31 ianuarie 2010
ultima noapte din ianuarie
Incerc sa raspund si Irinei, cu leapsa despre iarna.
Iarna a fost pentru mine sezonul cel mai creativ, dintotdeauna.
Iarna e visare, e gandire, e plutire, e amintire, e freamat, e disperare, e foc.
Cele mai bune luni de lucru pentru mine sunt ianuarie, februarie si martie. Sunt nascuta in miezul verii, dar am compus cel mai mult iarna, dintotdeauna.
Pentru ca iarna are darul de face totul sa apara mai ciudat, mai plastic, mai interesant.
Imi plac ceata, ninsoarea, cerul . Imi place cum se imbraca totul in forme ciudate. Imi place deznadejdea pe care ti-o da frigul , mai ales cel care vine odata cu umezeala, ma face sa ma bag in casa si sa visez la urmatoarea iesire.
Imi plac becurile aprinse devreme ziua, imi place intunericul luminos.
29 ianuarie 2010
premiu si leapsa cu geanta
Am primit un premiu foarte fain de la Mihaela
1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali;
2. Fiecare S.S. trebuie să îşi creeze o legătură pe net la blogul (şi autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul;
3. Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post, care ne explica ce este cu premiul;
4. Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.
Imi plac enorm cum scriu si mai ales, CE scriu Mara ,Badicii cu o sexualitate incerta :), Nuschu, Papadica, Smilla si foarte multi altii, da am voie numa la 5 sa dau premiu:) Si n-am vrut sa le dau celor care nu ma au in blogroll, ca mi se pare aiurea regula aia, ca sa aduagi persoana care ti-a dat premiu, poate lor nu le place de mine:)
Asa cu premiul.
next:)
___________
Bogdana zice de leapsa cu geanta.
Apai eu sunt omu cu rucsacu, nu cu geanta, ok? :)
Cand imi iau geanta e fie minuscula, de incape doar telefonul si un creion corector, fie supra dimensionata ca tre sa car partituri.
Altfel, azi am avut in geanta asa:
Una bucata dosar pt o bursa NEC, tineti pumnii, l-am depus, da Doamne sa iau bursaaaaaaaa:))
2 mandarine
un pix
servetele
dezinfectant de maini
masca contra virusilor:))
niste pietre cu gaura, de la 2 mai le am in rucsac....
prednison si omeran:D
diverse acte, portofel.
subtire rau......
28 ianuarie 2010
Multumesc, Miriam!
Miriam este cea care m-a salvat de la moarte in noiembrie. E demult bunica noastra a tuturor, chiar daca oficial e doar prima soacra a sotului meu. A fost cel mai mare hematolog din Romania, sefa sectiei de pediatrie de la Fundeni. S-a uitat un pic la mine inainte de a face orice analiza si mi-a zis: cred ca ai anemie hemolitica. La 86 de ani.
Dupa care a dat cateva telefoane si a doua zi eram cu transfuzia in brat. A avut, ca de obicei, dreptate.
Ieri am citit pe un forum despre ingrijorarile unei mame . Copilul ei liceean il adora pe Hitler si are convingeri naziste. Multi au linistit-o, ca e doar o faza de razvratire.
Pe mine insa ma infioara. Mi se pare, ca si mamicii respective, groaznic. Oribil. Si nu mi se pare deloc inofensiv ce se intampla azi in Romania cu neonazi si legionarii. Este extrem de periculos.
Va las aici povestea lui Mirjam Bercovici. Nu mai am energie sa scriu mai mult, pentru ca sunt absolut revoltata de ingustimea mintilor unora. Si cred ca toate siturile alea de legionari ar trebui interzise :(
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/863359/Din-oameni-normali-am-devenit-psihopati/
si o mica parte din articol:
Miriam Korber-Bercovici ne arată o fotografie de la nunta verişoarei Silvia Sterberg. A fost făcută la Câmpulung, în 1935. Apar douăzeci şi patru de persoane. Destinele lor sunt ca un rezumat a ceea ce a însemnat Holocaustul: al cincilea, pe rândul de sus, e unchiul lui Miriam, Marton Szabó. A fost ucis la Auschiwtz. Al şaselea, alt unchi, deportat la Moghilev. Al şaptelea, fratele mirelui, arestat şi împuşcat de sovietici în 1941.
Pe rândul al doilea, a cincea de la stânga la dreapta, Eva Szabó, moartă la Auschwitz. A şasea, o mătuşă, deportată în Transnistria. Pe rândul al treilea: prima, o mătuşă împuşcată la cariera de piatră pe Bug. A doua, bunica Toni Korber, decedată în Transnistria, moartă de foame. A treia, verişoara, mireasa, împreună cu copilul ei de doi ani, împuşcaţi la cariera de piatră pe Bug. Al patrulea, mirele, arestat şi împuşcat de sovietici în 1941. Al cincilea, bunicul Abraham Korber, mort de foame în Transnistria. A şasea, mama mireului, decedată în Transnistria. Al şaptelea, tatăl mirelui, decedat în Transnistria. Jos: copiii Szabó, ucişi la Auschwitz, în 1944.
Peste ”explicaţia foto” se aşază tăcerea noastră. Doamna doctor Bercovici ne priveşte lung şi ne întreabă sincer: ”Cum să mai fim noi, supravieţuitorii, oameni normali?”
Şi mai e ceva. Fundamental. ”Am fost invitată să le vorbesc unor copii de şcoală generală. Ca să văd ce ştiu despre noi, i-am întrebat: ”Copii, voi aţi cunoscut vreodată vreun evreu?”. Nu mi-a răspuns nimeni. ”Voi ştiţi ce este un evreu?”. Au tăcut.
Aşa că i-am mai întrebat o dată: ”Dar ce este un jidan?”. Unul, mai curajos, mi-a spus că el ştie: ”Jidanul este un om rău, m-a învăţat bunica să mă feresc de ei, că sunt oameni care te fură şi când se uită la tine”. Atunci mi-am dat seama că toate vin din necunoaştere. Le-am zis: ”Copii, eu sunt o jidancă...””. Copiii au făcut ochii mari şi Miriam şi-a spus povestea. N-am fost acolo, dar se zice că, la sfârşit, unii plângeau.
Dupa care a dat cateva telefoane si a doua zi eram cu transfuzia in brat. A avut, ca de obicei, dreptate.
Ieri am citit pe un forum despre ingrijorarile unei mame . Copilul ei liceean il adora pe Hitler si are convingeri naziste. Multi au linistit-o, ca e doar o faza de razvratire.
Pe mine insa ma infioara. Mi se pare, ca si mamicii respective, groaznic. Oribil. Si nu mi se pare deloc inofensiv ce se intampla azi in Romania cu neonazi si legionarii. Este extrem de periculos.
Va las aici povestea lui Mirjam Bercovici. Nu mai am energie sa scriu mai mult, pentru ca sunt absolut revoltata de ingustimea mintilor unora. Si cred ca toate siturile alea de legionari ar trebui interzise :(
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/863359/Din-oameni-normali-am-devenit-psihopati/
si o mica parte din articol:
Miriam Korber-Bercovici ne arată o fotografie de la nunta verişoarei Silvia Sterberg. A fost făcută la Câmpulung, în 1935. Apar douăzeci şi patru de persoane. Destinele lor sunt ca un rezumat a ceea ce a însemnat Holocaustul: al cincilea, pe rândul de sus, e unchiul lui Miriam, Marton Szabó. A fost ucis la Auschiwtz. Al şaselea, alt unchi, deportat la Moghilev. Al şaptelea, fratele mirelui, arestat şi împuşcat de sovietici în 1941.
Pe rândul al doilea, a cincea de la stânga la dreapta, Eva Szabó, moartă la Auschwitz. A şasea, o mătuşă, deportată în Transnistria. Pe rândul al treilea: prima, o mătuşă împuşcată la cariera de piatră pe Bug. A doua, bunica Toni Korber, decedată în Transnistria, moartă de foame. A treia, verişoara, mireasa, împreună cu copilul ei de doi ani, împuşcaţi la cariera de piatră pe Bug. Al patrulea, mirele, arestat şi împuşcat de sovietici în 1941. Al cincilea, bunicul Abraham Korber, mort de foame în Transnistria. A şasea, mama mireului, decedată în Transnistria. Al şaptelea, tatăl mirelui, decedat în Transnistria. Jos: copiii Szabó, ucişi la Auschwitz, în 1944.
Peste ”explicaţia foto” se aşază tăcerea noastră. Doamna doctor Bercovici ne priveşte lung şi ne întreabă sincer: ”Cum să mai fim noi, supravieţuitorii, oameni normali?”
Şi mai e ceva. Fundamental. ”Am fost invitată să le vorbesc unor copii de şcoală generală. Ca să văd ce ştiu despre noi, i-am întrebat: ”Copii, voi aţi cunoscut vreodată vreun evreu?”. Nu mi-a răspuns nimeni. ”Voi ştiţi ce este un evreu?”. Au tăcut.
Aşa că i-am mai întrebat o dată: ”Dar ce este un jidan?”. Unul, mai curajos, mi-a spus că el ştie: ”Jidanul este un om rău, m-a învăţat bunica să mă feresc de ei, că sunt oameni care te fură şi când se uită la tine”. Atunci mi-am dat seama că toate vin din necunoaştere. Le-am zis: ”Copii, eu sunt o jidancă...””. Copiii au făcut ochii mari şi Miriam şi-a spus povestea. N-am fost acolo, dar se zice că, la sfârşit, unii plângeau.
25 ianuarie 2010
22 ianuarie 2010
Ce ne uneste?
Asta a fost o leapsa foarte grea de la Felis, pentru ca din prima am avut pe buze un raspuns extrem de cinic. Si nu mi-a trecut inca.
Nu cred ca exista ceva ce uneste absolut toti oamenii, in afara de instinctul de supravietuire.
Ma simt adesea straina. Straina cand merg pe strada printre priviri mohorate si banuitoare, straina printre colegii de generatie pentru simplu fapt ca am demult alte prioritati, straina printre mamele de cariera pentru ca am tot felul de alte nevoi, straina la petreceri pentru ca e muzica prea tare, iar eu nu vreau decat sa mai pot sta de vorba cu prietenii mei..samd.
Paradoxul face ca pe mine chiar ma intereseaza oamenii. Ma intereseza povestile lor, ma intereseaza sentimentele lor, ideile lor. Ma intereseaza si sa impartasesc cu ei cea ce simt si-mi iese in materie de muzica, de fotografie, de idei stiintifice. Si aici ma simt cam straina, ca pe nimeni nu prea intereseaza acelasi lucru din partea mea, in afara de momentele (cam dese) cand mi se pun intrebari cu un scop precis. Adica sa explic cate o nelamurire:). Daca ma apuc sa vorbesc asa, cu entuziasm de vreo descoperire, devin complicata si ciudata. De copil a fost asa, intotdeuna ce aveam eu de spus era prea altfel, asa ca in liceu m-au poreclit "batrana dascal".
Alt paradox face sa fiu o fire foarte vesela si tonica, in ciuda instrainarii pe care o simt. Sunt extrovertita si asta da impresia de adaptabilitate. E doar o impresie.....Intotdeuna ma simt cumva in afara cercului.
Ceea ce am invatat insa in ultimii ani e sa nu-mi mai doresc cu atata ardoare sa intru in cerc. Nu e nimic superior sau inferior in a fi un pic strain. E pur si simplu un mod de a fi. Important e sa fii bun cu cei din jur si sa le acorzi ajutor cand au nevoie......fara sa te gandesti la urmari. Si fara sa te superi cand iei plasa. Am uitat sa spun ca iau mereu plasa, ma credeam deja in cerc, si cand aveam nevoie sa ma uneasca ceva cu ceilalti, isi mutau cercul in alta parte :) Am avut chiar recent surpriza neplacuta ca o persoana pe care o consideram prietena buna si pe care am anuntat-o de episodul din noiembrie sa se retraga complet din viata mea. N-am mai primit nici macar un sms de atunci:) Nu e prima data cand patesc asta, asa ca am zambit amuzata de confirmarile pe care le primesc mereu la "in afara cercului".
Asa ca m-am resemnat. Exista uniune pe grupuri de interese. Sufletesti, la astea ma refer. Si cam atat pentru mine.
Nu cred ca exista ceva ce uneste absolut toti oamenii, in afara de instinctul de supravietuire.
Ma simt adesea straina. Straina cand merg pe strada printre priviri mohorate si banuitoare, straina printre colegii de generatie pentru simplu fapt ca am demult alte prioritati, straina printre mamele de cariera pentru ca am tot felul de alte nevoi, straina la petreceri pentru ca e muzica prea tare, iar eu nu vreau decat sa mai pot sta de vorba cu prietenii mei..samd.
Paradoxul face ca pe mine chiar ma intereseaza oamenii. Ma intereseza povestile lor, ma intereseaza sentimentele lor, ideile lor. Ma intereseaza si sa impartasesc cu ei cea ce simt si-mi iese in materie de muzica, de fotografie, de idei stiintifice. Si aici ma simt cam straina, ca pe nimeni nu prea intereseaza acelasi lucru din partea mea, in afara de momentele (cam dese) cand mi se pun intrebari cu un scop precis. Adica sa explic cate o nelamurire:). Daca ma apuc sa vorbesc asa, cu entuziasm de vreo descoperire, devin complicata si ciudata. De copil a fost asa, intotdeuna ce aveam eu de spus era prea altfel, asa ca in liceu m-au poreclit "batrana dascal".
Alt paradox face sa fiu o fire foarte vesela si tonica, in ciuda instrainarii pe care o simt. Sunt extrovertita si asta da impresia de adaptabilitate. E doar o impresie.....Intotdeuna ma simt cumva in afara cercului.
Ceea ce am invatat insa in ultimii ani e sa nu-mi mai doresc cu atata ardoare sa intru in cerc. Nu e nimic superior sau inferior in a fi un pic strain. E pur si simplu un mod de a fi. Important e sa fii bun cu cei din jur si sa le acorzi ajutor cand au nevoie......fara sa te gandesti la urmari. Si fara sa te superi cand iei plasa. Am uitat sa spun ca iau mereu plasa, ma credeam deja in cerc, si cand aveam nevoie sa ma uneasca ceva cu ceilalti, isi mutau cercul in alta parte :) Am avut chiar recent surpriza neplacuta ca o persoana pe care o consideram prietena buna si pe care am anuntat-o de episodul din noiembrie sa se retraga complet din viata mea. N-am mai primit nici macar un sms de atunci:) Nu e prima data cand patesc asta, asa ca am zambit amuzata de confirmarile pe care le primesc mereu la "in afara cercului".
Asa ca m-am resemnat. Exista uniune pe grupuri de interese. Sufletesti, la astea ma refer. Si cam atat pentru mine.
20 ianuarie 2010
19 ianuarie 2010
Schluss
Gata cu bolile pe blogu meu.
Cand o sa aflu ceva semnificativ, am sa zic.
Deocamdata, ma declar sanatoasa si suferinda doar de medicatie.
Insa scap eu si de nenorocitul de cortizon, incet, incet.
Asa ca punem punct capitolului asta si ma adun in curand pt o leapsa foarte grea de la Felis.
Cand o sa aflu ceva semnificativ, am sa zic.
Deocamdata, ma declar sanatoasa si suferinda doar de medicatie.
Insa scap eu si de nenorocitul de cortizon, incet, incet.
Asa ca punem punct capitolului asta si ma adun in curand pt o leapsa foarte grea de la Felis.
17 ianuarie 2010
16 ianuarie 2010
15 ianuarie 2010
Vesti. Cred ca bune.
Toti anticorpii de lupus au iesit negativi. Nici alte colagenoze n-ar fi.
Acuma cautam bacterii ucigase care sa-mi provocat uratenia asta.
daca nu le gasim, e mai nasol, in sensul ca niste cauze necunoscute te tin in alerta all your life.
Daca n-ar fi povestea cu prednisonul, as zice ca n-am nimica.
Da eu chiar ma simt bine...e adevarat ca obosesc un pic mai repede, dar nu oboseala de anemie, ci ma ia oaresce somn la frig si efort.
Acuma cautam bacterii ucigase care sa-mi provocat uratenia asta.
daca nu le gasim, e mai nasol, in sensul ca niste cauze necunoscute te tin in alerta all your life.
Daca n-ar fi povestea cu prednisonul, as zice ca n-am nimica.
Da eu chiar ma simt bine...e adevarat ca obosesc un pic mai repede, dar nu oboseala de anemie, ci ma ia oaresce somn la frig si efort.
13 ianuarie 2010
Hemoglobina 13.5? n-am avut in viata mea;)
nu mai scad doza la 7 zile, ci la 5.
v-am zis ca urasc prednisonul, da?:D si ca evident am luat kile. Nu multe, dar am ratat tot ce-am slabit in spital si dupa.
si ma oftic, rau de tot, macar de mancam si io chestii interesante, da e nasol sa te ingrasi din friptura de pui si varza de bruxelles fiarta...sau salata de andive.
nu mai scad doza la 7 zile, ci la 5.
v-am zis ca urasc prednisonul, da?:D si ca evident am luat kile. Nu multe, dar am ratat tot ce-am slabit in spital si dupa.
si ma oftic, rau de tot, macar de mancam si io chestii interesante, da e nasol sa te ingrasi din friptura de pui si varza de bruxelles fiarta...sau salata de andive.
12 ianuarie 2010
multumesc
Am primit premii de la Lala, careia ii multumesc foarte mult, mai ales ca in ultima vreme blogu meu numa frumos n-a fost, o continua vaicareala presarata cu truisme:D
Cred ca mai toata blogosefera le-a primit deja, asa ca nu le mai raspandesc.
Si revin cand o sa am ceva interesant de zis....deocamdata e cam alb la mine in cap, cred ca mi s-a umflat si creieru de atatea pastile...:)
Cred ca mai toata blogosefera le-a primit deja, asa ca nu le mai raspandesc.
Si revin cand o sa am ceva interesant de zis....deocamdata e cam alb la mine in cap, cred ca mi s-a umflat si creieru de atatea pastile...:)
9 ianuarie 2010
Curs de fotografie pentru copii
http://www.fundatiacaleavictoriei.ro/?page_id=895
Il cunosc pe Andrei de cca un an de zile, este unul dintre cei mai straluciti absolventi ai Scolii de poetica fotografica, si-a creeat deja un limbaj propriu, ceea ce, in pinia mea, e cea mai importanta achizitie in orice domeniu artistic,
Daca s-ar incadra dpdv varsta, n-as sta pe ganduri sa o trimit pe Sofia la curs.
Il cunosc pe Andrei de cca un an de zile, este unul dintre cei mai straluciti absolventi ai Scolii de poetica fotografica, si-a creeat deja un limbaj propriu, ceea ce, in pinia mea, e cea mai importanta achizitie in orice domeniu artistic,
Daca s-ar incadra dpdv varsta, n-as sta pe ganduri sa o trimit pe Sofia la curs.
7 ianuarie 2010
as vrea....
5 ianuarie 2010
stiri
Am rezultatele.
In principiu, anticorpii anti ADN si Ani RO sunt negativi. Repetam peste 6 saptamani.
Asta inseamna ca in acest moment nu exista dovezi pentru lupus sau colagenoza.
Si TSH e bun,nimic la tiroida.
Restul analizelor sunt si ele bune.
Insa in mod sigur am o infectie cu streptococ...pt ca am Aslo f mare, 941.
Maine exudat:) ca bebelusii.
In principiu, anticorpii anti ADN si Ani RO sunt negativi. Repetam peste 6 saptamani.
Asta inseamna ca in acest moment nu exista dovezi pentru lupus sau colagenoza.
Si TSH e bun,nimic la tiroida.
Restul analizelor sunt si ele bune.
Insa in mod sigur am o infectie cu streptococ...pt ca am Aslo f mare, 941.
Maine exudat:) ca bebelusii.
2 ianuarie 2010
Hot Momma
Primisem o leapsa frumoasa de la Ada, sa va arat ce rochii port eu.
Din pacate,...n-am avut ocazia in ultima vreme, poate vara, da, atunci le port, dar leapsa a venit cand nu am avut eu acces la net.
Asa ca pun poza cu The Rochia de acu 2 seri :)
(the rochia e la misto, v-ati prins)
ah, si istoria ei.
Am cumparat-o...vazand-o pe umeras. Ieseam din magazin,, ba nu, ma pregateam sa platesc niste camasi, n-am probat-o, m-am uitat doar la marime, nici macar cat costa nu m-am uitat si habar nu am...cert ca a fost love at first sight, nu stiu de ce si cum:)
Din pacate,...n-am avut ocazia in ultima vreme, poate vara, da, atunci le port, dar leapsa a venit cand nu am avut eu acces la net.
Asa ca pun poza cu The Rochia de acu 2 seri :)
(the rochia e la misto, v-ati prins)
ah, si istoria ei.
Am cumparat-o...vazand-o pe umeras. Ieseam din magazin,, ba nu, ma pregateam sa platesc niste camasi, n-am probat-o, m-am uitat doar la marime, nici macar cat costa nu m-am uitat si habar nu am...cert ca a fost love at first sight, nu stiu de ce si cum:)
1 ianuarie 2010
Feux d'artifices
Abonați-vă la:
Postări (Atom)