27 februarie 2012

Alaptarea prelungita

De mult aveam si eu un disclaimer de facut. Despre alaptarea prelungita.
Nu-mi dau seama daca ce am facut noi se numeste asa, ca nu am trecut de 2 ani si 3 luni la niciun copil. 
Vroiam doar sa va spun, foarte sincer si cu toata „lactivista” din mine, ca nu e pentru toata lumea si nu e nicio rusine in asta.
Nu o faceti daca simtiti ca nu mai puteti. Faceti analize din jumatate in jumatate de an de cand implineste copilasul 12 luni. Nu puneti starile de sfarseala si oboseala doar pe seama alaptatului. Nu toate femeile sunt la fel de rezistente. 
Daca analizele sunt bune, inseamna ca se rezolva cu un somn bun si cu o plimbare. Lasati copilasul si in grija altcuiva pentru cateva ore pe saptamana, ca sa dormiti. Alaptarea cu pretul pierderii sanatatii mentale si fizice NU e folositoare pe termen lung. In momentul in care va simtiti sacrificate, ceva se rupe intre voi si copil, iar acel ceva este mult mai pretios decat laptele. Nu ma refer la primele 6 luni de pilda. Acolo puteti sa va simtiti sacrificate cat vreti, toate ne-am simtit niste vacute in perioada respectiva, dar cata vreme aveti analize ok si copilul creste, nu exista motive sa nu alaptati exclusiv. Nu vreau sa pornesc o dezbatere pe cazuri speciale, ideea e alta aici.
Din experienta mea, merita sa alaptati pana ii ies copilului toti dintii si toate maselele. Merita sa incercati sa intarcati primvara, prin aprilie-mai,  merita sa-l duceti un an jumate-doi alaptati.  In conditii de sanatate verificate din 6 in 6 luni, evident, sau la primu semn ca ceva e in neregula. Dupa aceea, numai daca simtiti cu adevarat ca sunteti in putere si puteti sa o faceti fara sa va afecteze sanatatea.
Eu m-am dus prea tarziu la analize. Ma simteam sfarsita inca din februarie, martie 2009. Dadeam vina pe oboseala, alaptat, doctorat. Si am amanat pana in noiembrie. Cand puteam sa mor. 
Nu faceti ca mine!

28 de comentarii:

  1. Nu stiu de o fi ceva in aer astazi :) , dar clar am norocul sa citesc numa` postari asa, parca scrise pentru sufletul meu.. (vezi si pe-a lui Mamituni).

    Sunt intru totul de acord! Alaptarea prelungita, scurta, cum o hi, toate-s retete. "In momentul in care va simtiti sacrificate, ceva se rupe intre voi si copil, iar acel ceva este mult mai pretios decat laptele." - Si aici iarasi asa-i, exista si alte moduri de sanatate pe langa cea fizica; sanatatea relatiei. Eu alaptam in luna a 8-a de sarcina un copil (copilul meu) cu 6 dinti ciobiti, eu scrasnind din proprii dinti de durere, schimonosita la maxim, cu contractii colac peste pupaza - practic simteam cum, cu fiecare supt, copilul meu manca din mine carne vie.. Si in paralel primeam sfaturi binevoitoare de incurajare si rabdare.. pe care le-am asezat, intr-un moment de maxima inspiratie, in buzunarul cu "o fi mai sanatos, mai.. mai.. dar nu si pentru mine".
    Efectiv teoria (pro-alaptare no matter what) zicea una, emotionalul intim alta, trupul meu iarasi avea si el ceva de spus..
    Cand mai vad articole si postari pro sau anti alaptare inciminatoare (vis-a-vis de cele care nu alapteaza indelungat sau fata de cele care alapteaza "exagerat de mult") imi vine in minte o rautate; ca inainte de a da un sfat, orice sfat, ar trebui ca intitulatul sa creasca (in contextul de fata sa alapteze) asa, vreo 30 de copii, si abia apoi sa prinda grai.
    Iar cand aud "eu o sa alaptez pana la ..x ani", imi spun mereu ca alaptarea nu e o chestiune pe care sa ti-o propui. Orice poate interveni pe parcusr si, cand n-ai sa poti (asa, ca-n cazul meu si al tau), sau cand ai sa simti ca poti mai mult.. posibil sa te simti crunt vinovata. Si atunci mai poate aparea pericolul sa asculti de promisiunea ta antica, nu de tine si de copilul tau din prezent, cum ar fi cel mai cinstit..

    Saru`mana!

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos scris si spus! Esti un inger de om! Si multumesc, ca exprimi exact ce cred si eu, numai ca uite, din gura ta totul devine mult mai veridic, cuvintele capata greutate si forta. Multumesc pentru sfatul pe care il dai tot ce pot sa sper este ca Te vor citi cat mai multe mame. Extremele nu fac bine din nici un ounct de vedere, cu atat mai mult in alaptat. Alaptatul ar trebui sa fie o simbioza perfecta, o placere din ambele parti.

    RăspundețiȘtergere
  3. asa e, si a ajunge pana 2, 3, 4 5 ani nu e un scop in sine, e...pur si simplu simbioza dintre acea mama si acel copil. Nu e un etalon sau patul lui Procust.

    RăspundețiȘtergere
  4. Intr-o lume in care se vorbeste doar de "I can do it', am uitat de raspunsurile corpului nostru. Asa cum pamantul se revolta in felul lui, asa si corpurile noastre se revolta. Si nu intr-un mod placut, ci prin boli.
    Frumos spus 'simbioza mama-copil'. Daca in perioada intrauterina legatura mama-copil era cordonul ombilical, acum este sanul. Probabil ca legatura ramane sanatoasa atata timp cat sanul/corpul mamei este sanatos.

    Multa sanatate.
    Mihaela

    RăspundețiȘtergere
  5. Atat de mult ai dus-o pe picioare? Omg, omg! Si in timpul asta ai alaptat, nu-i asa?

    Ai scris excelent si frumos si echilibrat si cu sufletul. Un multumesc si din partea mea!

    RăspundețiȘtergere
  6. da, am alaptat evident....

    eu sunt cea mai proalaptat fiinta care exista:) dar lucurile astea trebuiau zise cu voce tare.

    RăspundețiȘtergere
  7. Da, asa e.Trebuie punctat. Este absurda lupta asta a unor mame pro-alaptat "in-orice-conditii" dusa pentru convingerea celorlalti. Si poate deveni si periculoasa si fara sens atunci cand e dusa pe un camp complet necunoscut asa cum e internetul.

    RăspundețiȘtergere
  8. hmmm/...nu cred, lupta e dusa ala baza, la alapta in sine..i rest, majoritatea mamelor care alapteaza un copilas mai mare sunt nevoite sa se apere, sa se justifice....
    iar eu acum le trimit si la analize:)))

    RăspundețiȘtergere
  9. Trebuia si specificat ca boala ta nu are nicio legatura cu alaptatul sau nealaptatul :)
    Iar analizele trebuie facute la semn ca ceva nu e ok, nu ca alaptam. :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Totusi, ce ai patit tu nu are nicio legatura cu faptul ca ai alaptat.

    Alaptarea e o optiune extrem de personala. Dar nu stiu, cumva de la tine nu ma asteptam sa spui ca pana la sase luni ne simtim ca niste vacute.

    Eu una stiu ca nu m-am simtit vreodata asa si n-o sa ma simt asa vreodata. M-am simtit parte dintr-un organism viu, un tandem facut din mine si copilul (copiii) mei. Si astept sa ne rupem din el, sa devenim, sa mergem mai departe. La noi e un proces lent de desprindere, frumos, placut in cea mai mare parte a timpului, una din cele mai interesante experiente pe care le-am avut de cand sunt.

    Un copil sau mai multi te solicita cel putin la fel de mult si alaptand si nealaptand. Pare putin nedrept firul asta pe care mergi tu acum.

    Nu ma intelege gresit, eu sunt una dinc ele mai independente persoane pe care le cunosc, nu sunt nici pe departe o mamoasa. Dar asa am vazut eu lucrurile, si am trait foarte bine si dupa ce am devenit mama, am avut viata sociala, am muncit, m-am transformat si pe alte planuri deci sunt ultimul om care sa poata fi acuzat ca duce lucrurile la extrem privind alaptarea. Intotdeauna face parte din acel conglomerat care e viata cuiva, ii gasesti un loc acolo, nu-ti mananca resurse la nesfarsit. In ochii mei e exact ca si cum ai asculta o muzica, ai bea un suc de fructe, ti-ai indeplini o alta necesitate; ii gasesti loc in viata ta, nu te sacrifici pe altarul alaptarii prelungite, doar nu alaptezi tot timpul si toata viata.

    RăspundețiȘtergere
  11. oricum, in majoritatea cazurilor dupa apx 2,5 ani suptul chiar nu mai solicita fizic cine stie ce pentru ca toti copiii incep sa reduca frecventa lui, dar cum spuneai singura nu ai ajuns pana acolo, deci nu ai de unde sti cum e, nu? :) Oricum, sunt atat de putine persoane care ajung aici incat ma intreb ce ti-a trezit asemenea ganduri. In fond intarcarea naturala nu e nici pe departe un trend, din pacate pentru aproape toti copiii, carora li se neaga o experienta care ar trebui sa le apartina din totul felul de motive, toate legitime,desigur.

    RăspundețiȘtergere
  12. am trecut prin acele supturi salbatice de la un an si ceva pana la 2 ani ai copilului. Dupa ce a implinit 2 ani si o luna s-a mai calmat.
    Si ma simteam stoarsa, terminata, dar nu ma duceam la medic, ca deh, alaptez, e normal. ei bine, nu era normal.

    prea putine mame se duc la analize cand se simt obosite extrem.
    Si da, daca nu alaptam, ma duceam mai repede la dr, pt ca am pus pe seama alapatrii toate starile de rau din anul 2009.

    Avand in vedere ca sunt prima persoana fizica din onlinul mamicesc romanesc care a deschis mamelor topic de selfhelp in alaptare, la inceptul anului 2003 :) simteam nevoia sa pun acest disclaimer, sa pun closure.
    Alaptarea lui Ghe s-a incheiat f dureros, si brusc, si poate ca daca as fi fost mai rationala, se incheia mai repede, dar mai civilizat.
    Asdar, am scris pentru mine, cum scriu de obicei, nu stiu de ce intri in defensiva. Nu e cazul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am fos la analize la un an şi ceva de exemplu. Verişoara mea pe la 8 luni, alăpta şi a depistat un cancer la tiroida. Pe la un an a trebuit să intarce.

      Cred ca dacă nu alăptai atâta e posibil să nu te fi sesizat nici atunci, e greu uneori să simţi când e ceva în neregula. Tu ştii cat mi-esti de dragă, îţi sunt alături cu tot sufletul, dar tot puţin nedrept mi s-a parut, altfel nu scriam, am iesit din debate-uri de-astea sangeroase

      Ștergere
    2. dar nu inteleg deloc ce ti s-a parut nedrept. Eu nu acuz pe nimeni, nu spun nimanui sa nu alapteze, dimpotriva, eu spun sa alapteze mergand din 6 in 6 luni la medic, dand exenplu situatia mea personala.
      nedrept e prin ce tre sa trec eu acuma, nu ca am scris pe blog nustiuce.
      Sau nedrept e ce a patit verisoara ta.(sanatate! permanenta!)

      Si tie o nastere cat mai de vis.

      Ștergere
    3. Probabil sunt hormonii meu de vina, fiindca atunci cand am citrit prima data articolul mi s-a parut ca... nu stiu, ca a mai aparut o scuza noua pe fundal, un pretext nou sa renunte cineva (habar n-am, oricine) mai usor la alaptare. Dar, imi dau seama, cine alapteaza mult e determinata sa o faca si nu se lasa cu una cu doua (si sunt extremd e putine persoane care ajung asa departe).

      Pana la urma si a alapta timp de sase luni e o mare reusita, daca tinem cont de statisticile care se plimba pe la unicef. Am vrut sa pun accentul pe faptul ca in general alaptarea, la orice varsta, nu e ceva care sa-ti ocupe toata viata si sa-ti traga toata energia, ar trebui, cel putin, sa isi gaseasca locul natural in viata fiecarei familii fara ca cineva sa se simta hartuit(a) sau epuizat(a) mai mult de cat o face insasi viata cu un copil mic (sau doi, trei). Copiii in general sunt epuizanti, te trezesc noaptea (si cei nealaptati) si sunt generatori de oboseala maxima. Alaptarea nu e raul absolut, nu mananca atatea resurse fizice cat se vehiculeaza.

      Multumesc pentru urari. Si multa sanatate si bafta maine.

      Ștergere
  13. "majoritatea mamelor care alapteaza un copilas mai mare sunt nevoite sa se apere, sa se justifice...."
    Eu am alaptat 18 luni si nu m-am justificat nici internetului, nici parintior nici vecinilor.Pur si simplu nu e treaba nimanui.
    S-a creat un curent fantastic cu alaptarea asta prelungita nementionandu-se si riscurile desi nu ar trebui sa o doara pe o mama ce alapteaza 7 ani faptul ca vecina l-a intarcat pe al ei la 7 luni.
    Si nici nu stie nimeni cat de "legitime"sau nu sunt motivele vecinei ce au dus la intarcare.
    Eu cred ca e foarte bine venit postul si matur.

    Sanatate si refacere grabnica dupa viroza.

    RăspundețiȘtergere
  14. cat despre vacute, era o gluma, iar eu la 23 de ani chiar am avut momente din astea :) e normal, fac partea din partea hazlie a problemei.

    RăspundețiȘtergere
  15. Boala in sine nu are nicio legatura cu alaptatul. Eventual cu sarcina(bolile autoimune se declanseaza dupa sarcini)
    Agravarea ei insa, da.
    si MAI ALES cand alapteaza, femeile trebuie sa mearga la analize.
    de fapt nu inteleg cine si de ce se supara aici.

    RăspundețiȘtergere
  16. Eu vreau doar sa spun ca stiu ca numai maine nu-i poimaine si data de 1 martie e fff importanta pt tine. Asa ca eu o sa ma rog pentru tine! O sa fie bine!

    RăspundețiȘtergere
  17. eu nu inteleg ce dezbatem aici, la o postare personala a unei persoane care a pus bazele consilierii in alaptare. Fara ajutorul Sabinei foarte multe mame nu ar fi reusit sa alapteze nici macar o luna......
    Mesajul este foarte clar, in cazul alaptarii prelungite pentru binele nostru e bine sa ne verificam analizele periodic pentru ca in fond si la urma urmei alaptatul da energie dar si te si sacatuieste....Nu e nimic negativ in asta, ba din contra, am gasit aici o postare echilibrata si obiectiva.

    RăspundețiȘtergere
  18. Mesajul asta mi-a tras un semnal de alarma. Un mare semnal de alarma.

    Pentru ca am avut o luna grea, luna februarie in care am pornit cu o gripa, dupa care am facut o alta gripa Influenza, cu temperaturi de 39-40 de grade si complicatii respiratorii care au necesitat antibiotic, in ziua in care n-am mai facut febra am facut un torticolis care m-a tinut 3 saptamani cu dureri continue si sfasietoare, am dat gripa sotului si fetitei de 20 de luni alaptata, deci nu puteam sa iau nimic, nici macar banalul paracetamol, pt ca il lua ea medicamente pt febra, dupa care sotul a fost internat in spital si eu am ramas cu torticolis si copil fara ajutor, o adevarata distractie. Si organismul meu a cazut liber, mai nou acum 3 zile am facut o mastita, pe care cu multa experienta acumulta am reusit s-o rezolv fara antibiotic.

    Si in tot acest timp, pe langa dureri am trait cu frica continua ca daca mi se intampla ceva si trebuie sa intarc? Cum va suporta bebe o intarcare brusca, cat de traumatizant ar fi pentru ea? Daca ar fi trebuit sa fiu internata, cum ar fi adormit fara san?

    Si toate astea m-au facut sa ma gandesc daca nu ar fi mai bine (pentru ea) sa o ajut treptat spre intarcare, cel putin partiala, pe timpul zilei. Oare la 20 de luni nu ar trebui sa invete sa adoarma si singura? (singura, adica fara san, nu abandonata) Bine-inteles ca numai gandul asta m-a facut sa ma simt vinovata, ca si cum as fi tradat-o.

    Toate lucrurile astea putem sa le discutam intre noi, pentru ca suntem pro-alaptare la varste mai mari, pentru ca da, exista mare mare presiune din partea mediului sa oprim alaptarea. Pana si pediatrul ei, care cica se declara pro-alaptare la varste mai mari, considera ca nu ar trebui sa mai fie alaptata.

    Si, asa cum zicea Sabina, bine-inteles ca boala nu vine de la alaptare, dar daca nu as fi alaptat, organismul meu ar fi putut primi ajutorul necesar. Si cel mai bun exemplu a fost torticolisul, care m-a scurs de vlaga 3 saptamani, in prima saptamana cand nu puteam lua nici paracetamol plangeam efectiv de durere, situatie care s-ar fi putut rezolva cu o singura injectie.

    O sa ma duc la analize. Multumesc Sabina.

    Ana Maria (pisi-pis)

    RăspundețiȘtergere
  19. Eu sunt pro echilibru...in plus daca ne tratam copiii ca pe niste bebelusi desi ei sunt ditamai copiii, cum putem avea noi pretentia de la ei sa doarma singuri (si nu adormiti la sin ca un bebelus)? Copiii ar trebui lasati sa creasca, asta insemand olita, comportament echilibrat si evident oprirea alaptarii dupa o anumita varsta...Personal, alaptarea copilului dupa varsta de 18 luni mi se pare ridicola...cred ca mama, nu copilul ar trebui intarcat!

    RăspundețiȘtergere
  20. Nu vreau sa intru in polemici, dar pentru ca ma simt vizata o sa raspund.

    In opinia mea echilibru inseamna in primul rand sa lasi mama natura sa-si faca treaba, adica intarcarea sa fie un proces gradual de desprindere a copilului de mama. Si asta se intampla in general intre 2 si 3 ani. Ca sa comparam si cu niste "rude" salbatice, cimpanzeii sunt intarcati progresiv intre 2 si 3 ani.

    Cine decide ca 18 luni sunt suficient? Echilibru inseamna ca mama sa "asculte" ritmul copilului atat in ce priveste alaptarea, cat si controlul sfincterelor sau adormitul singur, nu sa decida ea ca la 18 luni fix s-a terminat bebelusia.

    Si pentru cine are curiozitatea sa alapteze si dupa 18 luni, da, copii incep sa dea semne de intarcare (matza mea de 20 de luni are zile cand nu suge decat noaptea, dar si altele in care cere sanul in timpul zilei), dau semne ca va vor sa scape de scutec si au si momente in care e distractiv sa adoama singuri, dupa ce au supt.

    In plus am si o curiozitate. Oare lui Anonim, i se pare normal ca dupa 18 luni, la culcare, copilul sa bea din biberon sau sa foloseasca suzeta? Sau si asta intra in atasarea bolnavicioasa a mamei fata de copil?

    RăspundețiȘtergere
  21. anonim, eu nu am pretentia de la copil sa doarma singur la 18 luni, mi se pare cea mai mai mare tampenie, pe romaneste.

    RăspundețiȘtergere
  22. (tampenia fiind sa ai pretentii de la bebelusi, desigur)

    RăspundețiȘtergere
  23. Anonim, nu stiu cati copii ai tu si cum i-ai crescut, dar al meu copil avea nevoie cateodata sa stau cu el seara pana adoarme si la 10-11 ani. Si a dormit in patul parintilor pana pe la 6 ani. Uite ca acum are 14 ani si e un adolescent perfect normal, independent, fara atasament exagerat fata de parinti, ba chiar dimpotriva, ii place tare mult sa fie singur acasa sau sa iasa cu prietenii :)
    Pana la urma, e perfect firesc ca un copil sa prefere sa adoarma alaturi de parinti. Eu sunt adult si nu-mi place sa dorm singura, de cate ori e plecat sotul meu de acasa dorm prost. De ce am avea pretentia ca un copil de un an, doi sau trei ani sa faca chestii pe care nici un adult nu le face cu placere? Ela

    RăspundețiȘtergere