Inca odata Bibi

Si da, am sa sufoc auditoriul cu Bibi, pana se strang toti banii.
Nu uiotati de Sms si nr de Romtelecom. Au mai ramas doar 5 zile, cu tot cu asta.
Mai pun si 50 de semne de carte de vanzare la talciocul de pe 17.
mai sunt calendarele si pozele lui Cornel.
Cadouri deosebite pt cei dragi ai vostri.

O saptamana foarte importanta

E sapatamana cand Bibi ar putea aduna toti banii.
Preluati si voi bannerele, de la Criticomamica

Scrolldown si le gasiti.

*De pe 10 pana pe 16 decembrie, printr-un SMS la 848 (numar valabil in retelele Vodafone, Orange si Cosmote) se doneaza 2 euro;

*la Romtelecom, tot intre 10-16 decembrie, puteti dona:

0 900 900 301- 10 euro/apel
0 900 900 303 – 3 euro/apel
0 900 900 305 – 5 euro/apel
*Nu se percepe TVA.

Bibi Reminder

Avem SMS: 848, 2 euro, intre 10 si 16 decembrie.
amanunte : viatacudba.blogspot.com

Avem fotografiile lui Cornel.

Avem calendare de vanzare cu fotografiile mele. Au sosit si arata f f bine.

mai aveti 2 zile in care sa comandati calendare cu imaginile voastre preferate, iar 20% din incasari merg la Bibi.



Avem Talcioc Urban.

Acolo unde voi fi si eu prezenta, in persoana sau cel putin prin reprezentanti. Si anume prin 50 de semne de carte cu fotografiile mele, care vor costa 10 lei bucata.
Am preluat ideea de la Raluca, cu bratarile statement.
asa arata semnele de carte:



In rest, sunt cam depresiva si ingrijorata, am dizertatia pe 20 decembrie, nu am cu ce sa ma imbrac, m-am ingrasat vara asta infiorator, imi vine sa sparg oglinzile si nu mi-am scris prezentarea. Adica schita, ca nu sunt genu sa invete comentarii pe dinafara.

Dar sigur mi-ar creste moralul daca s-ar cumpara cele de mai sus.

Music for Bibi

Aveam 18 ani. Si nu eram trista.

Amintiri care-i pot salva Viața lui Bibi

Updates despre vânzări în josul textului.

Bogdana scrie pe blogul ei despre normalitatea în care ar trebui să ne situăm. Aceea de a dărui celor care au nevoie. Despre faptul că nu e nimic extraordinar în asta. Și are dreptate.
Din fericire, campania pentru Bibi a scos ce mai frumos din mulți oameni, iar asta nu poate fi decât minunat. Am fost martoră la cum s-au strâns 1770 de lei în 24 de ore. Pentru că nu am reușit să mă implic până acum, am avut senzația că asist la un miracol. Care m-a stors de energie în primă fază. timp de doua zile am intrat în gaura mea neagră, dar odată euforia consumată, am simțit un val de energie bună, caldă, benefică.
Și pentru că fotografiile s-au dat atât de repede (și mai avem înca două la vânzare, nu uitați!), m-am hotărât să mai scot la vânzare, într-o altă formulă.
Pentru asta, am apelat la bunii mei prieteni, http://calendare.yshop.ro/. La ei am făcut calendare pentru familie, cu poze ale copiilor. La ei mi-am printat teza de doctorat, ceea ce a fost absolut salvator, din foarte multe puncte de vedere, calitate, preț, stres, drumuri, am primit mereu ajutorul necesar, am primit totul la timp, acasă, mi-au fost suportate toate ideile de artistă zăpăcită și au fost rezolvate cu profesionalism desăvârșit.
Așa că nu am ezitat să le povestesc despre Bibi și vânzarea de fotografii, cu ideea unor calendare artistice care să îi fie dedicate. Răspunsul a fost prompt: da, le facem!
Mai mult decât atât, 20 % din încasările la comenzile de calendare familiale venite până pe 9 decembrie vor fi donate în contul lui Bibi.
Așa că, dacă vă doriți mai multe dintr fotografiile mele, acum e momentul. Le puteți vedea mai jos. .
Și dacă vreți să faceți un cadou special bunicilor, unchilor, mătușilor, le puteți oferi un calendar cu fotografiile copiiilor voștri, iar 20% din ceea ce plătiți va merge la Bibi, ca să crească mare.

Update. Unul vândut- 100 Euro. Am primit deja factura.

Frumosul, pentru Bibi

Trebuie sa vă spun că nu m-am așteptat să se vândă atât de repede fotografiile. Sunt extrem de fericită pentru asta și îmi reînnoiește certitudinea că oamenii sunt buni și vibrează la frumos, doar că uneori le trebuie un impuls din exterior. De fap, nouă, tuturor. Se ivește uneori câte ceva care ne răscolește, din motive pe care poate nici nu le intuim, dar e firesc așa, să rezonăm diferențiat.
Ceea ce nu am avut curajul să fac, e să bat la ușile (virtuale- ale) oamenilor să ii conving să facă același efort ca mine. Însă exista cineva în care am avut deplină încredere, un om deosebit, la care, atunci când mă gândesc, îl văd alături de familia sa minunată, îi simt cum emană toți trei bucurie, bunătate, iubire și compasiune sinceră, pură. Au fost alături de mine în toate încercările. Mi-au scris încurajări fără sa-i solicit, m-au înveselit, luat la fotografiat, ajutat și susținut fie numai cu câte o vorbă amuzantă la momentul potrivit sau o poză cu minunea mică.
Așa că nu-i de mirare că am îndrăznit să solicit jumătatea masculină a familiei, un fotograf cu totul și cu totul special, pentru imagini frumoase, de vânzare. Pentru Bibi. Mi le-a dat fără să clipească. Așa că mulțumim, Cornel Brad! Cornel are o dipsonibilitate uimitoare în a relaționa cu oamenii și în a suprinde cu îndrăzneală situații pe care nu oricine ar avea curajul să le imortalizeze. Iar la o analiză atentă (dar nu prețioasă-arogantă), eu una mereu descopăr, dincolo de ineditul situațiilor în sine, un ceva specific DOAR acelei fotografii, o nuanță foarte fină, dar totuși extrem de pregnantă care universalizează un sentiment profund uman și foarte acut descris.
La concret acum:
Prețul e fix: 150 de euro. Printul e realizat în condiții deosebite și voi pune dimensiunile în josul imaginilor.
Dupa ce dovada plății în contul lui Bibi vine la mine sau la Bogdana, o trimit la Cornel, care se va întâlni cu cumpărătorul sau dacă e cazul, va trimite fotografia în străinătate, caz în care o va înrăma corespunzător expediției (caserat cu passepartout), la dorința cumpărătorului.

Dimensiuni: 20/20 cm


Sper să-și găsească foarte repede proprietarii :) Poate fi și un f frumos și original dar de Crăciun pentru prietenii voștri.
Și încă odată, banii suntru Bibi. Sunt foarte , foarte puțini față de câți îi trebuie ca să se facă mare.

Updates

S-au rezervat aproape toate pozele, V-a mai ramas doar cea AN verticala.
Pretul ei este 150 de euro, e in format mare, inramata cu geam. O sa o masor mai incolo, aveam dimensiunile undeva dar nu le gasesc acuma. In orice caz, e MARE :P
Banii merg direct in contul lui Bibi, apoi copie dupa OP la mine sau la Bogdana si noi stabilim detaliile ca sa intrati in posesia fotografiei.

Scrisoare deschisă

În josul textului voi face niste updates.

Se împlinesc astăzi, 26 noiembrie 2011, doi ani de la momentul care mi-a schimbat definitiv cursul vieții. Nu, nu sărbatoresc și nici nu-mi place să-mi hranesc mintea cu propria-mi nefericire, de altfel, nefericită în acest moment nu mă simt. Nici nu aș fi scris despre asta în mod special. Dar am un motiv întemeiat pe care îți veți afla dacă parcurgeți acest text.

Boala m-a izbit tocmai în momentul în care planurile mele de viitor erau foarte bine așezate. Împlinisem 30 de ani, renovasem apartamentul, fetița intrase la școală, băiețelul avea doi ani și dependența lui de mine se estompa, aveam post la o Universitate, scriam pe două bloguri, unul personal, altul muzical, urma să fac școala de șoferi și să îmi scriu teza de doctorat. După ce aveam să fi terminat cu toate astea, mi-aș fi văzut liniștită de familie, compoziție și fotografie. Eram, în orice, caz, un om foarte împlinit pentru vârsta asta, care nu mai sperie pe nimeni și nu mai e considerată un prag al maturității. Cele mai importante aspecte erau rezolvate și urma o viață plină, obositoare, dar frumoasă.

În loc de asta, pe 26 noiembrie 2009, la sfatul dr. Mirjam Bercovici și trimisă de ea, am urcat cu eforturi supraomenești 6 etaje la Fundeni, pentru că liftul e „doar pentru urgențe”, ca să aflu de ce sunt galbenă și nu pot nici sa respir fără să obosesc, pentru că hemoglobina mi-a scăzut la 5, că am tensiune 15 și pulsul 140, că puteam să mor în orice clipă și ca sunt suspectă de leucemie.

Nu aveam buletinul la mine, exact în acea zi contractele la telefonia mobilă expirau, așa că foloseam o cartelă de pe care sunam pe fixul de acasă, abia mergeam și eram SINGURĂ în ditamai spitalul. Nu mai înțelegeam ce se petrece în jurul meu, țin minte doar că am fost condusă la altă secție, unde m-a primit o asistentă care mi-a cerut datele de identificare și m-a înțepat încă de un milion de ori. Apoi a venit doctorița care a început să planifice niște evenimente îngrozitoare: vorbea despre transfuzii și despre cum nu mi se găsește sânge că am grupa rară, puncție de măduvă, internare, leucemie, limfom, lupus, anemie, iar nu mai înțelegeam nimic și vroiam acasă.

Ca să nu mai lungim povestea, într-un final am primit și diagnosticul, anemie hemolitică autoimună, au urmat spitalizarea, transfuziile și de atunci o luptă continuă cu boala și mai ales o luptă continuă cu singurul tratament care mă ține în viață, adica medicamentele pe bază de cortizon. Am făcut și un fel de chimioterapie cu Rituximab, la Viena desigur, unde merg foarte des, pentru că în România nu e încă aprobat de asigurări pentru boala mea, urmează să fac și o splenectomie, sperăm să rezolve parte din problemă, știut fiind faptul că anemiile hemolitice răspund mult mai prost la splenectomii decât trombocitopeniile (iar cele din urma acționează mult mai perfid, pe nesimțite, fiind extrem de periculoase)

Într timp, m-am prefăcut că totul e în ordine. Am compus, am fotografiat, mi-am crescut copiii, mi-am scris doctoratul, am avut concerte, expoziții, am planificat la ideea prietenei mele compozitoare un festival. Exact ce aș fi făcut și fără boală. Nu vreți să știți însă cât mă costă, interior și exterior, aceasta mimare a normalității. Și totuși, am o viață. Mai mult sau mai puțin bună, eu încă trăiesc și încă fac planuri. Nu știu cât va dura. Nu știu când primesc următoarea lovitură, nu știu când vine următoarea recădere. Dar am avut, mulțumesc lui Dumnezeu, măcar 30 de ani în care am putut să mă construiesc pe mine însămi, în așa fel încât să pot oarecum merge mai departe.

Iar aici ajungem la punctul cel mai important al scrisorii mele. Sunt mamă, soție, artistă. Și sunt bătăioasă și încăpățânată. Și hipersensibilă. Așa că atunci când am văzut pentru prima dată pe bloguri cazul lui Bibi, mi-a făcut foarte rău. Tudor Daniel, zis Bibi, are anemie aplastică în forma ei cea mai rară, DBA. Sunt numai 600 de cazuri în toată lumea. Asta înseamnă ca e pe cortizon ca mine, că face transfuzii ca mine, dar că măduva lui NU produce celulele roșii, ca la mine. Și asta de când s-a nascut!!!

Și mi-am dat seama că la așa ceva nu mă pot gândi. E înfiorător, dar nu am energie să fac ceva în plus. Trebuie să mă fac sănătoasă. Treceam și printr-o depresie atunci, medicamentoasă, nu cred că mă poate cineva condamna pentru indiferență. Pentru că nu indiferență a fost, ci dimpotrivă, o mult prea intensă empatie.

Recitiți primele paragrafe ale scrisorii mele, iar apoi gândiți-vă că în locul femeii de 30 de ani e un bebeluș. Amplificați corespunzător frica, starea de rău fizic, pericolul, durerea, disperarea, necunoscutul. Apoi dublați rezultatul cu trăirile părinților acestui copilaș. Nu cred că e ceva ce puteți mai mult de o secundă imagina. Nu cred că se poate înțelege dacă nu ai fost acolo. Nici măcar eu nu pot să înțeleg pe deplin, pentru că eu am trăit cei 30 de ani (sună deodată mult, așa-i?), pe când Bibi are abia un an și cinci luni. Și doar o operație lungă și grea, un transplant de măduvă în Israel, îl poate ajuta să vă scrie peste 30 de ani o scrisoare asemănătoare. Iar pentru operație îi trebuie încă 140.000 euro.

M-am decis așadar să fac ceva. Să nu las să treacă pe lângă mine această avalanșă de stări. Pentru Bibi există o acțiune foarte frumoasă, a Bogdanei Dobre. M-am gândit să donez și eu ceva, dar ce? Ce ar aș putea da astfel încât să nu fiu judecată că o fac în interes propriu? Mi-am dat seama apoi că nu contează cum judecă unul sau altul. Drept pentru care am să donez din fotografiile mele, făcute după ce am fost diagnosticată. Voi reveni cu amănuntele pragmatice, vreau acum doar să spun că sunt fotografii grele, făcute cu patos, pentru ca măcar sufletul să îmi devină mai ușor. Și vreau să valorific consumul intens al realizării lor. M-au ajutat pe mine să îmi mențin speranța. E momentul să o dau mai departe.

Dacă nu doriți să cumpărați ceva, ci doar să îl ajutați pe Bibi să crească mare, puteți dona direct în conturile lui: LEI: RO24 BTRL 0140 1201 N396 55XX Banca Transilvania Titular cont: Filip Bogdan-Liviu CNP 1660903133678

Pe pagina lui găsiți conturile în euro și Paypal.

http://viatacudba.blogspot.com/

Am să vă rog să difuzați scrisoarea mea, să o dați mai departe. E mărturia unui om care a cunoscut infernul și care face o vizită acolo periodic. Nu mă jenez de această expunere publică. Nu am nimic de ascuns, e o poveste de viață ca atâtea altele. Mai ales că eu sunt dintre cei norocoși. Norocoasă să fi trăit 30 de ani sănătoși, să fi putut compune muzică, să fi putut fotografia, să am un soț și copii extraordinari, să fi pășit în viața adevărată de foarte tânără. Iar toate trăirile extreme mi-au dat consistență și mi-au întărit creația.

Și dacă un miligram din greutatea ce o poartă în suflet părinții lui Bibi s-ar putea evapora prin mărturia mea, atunci ea nu e zadarnică. Aș putea să închei cu sloganurile, perfect adevărate de altfel, Nu fiți indiferenți. Nu știți ce fericiți sunteți că aveți sănătate și variațiuni pe aceeași temă. În loc de asta, eu vă reamintesc altceva: viața, deși ne-o facem frumoasă și trebuie să o trăim cu bucurie, e foarte grea pentru toată lumea, fără excepție. Și te lovește atunci când nu te aștepți. Nimeni nu e scutit de probleme mai devreme sau mai târziu. Dar la Bibi este MULT prea devreme. Și e MULT prea grea.

Haideți să îl ajutăm să se facă bine. Și să se confrunte apoi doar cu normalitatea vieții.

Update 1. S-a rezervat fotografia nr 4, cu fetita pe rosu, pret 300 RON.

Update 2. S-au dat toate fotografiile. 50 Euro, 75 Euro, 100 USD, 150 EURO.

I am crazy

Ce face un om normal la cap cand face o recadere nasoala la o boala dubioasa?
Desigur, isi scrie doctoratul si organizeaza un festival !

Asadar, e oficial.
InnerSound , Festival de arte contemporane.
Bucuresti, 28-30 august 2012, Muzeul Taranului Roman, Bucuresti.

avem FB:
https://www.facebook.com/InnerSoundFestival/

si avem o descriere sintetica aici:
http://no14plusminus.ro/2011/11/25/innersound-new-arts-festival/

acum, pot sa ma odihnesc 2 zile.
Ca dupa aia o iau de la capat.

Rezumatul rezumatului -finished!

Teza de doctorat „Funcția memoriei în construcția timpului muzical” investighează procesele temporale și de memorie - structurile tari ale materiei ideatice utilizate de toate artele- din timpul compunerii, interpretării și receptării muzicii de tip european. Studiul memoriei din perspectivă istorică a relevat importanța criteriului pregnanței și efortului rememorării ideii, sentimentului, materiei sonore, regăsite în concepțiile multor filosofi.
Analiza tipurilor de timp ce intră în componența unei lucrări a dus la concluzia că în fiecare compunere, interpretare și receptare a muzicii are loc o veritabilă polifonie de timpuri. Mai multe tipuri de timp (newtonian, bergsonian, relativitate, circular, în spirală și altele) se pot regăsi într-o singură lucrare, în proporții diferite. Conceptul de polifonia timpurilor se referă și faptul că prezentul și trecutul se suprapun în puncte nodale ale compozițiilor, determinând cursul acesteia. S-au cercetat grafismul muzical și temporalitatea partiturilor grafice, punându-se, în premieră , muzica în relație cu arta fotografică. S-a observat că, similar actului muzical, memoria ierarhizează obiectele imaginii în funcție de pregnanța lor, organizându-le în timp. Acest fenomen a fost demonstrat și prin creația proprie, muzicală și vizuală.

Copyright: Sabina Ulubeanu.

Toamna vieneza in viziunea Sofiei

De la Viena

E frig tare, si vant si ploua. dar pt Sofia e de vis.
pacat ca are parte si de spitale. N-o prea consoleaza ca e cel mai grozav din Europa, daca are de asteptat.
In concluzie, o sa ma iubiti si daca incep sa extrag chestii din mine, nu?
Joi fac vaccinurile.
peste o saptamana venim acasa.
Imi sustin dizertatia la doctorat, si dupa Anu nou candva actionam.

incepem sa exageram

programul fetitei mele devine absolut nebunesc.
Trebuie sa ma gandesc la optimizari. Daca as fi sanatoasa, ar fi simplu, dar eu NU sunt si nu o pot ajuta. Singura nu are cum sa faca fata.
Pana le gasesc, va las aici o maxima care mi s-a revelat in dimineata asta:
In copilarie, copilul are o singura treaba: sa afle cine e. ATAT.

ne jucam

printre picaturi.Cine spunea ca nu pot iesi poze de mare, maaaaaaaaare interes si daca nu iesi din casa? :))

NU la gradinita Disney

de ce? aflam de la Zu.

Inscrieri la Scoala de Fotografie

Despre gradinita

Am ezitat mult daca sa scriu despre asta sau nu, dar pana la urma am decis sa public ca sa pun closure.
In luna mai am pornit cu copilul spre o gradinita de stat f aproape de noi, care imi fusese laudata. Si pe drept cuvant, e mare, spatioasa, au tot felul de activitati extra, doamna amabila si nu cu multi copii in clasa. Baiatul meu s-a dus imediat pe un scaunel si mi-a cerut sa plec acasa, ca el ramane acolo sa deseneze. Semn bun.
L-am inscris si urma sa revin in iunie pentru sedinta. Din pacate, eu atunci am facut o recadere nasoala si nu am putut. Apoi vara am stat la munte sa imi scriu doctoratul (btw, mai am f putin, tineti pumnii ca iar manifest o scadere de energie). Doamna a fost f f amabila si telefonic mi-a anuntat prietena ca copilu e e la ea in grupa si ca totul va fi in ordine. Am apreciat si nu uit.
In fine, ne-am intors acasa si luni de dimineata am imbracat copilu frumos si am plecat la gradi. Fericit nevoie mare, si-a das jos ghiozdanelul, si-a pus papuceii si m-a expediat acasa.
La ora 13 m-am dus sa il iau si nu terminase mancarea, dar m-a vazut prin usa deschisa(ca era f f cald acolo) si s-a repezit la mine DISPERAT, s-a dus glont la dulapior, si-a scos tot de acolo si m-a implorat sa mergem acasa. Unde nu am reusit sa scot nimic de la el decat ca nu a avut voie paine in ciorba. Fleacuri, zic eu, se va obisnui, dornica sa nu dau importanta la amanunte. Insa a doua zi de dimineata copilul nu a vrut cu niciun chip sa intre in clasa. Ne-am invartit, ne-am rasucit, pana la urma am plecat acasa. Doamna m-a facut un pic atenta ca nu sunt ferma si poate el e mai sensibil.
A treia zi l-am luat si pe tati cu noi. Tati care, sa nu uitam, a fost profesor ani de zile. Povestea se repeta, Ghe nu a vrut sa intre in clasa, si ar fi fost dispus cu rucsacelul in spate (semn ca nu il las acolo....)

Dar atunci s-a produs declicul. Doamna a iesit din clasa si m-a intrebat ce nu i-a placut. Am indraznit sa povestesc despre painea in ciorba. Ei bine, a urmat adevarul si anume:

1. la gradinita nu suntem la cresa, nu punem paine in ciorba, aici ii invatam maniere si ii pregatim pentru viata
2. nu se intra cu rucsacel, eu trebuie sa fiu ferma, sa il dezbrac si sa plec, iar copilul TREBUIE sa ma asculte, altfel ce ne facem? va deveni un mic tiran
3. nu are voie sa isi manifeste nemultumirea: „a dat din picior....aaaaa, pai m-am lamurit”

Dupa care doamna a intrat in clasa si a inchis usa dupa ea, nemaschitand nici un gest de apropiere fata de copil (pe care recunosc, l-a incercat in ziua 2)
M-am uitat la sotul meu (repet, fost profesor care stie exact cum functioneaza copiii, par grizonat, pantalon la dunga , privire demna ;D si caruia nu i s-a acordat nici macar cea mai vaga atentie) . Sotul meu s-a uitat in apoi la mine, si l-am intrebat, ei, tu te-ai lamurit? si el a zis, da, m-am lamurit. Ne-am luat copilul de mana si am plecat.

O sa ma intrebati de ce nu am ripostat la ce a zis doamna. Cuvinte pe care sotul meu le-a calificat simplu: obraznicie.
Pentru ca eram deja hotarata ca daca copilul refuza a doua oara sa intre, il retrag si gata. Gradinita era pentru el, nu pentru mine. Ba dimpotriva, mie imi va face rau inscrierea lui in colectivitate, pt ca eu la orice raceala risc recaderi grave.

Dupa acest episod, ne-am dus sa vizitam fosta gradinita a Sofiei, privata si putin mai departe decat cealalata. Unde a fost primit cu dragalasenie si doamna directoare s-a jucat cu el jumatate de ora afara in curte. Unde a doua zi l-am dus la ora cand ies copiii afara si educatoarea, o fata f tanara si sufletista l-a luat si a stat cu el in plus, cat timp ceilalti copilasi erau la ora de germana. Unde a vrut sa intre in clasa. Unde a doua zi, fiind primit tot afara la joaca , a intrat in clasa si a facut si lectie de engleza si stie sa zica gubai :) si a mancat aproape tot si s-a apropiat de copii. Unde educatoarea mi-a spus. doamna, vad ca ii place f f mult sa cante , deci l-a urmarit si l-a studiat prin joc.

Nu neg ca doamna de la prima gradi , pe care am vazut-o imbratisata de multi copii, ajunge la sufletelele lor. Pur si simplu la al lui Gheorghe nu a ajuns si pt mine e un motiv suficient sa nu il „adaptez” cu anasana. Viata e lunga si grea si frustrari tot vor fi, daca imi sta in putinta sa evit unele inutile, o voi face, pentru ca de aia sunt mama lui.

Cu aceasta, ma intorc la scrisul tezei, ca micii mei tirani sunt la munte si am un pic de liniste (daca se poate numi liniste statul la bloc in Bucuresti....)

sa citim:)

Ce inseamna copil bun?

Am o mare problema. Incepe clasa a treia si cica e f greu sa faca fata cu brio. Acest cu brio ma sperie rau. Cica concursurile de mate sunt complicate, la scoala trebuie din ce ce in ce mai mult sa lucrezi acasa, teme si nu numai, noi avem si pianul, unde trebuie sa studieze in fiecare zi, am fi vrut si un sport.
Cica un copil bun nu se multumeste cu manualul ci face f mult in plus, chestii care la scoala nu se prea abordeaza, dar la concursuri se dau.
Din experienta, fiecare concurs are tipul lui de probleme. Pana acuma am gasit un sg concurs care sa para simpatic (dpdv al matematicii), dar ce te faci ca tot asa, daca nu ai facut genu ala de exercitii o incurci.
Cica toate diplomele astea mititele conteaza la admiterea la liceu, ca parte din nota.

Atunci, cand se mai joaca, cand isi mai scrie povestile, cand mai picteaza, cand mai merge la un teatru, concert, vizita, cand mai citeste?


Eu am un copil f bun, constiincios, nu suporta sa nu aiba temele scrise, o amuza (daca nu e constransa) orice face parte din cunoastere. Si totusi, eu ca mama, nu fac fata.... iar copilul meu, desi exceptional ca potential, nu e in topul topurilor, din cauza MEA, care nu stiu ce trebuie facut suplimentar. Si nu sunt convinsa ca ii trebuie....
Cum fac ceilalti copii oare? De fapt, cum faceti voi, ceilalti parinti?

La Festivalul Enescu

Pentru prima data in isotria festivalului va avea loc si un workshop de compozitie. Se anunta foarte interesant.
Aici este intregul program