31 octombrie 2012

De ce nu pot sa renunt la FB

Desi mi-as dori, foarte mult chiar, admir persoanele discrete, eu spun maximum 10% din ce simt, dar tot e cam mult. Explicatia insa, in foto.
 primul interviu se difuzeaza azi, dupa ora 12 la Radio Romania Actualitati.
 Cel de la Muzical probabil maine la ora 13, in Info buletin Muzical, iar cel de la Cultural urmeaza sa il facem acum, o sa revin cu datele exacte.

.... and Jazz it was

I'm in love. Big time.
Sa va povestesc un pic despre unul dintre personajele centrale ale serii.
Se numeste Bugge Wesseltoft si amicul Catalin Cretu l-a vazut la Garana . intr-un recital nebunesc , care nu s-a repetat aici, fiind doar invitatul unui cvartet. Cautati-l pe google, pt ca am o conexiune limitata, sa-mi amintesc sa iau Super Sim-ul ala odata.
A fost o seara de jazz european, uneori cam prea cuminte pentru creierul meu de muziciana educata, dar aflata in premiera intr-un club dedicat. (Sa nu uitam ca pe vremurile cand tineretul mergea la jazz, eu cresteam copii)
Insa au fost si momente de o intensitate teribila, Wesseltoft folosea, pe langa pian,  un iPad si un mixer, intotdeauna scapa spre zone mai fuzzy, mai la granita cu muzica contemporana, mi-as fi dorit sa continue pana dimineata.
Un alt moment culminant a fost duetul vibrafon-contrabas, iar niste melancolie de toamna au bagat toti 5 la un moment dat, numai buna pt doamne si domnisoare, pentru mine la limita dulceagului, dar totusi oamenii cantau cu mare, mare pasiune si renumele clubului Porgy&Bess nu e degeaba.
Acum am sa-l urmaresc cu constiinciozitate  pe Bugge, nebunul asta special, sper sa mai am ocazia sa il ascult.


Spre final, anunt cu oaresce ingrijorare ca Sturm und Drang-ul interior continua netulburat, unele  guri sustin ca ar fi de la luna plina in halou de curcubeu de pe cerul Vienei, sper sa am capul limpede  la panotat si sa nu pun pozele stramb. M-as inchide in casa sa compun daca n-as avea atata treaba.
Keep calm and support Sabina :)
 Noapte buna!
 Sau ,
Buna Dimineata, depinde cand cititi.

30 octombrie 2012

1 noiembrie 2012

Margaretenstraße 24, 1040 Wien
19 uhr
Surfaces and InnerSpaces
Vernissage Johanna Si, Sabina Ulubeanu, Catalin Cretu 


 

it's gonna jazz

Dar asta abia seara.
Acum mă duc la revizie. Sper la cât mai puțini mililitri extrași.
Vă tin la curent cu rezultatele, daca sunt ok, atunci promit să râd de criza metafizică. Pentru că de obicei e provocată de creaturile mici și roșii care au luat-o razna.
LE.
 Jazz si zambete sa fie:)

29 octombrie 2012

taios si rece

Asa se prezinta primul contact cu o Viena la final de octombrie. A fost o zi ciudata, cu avionul plecat la 2 ore de la ora anuntata, cu un acces de tuse cumplit la aterizare si cu un sentiment de neliniste care creste si nu pot sa - l opresc.

Sper sa fie semnul unei schimbari benefice de paradigma. Sau al unui curaj nou nout, curajul de a infrunta viata de pe pozitia omului capabil, stapan pe sine.
Astept un semn, poate un gest, poate o vorba, poate un eveniment  sau o aparitie care
sa-mi risipeasca starea asta de infrigurare cu care scriu de pe telefon. grabita sa prind un moment de solitudine, nedorind sa stau singura.
Nu e depresie, e aceeasi criza, si cumva o savurez, o imbratisez si astept clipa in care o voi pune pe note sau pixeli.

28 octombrie 2012

paradoxuri

Nu știu cum se potrivește scrierea precedentă cu faptul că  azi am ascultat Brel toată ziua. Ciudat, pentru o viitoare călătorie într-un spațiu de limbă germană.
Am emoții, care cresc fără sa le fac nimic, puțin nejustificate, în fond, nu e prima expoziție, poate că da, e prima la nivelul ăsta, dar , totuși, nu e Mumok ca să mă inhibe, e Schikaneder (știu sigur că aici ceea ce simt se va transmite mult mai direct, și e minunat, e MULT mai bine, e perfect)
Poate că două săptămâni vor fi prea lungi, chiar dacă pline,  pentru prima data nu sunt nerabdătoare să ma urc în avion, parca aș vrea să mai trag un pic de timp.
Nu o sa am când să-mi plâng de mila, dar plec deja ruptă pe dinauntru,.....și nu mă înțeleg. Superficială și profundă, liberă și prizonieră, simplă și cu aspirații de fashionistă, o disperată cu eleganță, vorba poetului:)
Cred ca Jaques ar pricepe. Cred ca ar încuraja-o pe Sabina să vină înapoi. Să-și reia problemele existențiale frivole care n-au legătura cu viața și cu moartea trupului, ci doar a sufletului. Cu eleganța. În ritm de vals nebun. Nebun și indecis, dar deopotrivă foarte precis. Semn de vindecare. Je suis revenue....



27 octombrie 2012

Poem despre iubire

Re-ascultând astăzi Passacaglia în do minor de Bach, am avut revelația formei sublime pe care o îmbrățișează.
După cum se poate afla din orice tratat muzical, Passacaglia se concretizează printr-o o temă simplă, ternară,  în registrul grav, pe care se brodează un număr de variațiuni, după inspirația autorului. Dar tema nu dispare niciodata din fundal, chiar dacă variațiunile ajung în zone profund îndepărtate de incipit-ul lucrării.
În Passacaglia lui Bach însă, tema se deplasează  și în alte registre, mediu, acut, se variază uneori infintezimal, alteori mai substanțial, dar se păstrează recognoscibilă.
Bach a avut 20 de copii. Unii dintre ei nu au rămas prea mult lângă el...ce suferință trebuie să fi îndurat....mintea nu o poate cuprinde, nu o poate înțelege. El și-a revărsat prea plinul inimii în arta sunetelor și în educația copiiilor supraviețuitori. I-a învățat muzică și nu numai, i-a încurajat, i-a considerat mult mai valoroși ca el, a fost fericit când au început să inoveze și să schimbe paradigma muzicală în care Johann Sebastian funcționa. El a fost tema care se oferă cu generozitate pentru ca cei pe care îi iubea să poată varia, să se poată împlini....
 Tot ceea ce trăim ar putea fi o formă de passacaglie. Fundamentul existenței noastre este iubirea, restul sunt simple coloraturi, mai mult sau mai puțin inspirate, după disponibilitatea pe care o manifestăm. Cu cât tema este mai profundă și directă, cu atât variațiunile se pot îndepărta mai mult, pentru ajunge apoi  întotdeauna înapoi la matcă. O temă inteligentă conține toate posibilele modificări. O temă inteligentă nu se teme de schimbarea de registru, de mici alterări. O temă inteligentă oferă libertate, dar este mereu prezentă cu energie bună, caldă, cu putere, dar și cu delicatețe îngerească.

 Passacaglia de Bach este un monumental poem despre iubire. Iubirea profundă care se lasă locuită de alte iubiri, mai mari sau mai mici, întotdeauna intense, pe care le amplifică, cărora le oferă libertate, semnificație, destin.

25 octombrie 2012

Fotografii pentru Matei

Matei este un baietel care are nevoie de o operatie lunga si grea, programata pentru luna ianuarie la Viena.
 Operatia ii va salva viata si ii va rezolva permanent problema de sanatate.
Din pacate, parintii lui Matei nu au fonduri suficiente.
Desi i-a venit foarte, foarte greu, Bogdana a inceput o campanie pentru a strange banii necesari.
 M-am hotarat sa donez si eu trei fotografii, detalii puteti citi aici:
Eu va spun doar ca fotografiile sint printate la inalta calitate, au fost prezente in expozitia festivalului InnerSound si costa 150 de euro una.

22 octombrie 2012

Portretul unui prieten

Cornel Brad, fotograf, tata, sot, pionier in domeniul sau, toate de succes. Un succes subtil , care inaripeaza, nu epateaza.


Copyright : Sabina Ulubeanu. All rights reserved

17 octombrie 2012

Tusea si junghiu

toti ai casei sunt raciti, in diverse stadii, numa eu nu, da ma doare rau o mana cu niste simptome ciudate pe care le-am citit acu vreo 3 ani la alte balarii si afara e soare si frumos, si nu ma pot bucura e asta,   ma zgarie din cosul pieptului pana departe de tot fiecare tuse pe care o aud eterofonic si, de asemenea, stereofonic, noaptea intreaga pana spre dimineata cand ma trezesc mai obosita decat m-am culcat.

11 octombrie 2012

Cum punem closure?

Am foarte multe pe suflet, multe situații cărora nu le-am pus înca punct, nu am reușit să mă despart în totalitate de pietrele de moară.
Le-am dispersat mai întâi în muzică, în fotografii și în scris.
Încerc  acum și varianta mai concretă, a realismului.
Să spunem că se poate începe  cu o seară frumoasă, copiii dorm, iar din camera alăturată se aude Glenn Gould, pe Mezzo. Cu ceva minute mai în urmă m-a chemat soțul meu, să vin să mă uit, pentru că e tare interesant. Din păcate, seara asta m-a prins mai moale. Parcă mă supără un pic urmele splenectomiei, doar se schimbă vremea și unii o simt interior mai repede decât exterior. Nu reușesc să mă mobilizez, rămân cu cartea mea, sau poate era laptopul… Știu însă că, dacă dorm bine și cât de devreme, mâine dimineață am să pot trimite în bună stare copiii la școală și gradiniță. Ceea ce s-ar chema rutina oricărei case, pentru mine reprezintă o epuizantă și importantă victorie. Pentru că da, și mamele se îmbolnăvesc. Și atunci când mama nu e bine, nimeni nu e bine. Și nu, nu mă refer la o săptămînă de gripă…

Mai departe, puteți citi aici.
Poate pentru cineva va funcționa.

Nu mi-e clar în ce epocă trăiesc

Să promovăm operele de mult validate
 Noi am inventat tot ce există pe lume, să promovăm caloriferul 
 Experimente? nu le mai îngăduim.

N-am trăit în stalinism, dar cei care au făcut-o mi-au confirmat similitudinile. Sau, a mai existat unul, Brejnev, care a spus bătând cu pantoful în masă că muzica dodecafonică e pericol național.
Ceea ce pare să nu știe personajul cu pricina este ca artiștii nu au limite în ceea ce priveste creativitatea. Pune-le o interdicție, îndată vor prospera, înflori proiectele.
Ideile despre cum aș putea folosi caloriferul în muzica și fotografiile mele mă năpădesc efectiv. Un instrument pe nedrept ignorat, cine are copii știe ce spun. Ce instalații se pot face! Mă gândesc să le aducem și pe scena (copyright  Irinel Anghel). Să îl exploatez emoțional-vizual.

 Caloriferule, here we come! Experimentul nu moare el așa , cu una cu două.

6 octombrie 2012

My darkest secret.

Am sa dezvalui cel mai crunt secret al vietii mele printr-o intrebare. A invatat cineva sa mearga pe bicicleta dupa 30 de ani?
Eu am inceput de azi, pe bicicleta Sofiei, cu saua inaltata, pe o straduta un pic in panta, fara sa dau din pedale, doar sa „curg” un pic la vale si sa pun frana . Parca am reusit vreo 5 metri incontinuu de 2 ori. dar ma simt descurajata si foarte jenata. M-am lovit cu pedalele, am indurat niste priviri nu tocmai empatice, samd.
Pe bicicleta sotului e imposibil, e  prea mare si grea. Inutil de spus ca ai mei copii sunt asi in ale biciclitului. Gheorghe la 5 ani  merge ca un campion deja de jumatate de an.
Tips and tricks?