunt unele dintre pericolele elitismului autoritar pe care incerc sa il combat?

1. Fixismul, inchistarea. Una e sa consideri o anume interpretare ca fiind cea care iti corespunde, care te face sa intelegi muzica respectiva, alta e sa anulezi cu vehementa orice alta idee pe care o poate avea un alt artist. Sau sa nu recunosti ca o anumita conceptie, desi nu-ti este pe plac, reprezinta , prin unitatea si logica ei, o referinta demna de mentionat.

2. Delasarea. Da , exact. Pentru ca cine mai are timp acasa sa asculte 80 de minute , linistit, neintrerupt, cateva cvartete de Mozart? Trebuie sa fii ori un pustnic, ori foarte egoist in relatia cu familia pe care si-asa nu o vezi decat 3 ore pe zi.... Si-atunci...pui cvartetul...il mai inchizi, il mai intrerupi...sau, si mai grav (sau cel mai grav), faci altceva intre timp. Imaginea globala despre muzica respectiva e astfel ingrozitor modificata, ciuntita, mutilata.

3. Uitarea. Pentru ca un meloman captiv in cele 2, 3 inregistrari de referinta pe care le ruleaza, uita uneori ca muzica e un mecanism viu, cu valente infinite, tinde sa revina obsesiv la fragmentele ascultate anterior pana cand acestea se deformeaza , transformandu-se in ideatica pura, ceea ce nu mai este demult muzica. Muzica este in primul rand simtire. O simtire geniala, de acord, dar totusi simtire, sentiment.

Ce se intampla in sala de concert?
In primul rand ca scena e un fel de templu, iar spectatorul asista la nasterea unui miracol. Ca sa intelegeti acest miracol, am sa explic pe scurt cum se naste o compozitie muzicala.
Creatorul scrie sub imperiul sentimentului, al trairii. Acea clipa de gratie este permanent rememorata in timpul traducerii ei pe portativ. E un proces anevoios, chinuitor, la sfarsitul caruia compozitorul spera ca a pus pe note cat mai mult din ceea ce a receptionat de mai Sus. Sa redai totul e aproape imposibil. Sunt convinsa ca si unicii compozitori care n-au sters nicio nota, adica Bach si Mozart, ne-au aratat doar varful icebergului.
Ei bine, dupa aceasta infrigurata transcriere urmeaza traducerea compozitiei de catre interpret. Acesta recreeaza , prin studiu intens, ideile si bataile de inima ale creatorului. Iar in momentul in care se afla in fata publicului, adauga partiturii acea nota de contemporaneitate atat de necesara intelegerii ei. Pentru ca diferenta intre o interpretare de acum 50 de ani si una actuala nu este doar de tempo, conceptie, subliniere a tehnicilor compozitionale folosite. Ci reprezinta suma evenimentelor din jurul nostru, transfigurarea dramelor, bucuriilor comune in redarea unui muzici de Beethoven, Debussy, Bach, Monteverdi, Palestrina, Bartok, Webern, Ligeti, Enescu....
Bineinteles ca ne referim la interpretari de la bune in sus. Si care aduc aceasta nota de contemporaneitate respectand stilul autorului. Iar sa participi in direct la recreerea unui opus muzical e un privilegiu la indemana oricui . Aproape oricui. Daca ne gandim numai la Alex Tomescu si concertele sale prin tara, in cele mai mici orasele si deja descoperim ca muzica clasica nu e o gogorita ascunsa in frac.

In concluzie, e bine sa fim selectivi, dar sa nu exageram. Sa nu murim pe dinauntru dand frau liber exigentelor nejustificate.
Pe Olah il vedeam extrem de des in sala de concert. In 1998 a mers la tot festivalul Enescu. Batran, bolnav, trist, si cu amintirea lui Richter, Prokofiev, Oistrach prezenta .
Pe Pascal Bentoiu il vad iarasi ascultand cele mai diverse muzici la Radio, Ateneu...
Nu cauta doar ineditul, merge sa asculte a mia oara concertul 3 de Beethoven.
Cred ca pleodarie mai nobila decat prezenta acestor titani la concerte nu poate exista.
V-am convins? Daca nu, astept comentarii:)






30 octombrie 2009

blogosfera taticeasca

daca stiti, imi spuneti si mie ce bloguri de tatici exista?
In afara de badici si altele ce contin "coautori" :)

29 octombrie 2009

e frumos si fara os!










Nu numai ca gheorghe e artist, dar de data asta el a impus modul si mediul de exprimare.
Asdar, la noi se poarta happening-uriule si improvizatiile. Copiii m-au batut cu propriile mele arme, pt ca eu de obicei nu suport asa ceva in arta:D. Insa la ei nu a fost un act arbitrar, ci, mai ales la cea mare, unul de profunda constiinta.

27 octombrie 2009

by Sofia

Copacul toamnei e asa frumos
Fiecare caine il considera un os!
El e mandru ca un vant
Si ceilalti copaci nu se plang.

25 octombrie 2009

ora de iarna

Computeru meu e super destept (ca si al vostru, evident) si a trecut singur la ora de iarna.
De fiecare data cand se intampla asta (trecerea la ora de iarna) imi fac planuri arete despre cum o sa mergem cu totii mai devreme la culcare, despre cum treaba asta o sa ne faca muuuult mai harnici, mai odihniti, mai energici, mai constiinciosi.

Vise taica, vise!


Si ca sa inchei intr-o nota optimisa, am primit un premiu foarte frumos de la Gratiela.



Premiul merge mai departe la Ada si Papadica, prima pentru ca e o prietena atat de buna si a doua pentru ca are maaare nevoie de suport, Go Oana!! Taie-i tu pe ei!!

24 octombrie 2009

stare de fapt

Doi copii nervosi, obositi, vomitaciosi in masina, devin doua flori pline de energie din secunda in care pasesc pe iarba de la munte.

21 octombrie 2009

Zen Gheorghe

profil de buletin :D
nu m-am putut abtine sa nu vi-l arat....

Expo 2009

Maine seara o dam jos.
Cine vrea sa mai vada expo, se mai poate azi toata ziua si maine pana la ora 19.30.
Cine nu poate ajunge cu niciun chip la Carturesti, mai are o sansa:

http://www.fotopoetica.ro/?p=expozitie&e=Anul-2009

18 octombrie 2009

Din nou Alexandru Tomescu

Colega mea de la Fotopoetica,Elena Stancu, a realizat un interviu cu Alexandru Tomescu. Plus un reportaj foarte interesant.
Va las aici linkurile:

Reportajul

Interviul

Si nu uitati ce spune Alex:

In Romania, biletul la Filarmonica este de trei ori mai mic decat unul la film.

16 octombrie 2009

Vom muri si...?



Am gasit la Nomad Cat in blogroll un blog cu numele " vom trai si vom fi liberi"
Si-am inceput sa-mi amintesc. Lucruri pe care le-am crezut demult infundate intr-un sertar al mintii mele alambicate. (Acum era buna cartea lui Sebastian Vlad Popa despre memorie, promit sa-l sun).
As vrea sa pot scrie niste randuri cathartice pentru o intreaga generatie, pentru cei care avem acum aproximativ 30 de ani, care am apucat un pic de comunism, nu prea mult, dar suficient sa nu-l uitam niciodata.
Eu aveam 10 ani , 4 luni si 13 zile atunci cand am auzit la Europa Libera vestile despre Timisoara. 16 decembrie 1989.
In acel moment am simtit teama , combinata cu foarte multa speranta. Deja pe 22 decembrie am crezut ca viata mea se va schimba definitiv si ma imaginam unde o sa fiu la 30, peste 20 de ani.
In primul rand, am crezut ca oamenii valorosi vor scapa de frica. Da, au scapat de un anume gen de frica, pe care au inlocuit-o cu o resemnare ingrozitor de trista.
In al doilea rand, am crezut ca tot ceea ce se facea atunci aproape clandestin va inflori si ca miracolele mintii umane vor inunda toata lumea gri in care traiam. Ei bine, nu. Lumea s-a colorat , intr-adevar. Mai intai cu sucul verde - kiwi, apoi cu reclamele de pe strada, dupa care au urmat milioanele de ecrane din cutiutele de chibrituri unde locuim. Dar in multe creiere s-a asternut un gri apasator.
Si in al treilea rand, si cel mai infiorator pentru mine, am crezut ca entuziasmul va deveni starea generala a populatiei. Ca in jurul meu voi intalni doar oameni curiosi, vii, interesati de fantasticul existentei. In schimb, ma lupt cu invatarea cheii fa in anul 2 de facultate , cu mentalitatea "merge si-asa", cu dorinta de a evada, de a scapa de lupta, de a escamota ignoranta.
In schimb, ma bucur ca n-am reusit sa ma resemnez. ca nu abandonez. Fiecare privire un pic mai luminoasa din sala de seminar ma bucura atat de intens, incat merg mai departe inaripata. Unii numesc aceasta resemnare "maturizare". Daca e pe-asa, prefer sa raman in continuare la varsta de 10 ani. Si sa ma bucur de fiecare om de 10 ani pe care-l cunosc.
Adica pentru toti cei pe care 20 de ani de impostura n-au reusit sa-i incline. Fie c au plecat, fie ca au ramas aici sa suporte mineriadele zilnice .

Si-mi pare bine ca inca se mai vad urmele de gloante.

Sa-mi promiteti ca le veti arata copiilor vostri. Pana nu le astupa minerii...

15 octombrie 2009

cinspe octombrie

o sa fie zi lunga si grea.
LE: totusi, veste buna primita pe mail:

Dragi Compozitori,

Lucrarea este gata, a fost la Paris si acum "vine" la Bucuresti.
"Before a National Anthem" filmul cu toate compozitiile voastre cantate de corul "Accoustic" va fi expus la Muzeul National de Arta Contemporana din Bucuresti in cadrul expozitiei "A moment of Citizenship" care se deschide Joi 22 Octombrie 2009 la ora 19.


Explicatie:
niste compozitori si niste poeti, Irina Botea si Nicu Ilfoveanu au realizat chestia de mai sus.
printre ei si eu.
e vorba despre un film despre si cu muzica noastra, cantata de Accoustic, dirijata de Daniel Jinga si compusa special in primavara pt acest film, care s-a expus mai intai la Jeu de Paume, la Paris.
Vernisajul, dupa cum scrie in anunt.

14 octombrie 2009

am primit premiu:)



De la Lore

Cred ca e primul premiu pe care-l primesc, multumesc frumos!!
N-am sa-l dau mai departe, pentru ca mai toata blogosfera e plina de asa ceva, sper sa nu va suparati pe mine....va iubesc si fara premiu, jur:)))
Later edit: totusi, hai sa-l dau mai departe, sa-i incurajez sa scrie mai mult, ca mi-s dragi:
Liana, Carmen, Flavia, Andrei cu Sofia, Mita calatoare

12 octombrie 2009

8 octombrie 2009

Vodafone sau Orange?

Cred ca din pacate va trebui sa-mi schimb numarul, (si telefonul) o complicasenie fara margini pe care n-are sens sa o povestesc.

Asa ca fac un topic mega egoist de self help, pentru ca n-am vreme e studii de piata etc....poate va pricepeti voi la telefoane si abonamente??

7 octombrie 2009

Cuiva simpatic


Draga Ufo, pentru ca aseara m-am simtit efectiv ca la Oscar-uri, m-am gandit sa-ti dedic un header pt blog:)))
Nu e artistica, ci doar un act al constiintei aceasta fotografie.
:)

Multumesc asadar in primul rand audientei, sotului ca a stat cu copiii ca sa fac eu poze, subiectilor mei care s-au stiut sau nu fotografiati , si , foarte important, mamicilor Bogdana si Raluca, minunatele care mi-au facut o surpriza grozava, au venit cu o orhidee la ghiveci, pe care promit sa o ingrijesc cu toata dragostea.
Inca mai coc ceva razbunare pentru Gyuri, care m-a bagat in lumina reflectoarelor, ajutat si de Sebastian Vlad Popa, insa una peste alta , cred eu ca am facut fata:)
Asa ca , artisti sau nu, fotopoetii sa traiasca si sa prospere fara sa mai puna baba in geam!!
ta-taaam
:)

PS Cica se da si la teveu, da aseara n-au bagat. Poate scap:D

PS". Onoram leapsa de la papadie.
1001 de nopti muzicale:)