blue and pink

all together:)
Sper sa fie ok,
Raluca:)

Leapsa de poze merge mai departe la oricine vrea s-o preia.

Stie cineva o bona ?

a ramas sor'mea fara.

goana mare

Am luat trenul de ora 15, l-au tinut juma de ora in gara la Busteni, am ajuns in Bucuresti, am mers pe jos pana la radio, am stat la concert, venit acasa , la oo.25 am mers la somn (dupa ce am rezolvat o chestiune care ardea rau de tot, adica precautii sa nu rasufle informatii din lucrarea despre timp inainte de publicare), noroc ca am avut de discutat doar cu huhurezi ca mine :), acum scriu asta inainte sa ma bag intr-un taxi si sa predau la facultate, dupa care ma gandeam sa prind trenul de 15.30 care opreste in Sinaia, de acolo maxi taxi pana acasa, ba nu, poate iau si un taxi adevarat dupa ce cobor din asta, ca mi-e lene sa urc tot dealu pe intuneric.
Si copiii ma vor lua de buna cand ajung, evident.
Sa nu uit sa le cumpar cadouri.

V-am pupat!

Mergem sau nu la concert?

Printre melomani si muzicieni exista un razboi surd in ceea ce priveste prezenta in sala de concert. Unii dintre cei mai informati si experimentati dintre ei considera ca a sta acasa si a asculta pe disc o interpretare valoroasa e mult mai interesant decat a merge si a asculta pe viu aceeasi lucrare, cantata imperfect.
Am sa-i contrazic, aducand cateva argumente in sprijinul trairii efective , a comunicarii directe cu interpretii.
Nu sunt nici eu de parere ca orice concert merita experimentat, exista cateva nume care , odata mentionate pe afis, imi taie din start elanul. Si publicul ii sanctioneaza , salile raman din ce in ce mai goale cand se urca pe scena acei instrumentisti/dirijori/cantareti.
Insa exista si artisti care nu se ridica permanent la inaltimea lui Sviatoslav Richter sau a lui Herbert von Karajan, insa ceea ce au de comunicat e valabil, frumos, interesant. Si merita cu prisosinta sa fie admirati si receptati.
Care sunt unele dintre pericolele elitismului autoritar pe care incerc sa il combat?

1. Fixismul, inchistarea. Una e sa consideri o anume interpretare ca fiind cea care iti corespunde, care te face sa intelegi muzica respectiva, alta e sa anulezi cu vehementa orice alta idee pe care o poate avea un alt artist. Sau sa nu recunosti ca o anumita conceptie, desi nu-ti este pe plac, reprezinta , prin unitatea si logica ei, o referinta demna de mentionat.

2. Delasarea. Da , exact. Pentru ca cine mai are timp acasa sa asculte 80 de minute , linistit, neintrerupt, cateva cvartete de Mozart? Trebuie sa fii ori un pustnic, ori foarte egoist in relatia cu familia pe care si-asa nu o vezi decat 3 ore pe zi.... Si-atunci...pui cvartetul...il mai inchizi, il mai intrerupi...sau, si mai grav (sau cel mai grav), faci altceva intre timp. Imaginea globala despre muzica respectiva e astfel ingrozitor modificata, ciuntita, mutilata.

3. Uitarea. Pentru ca un meloman captiv in cele 2, 3 inregistrari de referinta pe care le ruleaza, uita uneori ca muzica e un mecanism viu, cu valente infinite, tinde sa revina obsesiv la fragmentele ascultate anterior pana cand acestea se deformeaza , transformandu-se in ideatica pura, ceea ce nu mai este demult muzica. Muzica este in primul rand simtire. O simtire geniala, de acord, dar totusi simtire, sentiment.

Ce se intampla in sala de concert?
In primul rand ca scena e un fel de templu, iar spectatorul asista la nasterea unui miracol. Ca sa intelegeti acest miracol, am sa explic pe scurt cum se naste o compozitie muzicala.

Creatorul scrie sub imperiul sentimentului, al trairii. Acea clipa de gratie este permanent rememorata in timpul traducerii ei pe portativ. E un proces anevoios, chinuitor, la sfarsitul caruia compozitorul spera ca a pus pe note cat mai mult din ceea ce a receptionat de mai Sus. Sa redai totul e aproape imposibil. Sunt convinsa ca si unicii compozitori care n-au sters nicio nota, adica Bach si Mozart, ne-au aratat doar varful icebergului.
Ei bine, dupa aceasta infrigurata transcriere urmeaza traducerea compozitiei de catre interpret. Acesta recreeaza , prin studiu intens, ideile si bataile de inima ale creatorului. Iar in momentul in care se afla in fata publicului, adauga partiturii acea nota de contemporaneitate atat de necesara intelegerii ei. Pentru ca diferenta intre o interpretare de acum 50 de ani si una actuala nu este doar de tempo, conceptie, subliniere a tehnicilor compozitionale folosite. Ci reprezinta suma evenimentelor din jurul nostru, transfigurarea dramelor, bucuriilor comune in redarea unui muzici de Beethoven, Debussy, Bach, Monteverdi, Palestrina, Bartok, Webern, Ligeti, Enescu....
Bineinteles ca ne referim la interpretari de la bune in sus. Si care aduc aceasta nota de contemporaneitate respectand stilul autorului. Iar sa participi in direct la recreerea unui opus muzical e un privilegiu la indemana oricui . Aproape oricui. Daca ne gandim numai la Alex Tomescu si concertele sale prin tara, in cele mai mici orasele si deja descoperim ca muzica clasica nu e o gogorita ascunsa in frac.

In concluzie, e bine sa fim selectivi, dar sa nu exageram. Sa nu murim pe dinauntru dand frau liber exigentelor nejustificate.
Pe Olah il vedeam extrem de des in sala de concert. In 1998 a mers la tot festivalul Enescu. Batran, bolnav, trist, si cu amintirea lui Richter, Prokofiev, Oistrach prezenta .
Pe Pascal Bentoiu il vad iarasi ascultand cele mai diverse muzici la Radio, Ateneu...
Nu cauta doar ineditul, merge sa asculte a mia oara concertul 3 de Beethoven.
Cred ca pleodarie mai nobila decat prezenta acestor titani la concerte nu poate exista.
V-am convins? Daca nu, astept comentarii:)

blogosfera taticeasca

daca stiti, imi spuneti si mie ce bloguri de tatici exista?
In afara de badici si altele ce contin "coautori" :)

e frumos si fara os!

Nu numai ca gheorghe e artist, dar de data asta el a impus modul si mediul de exprimare.
Asdar, la noi se poarta happening-uriule si improvizatiile. Copiii m-au batut cu propriile mele arme, pt ca eu de obicei nu suport asa ceva in arta:D. Insa la ei nu a fost un act arbitrar, ci, mai ales la cea mare, unul de profunda constiinta.

by Sofia

Copacul toamnei e asa frumos
Fiecare caine il considera un os!
El e mandru ca un vant
Si ceilalti copaci nu se plang.

ora de iarna

Computeru meu e super destept (ca si al vostru, evident) si a trecut singur la ora de iarna.
De fiecare data cand se intampla asta (trecerea la ora de iarna) imi fac planuri arete despre cum o sa mergem cu totii mai devreme la culcare, despre cum treaba asta o sa ne faca muuuult mai harnici, mai odihniti, mai energici, mai constiinciosi.

Vise taica, vise!


Si ca sa inchei intr-o nota optimisa, am primit un premiu foarte frumos de la Gratiela.



Premiul merge mai departe la Ada si Papadica, prima pentru ca e o prietena atat de buna si a doua pentru ca are maaare nevoie de suport, Go Oana!! Taie-i tu pe ei!!

stare de fapt

Doi copii nervosi, obositi, vomitaciosi in masina, devin doua flori pline de energie din secunda in care pasesc pe iarba de la munte.

Zen Gheorghe

profil de buletin :D
nu m-am putut abtine sa nu vi-l arat....

Expo 2009

Maine seara o dam jos.
Cine vrea sa mai vada expo, se mai poate azi toata ziua si maine pana la ora 19.30.
Cine nu poate ajunge cu niciun chip la Carturesti, mai are o sansa:

http://www.fotopoetica.ro/?p=expozitie&e=Anul-2009

scrztttttttttttttttt

Sabinelu, ai rabdare.
Rabdare, rabdare, rabdare.

Din nou Alexandru Tomescu

Colega mea de la Fotopoetica,Elena Stancu, a realizat un interviu cu Alexandru Tomescu. Plus un reportaj foarte interesant.
Va las aici linkurile:

Reportajul

Interviul

Si nu uitati ce spune Alex:

In Romania, biletul la Filarmonica este de trei ori mai mic decat unul la film.

Vom muri si...?

Am gasit la Nomad Cat in blogroll un blog cu numele " vom trai si vom fi liberi"
Si-am inceput sa-mi amintesc. Lucruri pe care le-am crezut demult infundate intr-un sertar al mintii mele alambicate. (Acum era buna cartea lui Sebastian Vlad Popa despre memorie, promit sa-l sun).
As vrea sa pot scrie niste randuri cathartice pentru o intreaga generatie, pentru cei care avem acum aproximativ 30 de ani, care am apucat un pic de comunism, nu prea mult, dar suficient sa nu-l uitam niciodata.
Eu aveam 10 ani , 4 luni si 13 zile atunci cand am auzit la Europa Libera vestile despre Timisoara. 16 decembrie 1989.
In acel moment am simtit teama , combinata cu foarte multa speranta. Deja pe 22 decembrie am crezut ca viata mea se va schimba definitiv si ma imaginam unde o sa fiu la 30, peste 20 de ani.
In primul rand, am crezut ca oamenii valorosi vor scapa de frica. Da, au scapat de un anume gen de frica, pe care au inlocuit-o cu o resemnare ingrozitor de trista.
In al doilea rand, am crezut ca tot ceea ce se facea atunci aproape clandestin va inflori si ca miracolele mintii umane vor inunda toata lumea gri in care traiam. Ei bine, nu. Lumea s-a colorat , intr-adevar. Mai intai cu sucul verde - kiwi, apoi cu reclamele de pe strada, dupa care au urmat milioanele de ecrane din cutiutele de chibrituri unde locuim. Dar in multe creiere s-a asternut un gri apasator.
Si in al treilea rand, si cel mai infiorator pentru mine, am crezut ca entuziasmul va deveni starea generala a populatiei. Ca in jurul meu voi intalni doar oameni curiosi, vii, interesati de fantasticul existentei. In schimb, ma lupt cu invatarea cheii fa in anul 2 de facultate , cu mentalitatea "merge si-asa", cu dorinta de a evada, de a scapa de lupta, de a escamota ignoranta.
In schimb, ma bucur ca n-am reusit sa ma resemnez. ca nu abandonez. Fiecare privire un pic mai luminoasa din sala de seminar ma bucura atat de intens, incat merg mai departe inaripata. Unii numesc aceasta resemnare "maturizare". Daca e pe-asa, prefer sa raman in continuare la varsta de 10 ani. Si sa ma bucur de fiecare om de 10 ani pe care-l cunosc.
Adica pentru toti cei pe care 20 de ani de impostura n-au reusit sa-i incline. Fie c au plecat, fie ca au ramas aici sa suporte mineriadele zilnice .

Si-mi pare bine ca inca se mai vad urmele de gloante.

Sa-mi promiteti ca le veti arata copiilor vostri. Pana nu le astupa minerii...

cinspe octombrie

o sa fie zi lunga si grea.
LE: totusi, veste buna primita pe mail:

Dragi Compozitori,

Lucrarea este gata, a fost la Paris si acum "vine" la Bucuresti.
"Before a National Anthem" filmul cu toate compozitiile voastre cantate de corul "Accoustic" va fi expus la Muzeul National de Arta Contemporana din Bucuresti in cadrul expozitiei "A moment of Citizenship" care se deschide Joi 22 Octombrie 2009 la ora 19.

Explicatie:
niste compozitori si niste poeti, Irina Botea si Nicu Ilfoveanu au realizat chestia de mai sus.
printre ei si eu.
e vorba despre un film despre si cu muzica noastra, cantata de Accoustic, dirijata de Daniel Jinga si compusa special in primavara pt acest film, care s-a expus mai intai la Jeu de Paume, la Paris.
Vernisajul, dupa cum scrie in anunt.

am primit premiu:)

De la Lore

Cred ca e primul premiu pe care-l primesc, multumesc frumos!!
N-am sa-l dau mai departe, pentru ca mai toata blogosfera e plina de asa ceva, sper sa nu va suparati pe mine....va iubesc si fara premiu, jur:)))
Later edit: totusi, hai sa-l dau mai departe, sa-i incurajez sa scrie mai mult, ca mi-s dragi:
Liana, Carmen, Flavia, Andrei cu Sofia, Mita calatoare

la Bușteni e soare și se vad munții.

Pentru ca atunci cand Smilla scria asta, eu faceam poze.
Da, acum e si mai frumos...dar n-am avut chef de fotografiat.

armonii de dimineata

in drum spre facultate

Vodafone sau Orange?

Cred ca din pacate va trebui sa-mi schimb numarul, (si telefonul) o complicasenie fara margini pe care n-are sens sa o povestesc.

Asa ca fac un topic mega egoist de self help, pentru ca n-am vreme e studii de piata etc....poate va pricepeti voi la telefoane si abonamente??

Cuiva simpatic

Draga Ufo, pentru ca aseara m-am simtit efectiv ca la Oscar-uri, m-am gandit sa-ti dedic un header pt blog:)))
Nu e artistica, ci doar un act al constiintei aceasta fotografie.
:)

Multumesc asadar in primul rand audientei, sotului ca a stat cu copiii ca sa fac eu poze, subiectilor mei care s-au stiut sau nu fotografiati , si , foarte important, mamicilor Bogdana si Raluca, minunatele care mi-au facut o surpriza grozava, au venit cu o orhidee la ghiveci, pe care promit sa o ingrijesc cu toata dragostea.
Inca mai coc ceva razbunare pentru Gyuri, care m-a bagat in lumina reflectoarelor, ajutat si de Sebastian Vlad Popa, insa una peste alta , cred eu ca am facut fata:)
Asa ca , artisti sau nu, fotopoetii sa traiasca si sa prospere fara sa mai puna baba in geam!!
ta-taaam
:)

PS Cica se da si la teveu, da aseara n-au bagat. Poate scap:D

PS". Onoram leapsa de la papadie.
1001 de nopti muzicale:)