Final de zi de la Ostrov.
© Cornel Brad
19 martie 2011
9 martie 2011
networking:)
>
adun aici toate linkurile cu munca din saptamana vieneza, ca sa nu se piarda.
Interviul dinainte de concert
articolul din Hotnews
Cronica oficiala la concertul Roxanei
Asteptam cronica de la concertul nostru :)
maine vin acasa, a fost superb aici, dar abia astept sa-mi strang in brate copilasii.
Cadouri preview: Sofiei i-am cumparat ochelari de spioana de la Muzeul Tehnicii ;) si lui Gh microbuz VW hippy cu floricele. Din acelasi loc.
edit : OMG, era sa uit de poza.
de Luiza Puiu, careia ii multumesc inca odata, mi-a dat multe fotografii minunate.
pe astea le-am facut eu
adun aici toate linkurile cu munca din saptamana vieneza, ca sa nu se piarda.
Interviul dinainte de concert
articolul din Hotnews
Cronica oficiala la concertul Roxanei
Asteptam cronica de la concertul nostru :)
maine vin acasa, a fost superb aici, dar abia astept sa-mi strang in brate copilasii.
Cadouri preview: Sofiei i-am cumparat ochelari de spioana de la Muzeul Tehnicii ;) si lui Gh microbuz VW hippy cu floricele. Din acelasi loc.
edit : OMG, era sa uit de poza.
de Luiza Puiu, careia ii multumesc inca odata, mi-a dat multe fotografii minunate.
pe astea le-am facut eu
7 martie 2011
4 martie 2011
Amintiri cu alba ca zapada
Cand era micuta, Sofia o adora pe Alba ca zapada. Acum e randul lui Gheorghe sa se lase vrajit de povestea animata. Nu mica le-a fost insa mirarea cand eu le-am spus amandoura ca sunt prietena cu Alba ca Zapada,si inca demult, demult, de vreo....18 ani ;)
pai cum asa mama?
Povestea incepe odata cu clasa a 7-a, cand la clasa paralela au venit doua fetite noi, una la vioara si una la percutie. Cea de la vioara e pe undeva prin Elvetia, cea de la percutie era de fapt...alba ca zapada cu glas de privighetoare. Nu ma credeti?
pai cum asa mama?
Povestea incepe odata cu clasa a 7-a, cand la clasa paralela au venit doua fetite noi, una la vioara si una la percutie. Cea de la vioara e pe undeva prin Elvetia, cea de la percutie era de fapt...alba ca zapada cu glas de privighetoare. Nu ma credeti?
Era vremea colantilor colorati si tricourilor lungi, asa mi-o amintesc eu pe Roxana, sa stiti ca am memorie buna si vizualizez perfect colantii cu niste patratele colorate multe si parul luuuung, negru ca abanosul :) si cu bretonul prins cu o clamita intr-o parte.
Intre timp, dupa anii de scoala si de liceu petrecuti la etajul doi din liceul Enescu, niste olimpiade la romana si, din pacate un singur concert comun (concertul absolventilor,la sala Dalles, unde Roxana a impresionat cu arie de Rossini si unde mie, pentru prima data in istoria liceului, mi s-au cantat doua compozitii), am urmat amandoua Conservatorul.
Acolo , din pacate, nu prea ne-am intersectat profesional, prea putin se incurajau colaborarile dintre compozitori si cantareti....abia mai tarziu , dupa ce noi am terminat, au inceput timid sa apara productii de opera contemporana.
Anii au trecut, si am regasit-o pe Alba ca Zapada cu prilejul periplurilor mele vieneze. Ok, si cu ajutorul FB...:)
Iar azi, dupa luni de zile in care ne-am tot dat intalniri si ne-am scris mesaje, ne-am vazut...eu in sala, ea pe scena la Musikverein. A intrat in sala si toata lumea a amutit.
Dupa prima piesa pe care a cantat-o, in spatele meu, ca un ecou nesfarsit : was fuer eine schone Frau!"
Si puteti sa-i contraziceti?
Nu degeaba am amintit de anii de liceu si acel concert al absolventilor. Practic, eu nu am mai auzit-o pe Roxana live de atunci!!
Concertul a fost minunat. Cu un program suav ca o zi de primavara, dar si navalnic pe masura.
Pianistul Christopher Hinterhuber S-a dovedit a fi un redutabil solist in Melodia Ungara in si minor de Schubert, o lucrare pe care nu am mai auzit-o pana atunci, precum nu mai auzisem nici tema cu variatiuni pentru flaut si pian de acelasi autor. In care l-am admirat pe Walter Auer. pentru virtuozitatea si frazarea sa impecabila, pentru paleta coloristica si de nuante.
Nu acelasi lucru as putea spune despre Cantabile si Presto de Enescu, in interpretarea acelorasi muzicieni....in unele randuri, amintirile din liceu au devenit extrem de prezente, am avut senzatia ca m-am intors in timp si ca il aud pe culoare pe vreunul dintre colegii mei studiind cate un pasaj din "Presto".
Impreuna cu liedurile de George Enescu pe versuri de Clement Marot, Liedurile de Schubert au fost pentru mine punctele de atractie ale recitalului cameral din Gläserner Saal .
Din punct de vedere componistic, au reprezentat cu siguranta stalpii tari ai proiectului propus de cei trei artisti.
Liedul este un gen muzical extrem de complex, ce poarta cu sine o intraga lume in interiorul catorva pagini muzicale. Atunci cand canti lied, fie ca esti pianist acompaniator, fie cantaret, ai nevoie de o inteligenta muzicala aparte, dublata de un talent actoricesc veritabil.
Roxana Constantinescu a reusit cu naturalete sa releve starile specifice fiecarei bucati muzicale in parte, cu o intonatie perfecta si o extrem de justa nuantare.
Am trait alaturi de ea fiecare nota, si e imposibil sa nu faci asta cand iti zambeste, se incrunta, devine trista, tragica, vesela, jucausa, uneori doar cu o simpla privire, schimband registrul afectiv instantaneu. Cat despre tehnica...ireprosabila, de la pasajele cantabile, lirice pana la extrema virtuozitate in lucrarea de Henry Bishop.
Daca as gasi un mic bemol programului, acesta ar fi piesa de Alfred Roussel care nu m-a convins, dar asta nu din cauza interpretilor, care si-au facut datoria cu brio, ci din cauza ca lucrarea mi-a parut a fi usor superflua in comparatie cu celelalte piese alese. E posibil ca eu sa fiu un pic prea serioasa si sa nu prind mereu spiritul vienez, admit.
Sau poate vorbeste doar imboldul meu de a le scrie "asa cum trebuie" o lucrare pentru voce si flaut? :P
Dincolo de enorma bucurie a revederii si de dincolo de faptul ca am reusit in sfarsit sa schimbam cateva imbratisari si cateva cuvinte, ramane o seara de muzica minunata, calda, deschisa, numai buna sa aduca odata primavara.
Acum ma credeti ca eu o cunosc pe Alba ca Zapada? Parul negru ca abanosul, pielea alba ca zapada, si, desigur, cu voce de privighetoare. Imi pare rau ca nu-i puteti vedea pantofii. Erau geniali....:)))
Intre timp, dupa anii de scoala si de liceu petrecuti la etajul doi din liceul Enescu, niste olimpiade la romana si, din pacate un singur concert comun (concertul absolventilor,la sala Dalles, unde Roxana a impresionat cu arie de Rossini si unde mie, pentru prima data in istoria liceului, mi s-au cantat doua compozitii), am urmat amandoua Conservatorul.
Acolo , din pacate, nu prea ne-am intersectat profesional, prea putin se incurajau colaborarile dintre compozitori si cantareti....abia mai tarziu , dupa ce noi am terminat, au inceput timid sa apara productii de opera contemporana.
Anii au trecut, si am regasit-o pe Alba ca Zapada cu prilejul periplurilor mele vieneze. Ok, si cu ajutorul FB...:)
Iar azi, dupa luni de zile in care ne-am tot dat intalniri si ne-am scris mesaje, ne-am vazut...eu in sala, ea pe scena la Musikverein. A intrat in sala si toata lumea a amutit.
Dupa prima piesa pe care a cantat-o, in spatele meu, ca un ecou nesfarsit : was fuer eine schone Frau!"
Si puteti sa-i contraziceti?
Nu degeaba am amintit de anii de liceu si acel concert al absolventilor. Practic, eu nu am mai auzit-o pe Roxana live de atunci!!
Concertul a fost minunat. Cu un program suav ca o zi de primavara, dar si navalnic pe masura.
Pianistul Christopher Hinterhuber S-a dovedit a fi un redutabil solist in Melodia Ungara in si minor de Schubert, o lucrare pe care nu am mai auzit-o pana atunci, precum nu mai auzisem nici tema cu variatiuni pentru flaut si pian de acelasi autor. In care l-am admirat pe Walter Auer. pentru virtuozitatea si frazarea sa impecabila, pentru paleta coloristica si de nuante.
Nu acelasi lucru as putea spune despre Cantabile si Presto de Enescu, in interpretarea acelorasi muzicieni....in unele randuri, amintirile din liceu au devenit extrem de prezente, am avut senzatia ca m-am intors in timp si ca il aud pe culoare pe vreunul dintre colegii mei studiind cate un pasaj din "Presto".
Impreuna cu liedurile de George Enescu pe versuri de Clement Marot, Liedurile de Schubert au fost pentru mine punctele de atractie ale recitalului cameral din Gläserner Saal .
Din punct de vedere componistic, au reprezentat cu siguranta stalpii tari ai proiectului propus de cei trei artisti.
Liedul este un gen muzical extrem de complex, ce poarta cu sine o intraga lume in interiorul catorva pagini muzicale. Atunci cand canti lied, fie ca esti pianist acompaniator, fie cantaret, ai nevoie de o inteligenta muzicala aparte, dublata de un talent actoricesc veritabil.
Roxana Constantinescu a reusit cu naturalete sa releve starile specifice fiecarei bucati muzicale in parte, cu o intonatie perfecta si o extrem de justa nuantare.
Am trait alaturi de ea fiecare nota, si e imposibil sa nu faci asta cand iti zambeste, se incrunta, devine trista, tragica, vesela, jucausa, uneori doar cu o simpla privire, schimband registrul afectiv instantaneu. Cat despre tehnica...ireprosabila, de la pasajele cantabile, lirice pana la extrema virtuozitate in lucrarea de Henry Bishop.
Daca as gasi un mic bemol programului, acesta ar fi piesa de Alfred Roussel care nu m-a convins, dar asta nu din cauza interpretilor, care si-au facut datoria cu brio, ci din cauza ca lucrarea mi-a parut a fi usor superflua in comparatie cu celelalte piese alese. E posibil ca eu sa fiu un pic prea serioasa si sa nu prind mereu spiritul vienez, admit.
Sau poate vorbeste doar imboldul meu de a le scrie "asa cum trebuie" o lucrare pentru voce si flaut? :P
Dincolo de enorma bucurie a revederii si de dincolo de faptul ca am reusit in sfarsit sa schimbam cateva imbratisari si cateva cuvinte, ramane o seara de muzica minunata, calda, deschisa, numai buna sa aduca odata primavara.
Acum ma credeti ca eu o cunosc pe Alba ca Zapada? Parul negru ca abanosul, pielea alba ca zapada, si, desigur, cu voce de privighetoare. Imi pare rau ca nu-i puteti vedea pantofii. Erau geniali....:)))
1 martie 2011
Un martisor cu adevarat special
De la tanti Cella (da, scriitoarea Cella Serghi), de acum 29 de ani.
l-am gasit aranjand cartile in dulap. Uitasem de el, pana cand Veronica m-a rugat sa-i dau o poza cu martisor pt revista.
sper sa va placa!
Pt ziua femeii, sarbatoresc in avans.
http://www.steinwayaustria.at/allg_veranstaltungen.htm
da, miniportret componistic SI expo de fotografie.
Acum, am un avion de prins.
ma duc la primavara!
20 februarie 2011
amintiri de pe scara mea
16 februarie 2011
Expozitie de fotografie la Lisabona
Expozitia include 100 de lucrari ale profesorilor si absolventilor Scolii de Poetica Fotografica Francisc Mraz, realizate in urma a doua excursii fotografice in Portugalia - in aprilie si septembrie 2010.
Expun: Cornel Brad, Lucian Bibo, Corina Constantinescu, Razvan Bumbes, Andrei Contiu, Iulia Dumitru, Stefan Dumitru, Carmen Ionita, Gyuri Ilinca, Cristina Irian, Andrei Mita, Mirela Momanu, Francisc Mraz, Silviu Pavel, Mirona Radu, Dragos Rapeanu, Raul Tanislav, Sabina Ulubeanu.
Fotografiile vor fi expuse intre 3 si 17 martie 2011 la Faculdade de Letras, iar intre 10 si 21 martie 2011, la Instituto Camoes din Lisabona.
Un lot aparte de sase fotografii apartinind lui Radu Angheloiu, Stefan Dumitru, Cristian Fetter, Cristina Irian, Bogdan Oprea si Sabina Ulubeanu vor fi expuse in cadrul unei manifestari care va reuni imagini din capitalele participante la sarbatorile francofoniei.
Expozitia a fost realizata cu sprijinul Institutului Cultural Roman din Lisabona.
Fotografia de pe afis: Razvan Bumbes
Expozitia online
Expun: Cornel Brad, Lucian Bibo, Corina Constantinescu, Razvan Bumbes, Andrei Contiu, Iulia Dumitru, Stefan Dumitru, Carmen Ionita, Gyuri Ilinca, Cristina Irian, Andrei Mita, Mirela Momanu, Francisc Mraz, Silviu Pavel, Mirona Radu, Dragos Rapeanu, Raul Tanislav, Sabina Ulubeanu.
Fotografiile vor fi expuse intre 3 si 17 martie 2011 la Faculdade de Letras, iar intre 10 si 21 martie 2011, la Instituto Camoes din Lisabona.
Un lot aparte de sase fotografii apartinind lui Radu Angheloiu, Stefan Dumitru, Cristian Fetter, Cristina Irian, Bogdan Oprea si Sabina Ulubeanu vor fi expuse in cadrul unei manifestari care va reuni imagini din capitalele participante la sarbatorile francofoniei.
Expozitia a fost realizata cu sprijinul Institutului Cultural Roman din Lisabona.
Fotografia de pe afis: Razvan Bumbes
Expozitia online
8 februarie 2011
Familia Peppa Pig
Dupa cum ii spuneam si Siminei,, fiecare familie are un corespondent in desene animate.
Noi suntem de multe ori Pingu, dar adevaratii noi se regasesc in Peppa Pig si fratele ei Gheorghe:)
Noi suntem de multe ori Pingu, dar adevaratii noi se regasesc in Peppa Pig si fratele ei Gheorghe:)
31 ianuarie 2011
25 ianuarie 2011
O poveste din care inveti
Se pare ca mama nu mai are nimic interesant de spus. Va las in compania fetitei:)
O poveste din care înveţi
Elizabeth, dacă nu ştiţi, este o foarte bună prietenă a mea. Această zână îmi spune adesea tot felul de poveşti despre cum şi-a petrecut copilăria. Aşa am aflat multe lucruri folositoare de care acum, dacă nu aş fi cunoscut-o, nici nu aş fi avut habar.
Vă spun şi vouă o poveste din care puteţi afla ceva foarte important pe care vă las să-l ghiciţi voi.
În primul rând, micuţa Beth locuieşte în cel mai frumos oraş din lume. Este oraşul în care zânele pot locui mulţumite şi în pace. Din păcate, Elisabeth era cea mai micuţă de statură. (Şi mai era şi foarte timidă.)
În curtea şcolii era un măr cu merele de aur. Fiind curioasă, Beth ar fi vrut să mănânce şi ea un măr de aur, dar nu ajungea. Ar fi rugat pe cineva, dar era prea timidă. Aşa că Elisabeth nu mai luă pauza de masă.
După şcoală, zâna văzu o micuţă ce lua o bomboană de la cofetărie. Ar fi vrut şi ea, dar nu avea destul curaj.
Mai târziu, copila îşi făcea temele. Nu ştia însă cât face 45 + 23. (Era în clasa I.)
Atunci îşi spuse: „Azi am avut o zi groaznică. Mai bine plec de acasă.”
Aşa a ajuns la mine.
Ea şi-a dat seama că a făcut o mare greşeală plecând de acasă. S-a întors în oraşul ei, dar adeseori mai vine la mine.
SFÂRŞIT!
Sunt mai multe învăţături din această poveste pe care v-am spus-o. Vi le înşir aici pe toate:
Să nu fii niciodată prea timida, căci nimic nu trebuie exagerat.
Dacă vezi pe cineva că face ceva să nu te iei după el doar de distracţie: s-ar putea să facă o prostie.
- Să nu pleci niciodată de acasă.
24 ianuarie 2011
Poveste de iarna
A inceput cu un banal telefon. Mi-au spus ca mai raman o zi la munte, ca ninge prea tare si n-au chef sa dea toata zapada din curte , ca sa porneasca apoi la un drum destul de greu.
L-am intrebat ce face, mi-a spus ca acordeaza pianul, ca nu se mai poate canta pe el asa. Si ca asta micu il tot necajeste.
Dar acum, ca era cu mine la telefon, "asta micu" a avut cale libera.
Mai intai cate un sunet, timid, se oprea sa il asculte si spunea: auzi? il auzi? apoi il astepta rabdator sa se stinga.
Dupa, a inceput adevarata improvizatie. cu mainile alternand, cand acorduri, cand clustere, cand sunete izolate. In ritmuri bine dozate, cu pauze, cu schimbari de registre. Delicat, ca un preludiu de Debussy si in mod cert mai bine decat multe compozitii contemporane. Apoi au inceput notele scurte, descendente si ascendente, in acut, aproape ca niste glissandi din fulgi de zapada. Tocmai cand incepeam sa nu-l mai percep, a schimbat registrul, si timbral, si emotional, a devenit furtunos, cu clustere repetate si violente care s-au rezolvat senin intr-un sunet desprins parca dintr-o pictura de Vermeer : o intreaga poveste in tuse delicate, dar totodata extrem de precise sentimental.
N-a mai fost destul, si a inceput sa se acompanieze lovind in lemnul pianului si alternnd sunetele cu voce mica, stinsa, inganata.
A rasarit apoi o terta mica extrem de trista, din tot noianul acela avangardisto-minimalist care i-ar fi facut pe Cage si Morton Feldman sa se inverzeasca de invidie.
A continuat cu micile batai, apoi a observat ca tata vorbeste cu mama la telefon. dar era prea coplesit de miracolul muzical ca sa mai poate vorbi cu mine. S-a multumit cu un zambet retinut cand i-a spus tata ca mama i-a ascultat compozitia si ca a fost superba.
S-a alintat putin intr-o plapuma adusa ilegal din dormitor pana jos, in living, si a pornit-o un pic bosumflat pe scari, sa isi revina la niste desene cu Mickey Mouse.
L-am intrebat ce face, mi-a spus ca acordeaza pianul, ca nu se mai poate canta pe el asa. Si ca asta micu il tot necajeste.
Dar acum, ca era cu mine la telefon, "asta micu" a avut cale libera.
Mai intai cate un sunet, timid, se oprea sa il asculte si spunea: auzi? il auzi? apoi il astepta rabdator sa se stinga.
Dupa, a inceput adevarata improvizatie. cu mainile alternand, cand acorduri, cand clustere, cand sunete izolate. In ritmuri bine dozate, cu pauze, cu schimbari de registre. Delicat, ca un preludiu de Debussy si in mod cert mai bine decat multe compozitii contemporane. Apoi au inceput notele scurte, descendente si ascendente, in acut, aproape ca niste glissandi din fulgi de zapada. Tocmai cand incepeam sa nu-l mai percep, a schimbat registrul, si timbral, si emotional, a devenit furtunos, cu clustere repetate si violente care s-au rezolvat senin intr-un sunet desprins parca dintr-o pictura de Vermeer : o intreaga poveste in tuse delicate, dar totodata extrem de precise sentimental.
N-a mai fost destul, si a inceput sa se acompanieze lovind in lemnul pianului si alternnd sunetele cu voce mica, stinsa, inganata.
A rasarit apoi o terta mica extrem de trista, din tot noianul acela avangardisto-minimalist care i-ar fi facut pe Cage si Morton Feldman sa se inverzeasca de invidie.
A continuat cu micile batai, apoi a observat ca tata vorbeste cu mama la telefon. dar era prea coplesit de miracolul muzical ca sa mai poate vorbi cu mine. S-a multumit cu un zambet retinut cand i-a spus tata ca mama i-a ascultat compozitia si ca a fost superba.
S-a alintat putin intr-o plapuma adusa ilegal din dormitor pana jos, in living, si a pornit-o un pic bosumflat pe scari, sa isi revina la niste desene cu Mickey Mouse.
18 ianuarie 2011
13 ianuarie 2011
6 ianuarie 2011
better
Si fizic, desi iar sunt o gogoasa infuriata la obrajori, dar si psihic.
De ce?
Pai fimea, ieri, dupa o incantatie de juma de ora ca sunt o rea si o urata , a acceptat sa-i pun o intrebare.
Ce ai face daca ar veni un copil la tine sa spuna ca mama ta e o rea si o urata?
Raspuns: nu vreti sa stiti ce i-ar face nefericitului care ar scoate pe gura asa ceva, asa ca nu-l reproduc exact :D
Dupa care: eu iti zic asta daca ma simt suparata, nu pentru ca nu te iubesc. Eu nu cred ca esti urata si rea de-adevaratelea, doar ca asa vad eu cand nu-mi convine ceva.
Ce sa mai spun..le doresc multora capacitatea de autoanaliza a unui copil de 8 ani :)
Autocenzura in societate probabil ca o sa-i vina de la sine....sper!
De ce?
Pai fimea, ieri, dupa o incantatie de juma de ora ca sunt o rea si o urata , a acceptat sa-i pun o intrebare.
Ce ai face daca ar veni un copil la tine sa spuna ca mama ta e o rea si o urata?
Raspuns: nu vreti sa stiti ce i-ar face nefericitului care ar scoate pe gura asa ceva, asa ca nu-l reproduc exact :D
Dupa care: eu iti zic asta daca ma simt suparata, nu pentru ca nu te iubesc. Eu nu cred ca esti urata si rea de-adevaratelea, doar ca asa vad eu cand nu-mi convine ceva.
Ce sa mai spun..le doresc multora capacitatea de autoanaliza a unui copil de 8 ani :)
Autocenzura in societate probabil ca o sa-i vina de la sine....sper!
4 ianuarie 2011
:)
Nu stiam ce sa mai scriu, asa ca va pun o poza din seria Reveillon in fusta/rochie:)
ma simt un picut mai bine, sper sa o tin tot asa.
Va multumesc inca odata pentru toate urarile, conteaza f mult pentru mine, nu pt ca nu am familia aproape, dar incurajarile din exterior ma fac sa nu ma mai vaicaresc atata inauntrul casei...:)
ma simt un picut mai bine, sper sa o tin tot asa.
Va multumesc inca odata pentru toate urarile, conteaza f mult pentru mine, nu pt ca nu am familia aproape, dar incurajarile din exterior ma fac sa nu ma mai vaicaresc atata inauntrul casei...:)
31 decembrie 2010
Multumesc
Am avut un an foarte greu, iar povestea nu s-a terminat. De ieri am diagnosticat al 4-lea episod.
Insa, paradoxal, a fost un an foarte creativ, cu multe sentimente, bune si rele, nu conteaza, important e ca au fost intense. S-au materializat in muzica, in fotografii, in cuvinte, in prieteni, in calatorii pe care cu siguranta altfel nu le-as fi facut. Pentru asta multumesc. Suna ciudat, dar pericolul m-a facut sa traiesc din plin, si fumusetea si uratenia.
Nu stiu ce o sa urmeze, cat o sa mai urmeze, care va fi finalul. Nimeni nu stie, nebuloasa e prea mare. Intr-un fel asta e bine, desi medicina nu e matematica, alte boli , chiar si alea cu nume urat, reactioneaza mai bine la formula cauza efect. Aici nu se stie, ceea ce inseamna ca se poate intampla orice.
Sigur ca mi se pare foarte nedrept, dar cine suntem noi sa stim ce meritam si ce nu? si de ce ne e dat sa traim intr-un fel sau altul?
Un singur sfat am de dat: sa traiti profund fiecare moment, nu ca si cand ar fi ultimul, cu asta nu sunt de acord, nici cum zicea Zorba, ca si cum ar fi primul, desi asta suna extrem de frumos. Ci pur si simplu pentru aceste momente exista, se intampla. Nu lasati doar vreun necaz sa va faca sa valorizati ceea ce e bun. Sau sa scoata din noi ceea ce conteaza.
Sigur ca pentru 2011 imi propun sa fiu sanatoasa. Dar e greu, e un efort de vointa extrem. Sper sa reusesc. In fond, am mai trait 12 luni.
Multumesc tuturor pentru sprijinul din 2010 si din toata inima va urez un An Nou bun.
La multi ani!
Insa, paradoxal, a fost un an foarte creativ, cu multe sentimente, bune si rele, nu conteaza, important e ca au fost intense. S-au materializat in muzica, in fotografii, in cuvinte, in prieteni, in calatorii pe care cu siguranta altfel nu le-as fi facut. Pentru asta multumesc. Suna ciudat, dar pericolul m-a facut sa traiesc din plin, si fumusetea si uratenia.
Nu stiu ce o sa urmeze, cat o sa mai urmeze, care va fi finalul. Nimeni nu stie, nebuloasa e prea mare. Intr-un fel asta e bine, desi medicina nu e matematica, alte boli , chiar si alea cu nume urat, reactioneaza mai bine la formula cauza efect. Aici nu se stie, ceea ce inseamna ca se poate intampla orice.
Sigur ca mi se pare foarte nedrept, dar cine suntem noi sa stim ce meritam si ce nu? si de ce ne e dat sa traim intr-un fel sau altul?
Un singur sfat am de dat: sa traiti profund fiecare moment, nu ca si cand ar fi ultimul, cu asta nu sunt de acord, nici cum zicea Zorba, ca si cum ar fi primul, desi asta suna extrem de frumos. Ci pur si simplu pentru aceste momente exista, se intampla. Nu lasati doar vreun necaz sa va faca sa valorizati ceea ce e bun. Sau sa scoata din noi ceea ce conteaza.
Sigur ca pentru 2011 imi propun sa fiu sanatoasa. Dar e greu, e un efort de vointa extrem. Sper sa reusesc. In fond, am mai trait 12 luni.
Multumesc tuturor pentru sprijinul din 2010 si din toata inima va urez un An Nou bun.
La multi ani!
27 decembrie 2010
mdaa
"Mama, n-o sa mai fii niciodata asa frumoasa cum erai cand aveam eu 4 ani...."
Ce sa ma intristeze mai tare? Adevarul sau faptul ca si-a cam dat seama cum e cu viata asta?
Ce sa ma intristeze mai tare? Adevarul sau faptul ca si-a cam dat seama cum e cu viata asta?
22 decembrie 2010
la o sustinere de teza
Mandala cu o polifonie de Antonio Lotti
Fotografie nonretrogradabila (formularea apartine domnisoarei dr Octavia Dinulescu, unicul muzicolog roman care a inteles matematica din spatele creatiei lui Stroe)
Subconstientul meu lucreaza cand e vorba de Aurel Stroe.
La fel cu rupturile, catastrofele si puntile intre sisteme de acordaj.
Subconstientul meu lucreaza cand e vorba de Aurel Stroe.
La fel cu rupturile, catastrofele si puntile intre sisteme de acordaj.
Cine a zis ca nu poti face poze simpatice la un eveniment oficial? Adica...pe subiectul tezei...
21 decembrie 2010
puff!
am racit, rau. Viroza din aia cu nas, gat ochi paradite, si tuse care doare, si dr mea de la Fundeni nu prea e de gasit si stau cu Kalcidu langa mine (nu am voie peniciline) si nu'sh ce sa fac. Il iau, nu-l iau? Pana fac io antibiograma .....
15 decembrie 2010
punct si de la capat
ninge
e frig tare
e si frumos totusi
am fost in afara vienei, la casuta din padure a prietenilor
mi-am luat un basc negru de lana si agrafe cu hello kitty la fetita
am mancat ...un adevarat dezmat, strudel cu sos de vanilie si frisca pe deasupra
am mai zis ca e frig?
maine voi fi wonder woman:
dimineata la rezolvat niste hartoage, va fi greu, e frig si e multa lume acolo
sper intr-o intalnire cu o prietena din clasa 1
aeroport
avion
si daca ajunge la timp...la ora 20.30 concert.
in ritmul asta, sa ne mai miram ca sanatatea mea e mai aiurea decat acu o luna?
e frig tare
e si frumos totusi
am fost in afara vienei, la casuta din padure a prietenilor
mi-am luat un basc negru de lana si agrafe cu hello kitty la fetita
am mancat ...un adevarat dezmat, strudel cu sos de vanilie si frisca pe deasupra
am mai zis ca e frig?
maine voi fi wonder woman:
dimineata la rezolvat niste hartoage, va fi greu, e frig si e multa lume acolo
sper intr-o intalnire cu o prietena din clasa 1
aeroport
avion
si daca ajunge la timp...la ora 20.30 concert.
in ritmul asta, sa ne mai miram ca sanatatea mea e mai aiurea decat acu o luna?
14 decembrie 2010
12 decembrie 2010
8 decembrie 2010
7 decembrie 2010
4 decembrie 2010
back to normal?
cred ca normalul meu ar fi cosmarul oricui :P
galagie, desene animate, calareli de la Gh, 100 de intrebari pe minut de la Sofia, de scris stimele pt partitura care se canta pe 16 decembrie, cafea, ceata in cap, durere de cap :P si in general, am zis haos?
galagie, desene animate, calareli de la Gh, 100 de intrebari pe minut de la Sofia, de scris stimele pt partitura care se canta pe 16 decembrie, cafea, ceata in cap, durere de cap :P si in general, am zis haos?
30 noiembrie 2010
Asta e patuica mia!
In seara asta am fost cu Sofia la concert, la dragul de Matei Varga.
A cantat minunat, ca de obicei. dar de data asta , cu un plus de maturitate, nu mai e un elev/student/tanar exceptional, e un artist in floarea varstei, si original pe deasupra. Care canta muzica de toate felurile si face enorm pt valorile romanesti. Il cunosc pe Matei de cand eram copii , iar cand a intrat pe scena, imbracat frumos ca un print rus alb :), am avut senzatia ca e neschimbat din clasa a 6-a.
Asta a fost prima bucurie a serii, dublata de atentia Sofiei pe parcursul concertului, la Fantasia de Schumann aproape ca n-a miscat. Iar la bis, Revolutionarul de Chopin, a ramas efectiv cu gura cascata.
Multumim Matei pentru orele incantatoare in compania trairilor tale. Si sunetului tau frumos, dar atat de variat, unul pentru Schumann, altul pentru Chopin.
M-am bucurat enorm ca Matei e deasupra efectologiei care cam bantuie pianistica mondiala acum, pianissimele lui sunt pline de greutate, fortissimele extrem de elegante, iar gandirea muzicala extrem de clara, dar foarte subtil subordonata sentimentului.
Adica e asa cum trebuie :)
A doua bucurie ne-a furnizat-o Diana prin Alex, care ne-a asteptat cu paturica si pernuta lui GH.
va las sa deslusiti ce a urmat cand am ajuns acasa.
Acum tot acolo sta.
Asa-i ca e facuta "pe el"? :)
A cantat minunat, ca de obicei. dar de data asta , cu un plus de maturitate, nu mai e un elev/student/tanar exceptional, e un artist in floarea varstei, si original pe deasupra. Care canta muzica de toate felurile si face enorm pt valorile romanesti. Il cunosc pe Matei de cand eram copii , iar cand a intrat pe scena, imbracat frumos ca un print rus alb :), am avut senzatia ca e neschimbat din clasa a 6-a.
Asta a fost prima bucurie a serii, dublata de atentia Sofiei pe parcursul concertului, la Fantasia de Schumann aproape ca n-a miscat. Iar la bis, Revolutionarul de Chopin, a ramas efectiv cu gura cascata.
Multumim Matei pentru orele incantatoare in compania trairilor tale. Si sunetului tau frumos, dar atat de variat, unul pentru Schumann, altul pentru Chopin.
M-am bucurat enorm ca Matei e deasupra efectologiei care cam bantuie pianistica mondiala acum, pianissimele lui sunt pline de greutate, fortissimele extrem de elegante, iar gandirea muzicala extrem de clara, dar foarte subtil subordonata sentimentului.
Adica e asa cum trebuie :)
A doua bucurie ne-a furnizat-o Diana prin Alex, care ne-a asteptat cu paturica si pernuta lui GH.
va las sa deslusiti ce a urmat cand am ajuns acasa.
Acum tot acolo sta.
Asa-i ca e facuta "pe el"? :)
27 noiembrie 2010
26 noiembrie 2010
26 noiembrie
Ieri am ajuns acasa.
La fix un an de la .....nu stiu cum sa-i spun, orice vorbe ar fi atat melodramatice, cat si prea sarace pt tot ce-a fost atunci.
De la aeroport ne-am suit in masina si am mers direct la Busteni.
Gheorghe dormea, a dormit pana dimineata, asa ca m-a vazut abia azi. cateva secunde a fost pasiv, nepasator, apoi a venit in brate si n-a mai plecat de-acolo. Primu lucru a intrebat: unde e cadoul?:)
La fix un an de la .....nu stiu cum sa-i spun, orice vorbe ar fi atat melodramatice, cat si prea sarace pt tot ce-a fost atunci.
De la aeroport ne-am suit in masina si am mers direct la Busteni.
Gheorghe dormea, a dormit pana dimineata, asa ca m-a vazut abia azi. cateva secunde a fost pasiv, nepasator, apoi a venit in brate si n-a mai plecat de-acolo. Primu lucru a intrebat: unde e cadoul?:)
23 noiembrie 2010
telegrame 2
la Viena se alapteaza in Public, in Stephan's Platz.
Nu, nu alunga politia mamicile care fac asta.
Nu, nu se uita nimeni urat.
Da, asta se intampla in cel mai aristocrat oras din Europa.
Eu inca nu-mi revin din soc, cum poate sa exista atata mitocanie incat sa admonestezi si sa agresezi o femeie care alapteaza?
inca odata, sa fie clar, sa se inteleaga:
Alaptatul este un lucru firesc, normal, ca si cum ai bea un pahar cu apa. Alaptatul in public este perfect legal. Spatiile de alaptare sunt pentru mamele care se simt mai confortabil retrase. Restul mamelor sunt LIBERE sa alapteze unde le taie capul .Nicio mama nu va alapta copilul ca sa oripileze pe careva, va asigur ca atunci cand alapteaza in public, o mama o face STRICT inspre binele copilului.
Nu, nu alunga politia mamicile care fac asta.
Nu, nu se uita nimeni urat.
Da, asta se intampla in cel mai aristocrat oras din Europa.
Eu inca nu-mi revin din soc, cum poate sa exista atata mitocanie incat sa admonestezi si sa agresezi o femeie care alapteaza?
inca odata, sa fie clar, sa se inteleaga:
Alaptatul este un lucru firesc, normal, ca si cum ai bea un pahar cu apa. Alaptatul in public este perfect legal. Spatiile de alaptare sunt pentru mamele care se simt mai confortabil retrase. Restul mamelor sunt LIBERE sa alapteze unde le taie capul .Nicio mama nu va alapta copilul ca sa oripileze pe careva, va asigur ca atunci cand alapteaza in public, o mama o face STRICT inspre binele copilului.
16 noiembrie 2010
telegrame
La Viena sunt multe mamici purtatoare.
Am vazut multe wrap-uri, un sling si ergobaby sau ceva de genu(nu stiu exact cum se numeste)
Si mult copii in carut.
Si cel mai des, copii purtati de catre mame care imping carutul :)
la Viena sunt lifturi peste tot pe strada, in magazine, de la metrou la suprafata etc,, astfel incat persoanele in varsta, alea mai anemice asa mine :), mamele cu copii in carut, persoanele cu dizabilitati sa se poata deplasa oriunde si oricum.
De cateva zile ies fara aparat foto, nu stiu de ce. Am observat ca fara aparat ma simt pur si simplu.... singura.
Am vazut multe wrap-uri, un sling si ergobaby sau ceva de genu(nu stiu exact cum se numeste)
Si mult copii in carut.
Si cel mai des, copii purtati de catre mame care imping carutul :)
la Viena sunt lifturi peste tot pe strada, in magazine, de la metrou la suprafata etc,, astfel incat persoanele in varsta, alea mai anemice asa mine :), mamele cu copii in carut, persoanele cu dizabilitati sa se poata deplasa oriunde si oricum.
De cateva zile ies fara aparat foto, nu stiu de ce. Am observat ca fara aparat ma simt pur si simplu.... singura.
15 noiembrie 2010
www.tiberiuolah.ro
Imi face o nespusa placere si ma emotioneaza teribil faptul ca in sfarsit Olah are site.
http://www.tiberiuolah.ro
Multumiri Olgutei Lupu pentru o munca titanica. Neavand urmasi, Olah e pe nedrept un pic uitat.
PS Fotografiile sunt teribile.
http://www.tiberiuolah.ro/album-de-familie.html
http://www.tiberiuolah.ro
Multumiri Olgutei Lupu pentru o munca titanica. Neavand urmasi, Olah e pe nedrept un pic uitat.
PS Fotografiile sunt teribile.
http://www.tiberiuolah.ro/album-de-familie.html
13 noiembrie 2010
E lucevan le stelle....
Ei bine, da,
Recunosc.
Vinovata.
Imi place Puccini.
Intotdeauna mi-a placut, si constat ca pe masura ce trec anii, incep sa-i gasesc virtuti si lui Verdi.
In seara asta am experimentat opera pe bune, adica la "in picioare". Biletul ala de 3 sau 4 euro , pentru oricine.
Ca sa se inteleaga despre ce e vorba, opera din Viena e una extrem de democrata.
Cu 2 ore inainte de spectacol (cel putin!), lumea sta la coada la o casa speciala, aflata in spatele operei, care vinde doar aceste locuri in picioare. Cu aproximativ 80, 90 de minute inaintea reprezentatiei incep sa se vanda biletele. Opera dispune de cca 500 de locuri "Steheplätze". Eu azi am avut noroc, am luat biletul cu nr 66.
Cele mai bune sunt evident, la parter, in primul rand de locuri in picioare. Locurile la parter costa 4 euro.
Apoi urmeaza Galerie si Balkon, de 3 euro. Eu mi-am luat Galerie.
E bine sa fii din timp la casa pt a-ti procura biletul. Pentru ca imediat ce l-ai luat, te duci frumusel la parter, balcon sau galerie si astepti sa se deschida usile. Ele se deschid cu cca o ora, 50 de minute inainte de spectacol.
E bine sa fii devreme...ca sa iti marchezi teritoriul :)
Locurile in picioare sunt de fapt bine delimitate, in calupuri de cate doua ,si au in fata o bara imbracata in catifea rosu inchis si bine roasa:) , pe care te sprijini. Iar la Galerie poti bine merci sa te asezi jos pe treapta daca ai obosit prea tare, doar ca nu mai vezi scena.
Cele mai bune locuri sunt vanate de cunoscatori, care vin devreme si le marcheaza lasand o esarfa pe bara din fata. In centru si in un pic stanga /dreapta se vede perfect. In partile extreme e mai problematic.
Locurile in picioare sunt luate, din ce-am vazut eu azi, de cel putin trei categorii de melomani:
Regia, clasica. Margarethe Wallman.
Tosca, (Michèle Crider) nu mi-a placut. Emotional era bine, nu zic. dar Vissi d'arte fals???? Batai de glas la fiecare acuta lunga? si in general..fals, fals, fals? M-am bucurat ca am dat numai 3 euro:) Domnul de langa mine era la fel de nemultumit. Tinerii din fata urmareau pe partitura, nici ei n-au aplaudat-o. La finalul ariei, dupa ce il omoara pe Scarpia, am ramas cu un gust amar. Ceva de genul, ia uite, o Tosca fara Floria buna.....
ca sa dregem amarul, la Diva, Angela Gheorghiu. Mie imi place cum canta.
Scarpia ( Falk Struckmann), remarcabil. Iar personajul, un ticalos...dar ce maniere! :) Ce frumos o invita pe dansa la masa. Vocea grava si nuantata a domnului Struckmann a emotionat publicul si l-a tinut in tensiune in actul doi.
Cavaradossi (Marco Berti). Minunat!! Plin de gingasie si bravura in actul 1, demnitate in actul 2 si rascolitor in aria sa finala. N-am gasit cu el asta, v-o las cu Domingo. (alta slabiciune de-a mea)
Asadar, Marco Berti a starnit ropote de aplauze si nenumarate Bravo. Le-a meritat.
Dirijorul din aceasta seara a fost Michael Halász. Recunosc, n-am auzit de el pana azi. Dar mi-a placut, a condus cu finete, cu gingasie, cu putere, cu nerv. Solo-ul de clarinet care precede E lucevan le stelle a amutit publicul. Nu se mai auzeau nici macar respiratiile.
Per total, ar fi fost un spectacol fantastic daca aveau si o Tosca macar corecta intonational in distributie. Asa, a fost doar unul foarte bun, (caci, admit, emotional si-a jucat bine rolul)
Recunosc.
Vinovata.
Imi place Puccini.
Intotdeauna mi-a placut, si constat ca pe masura ce trec anii, incep sa-i gasesc virtuti si lui Verdi.
In seara asta am experimentat opera pe bune, adica la "in picioare". Biletul ala de 3 sau 4 euro , pentru oricine.
Ca sa se inteleaga despre ce e vorba, opera din Viena e una extrem de democrata.
Cu 2 ore inainte de spectacol (cel putin!), lumea sta la coada la o casa speciala, aflata in spatele operei, care vinde doar aceste locuri in picioare. Cu aproximativ 80, 90 de minute inaintea reprezentatiei incep sa se vanda biletele. Opera dispune de cca 500 de locuri "Steheplätze". Eu azi am avut noroc, am luat biletul cu nr 66.
Cele mai bune sunt evident, la parter, in primul rand de locuri in picioare. Locurile la parter costa 4 euro.
Apoi urmeaza Galerie si Balkon, de 3 euro. Eu mi-am luat Galerie.
E bine sa fii din timp la casa pt a-ti procura biletul. Pentru ca imediat ce l-ai luat, te duci frumusel la parter, balcon sau galerie si astepti sa se deschida usile. Ele se deschid cu cca o ora, 50 de minute inainte de spectacol.
E bine sa fii devreme...ca sa iti marchezi teritoriul :)
Locurile in picioare sunt de fapt bine delimitate, in calupuri de cate doua ,si au in fata o bara imbracata in catifea rosu inchis si bine roasa:) , pe care te sprijini. Iar la Galerie poti bine merci sa te asezi jos pe treapta daca ai obosit prea tare, doar ca nu mai vezi scena.
Cele mai bune locuri sunt vanate de cunoscatori, care vin devreme si le marcheaza lasand o esarfa pe bara din fata. In centru si in un pic stanga /dreapta se vede perfect. In partile extreme e mai problematic.
Locurile in picioare sunt luate, din ce-am vazut eu azi, de cel putin trei categorii de melomani:
- Studenti si in general tineret dornic de cultura dar cu vantul batand prin buzunare. Ei se imbraca chiar si foarte elegant, ca doar sunt la opera, unele fete isi scot pantofii cu toc si stau in ciorapi in timp ce se canta, iar in pauza se plimba distinse cu pantofii in picioare prin Foyer. Altii se imbraca extrem de modest, in blugi si cizme.
- Melomani inraiti, buni cunoscatori ai operelor , nu prea bogati, sau care au mers de-atatea ori incat un loc in loja nu ii incanta cu nimica. Sus la galerie se determina succesul reprezentatiei. (am avut langa mine un domn care m-a intrebat in ce limba vreau micul ecran care iti traduce cuvintele din italiana...mie imi era indifereant, el a zis ca el oricum nu se uita ca stie f bine opera. La rugamintea unui tanar din spate l-a pus in engleza)
- Turisti , ori melomani, ori curiosi. Curiosii pleaca si dupa primul act fara jena.
- Ar mai fi probabil si cei care si-ar fi luat loc in sala, dar nu mai erau bilete. Avantajul cu aceste locuri e ca nu se vand pe internet. Asta tine de managementul democratic despre care va vorbeam mai inainte. Sunt accesibile tuturor, cu un picut de efort.
Regia, clasica. Margarethe Wallman.
Tosca, (Michèle Crider) nu mi-a placut. Emotional era bine, nu zic. dar Vissi d'arte fals???? Batai de glas la fiecare acuta lunga? si in general..fals, fals, fals? M-am bucurat ca am dat numai 3 euro:) Domnul de langa mine era la fel de nemultumit. Tinerii din fata urmareau pe partitura, nici ei n-au aplaudat-o. La finalul ariei, dupa ce il omoara pe Scarpia, am ramas cu un gust amar. Ceva de genul, ia uite, o Tosca fara Floria buna.....
ca sa dregem amarul, la Diva, Angela Gheorghiu. Mie imi place cum canta.
Scarpia ( Falk Struckmann), remarcabil. Iar personajul, un ticalos...dar ce maniere! :) Ce frumos o invita pe dansa la masa. Vocea grava si nuantata a domnului Struckmann a emotionat publicul si l-a tinut in tensiune in actul doi.
Cavaradossi (Marco Berti). Minunat!! Plin de gingasie si bravura in actul 1, demnitate in actul 2 si rascolitor in aria sa finala. N-am gasit cu el asta, v-o las cu Domingo. (alta slabiciune de-a mea)
Asadar, Marco Berti a starnit ropote de aplauze si nenumarate Bravo. Le-a meritat.
Dirijorul din aceasta seara a fost Michael Halász. Recunosc, n-am auzit de el pana azi. Dar mi-a placut, a condus cu finete, cu gingasie, cu putere, cu nerv. Solo-ul de clarinet care precede E lucevan le stelle a amutit publicul. Nu se mai auzeau nici macar respiratiile.
Per total, ar fi fost un spectacol fantastic daca aveau si o Tosca macar corecta intonational in distributie. Asa, a fost doar unul foarte bun, (caci, admit, emotional si-a jucat bine rolul)
De ce imi place Puccini?
pentru ca e melodic, fara a fi plicticos.
pentru ca e armonic, e inovator, fara a fi voyant modern. Ci e mult mai subtil.
pentru ca orchestreaza extrem de bine.
pentru ca incarca fiecare pasaj cu sentiment, dar nu cu sentimentalism.
pentru ca e un excelent dramaturg, eroii sai sunt deosbiti, dar reali, supusi greselilor, nu sunt zugraviti in alb si negru.
De ce imi place Tosca?
Pentru ca e o poveste despre iubire si onoare, spusa cu pasiune si cu forta, pentru ca e o poveste idealista fara a fi dulceaga, tensionata fara a fi (prea) melodramatica.
De ce mi-a placut asa mult la "in picioare"?
Pentru ca aici opera reverbereaza viu, sincer. Pentru ca e reconfortant sa vezi atatia tineri dornici de a asculta muzica de calitate. Pentru ca e reconfortant sa vezi oameni imbracati modest, fara fasoane, care vin la opera doar din placere in loc sa stea seara la TV . Pentru ca ti se ofera un minim de confort pentru ce platesti. Pentru ca statul in picioare te tine foarte atent la ce se intampla pe scena:) Pentru ca acolo e adevaratul public, care decide daca opera are succes, sau daca spectacolul...cade:)
Pentru ca acolo iti dai seama de ce Viena e orasul muzicii. Muzica vie, pe viu, pe viata si pe moarte.
pentru ca e melodic, fara a fi plicticos.
pentru ca e armonic, e inovator, fara a fi voyant modern. Ci e mult mai subtil.
pentru ca orchestreaza extrem de bine.
pentru ca incarca fiecare pasaj cu sentiment, dar nu cu sentimentalism.
pentru ca e un excelent dramaturg, eroii sai sunt deosbiti, dar reali, supusi greselilor, nu sunt zugraviti in alb si negru.
De ce imi place Tosca?
Pentru ca e o poveste despre iubire si onoare, spusa cu pasiune si cu forta, pentru ca e o poveste idealista fara a fi dulceaga, tensionata fara a fi (prea) melodramatica.
De ce mi-a placut asa mult la "in picioare"?
Pentru ca aici opera reverbereaza viu, sincer. Pentru ca e reconfortant sa vezi atatia tineri dornici de a asculta muzica de calitate. Pentru ca e reconfortant sa vezi oameni imbracati modest, fara fasoane, care vin la opera doar din placere in loc sa stea seara la TV . Pentru ca ti se ofera un minim de confort pentru ce platesti. Pentru ca statul in picioare te tine foarte atent la ce se intampla pe scena:) Pentru ca acolo e adevaratul public, care decide daca opera are succes, sau daca spectacolul...cade:)
Pentru ca acolo iti dai seama de ce Viena e orasul muzicii. Muzica vie, pe viu, pe viata si pe moarte.
10 noiembrie 2010
9 noiembrie 2010
6 noiembrie 2010
3 noiembrie 2010
2 noiembrie 2010
Tempio di fumo
Este o lucrare draga mie de Doina Rotaru.
Simple people, simple life in Lisboa.
Ma atrag oamenii, ma gandesc ce e in spatele figurii, incerc sa le surprind interiorul. Cand fotografiez oameni, sunt singurele momente in care ma detasez de mine ca sa ajung la celalalt.
In viata de zi cu zi, e important sa le ascult povestile, sa le observ gesturile, sa ii asimiliez fara sa-i judec, fiecare in sine, cu istoria sa, cu trairile sale, originali prin faptul ca sunt ei insisi .
In rest, maine la 8, ora Vienei. brrr:)
O fricoasa Sabina asta.
Simple people, simple life in Lisboa.
Ma atrag oamenii, ma gandesc ce e in spatele figurii, incerc sa le surprind interiorul. Cand fotografiez oameni, sunt singurele momente in care ma detasez de mine ca sa ajung la celalalt.
In viata de zi cu zi, e important sa le ascult povestile, sa le observ gesturile, sa ii asimiliez fara sa-i judec, fiecare in sine, cu istoria sa, cu trairile sale, originali prin faptul ca sunt ei insisi .
In rest, maine la 8, ora Vienei. brrr:)
O fricoasa Sabina asta.
29 octombrie 2010
Viena
E frig dimineata.
Dar pana acum a fost soare.
De miercuri incepe show-ul.
prima perfuzie cica tine vreo 6, 7 ore. Dupa aia, urmatoarele 3 merg repede. Vor fi saptamanale, in fiecare miercuri.
Tineti pumnii.
Ma intorc cel mai devreme pe 25 noiembrie.
Dar pana acum a fost soare.
De miercuri incepe show-ul.
prima perfuzie cica tine vreo 6, 7 ore. Dupa aia, urmatoarele 3 merg repede. Vor fi saptamanale, in fiecare miercuri.
Tineti pumnii.
Ma intorc cel mai devreme pe 25 noiembrie.
24 octombrie 2010
foggy red
Ultimele ore in Lisabona.Care spun precis ce simt eu acum. Mai mereu imaginile mele sunt cumva premonitorii, sau fixeaza trairi mai vechi. Ele nu sunt facute intamplator, circumstantial, in ciuda faptului ca nu pornesc la fotografiat cu proiecte jurnalistice sau ca sa urmaresc o idee pe care sa o justific si demonstrez prin imagini
Eu pornesc cu o singura dorinta: sa vad daca gasesc in jur coincidentele. Ce coincidente? Adica acele situatii care se potrivesc unui sentiment pe care l-am indentificat cu precizie si care trebuie sa transpara apoi in imagine.
Daca reusesc, e de bine.
Ma face asta fotograf? cu siguranta nu.
Nu sunt fotograf si nu voi fi niciodata, pentru inca nu stiu ce inseamna fotograf.
Iar a transmite sentimente nu inseamna nicidecum arta. Nu e destul.
Asa ca sa nu aud ca as face fotografie artistica, pentru ca eu cred ca de fapt asa ceva nu exista. Ca exista legi interne de compunere a unei imagini...asta e alta poveste. Acelea da, pot fi comentate si discutate.
Dar vorba lunga saracia omului.
Ma opresc aici. Sper ca urmatorul post sa poarte si ceva energie pozitiva.
Deocamdata sunt confuza si emotionata. Eufemism pentru moarta de frica.
Gheorghe a zis acum o luna ca-s mama fetita. O fetita foggy red. Sper doar sa ajungem cu viata in punctul in care se va opri mirat sa-mi spuna: mama, esti o baba.
Eu pornesc cu o singura dorinta: sa vad daca gasesc in jur coincidentele. Ce coincidente? Adica acele situatii care se potrivesc unui sentiment pe care l-am indentificat cu precizie si care trebuie sa transpara apoi in imagine.
Daca reusesc, e de bine.
Ma face asta fotograf? cu siguranta nu.
Nu sunt fotograf si nu voi fi niciodata, pentru inca nu stiu ce inseamna fotograf.
Iar a transmite sentimente nu inseamna nicidecum arta. Nu e destul.
Asa ca sa nu aud ca as face fotografie artistica, pentru ca eu cred ca de fapt asa ceva nu exista. Ca exista legi interne de compunere a unei imagini...asta e alta poveste. Acelea da, pot fi comentate si discutate.
Dar vorba lunga saracia omului.
Ma opresc aici. Sper ca urmatorul post sa poarte si ceva energie pozitiva.
Deocamdata sunt confuza si emotionata. Eufemism pentru moarta de frica.
Gheorghe a zis acum o luna ca-s mama fetita. O fetita foggy red. Sper doar sa ajungem cu viata in punctul in care se va opri mirat sa-mi spuna: mama, esti o baba.
18 octombrie 2010
un personaj
In ziua 3 si in ultima zi.
5 patrate si una rupe sirul
In ziua 3 si in ultima zi.
5 patrate si una rupe sirul
5 patrate si una rupe sirul
In ziua 3 si in ultima zi.
5 patrate si una rupe sirul
13 octombrie 2010
Fotopoetica- Expo 2010
A treia promotie a scolii se arata.
33 de fotografi, fiecare cu personalitatea sa, cu propriile viziuni, fiecare cu retorta sa de combinatii instrumentare, cu sensibilitatea si vigoarea conduse intr-un tandem indestructibil.
Trecuti printr-un an de lucru intens si sustinut, prin 4 tabere de fotografie interne sau internationale.
Ei sunt.
Alexandru Modoi, Alexandru Spineanu, Alin Iacob, Andreea Vintze, Andrei Mihalca, Bogdan Anda, Bogdan Oprea, Camelia Garmacea, Catrinel Dima, Cornel Brad, Cosmina Popescu, Cristian Bassa, Cristian Fetter, Cristina Irian, Dafina Jeaca, Ioan bunea, Ioana Puscarciuc, Ionut Dragnea, Jean Grigore, Laura Sârbu, Luisa Iatan, Mihaela Gavrilescu, Mirela Ghindea, Mirela Momanu, Patricia Ilisiu, Radu Angheloiu, Raul Tanislav, Sorin Constantin, Stefan Dumitru, Stelian Bogza, Teodor Horea, Teodora Maftei, Tudor Stanica.
vernisajul va avea loc Luni, 18 octombrie, ora 19
33 de fotografi, fiecare cu personalitatea sa, cu propriile viziuni, fiecare cu retorta sa de combinatii instrumentare, cu sensibilitatea si vigoarea conduse intr-un tandem indestructibil.
Trecuti printr-un an de lucru intens si sustinut, prin 4 tabere de fotografie interne sau internationale.
Ei sunt.
Alexandru Modoi, Alexandru Spineanu, Alin Iacob, Andreea Vintze, Andrei Mihalca, Bogdan Anda, Bogdan Oprea, Camelia Garmacea, Catrinel Dima, Cornel Brad, Cosmina Popescu, Cristian Bassa, Cristian Fetter, Cristina Irian, Dafina Jeaca, Ioan bunea, Ioana Puscarciuc, Ionut Dragnea, Jean Grigore, Laura Sârbu, Luisa Iatan, Mihaela Gavrilescu, Mirela Ghindea, Mirela Momanu, Patricia Ilisiu, Radu Angheloiu, Raul Tanislav, Sorin Constantin, Stefan Dumitru, Stelian Bogza, Teodor Horea, Teodora Maftei, Tudor Stanica.
vernisajul va avea loc Luni, 18 octombrie, ora 19
12 octombrie 2010
9 octombrie 2010
My Lisboa
e altfel, o goana dupa stari bine definite interior, dar greu de tradus exterior.
O izolare in mijlocul multimii. M-am apropiat si de oameni, simpli, munciti dar senini, pentru ca sutele de ani printre stradutele intortocheate isi pun amprenta si redau nobletea si decenta unui trai vesel in tristete aparenta.
7 octombrie 2010
6 octombrie 2010
4 octombrie 2010
2 octombrie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)